Appeal on legality dismissed as inadmissible; litigation costs imposed on general manager contesting revocation.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.10.2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 2971 din 08.09.2022 emisă de pârâtă, prin care s-a decis încetarea contractului încheiat în data de 11.02.2021, solicitând să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 2971/08.09.2022 şi a notificării din 08.09.2022 accesorie acesteia; reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, respectiv cea de general manager; obligarea angajatorului la plata unor daune-interese egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate până la data de 08.08.2023, data până la care era încheiat contractul, art. 12.7 şi 10.7 din actul constitutiv al B. S.A.; daune morale în valoare de 50.000 euro reprezentând prejudiciul adus onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale ale reclamantului; plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile din Codul muncii, C. civ., Legea nr. 31/1990, art. 30 şi art. 31 din Constituţia României, art. 10 CEDO, jurisprudenţa CEDO.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2023 instanţa a admis excepţia necompetentei funcţionale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secţii sub nr. x/2022*.

Prin sentinţa civilă nr. 3124 din 19 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a obligat pârâta B. S.R.L. la plata salariului în valoare de 27.080,59 RON, a daunelor morale în valoare de 50.000 euro, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.517,41 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, şi 4.940 RON, reprezentând onorariu de avocat, a obligat reclamantul la plata onorariului de avocat către pârâtă în cuantum de 3.000 RON, şi a respins primele două capete de cerere ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâta C. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) a formulat apel principal, iar reclamantul A. apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1487 din 17 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul incident al reclamantului şi a admis apelul declarat de pârâtă.

Astfel, instanţa de control judiciar devolutiv a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

De asemenea, instanţa de apel a obligat reclamantul la plata către pârâta-apelantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

3. Împotriva acestei decizii, la 8 mai 2025, a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, rejudecând, respingerea apelului declarat de pârâtă şi admiterea apelului incident, cu consecinţa obligării pârâtei şi la plata daunelor-interese egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate până la data de 08.08.2023, precum şi plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii din primă instanţă, apel şi recurs.

Memoriul de recurs a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (7) din contractul de mandat, susţinând că revocarea sa a fost intempestivă, fiind contrară dispoziţiilor art. 2030 şi art. 2031 C. civ.. În acest sens, a precizat recurentul că motivele care au stat la baza revocării sale au fost invocate direct în faţa instanţei de judecată, pro causa, neregăsindu-se în vreun act cu dată certă anterioară hotărârii de revocare. Mai mult, pe parcursul derulării contractului de mandat nu a fost înştiinţat vreodată de abaterile invocate. Astfel, a apreciat că validarea lor de către instanţa de apel încalcă principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea, dreptul la un proces echitabil, buna-credinţă şi securitatea raporturilor juridice cu consecinţe directe asupra dreptului la compensaţie prevăzut în Actul constitutiv.

De asemenea, a menţionat recurentul că pârâta a susţinut că revocarea a fost una extraordinară şi, deşi motivele invocate nu se încadrau în prevederile art. 16 alin. (7) din Acordul de management, instanţa de apel a validat această apărare, contrar dispoziţiilor contractuale.

Cu privire la pretinsele abateri manageriale, conflicte de interese sau sponsorizări a arătat că acestea au fost cunoscute, agreate şi aprobate de conducerea anterioară a grupului. Mai mult, performanţele sale au fost recunoscute pozitiv, fără a exista vreo observaţie negativă.

A mai susţinut titularul memoriului de recurs că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2030 şi art. 2031 C. civ., alegând să interpreteze formal noţiunea de "intempestiv" printr-o definiţie lingvistică extrasă din DEX, ignorând jurisprudenţa şi doctrina de specialitate care corelează acest concept cu lipsa unui preaviz, executarea precipitată şi exercitarea abuzivă a dreptului de revocare. Recurentul a precizat că decizia de revocare a fost emisă şi executată cu efect imediat, în aceeaşi zi, fără respectarea termenului de preaviz prevăzut expres în contractul de mandat, ceea ce atrage incidenţa art. 2030 C. civ., care obligă mandantul să repare prejudiciile cauzate printr-o revocare intempestivă. Instanţa de apel a ignorat acest context şi a tratat formal dreptul de revocare, ignorând prevederile contractuale specifice şi probatoriul administrat în cauză.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a criticat faptul că instanţa de apel a omis aplicarea clauzei din actul constitutiv al societăţii care prevedea expres dreptul directorului general la compensaţii financiare egale cu remuneraţia până la expirarea termenului contractual în cazul revocării fără cauză temeinică. S-a arătat că această dispoziţie are caracter imperativ şi obligatoriu, fiind expresia voinţei asociaţilor şi izvorăşte din dispoziţiile art. 1912 C. civ. şi art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile.

