Cassation appeal annulled for failure to substantiate grounds under Article 488 of the Code of Civil Procedure in a contractual debt recovery dispute
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal, upholding the appellate court's final judgment that enforced the lower court's decree, thereby securing a victory for the creditor who recovered over 3.79 million RON in commissions, penalties, and litigation costs. The dispute originated from a civil action for the payment of contractual success commissions and associated late penalties under a services agreement, which the debtor contested through a reconventional claim alleging culpable non-performance, defective services, and procedural defects including inadmissibility and incompetence. The court determined that the appeal was procedurally null because the appellant failed to substantively frame its grievances under the specific grounds for cassation provided by Article 488(1) of the Code of Civil Procedure; specifically, the appellant's arguments regarding violations of the right to defense, contradictory process, and erroneous application of substantive norms (including Articles 1170, 1350, 1555, and 1556 of the Civil Code) amounted merely to a rehashing of facts and generic legal citations without identifying a genuine legal error or misapplication of law, thus triggering the sanction of nullity under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 222 C. proc. civ, art. 124 C. proc. civ, art. 1556 C. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to substantiate grounds under Article 488 of the Code of Civil Procedure in a contractual debt recovery dispute: The dispute originated from a civil action for the payment of contractual success commissions and associated late penalties under a services agreement, which the debtor contested through a reconventional claim alleging culpable non-performance, defective services, and procedural defects including inadmissibility and incompetence. The court determined that the appeal was procedurally null because the appellant failed to substantively frame its grievances under the specific grounds for cassation provided by Article 488(1) of the Code of Civil Procedure; specifically, the appellant's arguments regarding violations of the right to defense, contradictory process, and erroneous application of substantive norms (including Articles 1170, 1350, 1555, and 1556 of the Civil Code) amounted merely to a rehashing of facts and generic legal citations without identifying a genuine legal error or misapplication of law, thus triggering the sanction of nullity under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary legal basis for annulling the appeal due to the appellant's failure to substantively frame the grounds for cassation.
Procedural rule governing the consequences of the annulment of the appeal, allowing the challenged judgment to remain in force.
Provision applied in the dispositive to order the losing party to pay litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 2 august 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 3.793.102,74 RON, a sumei de 758.620 RON, penalităţi de întârziere calculate până la 28 iulie 2023 şi a penalităţilor de întârziere în continuare de la 28 iulie 2023 şi până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta B. S.R.L. a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 3.774.491,62 RON, reprezentând prejudiciu creat prin neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de servicii nr. x din 10 septembrie 2019 şi reducerea preţului contractului ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin contractul de prestări cu suma reprezentând prejudiciul creat; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională s-au invocat excepţia insuficientei timbrări, excepţia necompetenţei generale a instanţei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei, excepţia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii capătului doi al cererii reconvenţionale.
Reclamanta a modificat cererea reconvenţională în sensul în care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată de la 14 mai 2024, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei generale a instanţei şi a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de pârâtă, cu motivarea că părţile au prevăzut în contract o clauză compromisorie.
Prin încheierea din 1 octombrie 2024, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de amânare a judecăţii formulate de apărătorul pârâtei şi a dispus amânarea pronunţării.
Prin sentinţa civilă nr. 2820 din 16 octombrie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei 3.793.102,74 RON, reprezentând comision de succes, a sumei de 758.620 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la 28 iulie 2023, a penalităţilor de întârziere calculate asupra comisionului de succes în continuare de la 29 iulie 2023 şi până la plata integrală a acestuia şi a sumei de 65.155 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă după luarea cauzei în pronunţare.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din 14 mai 2024 şi 1 octombrie 2024 a formulat apel pârâta B. S.R.L.
Reclamanta a depus întâmpinare, invocând inadmisibilitatea apelului şi tardivitatea căii de atac împotriva încheierii din 14 mai 2024.
Prin răspunsul la întâmpinare, pârâta a solicitat calificarea căii sale de atac împotriva încheierii din 14 mai 2024 ca recurs şi a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimată cu privire la această cale de atac.
La termenul de la 11 iunie 2025, s-a stabilit că în speţă este incidentă calea de atac a apelului, atât împotriva încheierilor cât şi împotriva sentinţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 460 alin. (3) Cod propcedură civilă, constatându-se că excepţia tardivităţii căii de atac împotriva încheierii din 14 mai 2024 a rămas fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 1024 din 11 iunie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâra B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Autoarea căii de atac susţine că au fost încălcate principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii întrucât tribunalul a respins cererea de amânare şi cererea de repunere pe rol şi astfel partea a fost privată de posibilitatea administrării unor probe noi. Consideră că în mod nejustificat a fost respins apelul împotriva încheierii din 1 octombrie 2024 atât timp cât apărătorul a prezentat dovezi privind imposibilitatea sa de prezentare şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 222 C. proc. civ.. Apreciază ca fiind nelegală şi măsura de amânare a pronunţării. Recurenta arată că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare şi a interpretat greşit dispoziţiile art. 254 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ. în sensul că nu a admis şi administrat proba cu expertiză extrajudiciară. Mai arată că prin menţinerea soluţiei de respingere a cererii de repunere pe rol formulate în stadiul procesual al fondului, curtea de apel a încălcat principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului întrucât instanţa era obligată să repună cauza pe rol în scopul administrării de probe noi. Consideră că respingerea cererii fără a fi fost pusă în discuţia părţilor reprezintă o încălcarea a principiului contradictorialităţii.
