Validity of contractual potestative condition tied to administrative approval of Zonal Urbanistic Plan

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2022, astfel cum a fost completată prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2023 şi modificată prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2023, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se dispună:

- constatarea nulităţii absolute ori anularea obligaţiei de dare în plată prin cesiune de creanţă stipulată în acordul de dare în plată din 11.09.2019;

- restituirea unor bunuri imobile în valoare de 5.021.002,69 euro ori a echivalentului lor bănesc;

- rezoluţiunea antecontractului de dare în plată din data de 19.06.2019;

- rezoluţiunea acordului de dare în plată din data de 11.09.2019;

- restituirea prestaţiilor efectuate în baza acordului de dare în plată din data de 11.09.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 467 din 13.03.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 12 decembrie 2023 reclamanta A. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii în rezoluţiune şi a acţiunii în nulitate, şi în subsidiar, modificarea încheierii apelate în sensul admiterii probatoriului solicitat.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2023, printre altele, instanţa a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de către reclamantă în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că în nici un caz nu depinde soluţionarea prezentei cauze de soluţia ce va fi pronunţată în contestaţia la executare ce formează obiectul dosarului x/2020, având în vedere că obiectul respectivei contestaţii la executare îl constituie executarea silită însăşi şi a actelor de executare silită, iar acest aspect nu are nicio incidenţă asupra cererii de aplicare a sancţiunilor judiciare cu privire la contractul dedus judecăţii, a contractelor ce constituie cauza juridică a prezentului litigiu, încheiate de părţile litigante.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2024 a fost respinsă cererea de amânare formulată de apelanta reclamantă pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului în temeiul art. 222 alin. (1) C. proc. civ., luându-se act de faptul că partea care solicită această amânare avea cunoştinţă de termenul de judecată, a fost prezentă la termenul anterior, astfel încât, fie putea să-şi asigure substituirea pentru termenul acordat, fie putea să indice încă de la termenul anterior că nu poate fi prezentă şi astfel s-ar fi putut stabili un alt termen de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1905 din 12 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii şi a încheierilor din 10 octombrie 2024 şi 21 noiembrie 2024, reclamanta A. S.A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat casarea deciziei şi încheierilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu s-ar fi dovedit faptul că există acte de executare silită efectuate în numele intimatei.

Sub acest aspect, recurenta a invocat actele de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc în numele şi pentru intimată, constând în adresele de înfiinţare a popririi, contestaţia la executare silită formulată de terţul C. S.A. şi întâmpinarea formulată de executorul judecătoresc, prin care se arată că intimata nu a solicitat niciodată sistarea executării silite până la data de 30.07.2020.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii în ceea ce priveşte efectuarea actelor de executare silită în dosarul nr. x/2018.

În acest sens, recurenta a menţionat că instanţa de apel reţine că după încheierea acordului de dare în plată, respectiv după data de 11.09.2019, nu rezultă că intimata a efectuat acte de executare silită, pentru ca mai apoi să sublinieze că intimata este cea care a solicitat executorului judecătoresc retragerea/anularea măsurilor de executare silită ulterior datei de 31.10.2019, fie suspendarea acestor acte de executare.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit normele care guvernează executarea silită, din care rezultă încălcarea obligaţiilor contractuale.

Autoarea recursului a subliniat că în adresele de poprire este consemnată calitatea de creditor a intimatei şi că din întâmpinarea depusă de executorul judecătoresc rezultă că intimata nu a solicitat sistarea executării silite.

Totodată, s-a menţionat că executarea silită este guvernată de principiul legalităţii prevăzut la art. 625 C. proc. civ., în sensul că posibilitatea intimatei de a iniţia acte de executare silită este exclusă deoarece această atribuţie revine executorului judecătoresc potrivit art. 623 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta a invocat şi principiul rolului activ al executorului judecătoresc potrivit art. 627 C. proc. civ. şi al disponibilităţii, în sensul că obligaţia de a continua executarea silită este limitată de manifestarea de voinţă a creditorului care poate solicita suspendarea sau încetarea executării silite.

