Penalty clause challenge fails; appeal annulled as void for exceeding cassation scope.

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 26.09.2022, reclamantele A. S.R.L. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să se constate nulitatea clauzei penale de la pct. 7.2, din VII. Alte clauze a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2020; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 88/2024 din 12.02.2024, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea şi cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantele au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 3/14.01.2025, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

După prezentarea pe larg a situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele au invocat omisiunea curţii de apel de a dezlega o chestiune esenţială, respectiv dacă, în lipsa contractelor de aplicaţie aferente întregii cantităţi de 3.000 tone de produse agricole, obligaţia generică a vânzătorului de predare a acestei cantităţi, inserată în contractul-cadru, putea fi considerată ca fiind născută în mod valabil, câtă vreme la momentul încheierii contractului-cadru nu operase transferul dreptului de proprietate asupra produselor agricole din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorului.

Potrivit recurentelor, în absenţa acestei dezlegări, instanţa de recurs nu poate realiza un control judiciar efectiv asupra legalităţii deciziei recurate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut că decizia atacată este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material referitoare la contractul-cadru, în raport cu starea de fapt şi contractul de aplicaţie.

Astfel, au subliniat că, deşi instanţa de fond a calificat corect contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2020 drept un contract-cadru, în înţelesul şi cu efectele prevăzute de art. 1.176 C. civ., totuşi aceasta, precum şi instanţa de apel, au interpretat greşit efectele actelor adiţionale, raportat la clauza penală.

În continuare, recurentele au arătat că potrivit stării de fapt reţinute de tribunal, formarea contractului s-a produs în mai multe etape; o primă etapă a constat în acordul iniţial, concretizat în contractul-cadru care stabilea doar genul de produse agricole - orz, grâu, rapiţă, mazăre, floarea-soarelui, porumb -, în înţelesul art. 1.678 C. civ., fără determinarea cantităţilor sau a preţului de vânzare pentru fiecare gen, elemente esenţiale ale contractului de vânzare, conform art. 1.182 alin. (2) şi art. 1.185 C. civ. Aceste elemente au fost stabilite ulterior, într-o etapă finală, prin contractele de aplicaţie - actele adiţionale.

Astfel, potrivit recurentelor, dacă la momentul iniţial - 21.12.2020, părţile au stabilit generic 6 genuri de produse agricole, fără indicarea vreunei cantităţi, ulterior, la 27.05.2021, prin actele adiţionale au fost stipulate doar 4 genuri de produse, precum şi cantitatea acestora - 950 tone de produse agricole, mult sub cantitatea de 3.000 tone menţionată iniţial.

În acest context, în opinia recurentelor, rezultă că pentru restul de 2.545,16 tone produse agricole părţile nu au încheiat acte de aplicare care să individualizeze cantitatea şi preţul de vânzare, astfel încât nu s-a putut forma în mod valabil consimţământul asupra elementelor esenţiale ale vânzării. În consecinţă, nu s-a născut obligaţia corelativă a vânzătorului de a preda acele bunuri şi, pe cale de consecinţă, nici clauza penală aferentă nu poate fi considerată valabilă.

În final, au mai evidenţiat aspecte din doctrină şi au susţinut că, întrucât contractul-cadrul nu este o veritabilă operaţiune de vânzare a 3.000 de tone de produse agricole, în lipsa determinării cantităţilor şi a preţurilor pentru întreaga cantitate, obligaţia de livrare integrală nu s-a născut valabil în patrimoniul vânzătorului, iar sancţiunea pentru neexecutarea acestei obligaţii - respectiv clauza penală - nu poate fi incidentă.

La 06.05.2025, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând anularea recursului promovat de B. pentru lipsa semnăturii acesteia, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentele aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentele şi-au întemeiat prezentul demers judiciar pe ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Toate argumentele prezentate în cadrul criticilor din memoriul de recurs urmăresc, de fapt, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt, recurentele ignorând considerentele reţinute de instanţa de apel şi repunând în discuţie motivele prezentate în cererea de apel, fără a sublinia în ce a constat greşeala instanţei devolutive.

Cu privire la primul motiv de recurs, recurentele nu indică vreo normă procedurală pretins încălcată, a cărei nerespectare ar fi de natură să afecteze legalitatea deciziei recurate, ci formulează critici ce vizează exclusiv modul în care instanţa de apel a interpretat raporturile juridice dintre părţi.

Astfel, ignorând considerentele reţinute de curtea de apel, sub pretextul unei omisiuni de analiză, recurentele tind, în realitate, la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, respectiv o reexaminare a condiţiilor în care s-a născut obligaţia de predare a cantităţii de 3.000 tone de produse agricole prevăzute în contractul-cadru, în raport cu inexistenţa contractelor de aplicaţie şi cu momentul transferului dreptului de proprietate.

Aşadar, o astfel de critică nu reflectă o neregularitate în desfăşurarea procesului din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci exprimă o nemulţumire cu privire la temeinicia hotărârii, aspecte care depăşesc limitele controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară a recursului.

Reamintind recurentelor că temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că afirmaţiile acestora nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată.

Prin criticile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele susţin că instanţele de fond şi de apel au interpretat greşit efectele actelor adiţionale raportat la clauza penală, arătând că formarea contractului s-a realizat în mai multe etape, iar elementele esenţiale ale vânzării - cantitatea şi preţul - ar fi fost determinate doar parţial prin actele adiţionale aferente unui volum de 950 de tone de produse agricole; potrivit acestora, pentru restul de 2.545,16 tone, nefiind încheiate acte adiţionale care să individualizeze cantitatea şi preţul, nu s-ar fi format un consimţământ valabil şi nici obligaţia de livrare nu s-a născut, context în care nici clauza penală nu ar fi putut fi activată.

Or, aceste susţineri nu vizează o veritabilă încălcare a normelor de drept material, iar recurentele nu prezintă un raţionament care să invalideze aplicarea legii de instanţa de prim control judiciar, ci urmăresc restabilirea stării de fapt şi o reapreciere a probelor, cu scopul de a schimba concluziile instanţei de apel sub aspectul existenţei şi întinderii obligaţiilor asumate.

Prin urmare, criticile formulate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci reprezintă aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi valorificate în calea extraordinară a recursului.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentelor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În considerarea celor ce preced, instanţa supremă, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele B. şi A. S.R.L., prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 3/14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2025.