Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1944/2005 AI generated

Nullity of unsubstantiated civil appeal against decision affirming partial nullity of loan contract penalty clause

Case Number Decizia nr. 1944/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby upholding the appellate decision which had previously affirmed the first-instance ruling. The dispute concerned a partial absolute nullity of a loan and real estate guarantee contract, specifically challenging the penalty interest clause and other procedural claims regarding debt extension and enforcement objections, following the borrower's claim that the penalty rate violated statutory limits. The decisive legal basis for the final decision was Article 306 of the Civil Procedure Code, which renders an appeal null if it is not motivated within the legal timeframe; the court determined the appeal lacked required legal reasoning and found no public order grounds for cassation, while the appellant's claim of non-service was rebutted by evidence of valid notification in the case file.

Legislator headnote

AI generated

art. 1088 C. civ, art. 1 din Legea nr. 313/1979, art. 111 C. proc. civ, art. 133 C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ; Nullity of unsubstantiated civil appeal against decision affirming partial nullity of loan contract penalty clause: Potrivit prevederilor art. 306 alin. (1), recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar din examinarea cauzei nu rezultă existența vreunui motiv de casare de ordine publică.

Keywords

AI generated
nullity of contract debt enforcement claim Civil Procedure Code notification of the decision loan and guarantee partial claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9161 din 28 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov, s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut și garanție imobiliară nr. 351 din 2 martie 2000, încheiat între pârâtul A.I., în calitate de împrumutător și C.I. și C.C., în calitate de împrumutați, în ceea ce privește plata penalităților de întârziere de 1% pe zi. Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea întinderii obligației de restituire și rectificare C.F. 3192; au fost declarate nule acțiunea privind constatarea nulității parțiale a clauzei penale din același contract de împrumut precum și contestația la executare formulată de C.C. în dosarul conex; în fine, a fost respinsă ca tardiv formulată contestația la executare în dosarul conex nr. 654/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în fapt între reclamanți și pârât s-a încheiat un contract autentic de împrumut, cu garanție imobiliară, prin care reclamanții au primit suma de 7.000 mărci germane înțelegând să garanteze plata cu un imobil. Deși în cuprinsul contractului este specificat că împrumutul este fără dobândă, este totuși înserată și o prevedere potrivit căreia neplata la termenul stabilit atrage penalități de 1% pe zi de întârziere, dispoziție ce a fost interpretată de instanță ca reprezentând daune interese moratorii care potrivit art. 1088 C. civ., nu pot cuprinde decât dobânda legală. În consecință, această clauză a fost calificată ca fiind o clauză penală, ce este interzisă prin art. 1 din Legea nr. 313/1979.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea întinderii obligației de restituire, instanța a reținut că acesta este inadmisibil față de prevederile art. 111 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererile din dosarele conexate formulate de C.C. s-a reținut că acestea sunt nule potrivit art. 133 C. proc. civ. pentru lipsa semnăturilor, iar contestația formulată de C.I. este tardivă deoarece aceasta a luat cunoștință de cuprinsul procesului verbal de licitație la data de 30 noiembrie 2001, iar de actul de adjudecare, în cursul anului 2002.

În consecință, a fost respins și capătul de cerere privind rectificare de C.F.

Apelul declarat de reclamanta C.I. împotriva acestei sentințe și prin care a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii a fost respins cu o motivare similară celei a instanței de fond prin decizia civilă nr. 335 din 15 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat reclamanta C.I.

Cu prilejul dezbaterii recursului, Înalta Curte a pus din oficiu în discuție problema nemotivării recursului, recurenta reclamantă susținând că decizia Curții de Apel Brașov nu i-a fost comunicată.

Examinând această problemă care premerge oricărei cercetări a fondului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 306 alin. (1), recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar din examinarea cauzei nu rezultă existența vreunui motiv de casare de ordine publică.

Pe de altă parte, la dosarul de apel, se află dovada de comunicare către reclamanta recurentă a deciziei pronunțate în apel, comunicare care îndeplinește toate cerințele procedurale prevăzute de art. 100 și urm. C. proc. civ.

În consecință, Curtea va constata că recursul declarat de reclamantă este nul, în condițiile art. 306 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva deciziei civile nr. 335 Ap din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.