Inadmissibility of cassation appeal in social insurance dispute under exclusive appellate jurisdiction of Law 263/2010
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's 2025 decision to annul the earlier appeal for non-compliance, which in turn left the first-instance judgment intact. The dispute involved a claimant seeking the annulment of a pension decision and the payment of correction indices and moral damages against a public pension house, arising from social insurance rights. The decisive legal basis was the principle of legality of judicial remedies, specifically interpreting Article 483(2) of the Code of Civil Procedure in conjunction with Articles 152, 153, and 155 of Law No. 263/2010, which establish that judgments in labor and social security conflicts are subject only to appeal and are not amenable to cassation; consequently, the appeal decision was rendered final and unattackable via extraordinary remedies.
Legislator headnote
AI generatedart. 1535 C. civ, art. 1075 C. proc. civ, art. 471 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (2) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 152 din Legea nr. 263/2010; Inadmissibility of cassation appeal in social insurance dispute under exclusive appellate jurisdiction of Law 263/2010: , reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 113/2021 şi prevederile art. 1088, art. 1530, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 şi art. 278 din Codul muncii, art. 1073 şi art. 1075 C. proc. civ., precum şi art. 22, art. 34, art. 41, art. 47 şi art. 52 din Constituţia României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2024 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, sub numărul x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, a solicitat anularea deciziei nr. 88390 emisă de aceasta în data 25 ianuarie 2024 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu acordarea indicelui de corecţie calculat din 27 noiembrie 2014 până în martie 2024.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, respectiv daune interese şi cominatorii, în cuantum de 100 RON/zi, de la data formulării cererii, respectiv din 7 ianuarie 2024 şi până la achitarea sumelor solicitate.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 113/2021 şi prevederile art. 1088, art. 1530, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 şi art. 278 din Codul muncii, art. 1073 şi art. 1075 C. proc. civ., precum şi art. 22, art. 34, art. 41, art. 47 şi art. 52 din Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 666/F din 29 august 2024, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamantei pentru perioada anterioară datei de 13 mai 2021.
Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
2. Împotriva acestei soluţii reclamanta A. a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a anulat cererea de apel formulată de reclamantă.
3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a anulat apelul în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (1) raportat la art. 471 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a cercetat fondul cauzei.
Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.
Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, la 17 iulie 2025, prin care a reiterat motivele cererii de recurs şi a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.
Cauza a fost înregistrată la 16 iunie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 24 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025.
Înalta Curte, stabilind o ordine de soluţionare a excepţiilor invocate, a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei civile nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale.
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
În cauză, reclamanta a învestit Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă la data de 13 mai 2024 cu o cerere în materia asigurărilor sociale, fiind incidente dispoziţiile privind jurisdicţia asigurărilor sociale din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aflată în vigoare la data sesizării instanţei.
Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, aflat în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", iar conform art. 153 din acelaşi act normativ "Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: [...] lit. g) "deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".
De asemenea, în conformitate cu art. 155 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
În acelaşi sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
Din textele de lege evocate, rezultă că hotărârea pronunţată într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale este supusă doar apelului, decizia pronunţată în calea ordinară de atac a apelului nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei de pensionare a reclamantei şi emiterea unei noi decizii cu acordarea indicelui de corecţie, hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Drept urmare, decizia pronunţată în apel nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.