Extraordinary appeal annulled for failing to develop valid illegality grounds in a claim for recovery of unjustified fiscal measures.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 12.04.2016, reclamanta S.C. A. S.A.- Filială a C.N. B. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională B. S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 3.038.470 RON, din care 14.625 RON, conform măsurii nr. 24 din dispoziţia obligatorie nr. CV3443/07.10.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, 37.370 RON, conform măsurii nr. 26 şi 2.986.475 RON, conform măsurii nr. 27 din aceeaşi dispoziţie, dobânda legală aferentă sumei total pretinse, de la data exigibilităţii ei, 09.11.2015, până la data plăţii efective, precum şi cheltuielile de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii cererii de chemare în judecată pentru nemotivarea în fapt, lipsei calităţii sale procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune, în subsidiar solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2728/11.11.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi acţiunea, ca neîntemeiate; totodată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.A. - Filială a C.N. B. S.A. a declarat apel principal, iar pârâta Compania Naţională B. S.A. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 187A/10.02.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul principal, ca nefondat şi a admis apelul incident, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins, în parte, cererea de chemare în judecată, cu privire la suma de 1.984.215,43 RON, ca prescrisă, şi a menţinut soluţia de respingere în rest, a cererii, ca neîntemeiată; a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 16.994,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. - Filială a C.N. B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi, pe fond, admiterea acţiunii sale.

Recurenta a criticat soluţia de respingerea a acţiunii, ca prescrisă, pentru suma de 1.984.215,43 RON, arătând că termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data emiterii dispoziţiei obligatorii nr. CV3443/07.10.2015 de către D.G.R.F.P. Craiova, fiind incidente dispoziţiile art. 1, art. 7 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, astfel că nu era împlinit la data introducerii acţiunii.

În continuare, a susţinut că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, întrucât obligaţia de a recupera sumele pretinse prin acţiune i-a fost impusă prin măsurile nr. 24, nr. 26 şi nr. 27 din dispoziţia obligatorie anterior menţionată.

Referitor la suma de 14.625 RON, a susţinut că nu sunt reale argumentele pârâtei că aceste cheltuieli pentru deplasarea în străinătate a angajaţilor săi în scopul îndeplinirii activităţii de serviciu nu ar avea legătură cu contractul nr. x/2007, întrucât art. 7 alin. (2) lit. c) din acesta permite asemenea deplasări, iar nota de oportunitate nr. x/01.03.2011 nu cuprinde un motiv al deplasării care să excedeze clauzei indicate; totodată, a apreciat că, în lipsa unei dispoziţii exprese în contract care să prevadă că astfel de cheltuieli i-ar reveni în calitate de mandant, rezultă că este îndreptăţită să le recupereze.

Argumentând aceeaşi critică, a invocat considerentele sentinţei nr. 118/27.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 6737/10.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a statuat că nu a existat un act din care să rezulte o obligaţie contractuală justificativă a plăţii cheltuielilor de deplasare pentru angajaţii C.N. B. S.A., nota de oportunitate invocată nefiind transpusă într-o convenţie generatoare de drepturi şi obligaţii pentru societăţile în litigiu.

Cu privire la obligaţia de recuperare a sumelor de 8.300 RON, reprezentând cheltuieli pentru amortizarea sistemului de videoconferinţă şi 29.070 RON, reprezentând abonamentul lunar şi penalităţi contractuale, a arătat că nu sunt în sarcina sa, întrucât a refuzat achiziţionarea acestui sistem, fiind ulterior procurat şi folosit în temeiul unui contract de comodat încheiat la stăruinţa pârâtei, care, astfel cum a subliniat prin întâmpinarea depusă în apel, a procedat în acest mod pentru a respecta cele constatate de Curtea de Conturi cu ocazia unui control tematic.

A invocat statuările definitive ale instanţelor care au soluţionat contestaţia formulată împotriva dispoziţiei obligatorii nr. CV3443/07.10.2015 a D.G.R.F.P. Craiova, precum şi prevederile pct. 15 din anexa 1 la H.G. nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, modificată şi completată prin O.G. nr. 54/1997, pentru a demonstra că amortizarea era obligaţia intimatei.

