Cassation dismissed in electrical cable damage dispute; rejection of liability for crane operator and insurer upheld

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca pârâta B. S.R.L., în solidar cu C. S.A., în calitate de asigurător conform poliţei de asigurare seria x nr. x/06.03.2023, să plătească suma de 309.221,55 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a evenimentului din data de 7 iunie 2023, care a dus la distrugerea unui cablu de electricitate LEA 220 KV Fileşti, Lacul Sărat, iar reparaţia acestuia a costat 309.221,55 RON.

Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 618 din 29 noiembrie 2023, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A.; pârâtele au fost obligate, în solidar, să plătească reclamantei suma de 309.221,55 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii; totodată, pârâtele au fost obligate, în solidar, să plătească reclamantei suma de 9.860 RON şi suma de 6.697,21 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie C. S.A.; chemata în garanţie a fost obligată să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 309.221,55 RON, suma de 9.860 RON şi suma de 6.697,21 RON, cu titlu de despăgubire, condiţionat de ipoteza în care pârâta B. S.R.L. va plăti reclamantei, benevol sau silit, suma de 309.221,55 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii, precum şi sumele de 9.860 RON şi suma de 6.697,21 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; chemata în garanţie a fost obligată să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 6.697,21 RON şi suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 300/A din 6 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2023, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 618 din 29 noiembrie 2023 a Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, având ca obiect "pretenţii"; s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a respins atât acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L. împotriva chematei în garanţie C. S.A.; în temeiul dispoziţiilor art. 59 şi art. 60 alin. (2) din C. proc. civ., au fost extinse efectele apelului declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. şi în privinţa intimatei-pârâte B. S.R.L., astfel că s-a schimbat sentinţa apelată şi în privinţa soluţiei pronunţate de Tribunalul Arad asupra cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în sensul că s-a respins şi această cerere; s-au înlăturat, din cuprinsul sentinţei primei instanţe, dispoziţiile referitoare la plata cheltuielilor de judecată; intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost obligată la plata către apelanta-pârâtă C. S.A. a sumei de 14.348,6 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel; s-au respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi de intimata-pârâtă B. S.R.L.

La data de 26 august 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 300/A din 6 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii instanţei de apel, în sensul de a fi obligată intimata B. S.R.L., în calitate de prestator de servicii, potrivit contractului nr. x din 31 mai 2022, în solidar cu intimata C. S.A., în calitate de asigurător, conform poliţei de asigurare seria x nr. x/06.03.2023, să achite suma de 309.221,55 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a evenimentului din data de 7 iunie 2023. De asemenea, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului.

S-a arătat că societatea reclamantă a fost păgubită efectiv prin achitarea contravalorii reparaţiei la antreprenorul general, motiv pentru care a introdus acţiunea împotriva prestatorului de servicii B. S.R.L., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 309.221,55 RON, în solidar cu asigurătorul său, C. S.A., în considerarea faptului că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 1.443 din C. civ., permite ca aceşti debitori să fie consideraţi solidari atunci când fiecare dintre ei poate fi ţinut separat pentru întreaga obligaţie.

Aşadar, dacă poliţa de asigurare este validă şi nu este incidentă nicio situaţie în care aceasta să nu fie aplicată, recurenta apreciază că poate fi ţinut să plătească asigurătorul, iar în caz contrar, doar prestatorul B. S.R.L.

Întrucât prima instanţă a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, asigurătorul C. S.A. a promovat apel, criticând-o pentru mai multe motive. În apărare faţă de acest apel, reclamanta a solicitat menţinerea sentinţei Tribunalului Arad, prin care s-a dispus obligarea, în solidar, a apelantei şi a intimatei B. S.R.L., la plata sumei de 309.221,55 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a evenimentului din 7 iunie 2023, dată la care s-a distrus un cablu de electricitate LEA 220 KV Fileşti, Lacul Sărat, activitate acoperită de poliţa de asigurare x/06.03.2023.

Singura chestiune rămasă în discuţie a fost aceea că asigurătorul nu poate acorda despăgubiri dacă una din părţi nu şi-a onorat obligaţiile contractuale, opinie "sugerată ca motiv" de instanţa de apel, apoi împărtăşită de către aceasta prin soluţia pronunţată.

