Board member compensation: late interest and CPI indexation apply to the adjusted debt base, not the initial principal

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.12.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C B. S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 216.610 RON, reprezentând echivalentul a trei indemnizaţii brute lunare, cuvenite în baza art. 7.3 din contractul de mandat nr. x/02.03.2017 încheiat cu pârâta, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum aferent perioadei iunie 2020 - august 2022 şi până la data plăţii efective, a sumei de 48.729 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă sumei de 216.610 RON, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada iunie 2020 - august 2022, a sumei de 65.639 RON, cu titlul de indemnizaţie de membru în directorat, aferentă perioadei 20.04.2020 - 15.05.2020, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum aferent perioadei iunie 2020 - august 2022 şi până la data plăţii efective, a sumei de 14.766 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 65.639 RON, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada iunie 2020 - august 2022, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor solicitate cu titlu de indemnizaţie, pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 583/C/13.12.2023, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 178.545 RON, reprezentând contravaloarea a 3 indemnizaţii brute lunare, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective, a sumei de 24.120,63 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 01.06.2020 - 30.08.2022 şi la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 178.545 RON, calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data înregistrării acţiunii, 23.12.2022, până la data plătii efective, precum şi la plata sumei de 53.564 RON, reprezentând cuantumul indemnizaţiei brute pentru perioada 20.04.2020-15.05.2020, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective, a sumei de 7.236,25 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 01.06.2020-30.08.2022 şi la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 53.564 RON, calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data înregistrării acţiunii, 23.12.2022, până la data plătii efective; a compensat în parte cheltuielile de judecată pentru suma de 1.987,09 RON şi a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenţei de 16.179,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C B. S.A. a declarat apel principal, iar A. a promovat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1784/Ap/22.11.2024, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul principal, a admis apelul incident şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 178.545 RON reprezentând contravaloarea a trei indemnizaţi brute lunare, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective a acestei sume, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aferentă perioadelor 01.06.2020-30.08.2022 şi 23.12.2022 - până la data plătii efective şi a sumei de 53.564 RON, reprezentând cuantumul indemnizaţiei brute pentru perioada 20.04.2020-15.05.2020, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective a acestei sume, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aferentă perioadelor 01.06.2020-30.08.2022 şi 23.12.2022 - până la data plătii efective şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin cererea de recurs, a susţinut, circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că dispoziţia referitoare la obligarea sa la plata sumei de 53.564 RON, reprezentând cuantumul indemnizaţiei brute pentru perioada 20.04.2020 - 15.05.2020, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective a acestei sume, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aferentă perioadelor 01.06.2020 - 30.08.2022 şi 23.12.2022 - până la data plătii efective încalcă dispoziţiile imperative ale Regulamentului ASF nr. 1/2019.

A arătat că dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 5 alin. (1) şi (2) lit. b) pct. iii), art. 30 alin. (1), (6) şi (9) şi art. 33 alin. (1) din acest regulament stabilesc condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un membru al directoratului pentru a-şi putea exercita funcţia, condiţia esenţială fiind aceea de a avea autorizaţia Autorităţii de Supraveghere Financiară, care trebuie acordată şi în situaţia încheierii unui nou contract de mandat, întrucât autorizaţia anterioară îşi produce efectele doar până la încetarea mandatului respectiv.

A subliniat că, în speţă, reclamantul nu a mai avut autorizaţie după încetarea mandatului, astfel că, din data de 20.04.2020 şi-a exercitata atribuţiile în mod nelegal; de altfel, în hotărârea nr. 1/15.01.2020 a Consiliului de Supraveghere al C. S.A. Braşov (denumirea anterioară a recurentei), prin care reclamantul a fost desemnat pentru un nou mandat de 4 ani, respectiv pentru perioada 20.04.2020 - 19.04.2024, s-a menţionat că exercitarea mandatului se va putea face numai după obţinerea deciziei de aprobare emise de A.S.F. potrivit Regulamentului nr. 1/2019, iar potrivit art. 30 alin. (9) din acest regulament, valabilitatea aprobării încetează de drept la data încetării mandatului.

A mai arătat că, urmare a încetării mandatului reclamantului, prin hotărârile nr. 2/18.04.2020 şi nr. 3/23.04.2020, societatea recurentă a delegat atribuţiile acestuia unor directori şi a informat Bursa de Valori Bucureşti, precum şi A.S.F. că acesta nu mai reprezintă societatea, lipsa calităţii sale de reprezentant rezultând şi din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020.

