Recusal of framework supply contract for non-conforming medical masks: inadmissibility of new grounds and limits of judicial review on factual findings

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 08.12.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea parţială a contractului-cadru de achiziţii materiale consumabile sanitare nr. x/26.03.2020, pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către pârâtă, obligarea acesteia la restituirea preţului de 614.480 RON şi la plata sumei de 24.915 RON, reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 16.06.2021-02.12.2021, precum şi în continuare, până la data restituirii efective a preţului măştilor neconforme, obligarea pârâtei la ridicarea, de la locul livrării stabilit în anexa 2 la contract, a unui număr de 149.800 măşti aferente loturilor 2 şi 3 livrate de către pârâtă în baza contractului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia decăderii cumpărătorului din dreptul de a solicita rezoluţiunea parţială a vânzării şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 16.09.2022, prima instanţă a calificat excepţia invocată de pârâtă ca fiind o apărare de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 356/17.02.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, a dispus rezoluţiunea parţială a contractului-cadru de achiziţii materiale consumabile sanitare nr. x/26.03.2020, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 614.480 RON, achitată de reclamantă pentru livrarea cantităţii de 150.000 de măşti neconforme calitativ, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 24.915 RON, reprezentând dobânda legală calculată la suma de 614.480 RON, pentru perioada 16.06.2021-02.12.2021 şi a dobânzii legale calculată în continuare până la data restituirii efective a sumei; a obligat pârâta la ridicarea, de la locul livrării stabilit în anexa 2 la contract, a unui număr de 149.800 măşti aferente loturilor 2 şi 3 livrate de către pârâtă în baza contractului şi la plata către reclamantă a sumei de 36.090,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 126/A/30.01.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 17.850 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, S.C B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei, apreciind incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel, la fel ca prima instanţă, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, substituindu-se legiuitorului şi a decis să nu aplice Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei din 13.03.2020 privind evaluarea conformităţii şi procedurile de supraveghere a pieţei în contextul ameninţării COVID-19. Totodată, a arătat că cele două instanţe s-au substituit autorităţilor de supraveghere a pieţei, instituind un mecanism propriu de comunicare, bazat pe metode subiective de determinare a calităţii care derogă de la C. civ.

A mai criticat hotărârea atacată pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiului rolului activ al judecătorului, întrucât instanţele devolutive au omis să verifice calitatea de "organism notificat" a institutului care a emis certificatul de conformitate, respectiv C. S.R.L., deşi puteau realiza această verificare prin accesarea portalului Comisiei Europene, însă s-au limitat să preia afirmaţiile părţii adverse, ajungând la o concluzie greşită.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de nelegalitate referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, un prim set de critici vizând obligaţiile asumate de părţi prin contract, titulara recursului susţinând că răspunderea contractuală a fost angajată pe temeiul unei modificări olografe de către intimata-reclamantă pe contract, pe care instanţa de apel a apreciat-o valabilă. În acest context, a afirmat că nu este îndeplinită cerinţa legală a consimţământului, impusă de art. 1.179 alin. (1) pct. 2 C. civ., întrucât aceste modificări nu sunt rezultatul voinţei ambelor părţi.

A susţinut că au fost nesocotite şi prevederile art. 1.707 C. civ., privind viciile ascunse, instanţele de fond calificând astfel lipsurile reclamate de titulara acţiunii, deşi, la momentul livrării mărfurilor, a predat reclamantei toate documentele necesare, inclusiv certificat de conformitate, iar aceasta a efectuat recepţia calitativă şi cantitativă a produselor, prin departamentul său de achiziţii fără obiecţiuni. În opinia sa, pe baza recomandărilor Comisiei Europene, care validează certificatul de conformitate prezentat părţii adverse, acesta nu poate fi calificat nici măcar viciu aparent, în contextul în care producătorilor li s-a permis, pe perioada pandemiei, să aplice propriile metode de evaluare a conformităţii.

A invocat şi deficienţe de motivare ale hotărârii recurate, întrucât instanţa de apel, deşi a reţinut aspectele privind recepţia cantitativă şi calitativă a produselor, a apreciat că nu este incident art. 1.690 C. civ., ce reglementează starea bunului vândut, fără a motiva această concluzie.

De asemenea, titulara recursului a susţinut nelegalitatea deciziei instanţei de apel faţă de încălcarea art. 1.691 C. civ., privind dezacordul asupra calităţii bunului vândut, deoarece reclamanta a numit, din proprie iniţiativă un expert care să determine calitatea produselor, fără a fi prezent şi un reprezentant al său, iar instanţa de apel a considerat că norma de drept menţionată nu este aplicabilă, partea adversă putând să îşi creeze propria procedură de control. Potrivit recurentei-pârâte, această verificare fără autorizarea instanţei este contrară dispoziţiilor art. 1.691 C. civ., iar validarea ei de către judecător confirmă aplicarea greşită a normelor de drept material şi procedural referitoare la soluţionarea dezacordului asupra calităţii.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele dosarului, precum şi hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează casarea unei hotărâri în ipoteza în care instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nu este fondat.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea instanţei de judecată în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind în această manieră acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi a statului.

