Cassation Nullity for Factual Rereading: Failure to Identify Misapplication of Substantive Law in Challenging Public Enterprise Selection Procedure

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 02.11.2023 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., COMITETUL DE NOMINALIZARE ŞI REMUNERARE DIN CADRUL CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL B., CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL B. şi C., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea actului prin care numitul C. a fost selectat/numit în funcţia de director general al B. S.A (act ce nu i-a fost comunicat, solicitând ca societatea pârâtă să fie obligată să depună atât actul respectiv, precum şi întreaga documentaţie ce priveşte procedura de selecţie a directorului general al B.); în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor juridice produse de respectivul act; anularea parţială a raportului privind clasamentul candidaţilor, respectiv numirea finală; anularea adresei nr. x/05.10.2023, emisă de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Administraţie al B. S.A; anularea adresei nr. x/10.10.2023, emisă de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Administraţie al B. S.A; să se constate că, reclamantul este prima opţiune pentru ocuparea poziţiei de director general al societăţii; să fie obligată societatea pârâtă să îl numească în funcţia de director general al B.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernaţa corporativă a întreprinderilor publice.

Prin sentinţa nr. 90/2024 din 7 februarie 2024, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Gorj, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Gorj, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secţii sub nr. x/2023*

Prin sentinţa nr. 100/2024 din 30 octombrie 2024, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul de Administraţie al B. Rovinari şi Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Administraţie al B. Rovinari şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., ca neîntemeiată, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâtul C..

Prin decizia nr. 114/2025 din 11 martie 2025, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, a susţinut recurentul-reclamant că instanţa a respins în mod greşit cererea sa de amânare, deşi chiar din cuprinsul cererii de apel rezulta că nu avea avocat angajat pentru a-i susţine apărarea.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că procedura de selecţie pentru funcţia de director general al societăţii B. s-a desfăşurat cu nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de apel reţinând în mod greşit că documentele depuse de intimatul-pârât C. îndeplineau cerinţele legale de validitate. Astfel, adeverinţele de vechime emise de către D. şi E. nu purtau semnătura reprezentantului legal al instituţiilor emitente şi nici ştampila acestora, contrar prevederilor art. 34 alin. (5) din Codul muncii şi ale H.G. nr. 905/2017. Recurentul a mai invocat şi dispoziţiile O.U.G. nr. 70/2023, potrivit cărora adeverinţele de vechime trebuie certificate prin semnătura olografă şi ştampila conducătorului entităţii emitente, condiţii pe care înscrisurile respective nu le îndeplineau.

Totodată, recurentul-reclamant a susţinut că intimatul-pârât nu a depus două recomandări complete, conforme cerinţelor din anunţul de selecţie, întrucât recomandarea doamnei F. nu conţinea datele de contact obligatorii (număr de telefon şi adresă de e-mail), iar aceste elemente nu puteau fi anonimizate, nefiind date cu caracter personal.

Cu privire la situaţiile financiare depuse de candidat, autorul recursului a precizat că niciunul dintre documentele prezentate nu avea dovada înregistrării la D.G.F.P., contrar art. 36 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1802/2014, instanţa de apel apreciind în mod eronat că simpla semnătură electronică a directorului general adjunct era suficientă pentru validarea acestora.

De asemenea, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. IX din Legea nr. 187/2023, potrivit cărora procedurile de selecţie nefinalizate trebuiau preluate de către A.M.E.P.I.P. la solicitarea autorităţii publice tutelare (în speţă G.), instituţie care putea decide fie continuarea procedurii în baza prevederilor legale în vigoare la data declanşării, fie reluarea procedurii conform noilor reglementări. În opinia recurentului, intimata-pârâtă avea obligaţia de a solicita această preluare, iar nerespectarea acestei proceduri a condus la vicierea procesului de selecţie.

Titularul memoriului de recurs a mai arătat că instanţa de apel a omis să analizeze posibila incompatibilitate a candidatului C., care, la data depunerii candidaturii, deţinea funcţia de economist în cadrul Compartimentului Audit Intern şi CFG al societăţii, fiind astfel incidentă interdicţia prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, ce interzice auditorilor interni să ocupe funcţii de conducere sau alte funcţii susceptibile de conflict de interese în entitatea auditată. În consecinţă, recurentul a susţinut că participarea şi selecţia acestuia au fost ilegale, iar instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze aceste aspecte în raport de documentele depuse la dosarul de candidatură, nu doar în baza raportului întocmit de intimata-pârâtă la data de 28.09.2023.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 26 mai 2025.