A subliniat că exercitarea unui mandat în mod nelegal nu îl îndreptăţeşte pe reclamant să primească indemnizaţia după data încetării mandatului anterior.

Titulara recursului a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva încălcării normelor de drept în materie fiscală, susţinând că instanţa de apel a reţinut greşit că, în temeiul art. 78 şi art. 146 din Codul fiscal, trebuie calculate obligaţiile fiscale aferente indemnizaţiilor la care a fost obligată prin raportare la suma brută acordată, deşi nu putea fi avut în vedere mai mult decât valoarea netă indemnizaţiilor, evidenţiată în raportul de expertiză.

A susţinut nelegalitatea decizie pronunţate referitor la măsura actualizării sumelor acordate cu indicele preţurilor de consum, reclamantul putând pretinde numai cuantumul net actualizat cu inflaţia.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 1.270 C. civ., întrucât părţile nu pot conveni să încalce normele fiscale, iar prin contractul de mandat au stipulat expres că remuneraţia este încadrată ca venituri asimilate salariilor, conform Codul fiscal în vigoare la data plăţii, astfel că au înţeles să supună convenţia lor normelor fiscale incidente. De aceea, a apreciat că interpretarea instanţei, potrivit căreia impozitele şi contribuţiile nu se deduc din sumele brute prevăzute în contract, ci se calculează având ca bază aceste sume, este contrară prevederilor art. 76, art. 78 şi ale art. 146 din Codul fiscal, aceste obligaţii fiind în sarcina intimatului-reclamant, iar societatea recurentă, în calitate de plătitor, trebuia să le reţină la sursă, achitând acestuia doar suma netă. A precizat că aceste norme fiscale au fost încălcate atât în ceea ce priveşte bonusul prevăzut de art. 7.3 din contractul de mandat, cât şi referitor la indemnizaţia aferentă perioadei 20.04.2020 - 15.05.2020, pretinsă în temeiul clauzei 7.1 din convenţia părţilor.

Printr-un set de critici subsecvent, titulara căii de atac a imputat instanţei de apel încălcarea art. 1.531 şi art. 1.535 C. civ., privind repararea integrală a prejudiciului şi daunele moratorii, arătând că, în mod greşit, a fost calculată dobânda legală penalizatoare la cuantumul debitului actualizat cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective, şi nu la debitul iniţial de la data scadenţei.

Astfel, a subliniat că art. 1.535 C. civ., recunoaşte creditorului dreptul la daune moratorii pentru sumele neachitate la scadenţă, astfel că dobânda trebuie calculată la suma scadentă, în cuantumul respectiv, iar nu la valoarea actualizată la un moment ulterior scadenţei. A menţionat că această interpretare nu afectează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului, deoarece acoperirea pierderii efectiv suferite şi a beneficiului nerealizat nu înseamnă că dobânda penalizatoare trebuie calculată la suma actualizată cu indicele de inflaţie, ci numai la debitul scadent, în speţă indemnizaţia netă, iar separat se poate pretinde indemnizaţia actualizată cu rata inflaţiei.

Potrivit recurentei, atât dobânda legală penalizatoare, cât şi actualizarea debitului principal cu indicele lunar al preţurilor de consum, având natură juridică diferită, pot fi percepute concomitent, dar trebuie calculate la debitul iniţial, respectiv la cuantumul net al bonusului şi indemnizaţiei pretinse.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prima critică vizează încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor imperative ale Regulamentului nr. 1/2019 emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară care stabilesc cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un membru al directoratului pentru a-şi putea exercita funcţia, recurenta-pârâtă invocând expres lipsa autorizaţiei acestei instituţii, obligatorie pentru continuarea mandatului, împrejurare care exclude, în opinia sa, dreptul reclamantului la indemnizaţia aferentă perioadei 20.04.2020-15.05.2020.

Înalta Curte constată că acest argument a fost invocat pentru prima dată în recurs, aşa încât nu poate fi primit, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speţă, erau create premisele invocării criticii respective în apel, dat fiind că asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală, iar prin decizia recurată, instanţa de prim control judiciar a confirmat sentinţa apelată sub aspectul chestiunii contestate. Astfel, în măsura în care a apreciat că dezlegările primei instanţe contravin legii, recurenta-pârâtă, în calitate de titulară şi a căii de atac devolutive, avea obligaţia să le invoce prin memoriul de apel, pentru a obţine reevaluarea lor în recurs.

Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la argumentele vizând exercitarea fără drept a mandatului de către reclamant, ca efect al hotărârilor nr. 2/18.04.2020 şi nr. 3/23.04.2020, prin care societatea recurentă a delegat atribuţiile acestuia unor directori, informând Bursa de Valori Bucureşti, precum şi A.S.F., că nu mai reprezintă societatea.

Pe calea apelului, S.C. B. S.A. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, sub aspectul cuantumului sumelor la care a fost obligată către reclamant, actualizării lor cu indicele preţurilor de consum şi calculului dobânzii legale penalizatoare, indicând sumele pe care ar trebui să le primească titularul acţiunii cu titlu de bonus şi, respectiv, de indemnizaţie pentru perioada 20.04.2020 - 15.05.2020, acceptând astfel implicit dreptul acestuia la cele două tipuri de remuneraţie prevăzute contractual.

Printr-o a doua critică, autoarea căii de atac a combătut decizia instanţei de apel sub aspectul obligării sale la plata sumelor în cuantum brut, considerente care ar încălca atât normele fiscale imperative privând plata taxelor şi contribuţiilor legal datorate statului, cât şi contractul părţilor, prin care nu puteau fi stabilite clauze contrare acestor norme de drept.

Examinarea considerentelor hotărârii recurate infirmă susţinerile societăţii recurente, întrucât curtea de apel a stabilit cuantumul indemnizaţiei cuvenite reclamantului la încetarea mandatului, pe baza clauzei contractuale de la art. 7.3, aşadar cu respectarea forţei obligatorii a convenţiei părţilor, potrivit art. 1.270 C. civ. Într-adevăr, după cum rezultă din statuările instanţelor devolutive, clauza contractuală indicată anterior prevedea că, la încetarea mandatului, dacă nu se încheie un nou contract, membrul directoratului va primi un bonus egal cu trei indemnizaţii brute lunare în vigoare la încetarea contractului, astfel că bonusul a fost stipulat ca o despăgubire unică, al cărei cuantum determinabil a fost stabilit în raport cu indemnizaţia brută lunară de la momentul încetării mandatului.

Nu se poate reţine că această clauză ar fi contrară prevederilor Codul fiscal, întrucât taxele, impozitele şi contribuţiile aferente indemnizaţiei convenite în beneficiul reclamantului sunt datorate în temeiul normelor fiscale, or părţile nu au inserat clauze prin care să deroge de la acestea, ci au stabilit doar criterii pentru determinarea valorii bonusului cuvenit reclamantului la finalul mandatului. Aşadar, acordarea indemnizaţiei în sumă brută nu exclude incidenţa prevederilor art. 78 şi art. 146 din Codul fiscal, astfel că regulile de impunere pot fi aplicate în raport cu suma la plata căreia societatea pârâtă a fost obligată.

De asemenea, indemnizaţia pentru perioada 20.04.2020-15.05.2020 a fost calculată potrivit clauzei de la art. 7.1 pct. (i) din contractul de mandat, potrivit căreia membrul directoratului are dreptul la remuneraţie fixă brută lunară, cu încadrare în limitele maximale prevăzute în actul constitutiv, egală cu cinci salarii medii pe societate, luând în calcul salariul mediu de la finele anului precedent pentru anul în curs, astfel că stabilirea, de către instanţele devolutive, a cuantumului brut al acesteia este consecinţa aplicării convenţiei părţilor.

Înalta Curte reţine legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa devolutivă de control judiciar asupra pretenţiilor reclamantului privind plata remuneraţiei fixe şi a bonusului prevăzut contractual pentru momentul încetării contractului de mandat, care au fost acordate potrivit convenţiei părţilor, aşadar în conformitate cu art. 1.270 C. civ. şi cu respectarea limitelor învestirii instanţei prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că acţiunea nu a vizat obţinerea sumelor nete, ci a celor brute, iar judecătorul nu a fost chemat să soluţioneze chestiuni privind obligaţiile fiscale şi titularul acestora.

Un ultim set de critici vizează încălcarea prevederilor art. 1.531 şi ale art. 1.535 C. civ., ce reglementează repararea integrală a prejudiciului şi daunele moratorii, recurenta-pârâtă susţinând nelegalitatea soluţiei de calculare a dobânzii legale penalizatoare la debitul actualizat cu indicele lunar al preţurilor de consum, apreciind că dobânda trebuie să se aplice debitului iniţial de la data scadenţei.

