Insurance fire damage claim: validity of post-hearing claim amendment via inflation indexation and scope of cassation review over factual damage assessment

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în RON de la momentul plăţii a sumei de 75.000 Euro, reprezentând despăgubire incendiu pentru imobilul proprietatea sa şi asigurat la B. S.A., respectiv 65.000 Euro în echivalent la momentul plătii pentru imobilul situat în Com. Voineasa, judeţul Vâlcea şi suma de 10.000 Euro în echivalent la momentul plăţii pentru bunurile mobile aflate în respectivul imobil. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 332/2023 din 20 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 19.986,61 RON (cu titlu de despăgubiri civile rezultate din valoarea bunurilor mobile) şi a sumei de 235.708,33 RON (despăgubiri civile reprezentând valoarea actualizată a bunului imobil, afectat de incendiu); totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.044 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 321/A-COM din 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia inadmisibilităţii; s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. şi de pârâta B. S.A., ambele declarate împotriva sentinţei civile nr. 332/2023 din 20 februarie 2023 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

La data de 22 ianuarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 321/A-COM din 28 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa schimbării acesteia, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 148.900,55 RON, prin eliminarea actualizării acestora cu indicele preţurilor şi a despăgubirilor aferente elementelor care nu au fost afectate de incendiu sau au fost afectate doar de apa de incendiu, nefiind necesară înlocuirea acestora.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 204 alin. (2) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Astfel, s-a arătat că instanţa de apel a respins critica formulată de B. S.A. prin apel, referitoare la încălcarea art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la pretinsa incidenţă a dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. (pagina 13, ultimul paragraf al deciziei recurate), reţinând că intimata-reclamantă şi-ar fi precizat cuantumul pretenţiilor în conformitate cu prevederile legale.

Sub un prim aspect, recurenta a susţinut faptul că nu este vorba de o simplă precizare, în sensul majorării obiectului cererii, ci de formularea unei pretenţii noi, respectiv solicitarea despăgubirii actualizate cu indicii de cost în domeniul construcţiilor.

Fiind în prezenţa unei pretenţii noi (acordarea unei sume suplimentare constând în actualizarea indicilor de cost în construcţii), autoarea căii de atac consideră că nu sunt incidente dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci ar fi fost incidente cele cuprinse în art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., dacă intimata-reclamantă s-ar mai fi aflat în termen, însă nu este cazul.

Prin urmare, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat de o manieră eronată dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât această normă juridică de procedură nu vizează formularea unei pretenţii noi (acordarea unei sume suplimentare cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcţii), ci doar ipoteza în care "măreşte/micşorează cuantumul obiectului cererii".

În ipoteza subsidiară în care instanţa de recurs ar aprecia că solicitarea sumei suplimentare de 72.698,03 RON (cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcţii) reprezintă o simplă majorare a cuantumului obiectului cererii, recurenta-pârâtă susţine faptul că soluţia Curţii de Apel Piteşti este nelegală, prin prisma interpretării art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Interpretarea pe care a realizat-o Curtea de Apel Piteşti - reclamantul îşi poate preciza cuantumul pretenţiilor, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. după terminarea cercetării judecătoreşti şi după începerea dezbaterilor pe fond - este nelegală, împrejurare ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii din 13 februarie 2023 (de la termenul de dezbateri din faţa primei instanţe), reprezentantul convenţional al intimatei-reclamante a precizat verbal, după terminarea cercetării judecătoreşti, faptul că solicită acordarea despăgubirilor prin raportare la cuantumul de 240.168 RON (valoarea "actualizată" a despăgubirilor), stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Contrar interpretării instanţei de apel, recurenta-pârâtă apreciază că dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. au în vedere precizarea cuantumului pretenţiilor (majorarea obiectului cererii) până la terminarea cercetării judecătoreşti.

