Admissibility of witness testimony to prove client diversion versus contractual penalty clause and scope of cassation review for substantive contract interpretation.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.02.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 61.000 euro, echivalent în RON la cursul euro/leu din data plăţii, cu titlu de despăgubiri conform art. 9 capitolul VI al contractului de subcontractare prestări servicii nr. x/15.02.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 665/22.11.2021, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 39.000 euro, reprezentând despăgubiri şi suma de 4.488 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 222/A/07.04.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 682,03 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2209/27.10.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, reţinând că hotărârea recurată nu este motivată, iar în rejudecare se impune lămurirea raportului juridic dedus judecăţii prin analizarea cadrului contractual în care părţile şi-au asumat drepturi şi obligaţii, pentru a se stabili dacă a existat fapta ilicită şi dacă aceasta a cauzat reclamantei paguba de natura şi întinderea celei pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 18.05.2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins cererea intimatei-reclamante privind emiterea unor adrese către titularii serviciilor de pază şi a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba testimonială, iar prin încheierea din 21.09.2023, a suspendat judecata cauzei, în baza prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, reţinând că, prin încheierea civilă nr. 39/JS/CC/20.07.2023, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă S.C. B. S.R.L.

Împotriva încheierii din 21.09.2023, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 480/05.03.2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a casat încheierea recurată şi a trimis cauza instanţei de apel în vederea continuării judecăţii.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a pronunţat încheierea din 14.11.2024, prin care a amânat pronunţarea asupra căii ordinare de atac, iar prin decizia nr. 637/A/11.12.2024, a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă şi a obligat-o la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.012,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor din 18.05.2023 şi 14.11.2024, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea lor şi rejudecarea de către instanţa de recurs, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Subsecvent expunerii situaţiei de fapt şi a parcursului procesual al litigiului, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 309 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a audiat martori împotriva şi peste contractul nr. x/22.05.2019, deşi avea obligaţia, potrivit deciziei de casare din primul ciclu procesual, să analizeze şi să valorifice acest contract. A arătat că a invocat inadmisibilitatea administrării acestei probe în etapa rejudecării apelului şi a invocat consideraţii doctrinare şi jurisprudenţa instanţei supreme pentru a argumenta caracterul inadmisibil al dovezii cu martori în speţă.

A subliniat că proba administrată este lipsită de relevanţă în contextul factual concret al cauzei, întrucât declaraţiile martorilor, potrivit cărora recurenta a purtat discuţii cu clienţii intimatei, nu conduc la concluzia că partea adversă nu a avut cunoştinţă despre contractele încheiate cu aceştia.

Circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 1.266-1.268 C. civ., arătând că instanţa de apel a omis să examineze voinţa reală a părţilor, care ar fi relevat că reclamanta a avut cunoştinţă despre încheierea contractului de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019, împrejurare din care rezultă că a înţeles să nu mai dea eficienţă clauzei penale de la art. 9 capitolul VI din contractul iniţial nr. x/15.02.2019.

A mai susţinut că lipsa unei clauze din contractul subsecvent prin care părţile să fi stipulat expres că preluarea clienţilor reclamantei nu reprezintă o încălcare a clauzei de neconcurenţă nu poate conduce automat la concluzia încălcării ei, în condiţiile în care partea adversă a semnat acel contract, fiind imposibil a accepta să fie prejudiciată cu acordul său.

Totodată, a evidenţiat faptul că, prin contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019, părţile au prevăzut expres clienţii vizaţi, iar reclamanta a acceptat să fie preluaţi de societatea pârâtă şi s-a obligat ca, în calitate de subcontractor, să presteze pentru aceştia serviciile de pază, iar după 2 ani a formulat prezenta acţiune pentru pretinse fapte de deturnare a clientelei.

Autoarea căii de atac a imputat instanţei de apel nelegala examinare a voinţei intimatei-reclamante pe temeiul calităţii sale de societate care activează la nivel naţional, poziţie care ar justifica faptul că nu a verificat în concret toate locaţiile clienţilor menţionaţi în anexele celor două contracte, arătând că acest aspect reţinut în motivare nu poate genera nicio consecinţă juridică. De asemenea, a apreciat ca fiind lipsit de relevanţă argumentul referitor la locaţiile clienţilor, faţă de împrejurarea că aceştia au fost evidenţiaţi nominal în al doilea contract semnat cu reclamanta.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea căii de atac.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, pentru motivele reţinute în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum şi hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deduce spre soluţionare instanţei de recurs încălcarea prevederilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, în rejudecare, prin încheierea din 18.05.2023, a încuviinţat cererea intimatei-reclamante privind administrarea probei testimoniale în contextul în care, în opinia recurentei-pârâte, această probă era inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ., "proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (4)".

În cauză, în etapa rejudecării apelului în limitele deciziei de casare din primul ciclu procesual - prin care s-a statuat că instanţa de apel va putea administra orice probă necesară pentru lămurirea situaţiei de fapt, inclusiv proba cu prezumţii, cu respectarea însă a rigorilor impuse de art. 249 şi art. 329 C. proc. civ. - intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat încuviinţarea probei cu martori, care a fost admisă prin încheierea din 18.05.2023, curtea de apel reţinând că este utilă pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs rezilierea contractelor încheiate de beneficiarii serviciilor de pază şi preluarea acestora de către pârâtă.

