Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1619/2025 AI generated

Workplace fatal accident damages barred from cassation review due to finality of labor dispute judgments

Case Number Decizia nr. 1619/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the employer’s appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that awarded moral damages to the deceased employee’s relatives for a workplace accident. The case involved a civil suit brought by the family against the employer for compensation arising from a fatal work accident, where the appellate court had increased the damages to €30,000 each for the spouse and children and €10,000 for the grandchild, rejecting the employer’s motion to remit the case for additional expert evidence. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the legality of appeals, as the dispute was definitively qualified as an individual labor conflict under the Labor Code, and under Article 483(2) of the Civil Procedure Code, judgments in labor disputes are not subject to cassation appeal, rendering the appellate decision final and binding notwithstanding erroneous references to appeal rights in its dispositive section.

Legislator headnote

AI generated

art. 1381 C. civ, art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ, art. 1535 alin. (1) C. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ; Workplace fatal accident damages barred from cassation review due to finality of labor dispute judgments: În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1386 alin. (1) şi (2), art. 1391, art. 1530, art. 1531, art. 1535 alin. (1) C. civ.

Keywords

AI generated
labor disputes fatal accident civil judgment cassation review moral damages principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 1381 C. civ
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1386 alin. (1) şi (2), art. 1391, art. 1530, art. 1531, art. 1535 alin. (1) C. civ.
art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ
şi la plata dobânzii legale calculate de la data producerii prejudiciului, 18 noiembrie 2021 (data producerii decesului) şi până la data plăţii efective, conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.
art. 1535 alin. (1) C. civ
1531, art. 1535 alin. (1) C. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
În susţinerea excepţiei nulităţii recursului se invocă lipsa motivării conforme, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin.
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cu care dacă recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art.
art. 494 din C. proc. civ
civ., potrivit cu care dacă recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art.
art. 131 alin. (1) C. proc. civ
La primul termen de judecată, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, completul specializat în litigii de muncă învestit cu soluţionarea cauzei, verificându-şi propria competenţă în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin.
art. 95 C. proc. civ
269 din Codul muncii, ce vizează soluţionarea conflictelor individuale şi colective de muncă prin raportare la art. 95 C.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 2759/2025
Prin decizia civilă nr. 2759/2025 din 2 iulie 225, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamanţilor, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C. şi D., reprezentată legal de mama sa C., au chemat în judecată pârâta UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A. solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 500.000 de euro (cinci sute de mii) pentru reclamanta A. (în calitate de soţie a defunctului E.); 500.000 de euro (cinci sute de mii) pentru reclamantul B. (în calitate de fiu al defunctului E.); 500.000 de euro (cinci sute de mii) pentru reclamanta C. (în calitate de fiică a defunctului E.);100.000 de euro (o suta de de mii) pentru reclamanta D. (în calitate de nepoată de fiică a defunctului E.) - sume solicitate cu titlu de daune morale în temeiul dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) teza prima C. civ., art. 1373, art. 1381 C. civ. şi la plata dobânzii legale calculate de la data producerii prejudiciului, 18 noiembrie 2021 (data producerii decesului) şi până la data plăţii efective, conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1386 alin. (1) şi (2), art. 1391, art. 1530, art. 1531, art. 1535 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 15 martie 2024, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins probele solicitate de pârâta Uzina Mecanică Băbeni S.A., respectiv expertiză tehnică, martori şi interogatoriu, constatând că în cauză a fost administrat un probatoriu amplu, nemaifiind necesare lămuriri, având în vedere şi ataşarea dosarelor penale, solicitate ca probatoriu de către pârâtă.

Prin sentinţa nr. 973 din 29 martie 2024, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A. la plata către reclamanţii A., B. şi C. a sumei de 15.000 euro fiecare (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 7.000 euro (echivalent în RON la data plăţii), pentru reclamanta D., reprezentată legal prin C., cu titlu de daune morale.

2. Reclamanţii A., B., C. şi D., reprezentată legal de C. au formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 973 din 29.03.2024, considerând-o parţial neîntemeiată.

Împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2024 şi sentinţei civile nr. 973 din 29.03.2024 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a formulat apel pârâta UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A.

Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2025 instanţa de apel a încuviinţat pentru apelanta-pârâtă proba testimonială şi proba cu expertiză în specialitatea securitate şi sănătate în muncă, fiind respinsă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu solicitate de aceeaşi parte.

Prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2025 curtea de apel a respins obiecţiunile formulate de apelanta-pârâtă la raportul de expertiză, precum şi obiectivele suplimentare, încuviinţând proba cu înscrisurile noi depuse de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 2759/2025 din 2 iulie 225, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamanţilor, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A. să plătească reclamanţilor A., B. şi C. daune morale în cuantum de câte 30.000 euro pentru fiecare (în echivalent în RON la data plăţii), iar reclamantei D., prin reprezentant legal C., daune morale în cuantum de 10.000 euro (în echivalent în RON la data plăţii).

A fost menţinută în rest sentinţa atacată.

3. Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 28 februarie 2025 şi 20 iunie 2025 a formulat recurs pârâta UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A., prin care a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel sau primei instanţe în vederea completării probatoriului cu efectuarea unei expertize.

În subsidiar, recurenta a solicitat casarea deciziei recurate, rejudecarea apelului cu consecinţa admiterii acestuia, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate şi rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 august 2025.

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D., reprezentată legal de mama sa C. au invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea şi nulitatea recursului.

În dezvoltarea excepţiei inadmisibilităţii, se invocă faptul că hotărârea instanţei de apel este definitivă, fiind pronunţată într-un litigiu având natura unui conflict individual de muncă, întrucât pretenţiile solicitate izvorăsc din existenţa unui contract individual de muncă, rezultând din producerea unui accident de muncă, răspunderea pârâtei fiind antrenată pentru neîndeplinirea obligaţiilor de a asigura securitatea şi sănătatea salariaţilor conform art. 175, art. 178-181 din Codul muncii.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului se invocă lipsa motivării conforme, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta readucând în discuţie interpretarea probatoriului administrat, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin rezoluţia din 3 septembrie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cu care dacă recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi art. 248 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Recursul are ca obiect încheierile de şedinţă din 28 februarie 2025 şi 20 iunie 2025 şi decizia civilă nr. 2759/2025 din 02 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în apel, într-un proces înregistrat pe rolul rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 17 februarie 2023.

Înalta Curte reţine că pretenţiile reclamanţilor, rudele victimei, angajat al societăţii pârâte, izvorăsc din producerea unui accident de muncă din data de 18.11.2021, deci derivă din raporturile juridice de muncă desfăşurate între autorul titularilor acţiunii şi pârâtă, privind răspunderea acesteia din urmă.

Asupra naturii raporturilor juridice deduse judecăţii instanţele de fond au statuat în mod definitiv, iar calificarea litigiului s-a stabilit prin încheierea de şedinţă pronunţată la 20 februarie 2023, prin care completul civil iniţial învestit a trimis dosarul spre competentă soluţionare unui complet specializat în judecata litigiilor şi conflictelor de muncă.

La primul termen de judecată, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, completul specializat în litigii de muncă învestit cu soluţionarea cauzei, verificându-şi propria competenţă în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că este competent să judece pricina în raport cu dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, ce vizează soluţionarea conflictelor individuale şi colective de muncă prin raportare la art. 95 C. proc. civ., calificarea naturii litigiului de care este strâns legată specializarea instanţei şi incidenţa dispoziţiilor procedurale derogatorii fiind câştigată cauzei definitiv, neformând obiectul disputei ulterior, prin motivele de apel, unica modalitate de a primi o altă dezlegare din partea instanţei superioare.

Răspunderea patrimonială a angajatorului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de muncă şi asigurări sociale (...)".

Tot astfel, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Dispoziţiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului, astfel de hotărâri fiind, potrivit art. 634 alin. (2) din acelaşi act normativ, definitive de la pronunţare.

Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei este de a analiza căile de atac în limitele şi în condiţiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea calificării date obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv a materiei juridice în care a fost formulată, Înalta Curte reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Menţiunea greşită din dispozitivul deciziei atacate, "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" şi încheierea de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale privind calea de atac nu sunt de natură să confere instanţei supreme posibilitatea de a considera admisibil recursul pendinte şi nici părţilor de a exercita un drept procesual neprevăzut de lege, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală contravine principiilor de drept care guvernează procesul civil, respectiv al legalităţii căilor de atac şi al egalităţii în faţa legii.

Cât priveşte recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare din 28 februarie 2025 şi 20 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, Înalta Curte reţine că, în raport cu toate prevederile legale anterior evocate, pentru identitate de raţiune, nici aceste încheieri nu sunt supuse recursului, în cauză fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta UZINA MECANICĂ BĂBENI S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 februarie 2025, a încheierii de şedinţă din 20 iunie 2025 şi a deciziei civile nr. 2759/2025 din 02 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta UZINA MECANICĂ BĂBENI împotriva încheierilor din 28 februarie 2025, 20 iunie 2025 şi a deciziei civile nr. 2759/2025 din 2 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.