În sprijinul acestei susţineri, autoarea căii de atac a prezentat mai multe argumente, apreciind că sunt relevante următoarele dispoziţii legale: art. 237 (Scopul şi conţinutul cercetării procesului), art. 390 (Chestiunile prealabile dezbaterilor în fond) şi art. 392 (Deschiderea dezbaterilor în fond) din C. proc. civ.

Din normele juridice redate anterior, rezultă concluzia potrivit căreia toate cererile părţilor adresate instanţei trebuie formulate mai înainte de deschiderea dezbaterilor pe fond, întrucât odată deschisă această etapă, părţile au posibilitatea de a-şi susţine cererile deja formulate, iar nu de a învesti instanţa cu pretenţii noi.

De altfel, în situaţiile în care legiuitorul a dorit să instituie o excepţie de la această regulă, a reglementat-o expres (a se vedea ipoteza intervenţiei accesorii). Din moment ce o astfel de excepţie nu este instituită în legătură cu majorarea/diminuarea obiectului cererii, recurenta consideră că regula de procedură anterior menţionată îşi păstrează valabilitatea.

Pe cale de consecinţă, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta apreciază că partea adversă nu a învestit în mod legal instanţa de judecată cu o pretenţie constând în acordarea unei sume suplimentare despăgubirii reprezentând actualizare cu indicele de cost în construcţii conform Buletinului Statistic de preţuri nr. 9/2022, pagina 76-77, motiv pentru care, acordarea sumei de 72.698,03 RON cu acest titlu (şi menţinerea soluţiei de către Curtea de Apel Piteşti) echivalează cu o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanţei de apel, susţinând faptul că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A arătat că instanţa de apel a respins critica formulată de B. S.A. sub aspectul nemotivării soluţiei de acordare a sumei de 72.698,03 RON (cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcţii) şi, implicit, de eliminare a acestei componente a debitului solicitat, reţinând că motivarea tribunalului ar îndeplini exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, raţionamentul instanţei de apel este eronat şi contradictoriu, motiv pentru care, este întemeiată critica formulată de B. sub aspectul incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deşi instanţa de apel arată faptul că "tribunalul nu a indicat expres argumentul în baza căruia despăgubirea acordată reclamantei a fost stabilită la valoarea actualizată" (pagina 13 din decizia recurată), se susţine faptul că soluţia ar rezulta, implicit, din întreaga argumentaţie prezentată de instanţă.

Or, argumentul instanţei de apel - raţionamentul primei instanţe rezultă din întreaga argumentaţie, chiar dacă nu este indicat expres argumentul pentru care s-a acordat o sumă actualizată - este, în accepţiunea recurentei, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Textul de lege anterior evocat prevede expres necesitatea existenţei "motivelor de fapt şi de drept pentru care s-au admis (...) cererile părţilor", iar faţă de împrejurarea că suma de acordată de prima instanţă izvorăşte dintr-o cerere distinctă (formulată neprocedural, după închiderea dezbaterilor), standardele de motivare impuneau existenţa unui raţionament particular acestei cereri, iar nu o analiză "implicită".

Absenţa unui raţionament judiciar propriu-zis aferent soluţiei de acordare a sumei de 72.698,03 RON (diferenţa dintre suma de 235.708,33 RON şi suma de 163.010,30 RON) echivalează cu o încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., iar soluţia Curţii de Apel Piteşti prin care a fost validat viciul nemotivării sentinţei tribunalului, este nelegală.

Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14, art. 15, art. 1270, art. 1516 şi art. 2208 din C. civ., precum şi a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Raţionamentul instanţei de apel este nelegal, fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a mai multor norme de drept substanţial.

Recurenta-pârâtă consideră că nu datora o sumă de bani actualizată pe baza indicilor de cost în construcţii, în concret, suma de 72.698,03 RON.

