Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1940/2005 AI generated

Maintenance contract rescission: evidentiary completeness and interpretation of express contractual resolution clause

Case Number Decizia nr. 1940/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the plaintiff's cassation appeal, quashed the Court of Appeal's decision that had dismissed her claims, and remanded the case to the same appellate court for re-adjudication of the appeal after a complete reassessment of the evidence. The dispute involved a plaintiff's action to rescind a maintenance contract and restore pre-contract conditions, including land registry entries, on the grounds that the defendants failed to provide food, lighting, and medication. The lower courts had previously dismissed the action, finding the defendants' breach not severe enough to justify rescission and relying on the absence of a specified three-month default period required by a specific contractual clause. The Supreme Court held that the lower courts failed in their duty to fully clarify the facts and incorrectly interpreted the express contractual resolution clause as precluding a full examination of the breach's severity across the entire contract duration, rather than merely a failure to plead specific timeframes, thereby violating procedural norms regarding active case management and substantive evaluation.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 129 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ; Maintenance contract rescission: evidentiary completeness and interpretation of express contractual resolution clause: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
maintenance contract action for rescission breach of duty evidentiary grounds proceedings relating to a contract termination of fixed-term contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Judecătoriei Zărnești la data de 22 mai 2003 și ulterior precizată, reclamanta Ș.E. a chemat în judecată pârâții I.N. și I.V., solicitând să se dispună rezilierea contractului de întreținere încheiat între părți și repunerea acestora în situația anterioară, inclusiv sub aspectul cărții funciare.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâții nu și-au respectat obligația de a-i asigura hrana, iluminatul și medicamentele.

Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii, considerând că și-au îndeplinit în întregime și cu bună-credință obligațiile asumate.

Examinând probatoriile administrate, Judecătoria Zărnești, prin sentința civilă nr. 1084 din 21 octombrie 2003, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a stabilit în esență că:

- pârâții și-au respectat principalele obligații stipulate prin contract, în condițiile specifice înțelegerii părților și ținând seama că nu locuiesc în aceeași comună cu reclamanta;

- chiar dacă s-ar putea reține o oarecare culpă a acestora, ea nu este atât de gravă încât să atragă desființarea contractului;

- faptul că reclamanta a efectuat singură o parte din cheltuieli, ca și împrejurarea că unii vecini o mai ajută în gospodărie, nu pot fi interpretate în defavoarea pârâților;

- pactul comisoriu expres de gradul I prevăzut în contract se referă la ipoteza neîndeplinirii obligațiilor timp de 3 luni consecutive; or, reclamanta nu a precizat prin acțiune perioada în care pârâții nu și-au executat obligațiile.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, prin care a solicitat admiterea acțiunii, a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 274 din 5 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut, sub un prim motiv de casare, că instanțele nu au stăruit suficient pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și au considerat relevante câteva împrejurări neesențiale, izolate privind unele prestații ale pârâților.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că existența pactului comisoriu expres de gr. I nu limita instanțele în cercetarea cauzei în ansamblul său, prin aplicarea regulilor generale incidente în materie.

Recursul este întemeiat în sensul considerentelor ce succed.

Este reală împrejurarea că instanțele nu au stăruit suficient, în exercitarea rolului activ consacrat prin art. 129 C. proc. civ., pentru lămurirea tuturor elementelor de fapt ale cauzei. Pe baza unui probatoriu care poate și trebuie să fie completat, instanța de fond a concluzionat că există o neexecutare din partea pârâților însă aceasta nu este atât de gravă încât să justifice desființarea contractului. Or, gradul și relevanța acestei neexecutări era necesar să fie mult mai precis evaluate.

Pe de altă parte, pactul comisoriu expres de gr. I (clauză în favoarea reclamantei) nu dispensează instanțele de a cerceta fondul cauzei pe toată durata de existență a contractului și nu poate fi interpretat în sensul că neprecizarea perioadei de 3 luni în acțiune conduce la consecința respingerii acesteia.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 312-313 și art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și, casând decizia atacată, va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, pentru a fi completat și reevaluat probatoriul sub aspectele menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Ș.E. împotriva deciziei civile nr. 274 Ap/5 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.