Recurenta-pârâtă susţine că soluţia de respingere a apelului formulat împotriva încheierii din 14 mai 2024 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvenţională nu este motivată. Precizează că nu au fost analizate dispoziţiile invocate de pârâtă, respectiv art. 210 alin. (1), art. 123 şi art. 124 C. proc. civ.
Aceeaşi parte arată că instanţa de apel nu a motivat nici soluţia referitoare la critica din apel privind excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi apreciază că nu erau îndeplinite condiţiile de certitudine şi exigibilitate ale creanţei pretinse de reclamantă. Mai arată că nu este motivată nici soluţia privind excepţia de neexecutare.
Autoarea demersului judiciar invocă nerespectarea normelor de drept material edictate de art. 1170, art. 1350, art. 1357, art. 1358, art. 1480, art. 1481, art. 1516 alin. (1), art. 1555 alin. (1) şi art. 1556 C. civ.. Arată că instanţa de apel a interpretat greşit temeiul juridic al excepţiei de neexecutare. Mai invocă şi interpretarea greşită de către curtea de apel a normelor de drept material care vizează răspunderea reclamantei pentru viciile ascunse ale lucrării. Contestă şi statuarea instanţei de apel în ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 130 din 19 februarie 2008.
Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocate excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Deşi invocă încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, edictate de C. proc. civ., respectiv principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialităţii şi principiul rolului activ la judecătorului în aflarea adevărului, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care să poată fi subsumate ipotezei pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Partea contestă măsurile procedurale dispuse de instanţa de fond, fiind nemulţumită de faptul că tribunalul nu a amânat judecata la termenul de la 1 octombrie 2024 şi că nu a repus cauza pe rol, dar nu demonstrează încălcarea normelor de procedură care ar atrage sancţiunea nulităţii deciziei.
Susţinerile privind nemotivarea soluţiei din apel pe aspectele respingerii ca inadmisibilă a cererii reconvenţionale şi respingerii apelului, fără a fi fost valorificate în sensul dorit de parte motivele de apel referitoare la inadmisibilitatea cererii principale şi a excepţiei de neexecutare, sunt simple afirmaţii din care transpare dezacordul recurentei faţă de modul în care instanţa de apel şi-a construit considerentele privind caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei în discuţie şi pe cele privind neîndeplinirea condiţiilor pentru invocarea excepţiei de neexecutare. Simpla redare a unor texte de lege, însoţită de trimiteri la doctrină şi la înscrisurile de la dosar, fără însă a se arăta în ce anume constă lipsa motivării nu echivalează cu incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora.
Indicarea formală a dispoziţiilor art. 1170 ("Buna-credinţă"), art. 1350 ("Răspunderea contractuală"), art. 1357 ("Condiţiile răspunderii"), art. 1358 ("Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei"), art. 1480 ("Diligenţa cerută în executarea obligaţiilor"), art. 1481 ("Obligaţiile de mijloace şi obligaţiile de rezultat"), art. 1516 alin. (1) ("Drepturile creditorului"), art. 1555 alin. (1) ("Ordinea executării obligaţiilor") şi art. 1556 C. civ. ("Excepţia de neexecutare"), fără sublinierea aspectelor de nelegalitate, ci însoţite de trimiteri la natura contractului de servicii nu echivalează cu o motivare reală. Recurenta invocă aspecte de fapt, cum ar fi executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către intimată, calitatea serviciilor prestate şi viciile ascunse, care au fost deja adresate în decizia atacată.
Înalta Curte notează că nici trimiterea la decizia Curţii Constituţionale nu este o veritabilă critică de nelegalitate deoarece autoarea căii de atac nu supune analizei o aplicare greşită a normei de drept material, ci contestă modul în care curtea de apel a valorificat considerentele actului de jurisdicţie constituţională.
Rolul instanţei de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor sau a aspectelor de netemeinicie. De asemenea, Înalta Curte arată că reiterarea în conţinutul memoriului de recurs a susţinerilor formulate pe calea apelului, cărora instanţa de prim control judiciar le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt şi în drept a cauzei, nu echivalează cu formularea unor critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel.
Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 11 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.617,60 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 11 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.617,60 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2025.