Prin raportare la dispoziţiile de drept substanţial indicate în cuprinsul cererii de recurs [art. 1270 alin. (1), art. 2208, art. 14 şi art. 15 din C. civ..], prezintă relevanţă juridică următoarele clauze contractuale (devenite legea părţilor):

- constatarea, determinarea cuantumului daunei şi plata indemnizaţiei - art. 16.6 - "Ca urmare a producerii evenimentului asigurat, ne va fi prezentat: devizul lucrărilor de reparaţii ale daunelor produse la clădiri sau alte construcţii, maşini, instalaţii, utilaje etc., inclusiv cheltuielile de demontare şi montare necesare acestor lucrări"; art. 11.13 potrivit căruia "La cererea dumneavoastră expresă, vă putem acorda avansuri din indemnizaţie"; art. 11.14 conform căruia "Avansurile din indemnizaţie nu reprezintă o obligaţie a noastră şi se acordă în baza prezentării unor documente ce vă vor fi solicitate la momentul depunerii cererii".

Dezvoltând critica formulată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat următoarele:

La data de 3 mai 2018, B. a ofertat intimatei-reclamante suma de 148.900,55 RON, pe baza înscrisurilor furnizate de aceasta (conform clauzei contractuale - art. 16.6 din Condiţiile de asigurare);

Intimata a refuzat să indice contul bancar pentru achitarea sumei de 148.900,55 RON, împiedicând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 2208 din C. proc. civ.

Prin suplimentul la raportul de expertiză, depus la data de 28 noiembrie 2022, expertul judiciar a stabilit suma de 163.010,30 RON (cu titlu de despăgubire) faţă de suma de 148.900,55 RON ofertată de B. cu 4 ani şi 6 luni anterior depunerii variantei finale a lucrării.

Conform dispoziţiilor art. 14-15 din C. civ., dreptul intimatei-reclamante de a fi despăgubită în urma riscului asigurat trebuie exercitat cu bună-credinţă, iar nu nerezonabil.

Or, refuzul sumei de 148.900,55 RON cu care intimata ar fi putut iniţia reparaţiile imobilului din anul 2018 pentru a obţine suma de 163.010,30 RON, 5 ani mai târziu (în anul 2023) reprezintă o exercitare nerezonabilă a dreptului de a fi despăgubit.

Prin conduita sa (nefurnizarea contului bancar), intimata-reclamantă a refuzat aplicarea art. 2208 din C. civ. care consacră dreptul asigurătorului de a achita partea din despăgubire necontestată şi a generat un interval de 5 ani pentru obţinerea unei sume cu doar 10% mai mare decât cea ofertată de B. în anul 2018, interval pentru care instanţele de fond au aplicat un indice de actualizare, majorând debitul final cu suma de 72.698,03 RON.

Din moment ce exigibilitatea sumei de 163.010,30 RON la data indicată în raportul de expertiză nu este rezultatul unei conduite ilicite a B., dimpotrivă, este rezultatul faptei culpabile a intimatei-reclamante care a refuzat o sumă cu 5 ani mai înainte, recurenta apreciază că actualizarea pe baza indicilor de cost în construcţii nu putea fi dispusă, ca urmare a incidenţei principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Contrar raţionamentului instanţei de apel, dispoziţiile art. 1516 din C. civ. şi caracterul "compensatoriu" al actualizării (baza indicilor de cost în construcţii) sumei solicitate, cu titlu de despăgubire, pot fi reţinute în favoarea creditorului (intimata-reclamantă) doar în măsura în care acesta din urmă, prin fapta sa personală, nu a generat necesitatea actualizării.

Cu alte cuvinte, este vorba de aplicarea regulii de drept edictate de dispoziţiile art. 1533 - art. 1534 din C. civ.: debitorul răspunde doar pentru prejudiciul previzibil şi nu răspunde pentru procentul de prejudiciu generat de acţiunea/omisiunea creditorului.