Din considerentele acestei încheieri, rezultă că proba cu martori nu a fost încuviinţată şi administrată pentru dovedirea unor împrejurări care să influenţeze clauzele contractuale, aşadar nu împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, nici pentru a releva aspecte anterioare, concomitente sau ulterioare întocmirii sale cu relevanţă asupra conţinutului actului juridic, ci scopul administrării acestei probe a fost de a determina dacă a existat o conduită a societăţii pârâte care să întrunească elementele faptei de deturnare a clientelei, de natură a atrage incidenţa clauzei penale stabilite de părţi la art. 9 capitolul VI din contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/15.02.2019.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine caracterul inadmisibil al probei cu martori administrate de instanţa de apel în rejudecarea căii ordinare de atac, astfel că vor fi înlăturate, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate împotriva încheierii din 18.05.2023.

Totodată, argumentele recurentei-pârâte privind lipsa de relevanţă a declaraţiilor martorilor în prezenta cauză nu pot fi examinate pe calea recursului, întrucât evaluarea şi interpretarea probelor în contextul factual al litigiului este atributul exclusiv al instanţelor devolutive, lipsa valenţelor de nelegalitate ale unor astfel de critici opunându-se controlului judiciar în calea extraordinară de atac.

În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara recursului a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 1.266-1.268 C. civ., întrucât instanţa de apel nu a examinat voinţa reală a părţilor, care ar fi relevat împrejurarea că, prin încheierea contractului de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019, au înţeles să nu mai dea eficienţă clauzei penale de la art. 9 capitolul VI din contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/15.02.2019.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că ipoteza invocată nu vizează o problemă de interpretare a clauzelor din contractele încheiate între părţile litigiului, ci prezumtive efecte pe care cel de-al doilea contract le-ar fi produs, în opinia recurentei-pârâte, asupra celui dintâi, situaţie care nu este susceptibilă de analiză prin prisma dispoziţiilor art. 1.266-1.268 C. civ.

Considerentele deciziei recurate demonstrează că instanţa de apel, respectând îndrumările deciziei de casare din primul ciclu procesual, a examinat contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019 şi apărările pârâtei fundamentate pe acest înscris, stabilind că nu rezultă acordul expres al reclamantei privind preluarea clienţilor de către pârâtă, astfel că nu se poate reţine ca fiind fondată critica titularei recursului vizând omisiunea curţii de apel de a cerceta voinţa părţilor de la momentul semnării respectivei convenţii.

Cât priveşte celelalte susţineri ale S.C. B. S.R.L. - privind conţinutul clauzelor celor două contracte, indicarea expresă în anexă a clienţilor preluaţi de pârâtă şi consecinţele ce ar putea fi deduse din acestea, dar şi din conduita părţilor contractante, în sensul că ar reflecta acordul societăţii reclamante privind preluarea unor clienţi de către pârâtă prin contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019 - implică verificarea conţinutului convenţiilor încheiate şi a modului de executare a acestora, a comportamentului părţilor pe parcursul derulării raporturilor juridice, a cronologiei faptelor şi actelor invocate, aşadar a unor chestiuni de fond, incompatibile cu limitele controlului judiciar în recurs.

În acest context, Înalta Curte subliniază că nicio critică dintre cele formulate în susţinerea acestui motiv de recurs nu reflectă încălcarea ori aplicarea greşită a unei dispoziţii legale, ci reprezintă o reiterare a argumentelor proprii circumscrise contextului de fapt, bazată pe o evaluare proprie a probelor, propusă spre validare instanţei de recurs, chestiuni care nu pot fi examinate, întrucât nu se integrează controlului judiciar impus în recurs de limitele şi scopul prefigurate de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., de verificare a conformităţii hotărârilor recurate cu regulile de drept aplicabile.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 14.11.2024 - prin care curtea de apel a consemnat dezbaterile asupra apelului şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea hotărârii în cauză - instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică, concluzia fiind că recursul împotriva acestei încheieri a fost promovat numai în considerarea faptului că face parte integrantă din decizia pronunţată în calea ordinară de atac, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. civ.

Pe temeiul considerentelor prezentate, nefiind incidente motivele de casare invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

În ceea ce priveşte cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, însă potrivit art. 452 C. proc. civ. partea care le pretinde trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor.

În recursul de faţă, deşi, ca urmare a respingerii căii de atac promovate de pârâtă, intimata-reclamantă a câştigat procesul, aceasta nu a respectat prevederile art. 452 C. proc. civ. şi nu a prezentat, până la închiderea dezbaterilor, dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată pretinse prin întâmpinare.

Pe cale de consecinţă, cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei nr. 637/A/11.12.2024 şi a încheierilor din 18.05.2023 şi 14.11.2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.