Prin urmare, în opinia recurentei instanţa de apel în mod greşit nu a reţinut intenţia intimatei, care a acţionat pentru încălcarea obligaţiei contractuale de a nu realiza acte de executare silită, fiind întemeiată astfel cererea de rezoluţiune a contractelor.

În acest sens, recurenta a invocat dispoziţiile art. 1527 alin. (1) C. civ. privind dreptul la executarea în natură a obligaţiei şi sancţiunea prevăzută la art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ. constând în rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei.

În continuare, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a constatat nulitatea contractelor, întrucât obligaţia prevăzută la art. I.1.6. (i.i) din acordul de dare în plată cuprinde o condiţie pur potestativă. Sub acest aspect, recurenta a invocat pasivitatea intimatei care, în calitate de titular al drepturilor PUZ, putea ataca în justiţie abuzul autorităţii administrative.

În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din 10 octombrie 2024, recurenta a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2020, având ca obiect contestaţia la executarea silită, întrucât aspectele invocate în contestaţia la executare au fost relevate şi în prezenta cauză.

De asemenea, recurenta a susţinut că, prin încheierea din 21 noiembrie 2024, instanţa de prim control judiciar în mod greşit a respins cererea de amânare formulată în cauză, întrucât aceasta a fost motivată şi dovedită, iar partea adversă nu s-a opus acestei solicitări.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă B. S.R.L a invocat excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii din 10 octombrie 2024, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului împotriva hotărârilor atacate.

Cauza a fost înregistrată la 8 mai 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 24 iulie 2025 s-a fixat termen la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul împotriva deciziei şi a încheierilor din 10 octombrie 2024 şi 21 noiembrie 2024 pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din 10 octombrie 2024, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin respingerea cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, având ca obiect o contestaţie la executare formulată de C. S.A.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că argumentele invocate în prezenta cauză privind atitudinea intimatei în procedura de executare silită sunt de asemenea analizate şi în contestaţia la executare.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanţei de judecată atunci când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi.

Cercetând actele dosarului, se constată că dosarul nr. x/2020 are ca obiect contestaţia la executare formulată de societatea C. S.A. împotriva măsurilor de executare silită prin poprire.

De asemenea, în prezenta cauză reclamanta solicită rezoluţiunea antecontractului de dare în plată şi a acordului de dare în plată, precum şi nulitatea acestora.

Instanţa supremă constată că soluţionarea prezentului dosar nu depinde de analiza vreunui drept care formează obiectul dosarul nr. x/2020, astfel că instanţa de apel în mod just a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Nefiind încălcate normele de procedură privind suspendarea facultativă prevăzute la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod nu este fondat.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 10 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

II. În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din 21 noiembrie 2024, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pretinde că ar fi fost interpretate şi aplicate greşit prevederile art. 222 alin. (1) Cod procedură civilă în soluţionarea cererii de amânare a judecăţii formulate de reclamantă la termenul din 21 noiembrie 2024, pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convenţional al acesteia.

Potrivit art. 222 alin. (1) Cod procedură civilă amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi solicitată numai în mod excepţional şi pentru motive temeinice, care să excludă culpa părţii sau a reprezentantului acesteia.

În cauză se constată că apelanta-reclamantă a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului acesteia, întrucât reprezintă interesele altor părţi într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de prim control judiciar a respins cererea de amânare, întrucât motivul de amânare îi este imputabil reprezentantului convenţional, care a fost prezent la termenul anterior şi putea să-şi asigure substituirea la termenul acordat, fie putea să indice încă de la termenul anterior că nu poate fi prezent la termenul acordat şi astfel s-ar fi putut stabili un alt termen de judecată.

Prin urmare, nefiind îndeplinite exigenţele art. 222 alin. (1) teza finală C. proc. civ. privind neimputabilitatea motivului de amânare reprezentantului convenţional al părţii care a solicitat această amânare, instanţa de apel în mod corect a respins cererea de amânare. Mai mult decât, atât recurenta nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare câtă vreme i s-a dat posibilitatea să depună concluzii scrise.