În subsidiar, prin raportare la normele juridice de drept substanţial invocate în cererea de recurs, recurenta consideră că actualizarea despăgubirilor acordate cu indicele preţurilor putea fi dispusă de instanţele de fond, cel mult, pentru diferenţa dintre oferta formulată de B. şi despăgubirile stabilite de expertul desemnat (163.010,30 RON).

Cuantumul sumei care reprezintă actualizarea despăgubirilor cu indicele preţurilor din perioada aprilie 2021 - octombrie 2022 nu poate fi imputat în integralitate B., întrucât culpa faţă de neacceptarea ofertei de despăgubire în cuantum de 148.900,55 RON aparţine în totalitate intimatei-reclamante.

O altă critică adusă deciziei instanţei de apel se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 1270 şi art. 2217 din C. civ.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Piteşti, în cadrul sumei de 163.010,30 RON, au fost incluse şi costuri (diferenţa până la 148.900,55 RON) care nu erau produse de riscul asigurat şi care depăşeau întinderea prejudiciului generat de riscul asigurat.

Cuantumul despăgubirilor acordate de instanţele de fond include despăgubiri aferente unor elemente afectate de factori climatici interveniţi ulterior producerii riscului asigurat şi care nu pot fi incluşi în "cuantumul pagubei" generate de riscul asigurat (incendiul), deşi reclamanta avea obligaţia, conform prevederilor art. 11.19 din Condiţiile generale de asigurare de a conserva bunul asigurat, coroborat cu art. 1270 din C. civ.

Condiţiile generale de asigurare stabilesc în sarcina intimatei-reclamante obligaţia de a lua toate măsurile necesare în vederea conservării imobilului, astfel încât să fie evitată o astfel de situaţie în care imobilul suferă alte avarii din cauze străine de riscul asigurat, iar ulterior asiguratul solicită acordarea despăgubirilor şi pentru aceste avarii. Astfel, nici expertul şi nici instanţa de fond nu trebuiau să aibă în vedere pagubele care au fost produse în afara riscului asigurat.

Mai mult, pagubele care au fost produse ca urmare a factorilor climatici nu trebuiau cuantificate şi acordate intimatei, instanţa de fond nerealizând aplicarea dispoziţiilor art. 11.19 la care recurenta din prezenta cauză a făcut trimitere încă din cuprinsul întâmpinării.

În plus, în sprijinul acestor afirmaţii, sunt şi dispoziţiile art. 2217 din C. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa de fond avea obligaţia de a acorda despăgubiri intimatei-reclamante în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, nu şi ulterior intervenţiei factorilor climatici.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.975 RON, conform înscrisurilor justificative aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurenta-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 31 octombrie 2024 s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă A.; s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 23 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. priveşte ipoteza "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Sub un prim aspect, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 204 alin. (2) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

În concret, s-a arătat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv despăgubirea actualizată cu indicii de cost în domeniul construcţiilor.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Analiza acestui text de lege relevă că obiectul şi limitele procesului sunt guvernate de principiul disponibilităţii, fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Obiectul acţiunii reprezintă pretenţia dedusă judecăţii, fiind configurată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că reclamanta A., prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON de la momentul plăţii a sumei de 75.000 euro, cu titlu de despăgubire, pentru incendiul produs la imobilul proprietatea sa şi asigurat la B. S.A., respectiv 65.000 euro în echivalent la momentul plăţii pentru imobilul situat în comuna Voineasa, judeţul Vâlcea şi suma de 10.000 Euro în echivalent la momentul plăţii pentru bunurile imobile aflate în respectivul imobil. Aşadar, deşi pretenţiile au fost raportate, iniţial, la moneda Euro, prin acţiunea introductivă, reclamanta şi-a manifestat în mod ferm voinţa de a solicita echivalentul în RON la momentul plăţii a sumelor pretinse cu titlu de despăgubire.

Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii, analiza acesteia limitându-se la ceea ce a solicitat partea, astfel că nu a acordat altceva decât s-a cerut.

