Seller’s appeals rejected: tractor replacement and €163,050 damages upheld for hidden defects; 3-year contractual guarantee displaces one-year default; nullity of liability-exclusion clause confirmed.

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi A. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta B. să se constate nulitatea clauzelor 7.1 şi 7.3 din condiţiile generale aferente contractului TA2017-913 din 17.11.2017 şi să se dispună înlocuirea de drept a clauzelor nule/anulate cu prevederile legale incidente, urmând să se dispună obligarea pârâtei la înlocuirea tractorului C. în temeiul răspunderii pentru vicii ascunse.

Totodată, în măsura în care executarea în natură nu este posibilă, reclamanţii au solicitat să se dispună obligarea societăţii-pârâte la executarea prin echivalent, în condiţiile art. 1530 şi urm. din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 641 din 31.03.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată.

De asemenea, au fost obligaţi reclamanţii la plata către societatea-pârâtă a sumei de 17.592,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe precum şi împotriva încheierilor premergătoare din 17.02.2022 şi din 10.12.2020, reclamanţii A. şi A. au formulat apel, considerându-le netemeinice şi nelegale.

Prin decizia nr. 1071 din 11 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul promovat de reclamanţi, a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta B. la înlocuirea tractorului achiziţionat de reclamanţi prin contractul de vânzare-cumpărare nr. TA2017-913 din 17.11.2017, încheiat între părţi, cu un tractor de acelaşi tip, neafectat de vicii ascunse.

În măsura în care înlocuirea bunului menţionat nu este posibilă, a fost obligată pârâta B. la achitarea de daune-interese către reclamanţi în cuantumul echivalent preţului de vânzare al tractorului, respectiv în cuantumul echivalent sumei de 163.050 Euro, în RON, la cursul oficial din data plăţii efective.

S-a admis în parte cererea de majorare a onorariului expertului formulată de expert tehnic D. şi s-a stabilit onorariul expertului la suma de 15.000 RON, urmând ca diferenţa de 13.000 RON neachitată să fie stabilită în sarcina apelanţilor-reclamanţi A. şi A..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată intimata-pârâtă B. la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 57.916,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitată în fond şi apel, onorariul de avocat achitat în fond şi apel şi onorariile de expert achitate în fond şi apel.

Prin decizia nr. 102 din 30.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1071 din 11.07.2024, formulată de apelanţii- reclamanţi, s-a dispus completarea dispozitivului în sensul că s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei prevăzută la art. 7.1 teza finală din contractul de vânzare-cumpărare nr. TA2017-913 din 17.11.2017.

3. Împotriva deciziei civile nr. 1071 din 11.07.2024, pârâta B. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurenta a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2531 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) C. civ. privind termenul de garanţie pentru vicii ascunse.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că din dispoziţiile legale evocate rezultă că termenul de 1 an care curge de la data predării bunului este un termen de garanţie, în cadrul căruia viciul trebuie să se manifeste. Dacă viciul nu se manifestă în interiorul termenului de garanţie de un an de la data predării bunului se consideră că bunul a fost exploatat conform destinaţiei sale şi nu se mai poate invoca vreun viciu ascuns ci eventual un defect rezultat din exploatare.

Prin urmare, susţine recurenta că în cazul în care nu se manifestă vreun viciu în cadrul termenului de garanţie, atunci nu mai începe cursul termenului de prescripţie. Or, în cauză apariţia presupusului viciu ascuns a avut loc ulterior împlinirii termenului de 1 an de la data predării bunului, cumpărătorul fiind decăzut din dreptul de a mai invoca răspunderea pentru vicii ascunse.

În opinia recurentei, instanţa de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 2531 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. civ. întrucât a analizat termenul de prescripţie de 3 ani în locul celui de garanţie de un an.

