Revision petition dismissed for lack of res judicata identity between distinct contractual claims and tax tariff disputes in railway infrastructure access litigation.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Grup Feroviar Român S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 162.345,75 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x, nr. x, nr. x si nr. x, emise la din 31 august 2017, în contraprestaţie pentru staţionarea pe infrastructura feroviară a vagoanelor care nu aparţin reclamantei.

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România în interesul pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 7387 din 22 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Grup Feroviar Român S.A., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Organizţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România - OPSFPR şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 9.370,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, precum şi împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A.

Prin decizia nr. 3348 din 17 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, ca nefondat. În complet de divergenţă, a admis apelul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7387 din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Sectorului 1, în contradictoriu cu pârâta Grup Feroviar Român S.A. şi intervenienta accesoriu Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România - OPSFPR, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 162.345,75 RON, a respins cererea de intervenţie accesorie, ca nefondată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată. Cu opinia separată a dnei judecător A., în sensul că respingerii apelului ca nefondat şi obligării reclamantei la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, revizuenta Grup Feroviar Român S.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3348 din 17 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr. x/2019, ca urmare a constatării încălcării autorităţii de lucru judecat, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de revizuire invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că decizia tribunalului încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 613 din 15 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020 şi a deciziei nr. 1450 din 4 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020. Precizează că în dosarul nr. x/2020 instanţele nu au fost învestite cu analizarea puterii de lucru judecat. Arată că există identitate de chestiune litigioasă între dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020 şi că tribunalul nu a ţinut cont de statuările cu autoritate de lucru judecat privind efectele Deciziei nr. 2/2018 a Consiliului Naţional de Supraveghere în Domeniul Feroviar ("CNSDF") şi ale Legii nr. 202/2016. Susţine că, pe de o parte, Înalta Curte şi Curtea de Apel Bucureşti au reţinut că Decizia nr. 2/2018 produce efecte între părţi şi că Legea nr. 202/2016 produce efecte de la data intrării sale în vigoare (12 noiembrie 2016), deci şi cu privire la modalitatea de stabilire a tarifelor de către CFR S.A., iar pe de altă parte, tribunalul a reţinut Decizia nr. 2/2018 şi Legea nr. 202/2016 nu pot fi avute în vedere.

Revizuenta arată că obligaţia intimatei de a demonstra legalitatea tarifelor a fost stabilită în mod definitiv de curtea de apel în dosarul nr. x/2020 şi conform opiniei separate a judecătorului din completul de apel de la Tribunalul Bucureşti, dar în opinia majoritară s-a considerat că facturile în discuţie au fost emise cu respectarea dispoziţiilor contractuale. Afirmă că a fost inversată sarcina probei.

Revizuenta a indicat dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii.

Prin decizia civilă nr. 4101/2025 din 20 mai 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionarea a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă arată că argumentele exprimate de intimată în susţinerea inadmisibilităţii cererii de revizuire vor fi analizate odată cu examinarea motivului de revizuire.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pot fi invocate atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pe calea revizuirii, autoarea căii de atac invocă, în esenţă, raportat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al considerentelor din decizia nr. 613 din 15 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din decizia nr. 1450 din 4 octombrie 2021, ambele în dosarul nr. x/2020, prin care instanţele ar fi stabilit că statuările din Decizia nr. 2/2018 a CNSDF şi Legea nr. 202/2016 produc efecte cu privire la modalitatea de stabilire a tarifelor de către intimată şi ar fi determinat că intimata era obligată să demonstreze legalitatea tarifelor, contrar celor reţinute de Tribunalul Bucureşti prin decizia atacată cu revizuire.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă." Instanţele au reţinut în mod constant că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În situaţia analizei încălcării efectului pozitiv, între cele două procese nu este neapărat necesar să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi. Instanţa sesizată cu un al doilea litigiu este obligată să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată din cadrul dosarului nr. x/2019 îl constituie achitarea de către revizuentă a facturilor emise de intimată la 31 august 2017, în temeiul contractelor de acces pe infrastructura feroviara nr. 170/2014, a actului aditional nr. 1 la contractul de acces pe infrastructura feroviara nr. 170/2014, nr. 134/2016 şi nr. 254/2017.

Prin cererea de chemare în judecată ce a fost soluţionată în dosarul nr. x/2020, instanţele au fost chemate să se pronunţe asupra obligaţiei revizuentei de a achita intimatei suma de 621.212,32 RON, cu titlu de contravaloare staţionare pe structura feroviară a vagoanelor care nu aparţin intimatei, pe baza facturilor emise în perioada 31 ianuarie - 30 iunie 2019, în temeiul contractului nr. x/2018.

Instanţa supremă constată că deşi există identitate de părţi, cele două litigii au cauze diferite, reclamanta întemeindu-şi pretenţiile pe contracte diferite, iar obiectul celor două litigii nu este acelaşi, deoarece se solicită obligarea pârâtei la plata unor sume distincte, calculate pe baza unor facturi ce nu vizează aceeaşi perioadă.

Dincolo de lipsa identităţii de obiect şi cauză dintre cele două acţiuni, Înalta Curte reţine că în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti şi-a fundamentat decizia pe analiza detaliată a facturilor pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile şi a constatat că toate cele patru facturi şi borderourile însoţitoare au fost semnate de reprezentanţii ambelor părţi şi că nu au fost formulate refuzuri de plată. Instanţa de apel a analizat şi concluziile raportului de expertiză contabilă, pe care le-a înlăturat în parte.

Referitor la Decizia nr. 2 din 30 august 2018, acceaşi instanţă a stabilit că această decizie nu este un act normativ, ci unul administrativ. Această concluzie concordă cu statuarea Înaltei Curţi din decizia nr. 613 din 15 martie 2022, în sensul că actul emis de CNSDF "nu poate fi asimilat unui act normativ", astfel că este exclus a se analiza dacă această decizie a produs sau nu efecte retroactive.

Prin decizia nr. 1450 din 4 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat de Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. împotriva sentinţei prin care tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată întrucât o parte din facturile menţionate în cererea de chemare în judecată au fost achitate de societatea Grup Feroviar Român S.A. ulterior sesizării instanţei, iar suma rămasă de plată a fost calculată conform prevederilor Legii nr. 202/2016. Curtea de apel a confirmat soluţia instanţei de fond cu privire la suma ce nu a fost acordată şi a reţinut că reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. nu a justificat tarifele aplicate şi nu a prezentat înscrisurile solicitate de expert, pentru explicitarea facturilor, motiv pentru care prima instanţă a dat eficienţă tarifelor agreate de reclamantă, prezumate a respecta prevederile Legii nr. 202/2016.

În condiţiile în care raţionamentul curţii de apel este rezultatul analizei unor aspecte de fapt particulare, proprii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, nu se poate reţine că decizia supusă revizuirii încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2020 nici sub aspectul obligaţiei de a demonstra legalitatea tarifelor.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci de nemulţumirea acesteia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, spre deosebire de soluţiile pronunţate de instanţe într-o cauză similară.

De altfel, existenţă a unor soluţii diferite în cauze similare nu este suficientă pentru a activa efectul pozitiv al lucrului judecat întrucât identitatea de chestiunea litigioasă nu poate fi reţinută în situaţia în care fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii în cele două litigii este diferit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Grup Feroviar Român S.A. împotriva deciziei nr. 3348 din 17 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. împotriva deciziei nr. 3348 din 17 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2025.