Limitation period for restitution of undue payment following criminal annulment of sale contract

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată din 05 mai 2022 înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta U.A.T. Judeţul Constanţa a solicitat obligarea pârâtelor U.A.T. Comuna Lipniţa prin Primar şi Consiliul Local Lipniţa la plata sumei de 1.254.855 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin efectuarea plăţii nedatorate aferente contractului de vânzare - cumpărare nr. x/2009 autentificat la BNP A., precum şi a sumei de 941.383,22 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal până la data de 28.02.2022, precum şi în continuare, până la data restituirii efective şi integrale a debitului principal.

În subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia că nu sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor menţionate în calitate de beneficiar real al sumei în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 992 - 997, art. 1092 din C. civ. de la 1864 şi O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2023, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Lipniţa, sens în care a fost valorificată această dezlegare prin respingerea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local Lipniţa.

Prin sentinţa civilă nr. 580 din 21.05.2024, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta U.A.T. Comuna Lipniţa prin primar.

De asemenea, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Judeţul Constanţa în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local Lipniţa.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Comuna Lipniţa prin Primar.

2. Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, iar pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipniţa a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 237/LP din 10 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, s-a respins apelul incident promovat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipniţa, ca nefondat.

A fost admis apelul principal formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipniţa la restituirea sumei de 1.254.855 RON, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data introducerii cererii, respectiv 05 mai 2022 şi până la data plăţii efective a debitului principal.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

3. Împotriva acestei decizii pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipniţa a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea sentinţei în sensul constatării intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 3 şi art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 în ceea ce priveşte momentul de început de la care curge termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune.

Sub acest aspect, autoarea recursului a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că momentul de început al cursului termenului de prescripţie îl reprezintă data rămânerii definitive a hotărârii penale, respectiv 11 iulie 2019, întrucât prescripţia a început să curgă de la momentul plăţii preţului imobilului, respectiv de la 09 martie 2009.

În continuare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile din Decretul Lege nr. 167/1958, întrucât actul normativ evocat nu cuprinde dispoziţii prin care să se reglementeze începutul, suspendarea, întreruperea şi împlinirea termenului de prescripţie în situaţia specială în care fapta ilicită îmbracă forma unei infracţiuni.

S-a precizat că suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei sunt prevăzute la art. 13-14 şi art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958.

Se mai arată că cercetarea penală nu poate întrerupe prescripţia întrucât, pe de o parte, dosarul penal s-a format ulterior intervenirii prescripţiei la 10 martie 2012, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a depus nicio diligenţă în dosarul penal.

În aprecierea recurentei, întreaga motivare a instanţei de apel neagă practic reglementarea instituţiei acţiunii civile în procesul penal, în condiţiile în care dispoziţiile art. 19, art. 20 şi art. 27 C. proc. pen. reglementează posibilitatea exercitării acţiunii civile.

În opinia recurentei, în mod greşit instanţa de prim control judiciar a admis apelul şi a considerat întemeiată cererea de chemare în judecată, deoarece nu a avut în vedere faptul că instanţa penală nu se putea pronunţa în ceea ce priveşte restituirea preţului achitat potrivit contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care reclamanta nu s-a constituit parte civilă, deşi avea această obligaţie.

Potrivit recurentei, nu sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate prevăzute la art. 992-997 şi art. 1092 C. civ. de la 1864.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că nu există în sarcina acesteia obligaţia de restituire a preţului contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, întrucât paguba a fost reparată în natură prin intrarea imobilului în patrimoniul statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, care a avut calitatea de parte civilă în dosar, astfel cum rezultă cu putere de lucru judecat din sentinţa penală definitivă.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 20 martie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 7 iulie 2025 s-a fixat termen la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 3 şi art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 sub aspectul momentului de la care începe cursul termenului de prescripţie.

În cauză, instanţa de judecată a fost învestită cu o acţiune în restituirea plăţii nedatorate constând în preţul achitat într-un contract de vânzare-cumpărare constatat nul absolut printr-o sentinţă penală definitivă.

Recurenta a prezentat situaţia de fapt şi probele administrate de instanţele devolutive şi a criticat decizia recurată sub aspectul momentului de la care curge termenul de prescripţie, considerând că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, de la data plăţii preţului şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.

În cauză, se constată că instanţa de prim control judiciar, analizând probele administrate, a reţinut faptul că până la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin sentinţa penală rămasă definitivă, actul a produs efecte juridice între părţi, fiind valabil încheiat, iar dreptul material la acţiunea în restituirea plăţii nedatorate, constând în preţul achitat, nu era născut, pentru a putea considera că a început cursul termenului de prescripţie.

Înalta Curte constată că, în realitate, dispoziţiile legale sunt invocate în mod formal, recurenta relevând elementele factuale relative la momentul de început al cursului termenului de prescripţie, aspecte de netemeinicie care nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, ele fiind rezolvabile pe baza probelor administrate în cauză, apanaj ale instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

Prin urmare, aceste critici nu pot fi primite pe considerentul că nu sunt relevate normele de drept material încălcate de către instanţa de apel.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 13-14 şi art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958, întrucât din textele normative evocate nu rezultă că legiuitorul a reglementat începutul, suspendarea, întreruperea şi împlinirea termenului de prescripţie în situaţia specială în care fapta ilicită îmbracă forma unei infracţiuni.

