Recusal of appellate panel in labor revision appeal dismissed; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

1. Prin sentinţa civilă nr. 7305 din 21 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022 au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ "CANTACUZINO".

2. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări în data de 22.03.2023, sub numărul x/2022.

Prin decizia civilă nr. 3945 din 20 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei.

A fost admis în parte apelul reclamantei, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr. A-4539/06.06.2022 emisă de pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ "CANTACUZINO".

A fost anulată în parte decizia de sancţionare disciplinară nr. A-4539/06.06.2022, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, fiind înlocuită sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni cu sancţiunea avertismentului scris.

De asemenea, a fost dispusă restituirea de către pârât a sumelor reţinute din salariul reclamantei ca urmare a sancţiunii disciplinare aplicate prin decizia anulată în parte, fiind menţinută în rest sentinţa civilă apelată.

3. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2024.

La termenul de judecată din 05 iunie 2024, revizuenta A. a formulat cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată C20 AS/LM, arătând că abţinerea este o obligaţie procesuală, potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. civ., invocând totodată prevederile art. 41 alin. (1) din acelaşi act normativ ca motive de nulitate absolută, dosarul fiind înaintat spre soluţionare completului imediat următor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 40, art. 41, alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13, art. 44, art. 46 şi art. 50 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C20 AS/LM, respectiv a doamnei judecător B. şi a domnului judecător C. a fost respinsă prin încheierea din 12 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2024.

Prin decizia civilă nr. 948/2025 din 12 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de reclamantă.

4. La 30 aprilie 2025 revizuenta A. a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 12 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.

Recurenta a invocat, într-o primă critică, nelegala constituire a completului de judecată care a pronunţat încheierea din 12 iunie 2024, susţinând că doamna D. a participat în calitate de grefier în ambele dosare ce au avut ca obiect cererile sale de recuzare, respectiv în dosarul nr. x/2024 şi în dosarul nr. x/2024.1. De asemenea, doamna judecător E. a participat ca membru de complet în dosarul nr. x/2024, respectiv ca preşedinte în dosarul nr. x/2024.1.

Făcând trimitere la prevederile art. 51 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a precizat că soluţionarea cererii de recuzare de către completul C21 nu s-a realizat de "îndată", fiind acordat termen de judecată la data de 12.06.2024, după o săptămână de la formularea cererii.

Sub un alt aspect, s-a invocat încălcarea art. 51 alin. (5) Cod procedură civilă, întrucât încheierea recurată nu conţine precizarea că a fost pronunţată în şedinţă publică. Potrivit recurentei, menţiunea "pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei" nu complineşte sintagma "pronunţată în şedinţă publică" potrivit art. 233 raportat la art. 402 C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta că în dispozitivul încheierii din 12 iunie 2024 nu se menţionează unde se depune calea de atac.

Prin memoriul de recurs s-a mai arătat că cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C20 AS-LM a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., incidenţa art. 41 alin. (1) având în vedere încheierea de respingere a cererii de preschimbare a termenului de judecată din dosarul nr. x/2024 pentru conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2024. Recurenta a precizat că recuzarea completului de judecată C20 a avut ca obiect exclusiv compunerea acestuia la soluţionarea dosarului nr. x/2022 (soluţionat în apel de către domnul judecător C.) şi dosarul nr. x/2024 (soluţionat de domnul judecător C. şi de doamna judecător B.).

A mai susţinut recurenta că dl. judecător C., care a pronunţat decizia din apel, este incompatibil absolut să soluţioneze cererea de revizuire exercitată împotriva deciziei date în revizuirea declarată împotriva deciziei sale din apel soluţionată de către doamna judecător B., actele de procedură în baza cărora au fost pronunţate hotărârile de către aceşti doi judecători având legătură directă cu dosarul nr. x/2022.

Totodată, a mai învederat recurenta că încheierea din 12.06.2024 a fost soluţionată de către un judecător incompatibil, preşedintele completului C21, întrucât acesta şi-a exprimat părerea într-un alt dosar, decizia pronunţată fiind depusă de către intimată în dosarul nr. x/2024. Mai mult, soluţionarea cererii de recuzare a preşedintelui C21 în data de 11.06.2024 atrage după sine casarea încheierii din 12.06.2024.