Printr-o altă critică s-a susţinut că instanţa de apel a respins cererea de acordare a daunelor morale fără o analiză efectivă a probelor administrate în cauză, reţinând nefondat că reclamantul a fost un manager slab. S-a arătat că au fost depuse declaraţii ale martorilor, înscrisuri şi corespondenţă internă care demonstrau modul abuziv şi umilitor în care s-a realizat revocarea - prin convocarea intempestivă a unei şedinţe, somaţia de predare imediată a bunurilor companiei, evacuarea forţată din birou şi informarea instantanee a întregului grup. Potrivit recurentului, aceste probe demonstrau existenţa unui prejudiciu real şi grav de imagine, reputaţie şi carieră profesională, care impunea acordarea unor compensaţii morale corespunzătoare.

A mai precizat recurentul că acordarea de compensaţii materiale pentru daunele morale suferite este justificată de criteriile obiective ce rezultă din gradul de lezare suferit raportat la afectarea dreptului la demnitate, reputaţie, onoare, imagine şi viaţa privată. În opinia sa, aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie raportată la vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultură al persoanei vătămate, precum şi la durata menţinerii consecinţelor negative.

Prin memoriul de recurs s-a mai arătat că hotărârea atacată conţine aprecieri subiective şi neprobate privind contextul economic şi managerial, fiind ignorate probele esenţiale depuse de reclamant şi minimalizate sau înlăturate declaraţiile martorilor printr-o motivare arbitrară, în timp ce apărările societăţii au fost preluate fără o a analiză critică reală, ceea ce, în opinia recurentului, a condus la o soluţie dezechilibrată şi nejustificată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 22 mai 2025.

Prin întâmpinarea transmisă la 25 iunie 2025, intimata-pârâtă C. S.R.L. (fosta B. S.R.L.) a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii s-a arătat că, deşi recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a prezentat modul concret în care instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material la situaţia de fapt dedusă judecăţii. Prin criticile formulate recurentul a reluat în mare parte argumentele de fond invocate în cursul procesului, susţinând că instanţa de apel nu a examinat efectiv probatoriul administrat, că a concluzionat în mod nelegal revocarea justificată a mandatului, fără o evaluare adecvată a situaţiei de fapt. În realitate, reclamantul urmăreşte o rejudecare a cauzei, aspect inadmisibil în calea extraordinară a recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, susţinând că prin memoriul de recurs nu a solicitat reanalizarea probatoriului, ci controlul modului în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale şi contractuale referitoare la revocarea mandatului. De asemenea, a solicitat casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare ori soluţionarea pe fond, cu consecinţa acordării daunelor morale pentru prejudiciul de imagine suferit şi afectarea reputaţiei profesionale.

Prin rezoluţia din 1 iulie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului, astfel cum a fost recalificată în şedinţă publică, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Cu privire la recursul reclamantului A., instanţa supremă reţine că argumentele formulate de autorul căii de atac se doresc a fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată, însă, că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate ce ar putea fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel ar fi nesocotit art. 16 alin. (7) din contractul de mandat şi ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 2030 şi art. 2031 C. civ., întrucât a validat, cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, o revocare pe care acesta o apreciază ca fiind intempestivă şi nejustificată, în condiţiile lipsei unei motivări a deciziei AGA, argumentele intimatei fiind prezentate ulterior, în faţa instanţei de judecată. De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de apel a omis să valorifice clauza statutară privind compensaţiile datorate în cazul revocării fără justă cauză şi a înlăturat nefundamentat probele referitoare la prejudiciul moral pretins, prin aprecieri subiective şi prin respingerea nejustificată a cererilor privind acordarea daunelor morale şi materiale.

