ANL's appeal annulled as groundless; EUR 62,763 damages for housing loss of use upheld

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 400 euro/lună, echivalent în RON, cu titlu de daune interese evaluate provizoriu, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 10.05.2009 şi 07.07.2020, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei de tip S74, aflată pe lotul nr. x, situată în localitatea Voluntari, jud. Ilfov.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune morale în sumă de 50 euro/lună, echivalent în RON, pentru perioada cuprinsă între 10.05.2009 şi 07.07.2020, precum şi la plata daunelor morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei.

Prin încheierea din data de 14.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţei materiale procesuale şi a trimis cauza uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului Bucureşti.

La data de 30.07.2020, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 03 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a V-a civile şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei a VI-a civile. Totodată constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus înaintarea cauzei Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa nr. 49F din 5 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a civile a Tribunalului Bucureşti.

Reclamanţii au depus la dosar cerere precizatoare, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 86.101 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 08.07.2017-27.01.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 975 din 25.04.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosar nr. x/2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, fiind obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 62.763,38 Euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 08.07.2017-27.01.2022.

A fost respinsă în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

A fost admisă cererea formulată de expertul judiciar C., fiind majorat onorariul provizoriu cu suma de 2.820 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei totale de 20.174,75 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.

2. Împotriva considerentelor acestei sentinţe şi a soluţiei de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru în cuantum de 895 RON, reclamanţii B. şi A. au declarat apel. Totodată, împotriva aceleiaşi sentinţe, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat apel.

Prin decizia nr. 425 din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de reclamanţi împotriva considerentelor sentinţei atacate şi a fost respins în consecinţă apelul împotriva considerentelor ca inadmisibil.

A fost admisă excepţia lipsei de obiect a apelului formulat de reclamanţi împotriva soluţiei de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru şi în consecinţă a fost respins acest apel ca fiind lipsit de obiect.

S-a dispus restituirea dosarului primei instanţe în vederea soluţionării cererii reclamanţilor de restituire a taxei judiciare de timbru.

Totodată, s-a respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurenta a susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut că obligaţia de realizare şi predare a construcţiei revine antreprenorului general, a constatat, în mod greşit, că recurenta este culpabilă pentru neîndeplinirea acestei obligaţii. Or, potrivit recurentei, ANL nu şi-a asumat obligaţia de a executa şi finaliza într-un anumit termen lucrările de construire a locuinţei sau lucrările de infrastructură şi nu a garantat aceste obligaţii, care erau în sarcina antreprenorului general potrivit art. 8 din contractul de construire.

Mai mult, arată că reclamanţii si constructorul au prevăzut în contract penalităţi pentru întârzierea executării obligaţiilor, stabilind o limită a răspunderii prin acordul de voinţă al părţilor.

Prin urmare, susţine recurenta că, în condiţiile în care părţile au determinat prin convenţie consecinţele neexecutării obligaţiei de finalizare şi predare a locuinţei în termen, instanţa de apel în mod eronat a constat că ANL nu este exonerat de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de terţi.

În continuare, recurenta a prezentat situaţia de fapt privind predarea imobilului şi documentele încheiate în acest sens şi a susţinut că instanţa de prim control judiciar, în mod greşit, a obligat ANL la plata prejudiciului, în condiţiile în care reclamanţi au primit locuinţa şi au renunţat la anumite lucrări.

În ceea ce priveşte utilităţile, recurenta a susţinut că reclamanţii au posibilitatea angajării răspunderii delictuale a autorităţilor care şi-au asumat realizarea acestora.

S-a mai arătat că în mod greşit ANL a fost obligată la repararea întregului prejudiciu suferit de reclamanţi în condiţiile în care contractul de mandat încheiat între părţi nu prevede un termen de realizare a lucrărilor edilitare şi nici nu se referă la dezvoltarea întregului cartier.

Or, în aprecierea recurentei nu se poate deduce din niciun act sau dispoziţie legală obligaţia de a realiza întregul cartier de locuinţe.

În continuare, recurenta a susţinut că nu se poate reţine că beneficiarul a mandatat ANL să realizeze întregul cartier în lipsa unei prevederi în contract în acest sens.

Astfel, fapta ilicită ce ar putea fi imputată ANL nu poate viza întregul cartier, ci strict caracteristicile imobilului contractat de intimat, pe care l-a finalizat şi predat.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 15 mai 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 24 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025.

4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

În prezenta cauză, se constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate cu privire la raţionamentul expus de instanţa de prim control judiciar în soluţionarea apelului.

Recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de apel, fără, însă, a arăta, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanţa de prim control judiciar, or, în lipsa unor minime consideraţii cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de instanţa de apel, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalităţii deciziei recurate.

În concret, prin motivele de casare, recurenta reia criticile din apel privind obligaţia asumată de aceasta de a urmări executarea lucrărilor şi nu de a efectua şi finaliza locuinţa şi infrastructura cartierului, invocând în acest sens prevederile din contractul de construire.

Totodată, în ceea ce priveşte prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a locuinţei, recurenta a susţinut că acesta nu este datorat întrucât, pe de o parte, din procesele-verbale de predare primire a locuinţei încheiate între părţi rezultă că locuinţa a fost predată, iar, pe de altă parte, prejudiciul nu este cauzat doar de recurentă, ci şi de autorităţile care nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.

Înalta Curte subliniază ca invocarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conţinutului legii, a modului de interpretare şi aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în apel, de natură să justifice greşeala de judecată a instanţei devolutive. Astfel, este incident acest motiv în cazul în care instanţa a invocat un text de lege inexistent sau inadecvat contextului faptic în litigiu (în sensul că situaţia de fapt, aşa după cum a fost aceasta definitiv stabilită, nu intră sub incidenţa unei norme juridice sau unei anume norme juridice), fie că instanţa a aplicat greşit o normă juridică sau trebuia să aplice o altă normă acelei situaţii de fapt definitiv tranşată şi, în concret, nu a făcut acest lucru.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei privind natura obligaţiei asumate şi modalitatea de executare a acesteia în stabilirea răspunderii contractuale au fost analizate de instanţa de prim control judiciar după tiparul abstract al unei persoane prudente şi diligente şi s-a reţinut că, din probele administrate, recurenta nu a acţionat după acest tipar, fiind răspunzătoare pentru executarea necorespunzătoare a mandatului acordat.

Prin urmare, instanţa supremă constată că prin aceste critici, precum şi prin cele privind prejudiciul nedatorat sau cuantumul acestuia, se solicită o reanalizare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat de instanţele de fond, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Se va avea în vedere că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, constatând că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei nr. 425 din 13 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei nr. 425 din 13 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.