Printr-o ultimă critică, recurenta a susţinut că respingerea cererii de recuzare s-a întemeiat pe alte motive decât cele invocate, completul C21 limitându-se, în principal, la referiri privind decizia civilă pronunţată în apelul din dosarul nr. x/2022 şi la obiectul acestei cauze, situaţie calificată ca nemotivare a încheierii recurate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 2 iunie 2025.

Prin întâmpinarea înregistrată la 30 iunie 2025 intimatul-pârât INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ "CANTACUZINO" a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii s-a arătat că, deşi recurenta a indicat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-3 şi 5 C. proc. civ., acestea au fost indicate doar cu scopul de a oferi o aparenţă de legalitate a recursului. Prin aspectele de fapt sesizate, recurenta tinde în realitate la o rejudecare a fondului cauzei deduse judecăţii, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului.

Prin rezoluţia din 1 iulie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 11 noiembrie 2025 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis la dosar în data de 21.07.2025 recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi a apărărilor formulate de intimat, dezvoltând pe larg aspectele de fapt care au stat la baza demersurilor juridice intentate împotriva pârâtului.

La termenul din 11 noiembrie 2025 instanţa supremă a respins excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul recursului îl constituie încheierea din 12 iunie 2024, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de recuzare formulată de revizuenta A. împotriva membrilor completului de judecată C20 AS-LM învestit cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 3945 din 20 iulie 2023 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2023.

Prin cererea de recuzare, petenta a invocat incompatibilitatea absolută şi lipsa de imparţialitate a completului C20 AS-LM, susţinând că judecătorii care îl compun au încălcat obligaţia de abţinere prevăzută de C. proc. civ.. În esenţă, aceasta a arătat că judecători care fie s-au pronunţat anterior în cauze conexe, fie s-au abţinut, au participat ulterior la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului, urmând să soluţioneze cererea de revizuire din dosarul nr. x/2024, situaţie ce ar atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.. Suplimentar, petenta a susţinut că există elemente obiective care nasc îndoieli asupra imparţialităţii întregului complet, inclusiv prin refuzul explicit de abţinere şi prin valorificarea unor acte de procedură din sfera penală, apreciind că aceste împrejurări justifică recuzarea completului în integralitatea sa în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată la 12 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, evaluându-se imparţialitatea atât subiectiv, cât şi obiectiv, s-a apreciat că nu există elemente verificabile care să nască îndoieli legitime, motiv pentru care s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului C20 AS/LM.

În esenţă, s-a reţinut că nu sunt incidente motivele de incompatibilitate sau lipsă de imparţialitate invocate, întrucât niciunul dintre judecătorii recuzaţi nu a participat la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită şi nu a soluţionat anterior fondul sau căile de atac în dosarul nr. x/2022, astfel că nu se aplică art. 41 alin. (1) Cod procedură civilă. De asemenea, soluţionarea unor cereri de preschimbare a termenului sau a unor cauze distincte, chiar între aceleaşi părţi, nu echivalează cu exprimarea unei opinii asupra fondului şi nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 sau 13 C. proc. civ.. Instanţa a mai constatat că declaraţiile de abţinere formulate în alte dosare nu produc efecte în prezenta cauză, iar refuzul de abţinere nu denotă lipsă de imparţialitate.

Prin cererea de recurs, recurenta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5 şi 6 C. proc. civ., a contestat, în esenţă, legalitatea procedurii de soluţionare a cererii de recuzare, susţinând, în cadrul primei critici, că aceasta ar fi fost examinată de un complet nelegal constituit, în condiţiile participării aceloraşi judecători şi a aceluiaşi grefier în dosare succesive de recuzare.

Critica privind constituirea completului de judecată, subsumabilă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, respectiv instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, este nefondată.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, noţiunea "alcătuirea instanţei" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea (numărul şi specializarea judecătorilor), cât şi pe cele referitoare la constituirea instanţei, inclusiv inexistenţa unor cauze de incompatibilitate şi participarea persoanelor prevăzute de lege la judecată (grefier, magistrat-asistent, asistent judiciar, procuror).