Înalta Curte constată că la pagina 5 din cererea de apel, respectiv la pct. 2, apelanta-pârâtă a arătat că "instanţa de fond a acordat doamnei A. mai mult decât a cerut, încălcând dispoziţiile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ..".

Instanţa de prim control judiciar a procedat la cercetarea motivului de apel constând în încălcarea dispoziţiilor legale anterior evocate şi a reţinut că în şedinţa publică din 13 februarie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2, reclamanta şi-a majorat câtimea pretenţiilor la suma actualizată, de 240.168 RON, rezultată din raportul de expertiză. Cum, prin sentinţa apelată s-a reţinut temeinicia solicitării despăgubirii, prima instanţă de fond a soluţionat cererea cu respectarea principiului disponibilităţii şi a limitelor în care a fost învestită, acordând valoarea actualizată a despăgubirilor, fără a se putea aprecia că a dat mai mult decât a solicitat reclamanta.

Aşadar, Curtea de Apel Piteşti a ajuns la concluzia că nu poate fi primită această critică.

Prin recursul formulat, pârâta a susţinut, sub un prim aspect, faptul că nu este vorba de o simplă precizare, în sensul majorării obiectului cererii, ci de formularea unei pretenţii noi, respectiv solicitarea despăgubirii actualizate cu indicii de cost în domeniul construcţiilor.

Fiind în prezenţa unei pretenţii noi (acordarea unei sume suplimentare constând în actualizarea indicilor de cost în construcţii), autoarea căii de atac consideră că nu sunt incidente dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci ar fi fost aplicabile cele cuprinse în art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., dacă intimata-reclamantă s-ar mai fi aflat în termen, însă nu este cazul. Prin urmare, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat de o manieră eronată dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât această normă juridică de procedură nu vizează formularea unei pretenţii noi.

Instanţa supremă reaminteşte că în conformitate cu principiul disponibilităţii, părţile pot determina conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. În aplicarea acestui principiu, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pentru ca părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie, reclamantul îşi poate modifica cererea de chemare în judecată numai în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac.

Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează o altă formă a cererii adiţionale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale art. 204 din aceeaşi normă dispozitivă.

Mărirea sau micşorarea cuantumului obiectului cererii presupune formularea unei cereri patrimoniale, al cărei obiect poate fi exprimat în bani.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că declaraţiile verbale ale reclamantului privind mărirea sau micşorarea cuantumului obiectului cererii trebuie făcute în instanţă înainte de intrarea în dezbateri, pentru ca pârâtul să poată lua cunoştinţă de acest aspect şi să-şi formuleze apărări.

Precizarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată nu se consideră o modificare a cererii, motiv pentru care "nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă, declaraţiile verbale făcute în instanţă când: (…) reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii".

În cauză, la termenul de judecată din 13 februarie 2023 reclamanta A., reprezentată de avocat C., a solicitat ca despăgubirile să se stabilească la suma de 240.168 RON, valoarea reactualizată, aspect ce a fost consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Tribunalul Vâlcea a luat act de majorarea pretenţiilor reclamantei la suma de 240.168 RON, rezultată din raportul de expertiză.

Aşadar, în contextul arătat, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a apreciat corect că nu a operat nicio modificare a cererii de chemare în judecată şi că tribunalul s-a pronunţat în limitele învestirii sale, conform precizărilor aduse de reclamantă cererii introductive.

Înalta Curte observă că nu a fost supusă analizei instanţei de apel critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., fiind invocată omisso medio, pentru prima dată în recurs.

Societatea pârâtă avea posibilitatea să conteste, în apel, calificarea dată de prima instanţă cererii reclamantei, de majorare a pretenţiilor la suma de 240.168 RON, rezultată din raportul de expertiză, ceea ce nu s-a întâmplat.