La 24 iulie 2025 intimatul-pârât C. a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului declarat de reclamant, având în vedere lipsa motivelor de nelegalitate, toate criticile formulate reprezentând reluarea susţinerilor expuse în faţa instanţelor de fond privind situaţia de fapt. În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata-pârâtă B., prin întâmpinarea înregistrată la 28 iulie 2025, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii s-a arătat că recursul este admisibil doar pentru motivele de nelegalitate reglementate limitativ de art. 488 C. proc. civ., prin memoriul de recurs reclamantul reluând susţinerile de fapt expuse în faţa instanţei de apel cu privire la nelegalitatea procedurii de selecţie pentru funcţia de director general al societăţii, fără a identifica în concret normele de drept material presupus încălcate prin decizia recurată.

Prin întâmpinare, Consiliul de Administraţie al B. a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, având în vedere că, prin criticile formulate, recurentul-reclamant urmăreşte în realitate o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei pronunţate de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsurile la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiilor nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, având în vedere că recursul formulat respectă exigenţele impuse de art. 488 Cod de procedură, fiind invocată aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel.

De asemenea, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin rezoluţia din 11 august 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Prin notele scrise înregistrate la dosar în data de 6.11.2025, recurentul a precizat că decizia atacată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a făcut trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta, în termenul impus de lege de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii era reglementată şi devenea incidentă atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Cu privire la recursul reclamantului A., instanţa supremă reţine că argumentele formulate de autorul căii de atac se doresc a fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine însă că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Cu titlu preliminar, se observă că, deşi, prin cererea de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a respins în mod greşit cererea de amânare, memoriul de recurs nu poate fi completat deductiv de instanţa supremă, iar critica nu vizează neregularităţile de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea hotărârii atacate, pentru a putea fi analizate eventual din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe calea unei recalificări din oficiu rezumându-se la reaprecierea temeiniciei motivelor de amânare invocate.

Totodată, deşi prin notele scrise transmise la dosar în data de 6.11.2025, precum şi prin concluziile orale formulate la acest termen de judecată, recurentul-reclamant a invocat formal şi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în completare acestea sunt formulate tardiv cu nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind înlăturate fără a fi analizate, urmare a sancţiunii decăderii.

Instanţa supremă constată că, prin motivele invocate prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant nu face decât să reia, în aceeaşi structură factuală şi argumentativă, motivele de apel prin care a criticat nelegalitatea procedurii de selecţie şi de numire a pârâtului C. în funcţia de director general al societăţii B., critici ce şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

În esenţă, recurentul readuce în discuţie aspectele de fapt privind conţinutul dosarului de candidatură, valabilitatea înscrisurilor depuse, interpretarea condiţiilor din anunţ şi incompatibilitatea candidatului C., astfel de critici neputând însă forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi care nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Titularul memoriului de recurs nu demonstrează în ce constă pretinsa nelegalitate a deciziei recurate, prin raportare la regulile de drept substanţial interpretate ori aplicate greşit, criticile expuse reprezentând nemulţumirea acestuia faţă de soluţia de respingere a cererii sale de apel.

Criticile formulate se referă la constatările instanţei circumscrise situaţiei de fapt privind împrejurarea că adeverinţele de vechime contestate sunt datate, numerotate şi semnate de reprezentanţii instituţiilor emitente, fără să existe elemente care să le pună la îndoială autenticitatea; că recomandările depuse sunt conforme, iar absenţa informaţiilor de contact se datorează procedurii de anonimizare făcută în scopul protejării acelor date, nefiind un viciu al documentelor; că situaţiile financiare prezentate sunt conforme cerinţelor procedurii de selecţie, semnătura digitală asigurând verificarea autenticităţii acestora; iar susţinerile privind existenţa unei incompatibilităţi, întemeiate pe pretinsa exercitare de atribuţii de audit intern, nu se confirmă în lipsa unor probe care să ateste desfăşurarea efectivă a unei astfel de activităţi.

Prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor factuale expuse prin cererea de apel, recurentul-reclamant tinde, în realitate, să obţină o nouă verificare a temeiniciei susţinerilor sale.

Invocarea anumitor dispoziţii legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu mai are loc o devoluare integrală a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept pornind de la situaţia de fapt reţinută de către instanţele devolutive, premisă a controlului judiciar.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În consecinţă, Înalta Curte constată că recurentul A. nu a indicat în mod efectiv şi punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii căii extraordinare de atac promovate împotriva deciziei nr. 114/2025 din 11 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, fiind întemeiată excepţia nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 114/2025 din 11 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.