În continuare, recurenta a susţinut că s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 1708 alin. (2) C. civ., întrucât instanţa de apel a prezumat că vânzătorul este de rea-credinţă.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că potrivit art. 249 C. proc. civ. reclamantul avea obligaţia să aducă dovezi care să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a vânzătorului şi să demonstreze că vânzătorul ar fi cunoscut viciile ascunse încă de la încheierea contractului, astfel încât modificarea convenţională a răspunderii pentru vicii nu ar fi avut alt scop decât exonerarea de răspundere pentru vicii tăinuite faţă de cumpărător.

Deşi reclamanta avea obligaţia de a face dovada contrară, instanţa de apel a suplinit această sarcină cu o prezumţie judiciară. Aşadar, instanţa de apel a răsturnat o prezumţie legală cu una judiciară, fără a exista vreun temei.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 102 din 30.01.2025, pârâta B. a declarat recurs, prin care a menţionat că prin cererea de recurs iniţială a prezentat argumentele pentru care instanţa de apel a dispus anularea în mod neîntemeiat a clauzei 7.1 din contract.

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi A. şi A. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, recurenta-pârâtă B. a depus răspuns la întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 3 aprilie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 9 septembrie 2025 s-a fixat termen la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând deciziile atacate, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondate recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Criticile privind greşita aplicare a prevederilor art. 2532 alin. (1) coroborate cu art. 2532 alin. (4) C. civ. de către instanţa de apel, critici subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite.

În speţă, instanţele devolutive au fost învestite cu o acţiune în garanţie pentru vicii ascunse ale bunului vândut, în condiţiile în care lucrul a pierit din cauza acestor vicii. Urmare manifestării dreptului de opţiune al cumpărătorului, acesta a solicitat şi obţinut, în condiţiile art. 1710 alin. (1) lit. b) C. civ., înlocuirea tractorului cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii.

Potrivit recurentei, atâta vreme cât viciul ascuns trebuia să se manifeste înăuntrul termenului legal de garanţie, de 1 an de la data predării bunului, iar bunul în litigiu a pierit ulterior, cumpărătorul este decăzut din dreptul de a mai invoca răspunderea în temeiul garanţiei pentru vicii ascunse.

Contrar susţinerilor recurentei, termenul de garanţie legal, de 1 an, este reglementat prin norme dispozitive. Aşa cum rezultă, în mod explicit din prevederile art. 2531 alin. (4) C. civ., termenele legale de garanţie prevăzute de acest articol au caracter subsidiar, în sensul că ele sunt aplicabile ori de câte ori prin convenţia părţilor nu au fost stabilite alte termene de garanţie.

Mai mult, dispoziţiile acestui articol se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul bunurilor pentru care există un termen de garanţie pentru buna funcţionare, potrivit alin. (6) al art. 2531 C. civ.

Astfel, fiind vorba de o vânzare realizată de un profesionist, în vederea atragerii şi fidelizării clientelei, vânzătoarea-recurentă a acordat cumpărătorului garanţia de bună funcţionare a bunului vândut, denumită de părţi garanţie tehnică, pentru o perioadă de 12 luni de la data punerii în funcţiune a utilajului, acordată de către producătorul acestuia, şi, în continuare, de către vânzător, pentru încă 24 de luni (art. 1 lit. b) din Anexa 3 la contractul de vânzare-cumpărare).

Prin acordarea unei garanţii de bună funcţionare a utilajului, pentru o perioadă de 3 ani, părţile au stipulat, practic, o clauză de agravare a obligaţiei de garanţie a vânzătorului, extinzând-o la orice vicii (inclusiv cele aparente sau de bună funţionare), precum şi prin majorarea termenului de descoperire a viciilor, de la 1 an la 3 ani.

Faptul că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea de faţă pe răspunderea pentru vicii ascunse, iar nu pe răspunderea pentru buna funcţionare a bunului vândut înăuntrul termenului de garanţie, nu poate conduce la concluzia că viciul ar fi trebuit descoperit înăuntrul termenului legal, de 1 an, iar nu înăuntrul termenului stabilit convenţional, de părţi, de 3 ani. În aceste condiţii, stipularea unei clauze de agravare a răspunderii, pentru orice vicii (inclusiv de bună funcţionare, pe lângă cele ascunse), în cadrul unui termen mai lung decât cel legal, ar conduce la contrariul ei, prin interpretarea eronată a unei atare clauze de agravare.