Cu titlu preliminar, se observă că, deşi recurentul invocă deficienţe ale motivării deciziei atacate din perspectiva aprecierilor instanţei de apel - care, în opinia sa, ar fi preluat susţinerile intimatei fără o analiză critică, ar fi ignorat probatoriul administrat şi ar fi nesocotit contextul concret al revocării -, aceste susţineri nu pot fi examinate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Exigenţele acestui motiv de recurs impun ca, pentru a fi incident, hotărârea să nu cuprindă considerentele pe care se întemeiază sau să conţină motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, în speţă, recurentul-reclamant nu subliniază aceste vicii de nelegalitate, ci impută instanţei de apel o motivare criticabilă din punctul său de vedere, în legătură cu situaţia de fapt stabilită. Asemenea critici nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât urmăresc să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor, cu referire la conţinutul hotărârii adunării generale a acţionarilor B. S.A. din 08.09.2022 de revocare a reclamantului din calitatea de administrator şi din funcţia de director general şi la motivele care au stat la baza acestei măsuri.

De asemenea, deşi formal se invocă o pretinsă încălcare a unor principii ale procesului civil, aceste susţineri nu vizează neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea hotărârii atacate, pentru a putea fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În realitate, criticile recurentului urmăresc schimbarea concluziilor instanţei de apel rezultate din evaluarea probelor privind motivele revocării şi nu au în vedere deficienţe procedurale apte să atragă nulitatea hotărârii recurate şi să constituie motivul de nelegalitate prevăzut de lege.

Nici criticile referitoare la pretinsa încălcare a clauzelor contractului de mandat, aplicarea greşită a art. 2030 şi art. 2031 C. civ. şi a prevederilor din actul constitutiv referitoare la compensaţiile datorate în caz de revocare fără justă cauză nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu vizează greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia recurată, în legătură cu răspunderea contractuală a intimatei-pârâte.

În acest context, instanţa supremă subliniază că simpla invocare a unor dispoziţii de drept substanţial nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru formularea căii extraordinare a atac a recursului, dacă partea nu dezvoltă, în mod concret, un raţionament care să justifice motivele pentru care apreciază că instanţa devolutivă a încălcat sau a aplicat greşit normele respective la starea de fapt stabilită.

Or, în cauză, dispoziţiile legale au fost invocate de recurent în afara exigenţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât susţinerile sale reprezintă o reluare a aspectelor de fond din cererea de chemare în judecată cu privire la presupusele fapte ilicite ale societăţii intimate în legătură cu încetarea intempestivă a contractului de mandat, care au fost analizate de instanţe prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie ce exced cadrul procesual al recursului.

Astfel, titularul căii de atac nu reproşează, în mod real, o interpretare sau aplicare greşită a normelor de drept material, ci contestă concluziile instanţei de apel extrase în urma interpretării clauzelor contractului de mandat şi a prevederilor actului constitutiv, prin care s-a reţinut că revocarea din calitatea de administrator şi din funcţia de director general nu a avut caracter intempestiv, fiind respectat termenul de preaviz de 3 luni.

Reclamantul repune în discuţie şi modalitatea în care au fost evaluate declaraţiile martorilor, înscrisurile şi circumstanţele concrete ale raportului de mandat, urmărindu-se ca instanţa de recurs să procedeze la o nouă apreciere, pentru a confirma faptele ilicite ale intimatei şi, pe acest temei, acordarea daunelor solicitate.

Reexaminarea acestor aspecte de fond nu poate fi făcută, însă, în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât este proprie fazelor devolutive ale procesului. Întrucât, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul are ca obiect exclusiv verificarea legalităţii, această cale de atac nu poate fi transformată într-o rejudecare a temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte împrejurarea că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale.

O astfel de situaţie se constată şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în lipsa unor critici reale de nelegalitate şi în absenţa unor motive de casare de ordine publică ce puteau fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., recursul apare ca fiind doar expresia nemulţumirii recurentului faţă de soluţia instanţei de apel, care a schimbat în parte sentinţa primei instanţe şi a respins cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea hotărârii de revocare, repunerea reclamantului în funcţia de director general şi obligarea pârâtei la plata daunelor-interese.

Având în vedere aceste considerente, reţinând şi împrejurarea că apărările intimatei expuse prin întâmpinare sunt fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Constatând culpa procesuală a recurentului-reclamant A. în promovarea recursului de faţă şi în raport cu solicitarea intimatei-pârâte C. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) privind acordarea cheltuielilor de judecată, al căror cuantum nu este vădit disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat în sensul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 452 şi 453 din C. proc. civ., să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentului la plata sumei de 19.039,55 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar (factura din 16 octombrie 2025, ordin de plată nr. x/16.10.2025 emis de D. şi ordin de plată nr. x/23.10.2025 emis de D.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1487 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) a sumei de 19.039,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.