Appeal quashed as null; former director prevails in corporate mismanagement damages suit.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la 18 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. şi a solicitat să fie obligat acesta la plata sumei de 79.511,75 RON, ca urmare a neîndeplinirii îndatoririlor ce-i reveneau în calitate de director general al reclamantei, invocând art. 72 coroborat cu art. 152 şi art. 155 din Legea nr. 31/1991 şi art. 2009 şi urm. C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 381 din 11 decembrie 2023, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâtul la plata sumei de 33.145 RON către reclamantă, reprezentând despăgubiri, a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată parţiale către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâtul.

Prin încheierea din 2 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiilor a V-a şi a VI-a Civile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2024.

Prin decizia civilă nr. 42A din 17 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 381 din 11 decembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021. A admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată. A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2, art. 45, pct. 5, 6 şi 43 din Ordinul MFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi că în mod greşit a apreciat că lipsa acordului consiliului de administraţie pentru casarea bunurilor din patrimoniul societăţii nu justifică atragerea răspunderii intimatului. Arată că şi în lipsa unei proceduri de casare, intimatul era obligat să respecte prevederile Ordinului MFP nr. 2861/2009 şi ale Ordinului MFP nr. 2634/2015. Menţionează că procesul-verbal nr. x din 5 decembrie 2018 nu respectă aceste dispoziţii legale şi apreciază că societatea a fost prejudiciată. Precizează că acest înscris nu a fost semnat de o comisie şi că menţiunile pe care le conţine nu sunt corect şi complete. Afirmă că bunurile casate nu se mai regăseau fizic în patrimoniul societăţii şi că nu au fost întocmite toate actele cerute de lege în vederea inventarierii şi casării acestora.

Recurenta susţine că intimatul a primit din partea societăţii un mandat cu titlu oneros şi că răspunde pentru orice fel de culpă, atât potrivit art. 72, art. 152 şi art. 155 din Legea societăţilor nr. 31/1990, cât şi potrivit art. 2018, art. 220 şi art. 1350 C. civ.

În ceea ce priveşte încheierea contractului de prestări servicii arhivistice nr. 6 din 29 decembrie 2017, se arată că acesta a fost încheiat fictiv întrucât societatea C. S.R.L. nu era autorizată pentru prestarea serviciilor arhivistice. Se mai arată că au fost încălcate dispoziţiile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/2013, care stabilesc obligaţia obţinerii autorizaţiei. Autoarea căii de atac afirmă că serviciile nu au fost prestate integral.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Deşi invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmă că au fost încălcate prevederile Ordinului MFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, ale ale Legii nr. 31/1990 şi ale C. civ. referitoare la răspunderea mandatarului administrator, fără însă a explica de ce nu au fost respectate normele de drept material.

Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Recurenta-reclamantă reia în mod aproape identic susţinerile expuse în faţa curţii de apel referitoare la pretinsa nerespectare a textelor de lege care reglementează inventarierea şi casarea bunurilor din patrimoniul societăţii, prin redarea conţinutului acestor texte şi afirmaţia repetată în sensul că inexistenţa procedurii de casare, din culpa intimatului, a produs societăţii un prejudiciu. Autoarea căii de atac contestă modalitatea în care a fost încheiat procesul-verbal nr. x din 5 decembrie 2018, cu ample referiri la menţiunile incluse în acest înscris şi la semnarea acestuia. Fără a prezenta un raţionament juridic raportat la considerentele prin care curtea de apel a reţinut că nu s-a dovedit existenţa şi cuantumul unui eventual prejudiciu, recurenta susţine că intimatul ar fi trebuit obligat la plata acestuia în temeiul calităţii sale de mandatar cu titlu oneros.

Aceste aspecte nu vor fi analizate întrucât rolul instanţei de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor. De asemenea, Înalta Curte arată că reiterarea în conţinutul memoriului de recurs a susţinerilor formulate pe calea apelului, cărora instanţa de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt şi în drept a cauzei, nu echivalează cu formularea unor critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel.

Nu vor fi analizate nici afirmaţiile prin care autoarea căii de atac arată că intimatul a prejudiciat societatea prin încheierea unui contract cu un prestator de servicii care nu era autorizat şi că acele servicii nu ar fi fost prestate corespunzător întrucât simpla indicare şi redare a prevederilor Legii nr. 16/1996 nu permite instanţei de recurs verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Modalitatea de încheiere a contractului şi de prestare a serviciilor sunt aspecte de fapt care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate specific recursului.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 42A din 17 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Faţă de soluţia de anulare a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimatul-pârât B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 42A din 17 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimatul-pârât B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2025.