Înalta Curte notează că instanţa de apel a admis apelul incident promovat de reclamant şi a schimbat sentinţa primei instanţe doar cu privire la actualizarea sumelor acordate şi la dobânda legală, stabilind că pârâta va achita suma de 178.545 RON şi suma de 53.564 RON, reprezentând cuantumul indemnizaţiei brute pentru perioada 20.04.2020-15.05.2020, actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum la data plăţii efective a acestor sume, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aferentă perioadelor 01.06.2020-30.08.2022 şi 23.12.2022 până la data plătii efective.

Aceste dispoziţii ale deciziei recurate sunt legale, iar susţinerile recurentei-pârâte nu sunt fondate, întrucât soluţia dată nu poate fi înţeleasă în sensul criticat.

Astfel, aplicând prevederile legale ce instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, curtea de apel a reţinut că reclamantul are dreptul la repararea integrală a pagubei suferite, constând atât în pierderea efectivă (damnum emergens), cât şi în beneficiul nerealizat (lucrum cessans), astfel că a dispus ca pârâta să achite reclamantului sumele actualizate cu indicele lunar al preţurilor de consum, precum şi dobânda legală penalizatoare.

Recurenta-pârâtă a confirmat soluţia instanţei de apel cât priveşte dreptul reclamantului la cele două componente ale reparării integrale a prejudiciului, însă a apreciat că modul de calcul al acestora nu este legal, întrucât nu se poate plăti dobânda decât la suma iniţială scadentă, iar nu la cuantumul ei actualizat.

Din această perspectivă, deşi legală, soluţia instanţei de apel nu explică suficient în ce mod se vor aplica actualizarea sumelor şi dobânda legală, astfel că recurenta-pârâtă a dedus că, mai întâi, suma va fi actualizată, iar ulterior, la valoarea rezultată, se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Înalta Curte subliniază că nu acesta este sensul soluţiei instanţei de apel căci ar fi, într-adevăr, nelegală, iar neajunsul motivării precare a dezlegării acestei probleme de drept va fi suplinit prin considerentele prezentei decizii.

În acest context, instanţa supremă aminteşte că rolul actualizării unei creanţe cu indicele preţurilor de consum, precum şi al perceperii dobânzii, este conservarea valorii ei, în scopul protecţiei creditorului, reprezentând totodată o măsură sancţionatorie pentru depăşirea termenului scadent.

Aşadar, pentru ca suma acordată de instanţele devolutive reclamantului să îşi păstreze valoarea, este necesară actualizarea cu indicele lunar al preţurilor de consum, ceea ce înseamnă că în fiecare lună calendaristică se va proceda la această adaptare. Concomitent, la debitul principal astfel actualizat se va calcula dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, potrivit căruia rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale, care se va determina conform alin. (4) al aceluiaşi articol, care prevede că nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.

Prin urmare, părţile prezentului litigiu dispun de toate criteriile pe baza cărora să procedeze la actualizarea lunară a creanţei reclamantului cu indicele preţurilor de consum, iar suma astfel determinată va reprezenta baza pentru calculul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Aşa fiind, nu poate fi reţinută opinia recurentei-pârâte potrivit căreia dobânda ar trebui aplicată la debitul iniţial în cuantumul de la data scadenţei, întrucât păstrarea acelei valori fără a ţine seama de actualizarea lunară cu indicele preţului de consum, ar produce prejudicii reclamantului, întrucât dobânda legală penalizatoare acoperă numai beneficiul nerealizat, nu si pierderea efectivă. Totodată, nu se poate proceda nici în sensul efectuării unor calcule separate, unul având ca obiect actualizarea sumei şi celălalt calculul dobânzii legale, a căror bază să fie sumele brute acordate de instanţele devolutive, întrucât pierderea efectivă are un cuantum diferit de la lună la lună, corespunzător cursului inflaţiei, iar dobânda legală penalizatoare va trebui percepută în raport cu aceste modificări.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte a cărei cale de atac a fost respinsă, Înalta Curte, cu observarea prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., urmează să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.140 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat de intimatul-reclamant, dovedite prin prezentarea facturii seria x nr. x/17.07.2025 - în care se menţionează numărul contractului de asistenţă juridică încheiat pentru faza procesuală a recursului, în baza căruia a fost emisă împuternicirea avocaţială de la dosarul de recurs - precum şi a extrasului de cont, care atestă achitarea sumei indicate în factură, înscrisuri regăsite la dosarul de recurs.

Totodată, în raport de complexitatea cauzei şi munca efectiv prestată de avocat, care nu se limitează numai la prezenţa acestuia în faţa instanţei, Înalta Curte constată că nu se impune reaprecierea onorariului solicitat pe calea cheltuielilor de judecată de către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1784/Ap/22.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.