Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1577/2025 AI generated

Moral damages claim: Exclusion of res judicata party from subsequent cassation appeal and limits of appellate re-judgment

Case Number Decizia nr. 1577/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the extraordinary appeal of the first plaintiff as lacking legitimate interest and rejected the appeal of the second plaintiff as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which extinguished the second plaintiff’s claim on the basis of prescription while leaving the first plaintiff’s award of moral damages (reduced in the prior appellate cycle) definitively in force under res judicata. The case involved a civil action for moral damages and contractual penalties against a defendant entity, where the procedural history included multiple cycles of cassation that progressively narrowed the scope of the appellate review; the second plaintiff had not challenged the initial appellate dismissal of her claim for prescription in the first cycle, rendering her rights definitively settled, whereas the first plaintiff’s claim had been partially resolved and protected from further re-analysis by the prior cassation ruling. The court applied the principles of res judicata and the specific limits imposed by the cassation court under Article 501 of the Code of Civil Procedure, determining that the appellate court was legally bound to value the solution previously rendered for the second plaintiff and that the first plaintiff no longer had a legal interest in challenging the subsequent decision, while also rejecting the appellants' arguments based on Articles 634, 1436 of the Civil Code and Article 435 of the Code of Civil Procedure as irrelevant given the distinct procedural postures of the two claimants.

Legislator headnote

AI generated

art. 1436 alin. (3) C. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 501 C. proc. civ, art. 32 C. proc. civ; Moral damages claim: Exclusion of res judicata party from subsequent cassation appeal and limits of appellate re-judgment: The case involved a civil action for moral damages and contractual penalties against a defendant entity, where the procedural history included multiple cycles of cassation that progressively narrowed the scope of the appellate review; the second plaintiff had not challenged the initial appellate dismissal of her claim for prescription in the first cycle, rendering her rights definitively settled, whereas the first plaintiff’s claim had been partially resolved and protected from further re-analysis by the prior cassation ruling. The court applied the principles of res judicata and the specific limits imposed by the cassation court under Article 501 of the Code of Civil Procedure, determining that the appellate court was legally bound to value the solution previously rendered for the second plaintiff and that the first plaintiff no longer had a legal interest in challenging the subsequent decision, while also rejecting the appellants' arguments based on Articles 634, 1436 of the Civil Code and Article 435 of the Code of Civil Procedure as irrelevant given the distinct procedural postures of the two claimants.

Keywords

AI generated
moral damages res judicata article of civil procedure scope of review in cassation legally protected interest procedural rights

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in the operative order regarding the second plaintiff to provide the legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 22.10.2018 sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., cu citarea intervenientului-forţat D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumelor de 400.000 RON către A. şi de 100.000 RON către B., reprezentând daune morale, şi la plata penalităţilor de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii prezentei acţiuni şi până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 şi 38 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 1192/2019 din 11.07.2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor de 400.000 RON către reclamanta A. şi de 100.000 RON către reclamanta B., cu titlu de daune morale, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data plăţii efective şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.352 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 639/12.12.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2204/20.10.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 304/16.09.2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A. de la 400.000 RON la 250.000 RON, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A., cât şi pârâta au declarat recurs.

Prin decizia nr. 2300/02.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat recursul reclamantei, a admis recursul pârâtei, a casat în parte decizia atacată în ceea ce priveşte măsura de menţinere a celorlalte dispoziţii din sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 190/LP/16.10.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a constatat că apelul pârâtei a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 639/12.12.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare în ceea ce o priveşte pe reclamanta B..

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, recurentele au solicitat să fie avută în vedere decizia nr. 2204/20.10.2021, dată în primul ciclu procesual, prin care instanţa supremă a casat în integralitate prima hotărâre dată în apel, nr. 639/12.12.2019; în acest context, au evidenţiat că, prin această soluţie, părţile au fost repuse în situaţia anterioară, astfel că apelurile celor două reclamante trebuiau judecate în aceleaşi condiţii, şi nu diferenţiat.

Recurentele au subliniat că intimata-pârâtă a înţeles să înainteze oferta reală de plată, în cadrul dosarului de executare nr. x al S.C. P..E.J. E..

Totodată, au susţinut că reclamanta B. a dorit să continue procesul şi că şi-a menţinut apelul, astfel că a rămas parte în proces pe tot parcursul judiciar, neexistând niciun temei legal în privinţa excluderii acesteia.

În final, au invocat, în susţinerea poziţiei lor, principii generale de drept, precum şi dispoziţiile art. 634 alin. (2) şi art. 1436 alin. (3) C. civ., referitoare la efectele hotărârilor asupra creanţei şi executării, respectiv art. 435 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

În concluzie, au susţinut că, în condiţiile în care B. este parte în cauză şi are calitate de reclamantă, hotărârea dată de instanţa supremă în primul ciclu procesual a produs efecte şi în privinţa acesteia.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 20.02.2025, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că argumentele recurentelor nu pot fi încadrate în cele două ipoteze de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind că, în cadrul celei de-a doua rejudecări în apel, instanţa a avut sarcina de a pune în aplicare limitele rejudecării trasate de instanţa supremă, inclusiv cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în ce o priveşte pe reclamanta B..