Argumentele titularei recursului în susţinerea acestei teze se raportează exclusiv la împrejurarea că instanţa de apel nu a ţinut seama de Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei Europene din 13.03.2020, ceea ce ar echivala, în opinia acesteia, cu refuzul de a o implementa, de unde ar rezulta ingerinţa în competenţele altei puteri a statului. Însă, aceste critici nu vizează aspecte care să poată fi circumscrise ipotezei de casare indicate, motiv pentru care rezultă că prevederile art. 488 pct. 4 C. proc. civ. au fost invocate pur formal.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului, imputând instanţelor devolutive omisiunea de a cerceta, din oficiu, calitatea de organism notificat a institutului care a emis certificatul de conformitate pentru măştile vândute reclamantei.

Înalta Curte constată că acest argument a fost invocat pentru prima dată în recurs, aşa încât nu poate fi primit, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speţă, erau create premisele invocării criticii respective în apel, dat fiind că asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală, iar prin decizia recurată, instanţa de prim control judiciar a confirmat sentinţa apelată. Astfel, în măsura în care a apreciat că dezlegările primei instanţe contravin legii, recurenta-pârâtă, în calitate de titulară şi a căii de atac devolutive, avea obligaţia să le invoce prin memoriul de apel, pentru a obţine reevaluarea lor în recurs.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., titulara căii de atac a susţinut că instanţa de apel, deşi a reţinut efectuarea recepţiei cantitative şi calitative a produselor, a considerat că nu se impune aplicarea art. 1.690 C. civ. şi nu a motivat această concluzie.

Examinând decizia instanţei de apel prin prisma acestei critici vizând nemotivarea hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acesteia, nu se regăseşte niciun considerent în sensul aspectelor relevate de către recurenta-pârâtă privind excluderea aplicării art. 1.690 C. civ., aşadar susţinerile sale nu vizează o statuare lipsită de argumente a instanţei anterioare, motiv pentru care nu pot fi evaluate în prezenta cale de atac.

Ultimul motiv de recurs deduce spre analiză instanţei de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chestiunea încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1.179 alin. (1) pct. 2, art. 1.707 şi ale art. 1.691 C. civ.

Primul set de critici subsumate cazului de casare în analiză se referă la neîndeplinirea cerinţelor de validitate a contractului, recurenta-pârâtă afirmând că lipseşte consimţământul său pentru modificarea contractului realizată de societatea intimată printr-o menţiune olografă pe actul negociat şi semnat de ambele părţi.

Sub acest aspect, instanţa supremă notează că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că instanţa de apel a examinat o critică similară în calea ordinară de atac şi a reţinut că obligaţia asumată de pârâtă, conform art. 7.6 şi art. 8.2 din contract, ofertei înaintate de pârâtă şi corespondenţei părţilor, a fost să livreze măşti chirurgicale de unică folosinţă care să respecte standardele europene impuse de Regulamentul (UE) 2016/425, astfel că soluţia primei instanţei, pe care a confirmat-o, nu s-a fundamentat pe menţiunea olografă neasumată de cocontractant.

În acest context, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel în decizia atacată, menţiunea olografă efectuată de intimata-reclamantă pe contract, neînsuşită de recurenta-pârâtă, nu prezintă relevanţă asupra soluţiei pronunţate în cauză, cât timp nu a fost avută în vedere de către instanţele devolutive cu prilejul examinării obligaţiilor asumate de părţi şi nici nu a stat la baza dezlegării chestiunilor litigioase şi soluţiei pronunţate.

Nici argumentele prezentate în susţinerea greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1.707 C. civ. nu pot fi reţinute, întrucât acestea vizează modul în care instanţele devolutive, interpretând probatoriul administrat, au calificat lipsurile reclamate de către intimată, stabilind că întrunesc cerinţele viciului ascuns, iar scopul invocării aceloraşi aspecte în prezenta etapă procesuală este reevaluarea de către instanţa supremă conform viziunii recurentei-pârâte.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că excedează limitele controlului de legalitate realizat în recurs o nemulţumire a părţii legată de interpretarea probelor, domeniu în care instanţele devolutive au deplină libertate de apreciere, astfel că stabilirea faptelor pe baza sensului şi înţelesului pe care îl dau lucrărilor dosarului efectuate în cadrul cercetărilor judecătoreşti nu se integrează controlului pe care instanţa de recurs îl realizează în limitele şi scopul prefigurat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., acela de verificare a conformităţii hotărârilor recurate cu regulile de drept.

De asemenea, vor fi înlăturate şi susţinerile autoarei recursului referitoare la încălcarea prevederilor art. 1.691 C. civ., ce reglementează dezacordul părţilor asupra calităţii bunurilor predate de către vânzător cumpărătorului şi procedura privind constatarea stării bunului, Înalta Curte reţinând că acestea sunt invocate pentru prima oară în recurs, aşa încât nu pot fi primite, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte a cărei cale de atac a fost respinsă, Înalta Curte, cu observarea prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., urmează să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.710 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat de intimata-reclamantă, dovedite prin prezentarea facturii, în care se menţionează prezentul dosar şi faza procesuală a recursului, precum şi a ordinului de plată electronic, care atestă achitarea sumei indicate în factură, înscrisuri regăsite la dosarul de recurs.

Totodată, în raport de complexitatea cauzei şi munca efectiv prestată de avocat, care nu se limitează numai la prezenţa acestuia în faţa instanţei, Înalta Curte constată că nu se impune reaprecierea onorariului solicitat pe calea cheltuielilor de judecată de către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 126/A/30.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.710 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.