Nullity of recourse for failure to formulate specific grounds of illegality regarding the start of the limitation period for hunting ground damage

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 23.09.2024, reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pârâţii A. şi B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 156.000 euro, cu titlu de prejudiciu cauzat prin diminuarea efectivelor de cervide (contravaloarea a 13 exemplare cerb comun) de pe fondul cinegetic nr. 28 "Boboieşti" din judeţul Gorj, fond gestionat de pârâţi potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006; reclamanta a solicitat ca suma să fie virată din bugetul statului, la care se adauge cheltuielile necesare refacerii efectivului de cerb comun preluat în gestiune cu ocazia predării-primirii efectivelor în anul 2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 131/2024 din 18.12.2024, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 168/2025 din 08.04.2025, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar, recurenta a susţinut că a încheiat cu pârâta C. din Mangalia contractul de gestionare a faunei cinegetice aferente fondului cinegetic nr. 28/27.06.20211 - Boboieşti, judeţul Gorj, pentru o perioadă de 10 ani, evidenţiind că acest contract a fost cesionat succesiv către mai multe asociaţii de vânătoare, ultimul gestionar fiind B., care s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile gestionarului iniţial.

În continuare, a subliniat că, prin adresa nr. x/27.10.2023 emisă de Direcţia Corp Control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, i s-a solicitat să întreprindă demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului constatat în urma unui control efectuat pe fondul cinegetic.

Evocând art. 14 alin. (1) şi (2) şi art. 57 din Legea nr. 407/2006, recurenta a susţinut că în urma expertizei tehnice extrajudiciare s-a constatat lipsa a 13 exemplare de cerb comun de pe fondul cinegetic nr. 28 Boboieşti, prejudiciu evaluat conform criteriilor legale în materia despăgubirilor pentru fauna cinegetică.

Potrivit recurentei, instanţele au soluţionat în mod nelegal cauza, limitând analiza la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a examina fondul raportului juridic şi fără a interpreta corect dispoziţiile legale aplicabile gestionării fondurilor cinegetice. În acest context, a subliniat că momentul de la care începe să curgă termenul prescripţiei extinctive nu este data predării-preluării fondului cinegetic în anul 2020, ci data la care prejudiciul a devenit cert, lichid şi exigibil, respectiv data întocmirii expertizei tehnice; aceasta deoarece până la data întocmirii expertizei nu s-ar fi putut reţine existenţa unui prejudiciu cert, condiţie necesară pentru naşterea dreptului la acţiune.

Recurenta a mai susţinut că instanţele au ignorat şi obligaţiile contractuale ale gestionarului fondului cinegetic, valabile pe întreaga perioadă a gestiunii, care impun acestuia de a sesiza orice factor dăunător efectivelor şi de a reface populaţiile faunei cinegetice; în acest context, a susţinut că termenul de prescripţie nu putea începe să curgă înainte ca prejudiciul să fie stabilit în condiţiile legii.

De asemenea, a subliniat că sumele reprezentând prejudiciul cauzat faunei cinegetice constituie venituri ale bugetului de stat, recurenta având obligaţia legală de recuperare.

În opinia recurentei, instanţele au interpretat greşit normele de drept material referitoare la momentul naşterii dreptului la acţiune şi la caracterul cert al prejudiciului, situaţie ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că prejudiciul persistă, iar evaluările recente confirmă absenţa exemplarelor de cerb comun de pe fondul cinegetic.

Intimatele nu au formulat nicio întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocată în mod formal de recurentă, deoarece deşi afirmă că au fost interpretate greşit normele de drept material referitoare la momentul naşterii dreptului la acţiune şi la caracterul cert al prejudiciului, aceasta doar reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a identifica în ce a constat greşeala instanţei devolutive.

Susţinerile recurentei vizează în principal demonstrarea existenţei situaţiei vizând prejudiciul reclamat - lipsa a 13 cerbi comun, prin raportare la obligaţiile contractuale ale gestionarului şi la expertiza extrajudiciară depusă în cauză. Însă, aceste argumente vizează situaţia de fapt, fără a se invoca critici privind interpretarea greşită a normelor incidente în materia prescripţiei extinctive.

De altfel, recurenta nu indică, în mod concret, care sunt textele de lege greşit interpretate de curtea de apel, iar motivele dezvoltate în memoriul de recurs se limitează la a opune, raţionamentului instanţei, propria viziune asupra momentului de la care ar trebui să curgă termenul de prescripţie şi asupra caracterului "continuat" al prejudiciului, fără a se identifica o veritabilă critică de nelegalitate.

Înalta Curte notează că trimiterile la natura bugetară a creanţei şi la obligaţia recurentei de a recupera prejudiciile nu sunt corelate cu vreo normă de drept material pretins încălcată, ci sunt invocate doar ca suport pentru teza conform căreia acţiunea nu ar fi prescrisă, iar fondul cauzei ar fi trebuit analizat.

Însă, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 168/2025 din 08.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2025.