De altfel, contrar susţinerilor recurentei, clauza cuprinsă în art. 7.1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi reprezintă o clauză de agravare a răspunderii vânzătorului pentru vicii, iar nu de exonerare a sa de garanţia (legală) pentru vicii ascunse. În esenţă, prin garanţia "tehnică" contractuală s-a stipulat o clauză de agravare a răspunderii pentru orice vicii, incluzând, pe lângă viciile ascunse, şi pe cele aparente sau de bună funcţionare şi s-a prevăzut un termen de garanţie mai mare decât cel legal. Teza ultimă a aceluiaşi articol, potrivit căreia "în afară de garanţia tehnică, vânzătorul nu datorează nicio altă garanţie cumpărătorului, inclusiv garanţia pentru funţionare sau garanţia pentru viciile ascunse ale echipamentului", nu poate fi interpretată în sensul unei clauze care înlătură răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse.

O atare susţinere, ar nega obligaţia interpretării clauzelor unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului. În esenţă, doar prin luarea acestei prevederi contractuale din context s-ar putea reţine că dispoziţiile noului C. civ. privind garanţia pentru viciile bunului sunt supletive şi că, prin urmare, părţile au convenit exonerarea vânzătorului de garanţia contra viciilor ascunse. În realitate, sensul tezei finale a articolului 7.1 este acela că, prin stipularea unei clauze de agravare a răspunderii pentru orice vicii, pentru un termen de garanţie mai mare decât cel legal, este înlăturat de la aplicare termenul legal stabilit pentru descoperirea viciilor ascunse fiind aplicabil termenul convenit de părţi convenţional.

În sfârşit, nici criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1708 alin. (2) C. civ. nu pot fi primite.

Ceea ce a reţinut instanţa de apel, în mod judicios, este faptul că dispoziţiile noului C. civ. privind garanţia pentru viciile bunului sunt supletive şi că, prin urmare, părţile pot să convină chiar exonerarea vânzătorului de o asemenea garanţie, însă în anumite limite. Limita este cea prevăzută de alin. (2) al art. 1708 C. civ., în sensul că o atare clauză de limitare a răspunderii pentru vicii este nulă în privinţa celor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului. Din această perspectivă, în mod corect a statuat instanţa de apel că o clauză precum cea cuprinsă în art. 7.1 teza finală din contractul încheiat de părţi, care, potrivit interpretării recurentei, ar exonera vânzătorul de orice garanţie pentru vicii ascunse, chiar şi cunoscute la data perfectării convenţiei, este nulă de drept.

În rest, probatoriul pe baza căruia instanţa de apel a stabilit că viciul ascuns care a condus la pieirea lucrului vândut trebuia să fie cunoscut de vânzător la data perfectării vânzării nu poate fi reevaluat în cadrul prezentei căi de atac extraordinare a recursului. Interpretarea probatoriului, inclusiv modul în care instanţele devolutive stabilesc situaţia de fapt pe baza unor prezumţii judiciare, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate.

Pentru considerentele evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1071 din 11 iulie 2024 şi a deciziei civile nr. 102 din 30 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimaţilor-reclamanţi A. şi A. privind obligarea recurentei-pârâte B., la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin raportare la art. 452 şi art. 453 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimaţii-reclamanţi au depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 11.900 RON, potrivit facturii nr. x din 30.07.2025 emise de E. - S.P.A.R.L. şi extrasului emis de F. S.A. din 12.11.2025.

În consecinţă, constatând că recurentei-pârâte i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport cu solicitarea intimaţilor-reclamanţi privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea referitoare la cheltuielile de judecată şi să fie acordată intimatei-reclamante A., cea care a efectuat plata onorariului, suma de 11.900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1071 din 11 iulie 2024 şi a deciziei civile nr. 102 din 30 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondate.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante A. suma de 11.900 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.