Or, în speţă, în conformitate cu art. 50 alin. (1) Cod procedură civilă, cererea de recuzare a membrilor completului C20 AS/LM, B. şi C., a fost soluţionată de un alt complet al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv completul cu numărul imediat următor, legal constituit din doi judecători şi un grefier, care, potrivit legii, nu participă la deliberare, complet desemnat potrivit art. 109 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, din a cărui componenţă nu au făcut parte judecătorii recuzaţi. Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, au fost respectate cerinţele legale privind compunerea şi constituirea completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, motiv pentru care critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. este nefondată.

Din această perspectivă, nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care sancţionează pronunţarea hotărârii de către un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu ori modificarea nelegală a compunerii acestuia, întrucât, aşa cum s-a arătat, cererea de recuzare a fost soluţionată de completul imediat următor, C21 AS/LM, desemnat potrivit dispoziţiilor legale.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă vizează ipoteza în care hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii. Or, în cauză, acest motiv este invocat doar formal, fără ca recurenta să formuleze critici concrete şi argumentate din care să rezulte o asemenea încălcare, astfel încât incidenţa sa nu poate fi reţinută.

În continuare, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al criticii ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin care se pretinde faptul că cererea de recuzare formulată la 05.06.2024 ar fi fost soluţionată la 12.06.2024 cu încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Sintagma "instanţa hotărăşte de îndată" din cuprinsul normei presupus încălcate nu poate fi interpretată exclusiv prin raportare la aşteptarea subiectivă a părţii privind soluţionarea într-un termen cât mai scurt, ci trebuie analizată în funcţie de posibilitatea obiectivă a instanţei de a soluţiona incidentul procedural, termenul prevăzut de legiuitor având natura unuia de recomandare, apreciabil în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei.

Astfel, la evaluarea respectării unui termen optim şi previzibil, se impune a se ţine seama inclusiv de data formulării cererii de recuzare, respectiv 05.06.2024, precum şi de împrejurarea că aceasta a fost soluţionată la un interval de o săptămână de la înregistrare, respectiv la 12.06.2024, interval care nu poate fi calificat ca fiind excesiv sau nejustificat. Totodată, cererea de recuzare privind membrii completului C20 AS/LM a fost judecată de completul cu numărul imediat următor, ulterior respingerii cererii de recuzare formulate de parte împotriva preşedintelui completului C21 AS/LM, învestit cu soluţionarea incidentului procedural ivit în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, ceea ce înlătură orice suspiciune referitoare la incompatibilitatea ori lipsa de imparţialitate a instanţei.

Invocând prevederile art. 51 alin. (5) C. proc. civ., recurenta a mai susţinut că încheierea atacată nu conţine menţiunea expresă a pronunţării în şedinţă publică şi nici indicarea instanţei la care se depune cererea de exercitare a căii de atac.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că art. 457 C. proc. civ. consacră principiul legalităţii căilor de atac, potrivit căruia hotărârile judecătoreşti sunt supuse exclusiv căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile cuprinse în dispozitiv. În consecinţă, calea de atac este determinată de lege, iar nu de judecător, astfel încât omisiunea indicării instanţei la care se depune recursul nu afectează dreptul părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege, neexistând nicio vătămare.

Lipsa menţiunii cu privire la instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac nu prezintă relevanţă în prezenta etapă procesuală, întrucât nu se pune în discuţie o nulitate a cererii de recurs, care, de altfel, a fost formulată cu respectarea art. 490 alin. (1) Cod procedură civilă, ce impune depunerea recursului la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

Totodată, critica ce vizează lipsa menţiunii privind pronunţarea soluţiei în şedinţă publică nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu priveşte o neregularitate procedurală sancţionată cu nulitatea încheierii, în sensul art. 175 alin. (1) din acelaşi act normativ, în lipsa oricărei vătămări, instanţa conformându-se dispoziţiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 402 C. proc. civ.

În continuare, examinând criticile circumscrise motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la pretinsa aplicare eronată a normelor privind incompatibilitatea absolută şi imparţialitatea judecătorilor, se constată caracterul nefondat al acestora.

