Extraordinary appeal for annulment over contractual restitution and interest dismissed

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului nr. x/4827 din 14.12.2017, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, în sensul obligării pârâtei la restituirea avansului achitat, în sumă de 556.200 RON, cu aplicarea dobânzii legale de la data plăţii şi până la data restituirii lui, precum şi obligarea pârâtei la restituirea transformatorului 280 MVA S/N x/2003.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1851 - art. 1880 C. civ., art. 1481, art. 1555, art. 1556, art. 1549 şi art. 1535 C. civ., precum şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 56/2022 din 10 mai 2022, Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 93/2023 din 23 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

3. Decizia din apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., iar prin decizia nr. 2188 din 26 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat în cauză şi a dispus casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2022*.

Prin decizia nr. 232 din 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului dintre părţi, sens în care a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 556.200 RON achitată cu titlu de avans şi transformatorul 280 MVA S/N x/2003.

5. Împotriva acestei decizii ambele părţi au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1127 din 12 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Totodată, a fost admis recursul declarat de pârâtă, fiind casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

6. La 11 august 2025 reclamanta A. S.R.L a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503. alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1127 din 12 iunie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, admiterea recursului formulat cu consecinţa casării în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte obligarea intimatei la plata dobânzii aferente sumei de 556.200 RON, de la data plăţii până la restituire sau până la data intervenirii compensaţiei legale.

În considerarea motivului de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că eroarea materială constă în menţiunea din considerentele deciziei atacate referitoare la faptul că pârâta ar fi formulat cerere reconvenţională, în condiţiile în care o astfel de cerere nu a fost formulată la prima instanţă.

În dezvoltarea motivului de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul privind modalitatea de soluţionare de către instanţa de apel a cererii de plată a dobânzii penalizatoare aferente sumei de 556.200 RON.

Sub acest aspect, contestatoarea a subliniat faptul că instanţa de recurs în mod greşit a calificat aceste critici ca fiind de netemeinicie, în condiţiile în care recurenta a invocat aplicarea greşită a normele de drept material prevăzute la art. 1535 şi art. 1554 C. civ.

Prin întâmpinare, Intimata B. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 12 august 2025, sub nr. x/2025, iar prin rezoluţia din 25 august 2025 s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare din perspectiva temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, se impune a se preciza că o contestaţie în anulare nu reprezintă o cale de atac ordinară prin care legiuitorul să fi permis părţilor să solicite reanalizarea unei cauze, soluţionate printr-o decizie definitivă, ci este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea susţine că eroarea materială constă în menţiunea din considerentele deciziei atacate referitoare la faptul că pârâta ar fi formulat cerere reconvenţională, în condiţiile în care o astfel de cerere nu a fost formulată.

Potrivit textului legal anterior evocat, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Sintagma "erori materiale" la care se referă textul legal anterior evocat, de natură a influenţa dezlegarea dată recursului, are în vedere erori evidente privind elementele şi datele materiale ale cauzei, care intervin involuntar în raţionamentul instanţei şi determină decisiv soluţia, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Aşadar, noţiunii de greşeală materială nu îi pot fi circumscrise critici ce ţin de aspectele de fapt şi cele de drept cărora instanţa de control judiciar le-a dat o dezlegare prin examinarea efectuată, chiar dacă concluziile instanţei ar fi eronate, în astfel de cazuri putând fi vorba cel mult despre erori de judecată.

Verificând decizia atacată în raport de eroarea indicată de contestator, se constată că instanţa de recurs, analizând criticile pârâtei privind aplicarea dispoziţiilor art. 1554 alin. (1) teza finală C. civ., a reţinut, în esenţă, că nu este necesară formularea unei cereri reconvenţionale, pentru că, în cazul unui contract rezoluţionat, fiecărei părţi îi revine obligaţia de restituire a prestaţiilor primite, fiind o măsură unică, ce intervine pentru ambele părţi.

Aşadar, chestiunile aduse în dezbatere pe calea contestaţiei în anulare nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 1554 alin. (1) teza finală C. civ. în ceea ce priveşte analiza restituirii prestaţiilor primite în lipsa formulării unei cereri reconvenţionale.

Prin urmare, nefiind aduse în analiză erori materiale ci chestiuni ce vizează aspecte de judecată a recursului, se constată că nu este incident cazul de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Subsumat motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze critica privind modalitatea de soluţionare de către instanţa de apel a cererii de plată a dobânzii penalizatoare aferente sumei de 556.200 RON, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv poate fi admisă numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cu care a fost învestită în termenul legal, ipoteză care nu se identifică în cauză.

Neexaminarea distinctă a fiecărei critici subsumate unui motiv de recurs nu constituie însă o omisiune în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns motivului de recurs printr-un considerent comun prin gruparea criticilor.

Verificând decizia pronunţată în recurs, se constată că instanţa a analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi l-a respins ca nefondat. În acest sens, se constată că instanţa de recurs a cercetat criticile privind soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente avansului achitat în temeiul contractului dintre părţi şi, constatând că vizează aspecte de netemeinicie, au fost înlăturate.

Înalta Curte constată că înlăturarea acestor critici de către instanţa de recurs pe considerentul că vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei atacate, nu echivalează cu omisiunea de a analiza un motiv de recurs, ci cu respectarea cadrului procesual al recursului în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, nefiind în situaţia în care instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate în termen, se constată că nu este incident nici cazul de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de anulare invocate, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1127 din 12 iunie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus dovezi privind cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1127 din 12 iunie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată, formulată de intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.