Autoarea recursului a menţionat că obligaţiile contractului de prestări servicii nr. x din 31 mai 2022 se referă la asigurarea personalului şi a echipamentului necesar bunei desfăşurări a activităţii prestatorului B. S.R.L., care îşi recunoaşte culpa în producerea prejudiciului.

La dosarul de fond s-a depus în probaţiune "fişa de instruire colectivă" din 1 iunie 2022, pe care a efectuat-o antreprenorul general asupra angajatului, cel care a lucrat pe macara, dl. D., rezultând astfel că acesta a fost instruit şi că obligaţiile reclamantei au fost îndeplinite, neexistând nicio culpă a acesteia în producerea prejudiciului.

Fiind eliminată orice îndoială în interpretarea art. 5.2. din contractul de prestări servicii nr. x din 31 mai 2022, de care asigurătorul încearcă să se prevaleze în apărarea sa, considerând că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile cuprinse în contract, mai exact, pe cea de la litera unde se prevede "să nu instaleze utilajele sub reţele electrice, peste cămine, canale sau drumuri de circulaţie publică", această obligaţie ar fi fost aplicabilă doar în situaţia în care reclamanta ar fi manevrat utilajul închiriat, însă macaraua a fost utilizată exclusiv de către prestatorul B. S.R.L.

Recurenta consideră că intimata B. S.R.L. a formulat acţiune în pretenţii faţă de asigurătorul său, C. S.A., ca o situaţie guvernată de principiul independenţei procesuale, tocmai pentru a nu risca nimic în raportul obligaţional faţă de reclamantă ce vizează despăgubirea, având în vedere opinia asigurătorului că aceasta nu ar fi cuprinsă în poliţa de asigurare la rubrica asigurat, când aceasta este menţionată doar la rubrica menţiuni speciale, fiind denumită aici coasigurat cu Structuri Terasiere, situaţie acceptată şi de instanţa de apel.

În acţiunea de chemare în garanţie exercitată de către societatea B. S.R.L., aceasta capătă calitatea şi de reclamant în raporturile cu asigurătorul său, situaţie reglementată de art. 72 din C. proc. civ. şi, nicidecum, de art. 59 din acelaşi cod, cum eronat a interpretat şi a reţinut instanţa de apel, care consideră, fără a avea o situaţie certă, că societatea reclamantă nu şi-a respectat obligaţiile contractuale în calitate de beneficiar.

Instanţa de apel a considerat că utilajul închiriat de reclamantă a fost în posesia exclusivă a acesteia după ce a ajuns în şantier, cu toate că nu există o asemenea dovadă la dosarul cauzei.

Mai mult, s-a reţinut cauza în pronunţare, însă judecata a fost redeschisă, întrucât reclamanta a solicitat instanţei ca, în baza rolului activ şi pentru a putea beneficia de toate căile de atac, în cazul în care ar exista îndoială cu privire la cine are culpa pentru producerea defecţiunii la linia electrică, să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare, urmând să fie efectuată o expertiză tehnică care să lămurească modul cum s-au petrecut evenimentele.

Faţă de argumentele anterior prezentate, recurenta-reclamantă apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Din perspectiva cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut faptul că au fost aplicate, în mod greşit, dispoziţiile art. 59 şi art. 60 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că legiuitorul a stabilit foarte clar regimul juridic în secţiunea a II-a, a persoanelor care sunt împreună reclamante sau pârâte, tranşând, în mod explicit, situaţia independenţei procesuale, cu referire la faptul că apărările, în situaţia dată apelul formulat de C. S.A., nu poate profita intimatei B. S.R.L.

Instanţa de apel a considerat însă că pot fi extinse efectele apelului şi în privinţa intimatei B. S.R.L., cu toate că aceste două coparticipante în prezentul proces au avut la fond o poziţie procesuală contradictorie.