Potrivit art. 41 alin. (1) Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în căile de atac ori după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate. Aceste dispoziţii legale, a căror nerespectare conduce la nulitatea absolută a hotărârii, sunt de ordine publică, fiind de strictă interpretare şi aplicare. Raţiunea normei constă în evitarea situaţiei în care un judecător ar fi chemat să exercite un control judiciar asupra propriei hotărâri, afectând garanţiile de obiectivitate şi imparţialitate.

În cauză, teza incompatibilităţii absolute, invocată de parte, a fost în mod corect înlăturată de instanţă, având în vedere că, aşa cum reiese din circumstanţele particulare ale litigiului, niciunul dintre judecătorii recuzaţi nu a participat la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită şi nu a dat vreo altă hotărâre sau încheiere interlocutorie în dosarul nr. x/2022 ori în dosarul conex nr. x/2022, astfel încât să le fie afectată imparţialitatea.

De asemenea, contrar susţinerii recurentei, instanţa, analizând cu rigurozitate condiţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 Cod procedură civilă, a statuat în mod legal că motivele invocate în susţinerea cererii de recuzare nu se circumscriu niciunui motiv de incompatibilitate, neputând fi identificate elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor recuzaţi.

Judicios a reţinut instanţa că soluţionarea unor cereri de preschimbare a termenului sau a unor cauze distincte, chiar între aceleaşi părţi, nu echivalează cu exprimarea unei opinii asupra fondului şi nu atrage incompatibilitatea, iar declaraţiile de abţinere formulate în alte dosare nu produc efecte în prezenta cauză, în lipsa unui motiv prevăzut de lege refuzul de abţinere nefiind de natură să denote lipsa de imparţialitate, cum se susţine prin recurs.

Evaluând imparţialitatea atât subiectiv, cât şi obiectiv, Curtea a apreciat că nu există elemente verificabile care să nască îndoieli legitime privind lipsa de imparţialitate a completului C20 AS/LM învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, prin urmare fiind examinate susţinerile petentei.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate prin cererea de recuzare nu pot fi asimilate cazurilor de incompatibilitate reglementate de art. 41 şi art. 42 C. proc. civ., interpretate şi prin prisma art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Susţinerile recurentei aduse în sprijinul cererii de recurs se circumscriu unei atitudini subiective faţă de măsurile dispuse de instanţă care, în speţă, nu coincid cu aşteptările părţii, însă simpla nemulţumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei în sensul respingerii cererii de recuzare nu pot justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului, din perspectiva motivelor de casare invocate.

Este de menţionat că prin modalitatea în care au fost expuse argumentele în susţinerea cererii, titulara memoriului de recurs a solicitat, în realitate, reexaminarea motivelor de recuzare şi nu doar să se analizeze legalitatea încheierii recurate, întrucât o parte din aşa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în cuprinsul cererii de recuzare cu care a fost învestită prima instanţă.

Nu în ultimul rând, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta aduce în discuţie nemotivarea încheierii atacate, susţinând că instanţa a reţinut alte motive decât cele invocate.

Înalta Curte va înlătura această critică, întrucât recurenta nu formulează susţineri concrete, limitându-se la afirmaţii generale, în sensul că motivele de recuzare nu ar fi fost analizate, fără a indica punctual pretinsele deficienţe ale încheierii atacate sub acest aspect.

Astfel cum rezultă din examenul încheierii recurate, curtea de apel a analizat cazurile de incompatibilitate invocate şi a înlăturat în mod argumentat îndoielile privind imparţialitatea completului învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, într-o manieră care permite înţelegerea raţionamentului juridic care a fundamentat soluţia instanţei, fiind respectate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta dezaprobă soluţia pronunţată şi argumentele care au format convingerea instanţei nu echivalează cu nemotivarea încheierii şi nu determină incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate garanţiile oferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, preluate de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, întrucât recurenta nu a dovedit în mod obiectiv că există elemente care să dea naştere temerilor privind incompatibilitatea şi imparţialitatea judecătorilor a căror recuzare s-a solicitat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va respinge ca nefondat recursul recurentei, urmare a culpei procesuale neputându-i fi acordate nici cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 12 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.