Din examinarea deciziei recurate, instanţa supremă constată că instanţa de apel, analizând prescripţia dreptului material la acţiune, nu a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 13-14 şi art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958 privind întreruperea sau suspendarea cursului termenului de prescripţie pe durata cercetării penale şi a soluţionării dosarului penal, ci faptul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale prin care a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod judicios că până la acest moment, contractul a fost valabil încheiat şi a produs efecte între părţi, nefiind născut dreptul material la acţiunea în restituirea preţului achitat.

Drept urmare, Înalta Curte va înlătura şi aceste critici întrucât nu vizează raţionamentul relevat de instanţa de prim control judiciar în respingerea criticilor pârâtei privind soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

O altă critică a recurentei vizează faptul că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 19, art. 20 şi art. 27 C. proc. pen., întrucât reclamanta avea obligaţia de a se constitui parte civilă în dosarul penal şi de a solicita prin acest demers judiciar restituirea preţului achitat în situaţia constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Din prevederile art. 19, art. 20 şi art. 27 C. proc. pen. rezultă că în procesul penal, regula generală o constituie caracterul facultativ al exercitării acţiunii civile, excepţia o reprezintă situaţia în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, situaţie care nu este incidentă în cauză.

Este de menţionat că în situaţia în care persoana vătămată nu se constituie parte civilă, procesul penal continuă pentru soluţionarea laturii penale, iar repararea prejudiciului se poate face pe cale separată, civilă, cum de altfel a şi procedat reclamanta în cauza pendinte.

Aşadar, instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 19, art. 20 şi art. 27 C. proc. pen. în ceea ce priveşte exercitarea acţiunii civile în dosarul penal, criticile recurentei nefiind întemeiate.

Autoarea recursului a mai susţinut că instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit dispoziţiile art. 992-997 şi art. 1092 C. civ. de la 1864, deoarece în cauză nu este incident faptul juridic licit al plăţii nedatorate pe motivul că nu există în sarcina acesteia obligaţia de restituire a preţului contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.

În acest sens, recurenta a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei penale sub aspectul soluţionării laturii civile prin repararea pagubei în natură şi intrarea imobilului în patrimoniul statului.

Examinând sentinţa penală invocată de recurentă, se constată că a fost desfiinţat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 17.07.2009 şi că parte civilă s-a constituit doar Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind admisă acţiunea civilă prin restituirea în natură a bunului în proprietatea publică a statului potrivit art. 397 raportat la art. 256 C. proc. pen.

Prin urmare, reclamanta UAT Judeţul Constanţa nu s-a constituit parte civilă pentru restituirea preţului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare desfiinţat, prin hotărârea penală invocată fiind soluţionată o altă acţiune.

Or, potrivit art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Prin urmare, considerentele sentinţei penale nu au putere de lucru judecat în prezenta cauză întrucât, pe de o parte, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în acţiunea civilă este limitată la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o conform art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în dosarul penal nu a fost exercitată acţiunea civilă de către reclamanta UAT Judeţul Constanţa, prin care să solicite restituirea preţului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare desfiinţat.

De altfel, nu se poate reţine încălcarea aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat, întrucât, pe de o parte, trimiterile pe care instanţa penală de fond le face la posibilitatea dezdăunării de la preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa sunt considerente supraabundente, care nu justifică soluţia, câtă vreme nu există constituire de parte civilă a reclamantei din prezenta cauză în cadrul dosarului penal. Pe de altă parte, aceste considerente sunt infirmate de instanţa penală în apel, care rejudecând latura penală a cauzei, îl achită pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa pentru faptele ce interesează cauza.

Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de apel a constatat că sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate prevăzute la art. 992 şi urm, precum şi art. 1092 C. civ. de la 1864.

Este de menţionat că plata nedatorată ca fapt juridic licit constă în executarea de către o persoană (solvens) a unei obligaţii faţă de o altă persoană (accipiens) faţă de care nu era obligată şi fără intenţia de a executa obligaţia altuia. Condiţiile pentru a fi îndeplinită plata nedatorată sunt: să fie făcută o plată, datoria în temeiul căreia a fost efectuată plata să nu existe între părţi şi plata să fi fost efectuată din eroare.

În cauză se constată că reclamanta a făcut plata preţului potrivit contractului de vânzare-cumpărare, iar prin desfiinţarea acestuia de către instanţa penală, datoria în temeiul căreia a fost efectuată plata nu mai există având drept consecinţă obligaţia accipiensului de a restitui plata.

Totodată, se constată că în cauză nu este aplicabil principiul restituirii în natură ca efect al desfiinţării contractului, întrucât bunul imobil nu s-a întors în patrimoniul vânzătoarei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate şi că instanţa de apel în mod just a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la restituirea preţului achitat.

Prin urmare, nefiind încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile legale invocate de recurentă, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipniţa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 237/LP din 10 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipniţa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 237/LP din 10 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.