Această dezlegare a pricinii de către instanţa de apel, este, în opinia recurentei, contrară normei de procedură aplicate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă, în principal, ca inadmisibil, cu referire la faptul că litigiul are ca obiect pretenţii derivate dintr-un contract de asigurare; pe de altă parte, a solicitat instanţei să aibă în vedere că, deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., aceasta reiterează apărări de fond, nefiind formulate veritabile critici care să vizeze modul de soluţionare a căii de atac a apelului; în subsidiar, a apreciat că se impune respingerea recursului, ca nefondat; s-a ataşat împuternicirea avocaţială pentru doamna avocat E.; a mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5.500 RON, reprezentând onorariul de avocat achitat conform ordinului de plată din 4 octombrie 2024, aflat la dosarul de recurs.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

La data de 25 octombrie 2024, conform plicului ataşat, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2024 s-a fixat termen la data de 23 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Astăzi, în şedinţă publică, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii căii extraordinare de atac au fost respinse, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., care au fost obligate, în solidar, să plătească reclamantei suma de 309.221,55 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii.

Sentinţa astfel pronunţată a fost schimbată de către instanţa de apel, prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, în sensul că s-a respins atât acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L. împotriva chematei în garanţie C. S.A.; în temeiul dispoziţiilor art. 59 şi art. 60 alin. (2) din C. proc. civ., au fost extinse efectele apelului declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. şi în privinţa intimatei-pârâte B. S.R.L., astfel că s-a schimbat sentinţa apelată şi în privinţa soluţiei pronunţate de Tribunalul Arad asupra cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în sensul că s-a respins şi această cerere.

Potrivit recurentei, au fost aplicate, în mod greşit, dispoziţiile cuprinse în art. 59 şi art. 60 din C. proc. civ.

Această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi urmează a fi analizată ca atare, fiind vorba despre norme de procedură a căror încălcare se sancţionează cu nulitatea, chiar dacă recurenta a invocat, în mod explicit, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autoarea căii extraordinare de atac a susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de apel nu putea ajunge la reformarea soluţiei şi în privinţa intimatei B. S.R.L., în condiţiile în care a declarat apel împotriva soluţiei primei instanţe numai pârâta C. S.A.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de recurs, întrucât, aşa cum reiese din expozeul deciziei de faţă, recurenta-reclamantă însăşi, prin cererea de chemare în judecată, a opus pretenţia sa ambelor pârâte, considerând că acestea sunt ţinute a răspunde solidar în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii.

Solidaritatea din raportul juridic obligaţional se transpune şi în plan procesual, iar din această perspectivă, prezintă interes pentru soluţionarea acestei critici, dispoziţia de la art. 60 din C. proc. civ. - regimul juridic al coparticipării procesuale.

Această normă de procedură, la alin. (1), stabileşte regula independenţei procesuale a părţilor în proces pentru cauzele cu mai mulţi reclamanţi şi/sau mai mulţi pârâţi, regulă ce este aplicabilă în cazul în care nu se verifică premisele situaţiei de excepţie reglementate la alin. (2) din aceeaşi normă.

Potrivit art. 60 alin. (2) din C. proc. civ., "cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile".

Aplicând norma procedurală anterior evocată la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată susţinerea recurentei, conform căreia instanţa nu putea să extindă efectele apelului şi în privinţa intimatei B. S.R.L., societate obligată, în solidar cu apelanta, să plătească reclamantei suma de 309.221,55 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii, potrivit soluţiei date de tribunal.

Dispoziţiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă, între altele, o transpunere în etapa căii devolutive de atac, a regulii precitate de la art. 60 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, art. 477 alin. (1) prevede că "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Aceasta înseamnă că dacă numai un pârât dintre cei obligaţi, în solidar, la prima instanţă declară apel, instanţa de apel, în cazul reformării soluţiei, va fi ţinută să procedeze identic şi pentru pârâtul solidar care nu a formulat apel, dată fiind regula de procedură instituită de art. 60 alin. (2) din C. proc. civ. pentru cazul coparticipării procesuale obligatorii.

Contrar susţinerilor recurentei, nu este incidentă dispoziţia legală cuprinsă în art. 72 din C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care se poate formula o cerere de chemare în garanţie.

Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

În doctrină şi jurisprudenţă, în interpretarea dispoziţiilor art. 72 din C. proc. civ., s-a afirmat constant că instituţia cererii de chemare în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal şi convenţional, care reies din lege sau convenţie, ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.

În cauză, ca instanţă de prim control judiciar, Curtea de Apel Timişoara era ţinută a verifica, potrivit art. 479 din C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor apelantei şi al apărărilor părţilor, precum şi al tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.