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 03.07.2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei A., a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta B. şi a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Analizând excepţia lipsei de interes a recurentei A. în declararea căii extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) raportat la art. 33 C. proc. civ., una dintre condiţiile de formulare a unei cereri rezidă în justificarea unui interes, acesta fiind necesar să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

În speţă, lipsa interesului în promovarea recursului de către reclamanta A. este afirmată din perspectiva faptului că în cel de-al doilea ciclu procesual, ca urmare a deciziei de casare pronunţate, în rejudecare, apelul a vizat exclusiv soluţionarea căii de atac devolutive exercitate de reclamanta B..

Verificând actele dosarului în aceste coordonate, Înalta Curte reţine că în cel de-al doilea ciclu procesual, în apel, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 304/16.09.2022, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A. de la 400.000 RON la 250.000 RON.

În recurs, prin decizia nr. 2300/02.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat recursul reclamantei A., a admis recursul declarat de pârâtă, a casat în parte decizia atacată în ceea ce priveşte măsura de menţinere a celorlalte dispoziţii din sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel; în temeiul art. 501 C. proc. civ., s-a dispus ca în rejudecare, instanţa de prim control judiciar să valorifice soluţia pronunţată în primul ciclu procesual, în apel, cu privire la reclamanta B.. În ceea ce o priveşte pe reclamanta A., instanţa a statuat că pretenţiile acesteia nu vor fi reanalizate, această parte a deciziei instanţei de apel dată în cel de-al doilea ciclu procesual intrând sub autoritatea de lucru judecat.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 190/LP/16.10.2024, pornind de la statuările obligatorii ale instanţei de casare care restrângeau verificările instanţei de apel numai la acţiunea reclamantei B., Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei B., invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a respins acţiunea acesteia ca prescrisă.

Ca atare, rejudecarea căii de atac devolutive în cel de-al treilea ciclu procesual a vizat numai acţiunea reclamantei B..

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei A. a primit o dezlegare prin decizia civilă nr. 304/16.09.2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi, care a fost menţinută prin decizia instanţei de casare din cel de-al doilea ciclu procesual, statuările instanţei de apel intrând în puterea lucrului judecat.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că interesul reclamantei A. în promovarea căii extraordinare de atac nu mai subzistă în această etapă procesuală, interesul în desfiinţarea deciziei recurate nefiind justificat, o eventuală casare a hotărârii fiind fără efect asupra acestei reclamante.

De aceea, având în vedere că în privinţa reclamantei A. cerinţa interesului nu întruneşte elementele impuse de art. 32 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate de reclamanta B. şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Din analiza memoriului de recurs reiese că reclamanta B. tinde să repună în discuţie o chestiune tranşată definitiv în primul ciclu procesual, respectiv situaţia sa procesuală şi efectele deciziei civile nr. 639/12.12.2019. În acest sens, invocând decizia nr. 2204/20.10.2021, pronunţată în primul ciclu procesual, susţine că, prin casarea primei decizii din apel, părţile ar fi fost repuse în situaţia anterioară, astfel încât apelurile ambelor reclamante ar fi trebuit rejudecate "în aceleaşi condiţii" şi nu diferenţiat.

Înalta Curte notează că aceste susţineri ale reclamantei B. ignoră limitele stabilite ulterior prin decizia de casare nr. 2300/02.11.2023, potrivit căreia doar situaţia reclamatei A. a făcut obiectul rejudecării, întrucât numai aceasta a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunţate în apel - nr. 639/2019.

În privinţa reclamantei B., soluţia privind intervenirea prescripţiei dreptului material la acţiune a rămas definitivă prin nerecurare; în aceste condiţii, instanţa de apel nu mai putea proceda la o nouă examinare a fondului pretenţiilor acesteia, fiind ţinută de limitele trasate prin decizia de casare, potrivit art. 501 C. proc. civ., respectiv de obligaţia de a valorifica soluţia dată în primul ciclu procesual, în apel, cu referire la această reclamantă.

De altfel, invocarea prevederilor art. 634 alin. (2) C. civ., art. 1.436 alin. (3) C. civ. şi art. 435 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. este lipsită de relevanţă, câtă vreme efectele hotărârii judecătoreşti se produc între părţi în limitele în care acestea au exercitat căile de atac.

De aceea, criticile recurentei B. nu pot fi primite.

În considerarea celor prezentate anterior, decizia atacată este legală, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei B. urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 190/LP/16.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. şi cu intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2025.