În ipoteza subsidiară în care instanţa de recurs ar aprecia că solicitarea sumei suplimentare de 72.698,03 RON (cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcţii) reprezintă o simplă majorare a cuantumului obiectului cererii, recurenta-pârâtă susţine faptul că soluţia Curţii de Apel Piteşti este nelegală, prin prisma interpretării art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, a arătat că nu poate fi primită interpretarea pe care a realizat-o Curtea de Apel Piteşti - reclamantul îşi poate preciza cuantumul pretenţiilor, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. după terminarea cercetării judecătoreşti şi după începerea dezbaterilor pe fond.

Autoarea recursului consideră că majorarea câtimii obiectului cererii s-a făcut după terminarea cercetării judecătoreşti, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Înalta Curte reţine că instanţa de judecată nu este limitată la etapa cercetării judecătoreşti, din moment ce se poate cere actualizarea despăgubirii cu indicele de inflaţie şi în etapa apelului.

Faţă de aceste considerente, în cauză nu poate fi reţinută o încălcare de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii, cererea fiind soluţionată în limitele învestirii.

Tot din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanţei de apel, susţinând faptul că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În realitate, acest motiv de recurs se referă la pretinsa nemotivare a deciziei de către Curtea de Apel Piteşti, astfel că poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din lecturarea deciziei atacate cu recurs, rezultă că instanţa de apel a analizat motivul de apel invocat de pârâtă şi a reţinut că Tribunalul Vâlcea a explicat soluţia dată pentru fiecare capăt de cerere, respectându-se exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte consideră util să sublinieze că fiecare argument susţinut de către părţi nu trebuie să găsească un răspuns în cuprinsul motivării hotărârii, judecătorul având obligaţia de a examina chestiunile esenţiale care conduc la desluşirea cazului şi aflarea adevărului.

Nu era necesar ca instanţa de fond să precizeze raţionamentul în baza căruia a acordat suma actualizată, în condiţiile în care suma rezulta din raportul de expertiză efectuat în cauză, iar valoarea acordată pentru imobil şi bunurile mobile aflate în interior se află în limitele contractului de asigurare. Pe baza acestui raţionament, instanţele de judecată ar trebui să motiveze particularizat cele mai elementare chestiuni juridice, care deşi rezidă din ansamblul considerentelor, sunt găsite ca fiind insuficiente pentru lipsa unui amplu răspuns oferit expresis verbis pe chestiunea antamată.

Mai mult, prima instanţă s-a orientat către suma cea mai apropiată de valoarea propusă de recurentă în oferta sa de despăgubire, actualizarea sumei fiind esenţială pentru o reparaţie integrală şi la timp a prejudiciului suferit.

Este lipsită de fundament critica recurentei, potrivit căreia reclamanta nu ar fi trebuit să beneficieze de suma actualizată, de vreme ce nu a acceptat de la început oferta propusă de B. S.A.

Reclamanta nu a acceptat oferta de despăgubiri primită de la asigurător, întrucât nu putea să-şi acopere întreaga pagubă suferită, fiind afectate de incendiu imobilul şi bunurile mobile care se aflau în interiorul casei.

Împrejurarea că partea reclamantă nu a acceptat şi oferta pentru suma de 148.900,56 RON (a cărei valoare s-a demonstrat a fi mai mică decât cea stabilită de expert) nu echivalează cu existenţa unei culpe în sarcina sa, ceea ce înseamnă că este îndreptăţită la obţinerea sumei aferente actualizării despăgubirilor cu indicele preţurilor pentru întreaga sumă acordată, cu titlu de despăgubire.

Faţă de dispoziţiile art. 2208 alin. (1) din C. civ., în calitate de beneficiar al asigurării, reclamanta avea dreptul, iar nu obligaţia de a accepta oferta propusă de asigurător.

Instanţa supremă reaminteşte că rolul actualizării unei creanţe cu indicele preţurilor de consum este conservarea valorii ei, în scopul protecţiei creditorului, reprezentând, totodată, o măsură sancţionatorie pentru depăşirea termenului scadent.