Ca atare, Înalta Curte va înlătura, ca nefondate, criticile recurentei cu privire la acest aspect, critici reîncadrate, în aplicarea art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin concept, acest motiv de recurs nu include şi cazurile în care greşeala de raţionament a instanţei ar fi săvârşită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar şi anume reţinerea situaţiei de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activităţii jurisdicţionale care conduce la pronunţarea soluţiei, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept.

Nu poate fi reţinută critica recurentei-reclamante ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, atâta timp cât instanţa de apel a reţinut, în considerarea probelor administrate în cauză, că nu există elemente probatorii care să ateste culpa contractuală a pârâtei B. S.R.L. în executarea contractului încheiat cu reclamanta A. S.R.L.

Dimpotrivă, s-a reţinut că îi aparţine reclamantei culpa contractuală, întrucât a instalat utilajul de ridicat sub reţeaua electrică, împrejurare care a făcut posibil ca braţul acesteia să avarieze firul de înaltă tensiune.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, aşa cum rezultă din clauzele contractului de prestări servicii nr. x/31.05.2022, pârâta B. S.R.L., în calitate de prestator, şi-a asumat doar obligaţia de a pune la dispoziţia reclamantei utilajele închiriate şi de a asigura deservirea acestora prin personal calificat şi instruit din punct de vedere SSM şi SU, privind utilajul pe care îl deserveşte, astfel încât:

- să nu facă foc deschis sau nesupravegheat pe şantier;

- să nu vină la lucru sub influenţa alcoolului;

- să nu depoziteze echipamente sau scule pe căile de acces ale şantierului;

- să prezinte zilnic beneficiarului sau împuternicitului acestuia rapoarte de lucru pentru confirmare.

Reclamanta, în calitate de beneficiar, este cea care şi-a asumat, prin clauzele de la art. 5.2. lit. a), c) şi i) obligaţia de a asigura "lucrări de amenajare specială necesară funcţionării utilajelor respectiv platforme de calare pentru macarale, spaţiu de acces, manevră/operare (dacă este necesar, de demontat cabluri de energie electrică)" (lit. a); de a asigura "asistenţa tehnică nemijlocită printr-un inginer de şantier sau tehnician de specialitate pentru lucrările de montaj cu macarale şi pentru orice zonă periculoasă de lucru" (lit. c) şi de a "nu instala utilajele sub reţele electrice [...]"(lit. i).

Criticile recurentei privitoare la stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciun motiv de nelegalitate, şi nu doar în cel invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond ori al celei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar, în cauză, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

Recurenta-reclamantă a invocat formal acest motiv de casare, fără să argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

Susţinerile formulate în calea de atac a recursului tind să demonstreze faptul că intimata-pârâtă B. S.R.L. are o culpă în producerea evenimentului din 7 iunie 2023, dată la care s-a distrus un cablu de electricitate LEA 220 KV Fileşti, Lacul Sărat, activitate acoperită de poliţa de asigurare x/06.03.2023, în condiţiile în care stabilirea culpei vizează aspecte factuale ale cauzei, a căror evaluare intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin urmare, atâta timp cât nu se poate reţine o culpă contractuală în sarcina pârâtei B. S.R.L. în executarea contractului încheiat cu reclamanta A. S.R.L., se dovedeşte a fi corectă concluzia instanţei de prim control judiciar, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale a asigurătorului, dat fiind faptul că aceasta se grefează întotdeauna pe răspunderea civilă delictuală a asiguratului.

În realitate, titulara recursului nu critică aplicarea greşită a legii, ci aplicarea legii la o situaţie de fapt pe care o consideră eronată, aşa încât, pe baza celor prezentate, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei nu se pot integra în controlul de legalitate solicitat prin recurs.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu justifică adoptarea unei decizii de casare a hotărârii atacate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Referitor la cererea intimatei C. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul dispoziţiilor art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosarul cauzei dovada ce atestă efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5.500 RON, reprezentând onorariul de avocat conform ordinului de plată din data de 4 octombrie 2024, aflat la dosarul de recurs.

Întrucât recurentei-reclamante A. S.R.L. i s-a respins calea extraordinară de atac, urmează să fie admisă cererea intimatei-pârâte C. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 300/A din 6 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2025.