Referitor la contravaloarea abonamentului de internet IP fix pentru videoconferinţă pentru perioada 2010-2014, a susţinut că partea adversă a încheiat un acord cadru cu furnizorul de internet, prin care prestatorul s-a obligat să asigure serviciile de acces la internet în baza unor contracte subsecvente ce urmau a fi încheiate cu beneficiarii, iar societatea recurentă nu a semnat un asemenea contract, prin urmare nu poate fi obligată să suporte costurile abonamentului.

În continuare, a argumentat că dreptul său de a recupera de la intimată suma de 2.986.475 RON, reprezentând contravaloarea unor comisioane pe care le-a achitat acesteia pentru importul de materii prime şi exportul de produse finite, rezultă din dispoziţia obligatorie nr. CV3443/07.10.2015 emisă de către D.G.R.F.P. Craiova, precum şi din hotărârile instanţelor de judecată care au confirmat legalitatea şi temeinicia acestui act de control.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar în urma analizării de către completul de filtru, raportul a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părţi nu şi-a exprimat punctul de vedere.

Examinând, cu prioritate, în conformitate cu art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte, în complet de filtru, reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerinţa legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate reglementate de această normă de drept.

Prin iniţierea prezentului demers judiciar, recurenta-reclamantă a urmărit să obţină obligarea pârâtei la plata unor sume a căror decontare nelegală a fost constatată de către organele fiscale, care au dispus şi recuperarea lor.

În motivarea recursului, deşi a indicat drept temei dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta nu a dezvoltat nicio critică de veritabilă nelegalitate la adresa deciziei instanţei de prim control judiciar.

Sub pretextul nesocotirii prevederilor art. 1 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, din perspectiva momentului la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, titulara recursului repune în discuţie elemente factuale şi de probatoriu, apreciind că relevantă pentru începutul termenului este data emiterii dispoziţiei obligatorii nr. CV3443/07.10.2015 de către D.G.R.F.P. Craiova.

Această critică nu prezintă valenţe de nelegalitate, întrucât chestiunile vizând naşterea dreptului la acţiune pe temeiul răspunderii civile delictuale pot fi cercetate în etapele devolutive ale procesului, pe baza probatoriului administrat, iar nu în calea extraordinară de atac a recursului, ale cărei limite sunt restrânse la examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi permisă reaprecierea probatoriului.

Totodată, restul criticilor din cuprinsul memoriului de recurs vizează dreptul recurentei-reclamante de a recupera cheltuieli decontate nejustificat de partea adversă, titulara căii de atac susţinând că nu şi-a asumat nicio obligaţie de a suporta cheltuielile de deplasare în străinătate a angajaţilor pârâtei, cheltuielile de amortizare a unui sistem de videoconferinţă, a cărui achiziţionare a refuzat-o, nici cheltuielile cu abonamentul de internet IP fix pentru videoconferinţă sau comisioanele pe care le-a achitat pârâtei pentru importul de materii prime şi exportul de produse finite.

Înalta Curte reţine că toate aceste susţineri - privind dreptul de a primi sumele nelegal decontate de către pârâtă, invocând şi dispoziţiile obligatorii emise de organele fiscale în urma controlului desfăşurat la societatea reclamantă - nu cuprind un raţionament care să justifice concluzia că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile, ci urmăresc reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză.

Însă, nemulţumirea societăţii recurente privind modalitatea în care instanţa de apel a evaluat probele, respingând, în cele din urmă, acţiunea sa, în parte, ca prescrisă şi pentru restul pretenţiilor, ca neîntemeiată, conturează critici specifice unei căi de atac devolutive, ce nu mai pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului, care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. aşa fiind, o nouă analiză a situaţiei de fapt şi a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii şi în recurs, deoarece sistemul naţional de drept nu recunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte împrejurarea că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situaţie se constată şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. - Filiala a Companiei Naţionale B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 187A/10.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2026.