Este necontestat că valoarea unei monede cunoaşte fluctuaţii în timp, putând să crească sau, dimpotrivă, să scadă. Din acest motiv, pentru conservarea valorii reale a unei sume de bani, există posibilitatea indexării acesteia în funcţie de diferite criterii, cel mai uzitat fiind indicele de inflaţie care, la rândul său, se calculează pe baza indicelui preţurilor de consum. În esenţă, prin actualizarea cu rata inflaţiei se tinde la păstrarea valorii reale a unei sume de bani, a valorii de cumpărare, atunci când valoarea intrinsecă a suferit modificări în cadrul unei economii inflaţioniste.

Diferenţele de sume rezultând din actualizarea cu rata inflaţiei reprezintă o componentă a pierderii efectiv suferite, întrucât nu tind să despăgubească pe creditor pentru întârzierea în executarea obligaţiei principale, ci au rolul de a păstra valoarea reală a acesteia şi de a conserva echilibrul dintre drepturile şi obligaţiile părţilor.

O atare calificare juridică a acestei componente de prejudiciu a fost statuată, de altfel, cu caracter obligatoriu, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, stabilindu-se că "pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat titularilor unor creanţe prin plata cu întârziere a sumelor ce li se cuveneau, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare, care pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preţurilor de consum, având în vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, şi anume menţinerea valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, în cazul actualizării creanţei cu rata inflaţiei, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut în caz de investire a sumelor, dacă acestea ar fi fost plătite la scadenţă, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans)".

În realitate, critica formulată sub acest aspect exprimă nemulţumirea recurentei-pârâte faţă de soluţia dată, nefiind aptă să contureze nelegalitatea deciziei recurate.

Înalta Curte constată că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanţa de prim control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor formulate de apelanta-pârâtă, reţinând situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei părţii recurente nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Contrar susţinerilor recurentei, decizia pronunţată în apel respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele acesteia cuprinzând obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Este nefondat şi motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Motivul acesta presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Potrivit recurentei, au fost încălcate dispoziţiile art. 1270 şi art. 2217 din C. civ., însă această susţinere nu poate fi primită.

Dispoziţiile art. 2217 alin. (1) C. civ., conform cărora despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat şi nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată, sunt prevederi legale care tind a limita cuantumul despăgubirii ce se impune a fi plătit în ipoteza producerii riscului asigurat, în raport de trei criterii: valoarea bunului din momentul producerii riscului, cuantumul pagubei şi respectiv suma asigurată prin contractul de asigurare facultativă de bunuri.

Valoarea despăgubirii a fost stabilită prin raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 2217 C. civ. şi a prevederilor contractuale.

Criticile referitoare la modalitatea de evaluare a despăgubirii, pun în discuţie, pe de o parte, interpretarea şi aplicarea în concret a principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, iar, pe de altă parte, aspecte de evaluare a probelor.

Aşadar, nu ar putea fi primite susţinerile ce vizează cuantumul despăgubirii acordate, întrucât instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată.

Recurenta-pârâtă încearcă să acrediteze ideea că ar fi fost acordate despăgubiri pentru acoperirea unor daune provocate de factori care au apărut ulterior momentului producerii riscului asigurat.

Prin criticile formulate în calea de atac a recursului, se tinde, de fapt, la reevaluarea considerentelor instanţei fondului asupra raportului de expertiză întocmit în cauză, astfel încât ansamblul acestor susţineri nu pot forma obiectul analizei, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului instanţei de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) şi art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedeşte legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.A., ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul este obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Înalta Curte constată că este fondată cererea intimatei, de obligare a recurentei la plata de cheltuieli constând în onorariul de avocat, dovedite în condiţiile art. 452 din C. proc. civ., cu factură şi chitanţă şi, pe cale de consecinţă, va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 321/A-COM din 28 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2025.