În consecinţă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei împotriva încheierii din 21 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

III. În ceea ce priveşte recursul împotriva deciziei civile nr. 1905 din 12 decembrie 2024, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind existenţa actelor de executare silită efectuate de intimată, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Autoarea recursului a susţinut că din probele administrate, respectiv adresele de înfiinţare a popririi, contestaţia la executare silită formulată de terţul C. S.A. şi întâmpinarea formulată de executorul judecătoresc, rezultă că actele de executare silită au fost efectuate în numele intimatei, care nu a întreprins niciun demers pentru suspendarea procedurii de executare silită.

Înalta Curte constată că prin aceste critici recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea de aprecierea a situaţiei de fapt şi a probelor de către instanţa devolutivă de control judiciar relativ la demersurile efectuate în dosarul de executare silită, aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea de atac a recursului, în care este examinată conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa supremă constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal de către recurentă, nefiind relevate regulile de procedură încălcate de instanţa de apel, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat existenţa unor considerente contradictorii în decizia recurată.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că instanţa de apel, analizând probele administrate în cauză, a reţinut iniţial că după data de 11.09.2019 nu a rezultat faptul că intimata a efectuat acte de executare silită, pentru ca mai apoi să sublinieze că intimata este cea care a solicitat executorului judecătoresc retragerea/anularea măsurilor de executare silită fie suspendarea acestor acte de executare, ulterior datei de 31.10.2019.

Înalta Curte constată că recurenta nu invocă o motivare contradictorie a instanţei de prim control judiciar, ci, practic, critică situaţia de fapt reţinută în apel ca fiind contrară probelor administrate.

Or, pentru a fi în ipoteza unor considerente contradictorii ale deciziei recurate este necesar ca acestea să vizeze raţionamentul instanţei care a condus la soluţia de respingere a apelului reclamantei şi nu elementele factuale relativ la existenţa unor acte de executare silită, aspecte de netemeinicie care nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, aceste critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este fondat.

Prin criticile privind interpretarea greşită a principiilor care guvernează executarea silită relativ la încălcarea de către intimată a obligaţiei contractuale de a nu efectua acte de executare silită, recurenta solicită de fapt reaprecierea situaţiei de fapt şi a probelor, aspecte de netemeinicie care nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, ele fiind rezolvabile pe baza probelor administrate în cauză, apanaj ale instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

O altă critică a recurentei vizează faptul că instanţa de apel în mod greşit nu a constatat nulitatea acordului de dare în plată, întrucât obligaţia prevăzută la art. I.1.6. (i.i) din acordul de dare în plată este afectată de o condiţie pur potestativă în ceea ce priveşte transferul creanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1403 C. civ. "obligaţia contractată sub o condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu produce niciun efect". Din cuprinsul textului normativ rezultă că pentru ca obligaţia să nu fie afectată de o condiţie potestativă este esenţial ca realizarea acesteia să nu depindă exclusiv de arbitrariul debitorului.

Părţile au prevăzut punctul I.1.6 (ii) din acordul de dare în plată că "restul creanţei C., împreună cu garanţiile aferente (...) va fi transferată de către creditor către debitor la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal, prin încheierea unui acord separat de confirmare ulterior aprobării Planului Urbanistic Zonal (...) numai în situaţia în care condiţia suspensivă este îndeplinită".

Examinând clauza din acordul de plată, instanţa supremă constată că obligaţia intimatei de transfer a creanţei nu este afectată de o condiţie pur potestativă, întrucât prin natura sa obţinerea Planului Urbanistic Zonal implică per se aprobarea Planului Urbanistic Zonal, care depinde, în primul rând, de o autoritate administrativă.

În justificarea condiţiei potestative, se mai invocă de către recurentă pasivitatea intimatei care nu a solicitat în justiţie finalizarea demersului administrativ de obţinere a Planului urbanistic zonal. Or, acţionarea în justiţie a autorităţii administrative competente de către intimată nu are relevanţă în analiza caracterului pur potestativ al condiţiei de obţinere a Planului urbanistic zonal.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de prim control judiciar a constatat că obligaţia intimatei de transfer a creanţei nu este afectată de o condiţie pur potestativă.

În aceste condiţii, nefiind încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile legale invocate de recurentă, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1905 din 12 decembrie 2024 şi a încheierilor din 10 octombrie 2024 şi 21 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1905 din 12 decembrie 2024 şi a încheierilor din 10 octombrie 2024 şi 21 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.