Post-acceptance defect claims and late-payment penalties: forfeiture under construction acceptance regulations and enforceability of contractual penalties

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la data de 12.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta:

1. să-i achite toate lucrările neconforme constatate odată cu semnarea procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor din data de 13.04.2020, executate în temeiul contractului de lucrări de construcţii şi instalaţii nr. x/25.04.2019, fie prin decontare directă din garanţia de bună execuţie de 10%, în situaţia în care această garanţie va fi pusă la dispoziţia/în contul societăţii reclamante de către pârâtă, până la momentul finalizării prezentului litigiu în mod definitiv, fie prin obligarea pârâtei la plată, în situaţia în care garanţia de bună execuţie de 10% din valoarea facturilor/situaţiilor de lucrări emise de către pârâtă nu-i va fi pusă la dispoziţie de către pârâtă;

2. să înlocuiască pompa nefuncţională de la grupul de pompare instalaţie sprinklere şi în caz de refuz, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii acestei pompe, în cuantum de 50.000 euro + TVA, valoare decontată de pârâta, conform devizului oferta anexa la contract;

3. să emită şi să pună la dispoziţia societăţii reclamante o scrisoare de garanţie bancară (C.) în valoare de 5% din contravaloarea lucrărilor, valabilă pe perioadă de garanţie a acestora, adică doi ani de la semnarea procesului-verbal de recepţie la terminare a lucrărilor, conform art. 61 din contract, iar în cazul refuzului pârâtei sau a imposibilităţii de a obţine scrisoarea de garanţie de la o instituţie bancară, să oblige pârâta să-i pună la dispoziţie, prin achitare directă, suma de 5% din valoarea lucrărilor executate, pentru a fi utilizată în situaţia în care nu remediază lucrările în perioada de garanţie, în urmă notificării de către societatea reclamantă;

4. să plătească suma de 1.530.642,56 RON, cu titlul de penalităţi de întârziere, reprezentând 0,1% din valoarea contractului, pentru primele 20 de zile de întârziere şi 0,8% din a 21-a zi de întârziere, calculul acestora fiind plafonat la 10% din valoarea contractată, conform art. 54 din contractul de construcţii şi instalaţii nr. x/2504.2019;

5. să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu şi pe cele efectuate cu litigiul privind asigurarea de dovezi, obiect al dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Timişoara, constând în taxa judiciară de timbru, onorarii de avocat şi de experţi.

Prin cererea formulată la 09.06.2020, reclamanta a precizat acţiunea, arătând că valoarea lucrărilor neconforme solicitate prin petitul 1 al cererii de chemare în judecată este de 245.260 euro + TVA, respectiv 1.187.524,39 RON, la cursul de 4,8419 RON/euro, că valoarea pompei de la grupul de pompare instalaţie sprinklere, pretinsă prin petitul 2 al acţiunii, în cazul în care pârâta refuză înlocuirea acesteia, este de 43.126 euro + TVA, respectiv 208.815,023 RON la cursul de 4,8419 RON/euro, iar valoarea scrisorii de garanţie pretinse prin petitul 3 al cererii sale este de 738.257,96 RON, reprezentând 5% din lucrări, aceeaşi sumă urmând a-i fi achitată de pârâtă în caz de refuz sau imposibilitate de a-i pune la dispoziţie scrisoarea de garanţie bancară.

Pârâta S.C B. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii precizate, iar pe calea cererii reconvenţionale, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 236.759,62 euro (198.957,67 euro + TVA), echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii executate de societatea pârâtă în temeiul contractului nr. x/25.04.2019, a sumei de 316.903 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale parţiale şi a cheltuielilor de judecată.

Reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reconvenţionale.

Prin cererea formulată la termenul de judecată din 14.02.2023, reclamanta şi-a micşorat cuantumul pretenţiilor aferente primului petit al acţiunii, potrivit concluziilor raportului de expertiză, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma de 68.389 euro + TVA, reprezentând contravaloarea tuturor lucrărilor neconforme constatate şi evaluate de experţii D. şi E., actualizată cu preţurile pieţei de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sau la momentul plăţii efective, dacă cele două momente nu coincid, a renunţat la judecata petitului 2 al acţiunii, faţă de împrejurarea că a fost înlocuită pompa, iar petitul 3 a fost precizat în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la emiterea şi punerea la dispoziţia sa a garanţiei de bună execuţie, prin intermediul unei scrisori de garanţie bancară în cuantum de 5% din valoarea contractului şi, în caz de refuz de predare, obligarea acesteia să plătească în contul şi la dispoziţia sa, contravaloarea acestei garanţii de bună execuţie, pentru o perioadă de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză, raportat la constatările expertului, potrivit cărora "procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/22.06.2020 nu este aprobat de investitor nici până în prezent".

Prin încheierea din 14.02.2023, prima instanţă a luat act de reducerea valorii obiectului cererii în ceea ce priveşte primul petit şi de renunţarea la judecata petitului al doilea şi a reţinut tardivitatea modificării acţiunii cât priveşte cererea de actualizare a sumelor care formează obiectul primului capăt de cerere, de la data expertizei până la data pronunţării hotărârii, precum şi referitor la modificarea petitului 3 al acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 387/PI/24.03.2023, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea principală precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 58.722,93 euro, TVA inclus, reprezentând costuri de remediere a lucrări neconforme şi a sumei de 1.530.642,56 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, a respins petitul III ca rămas fără obiect şi, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvenţională, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 230.081,10 euro, TVA inclus, reprezentând contravaloare lucrări şi a respins, în rest, cererea reconvenţională ca neîntemeiată; a compensat cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru suportate de părţi pentru pretenţiile admise şi a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 10.638,25 RON, rezultată în urma compensării, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părţilor reprezentând onorarii avocaţiale şi onorarii experţi.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L. au declarat apel.

Prin încheierea din 03.10.2024, instanţa de apel a respins cererea apelantei-reclamante de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii.

Prin decizia civilă nr. 574/A/21.11.2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L., a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins capătul de cerere din acţiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, a admis în întregime petitul din cererea reconvenţională formulată de S.C. B. S.R.L. referitor la diferenţa neachitată din contravaloarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii executate de societatea pârâtă în baza contractului de lucrări nr. x/25.04.2019, a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata, cu acest titlu, către pârâta S.C. B. S.R.L., a echivalentului în RON la data plăţii al sumei de 236.759,62 euro; a compensat în parte cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru suportate de părţi în primă instanţă şi, în raport cu valoarea pretenţiilor admise în apel, a obligat reclamanta la plata către pârâtă, cu acest titlu, a sumei de 10.866,96 RON; a păstrat dispoziţia de compensare în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în primă instanţă cu titlu de onorarii avocaţiale şi onorarii experţi şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate; a compensat, în parte, cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru efectuate de părţi în apel, şi, faţă de valoarea pretenţiilor admise în apel, a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta S.C. B. S.R.L., cu acest titlu, a sumei de 9.621,73 RON şi a compensat, în totalitate, cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel, reprezentând onorarii de avocat.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au declarat recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. promovând recurs şi împotriva încheierii din 03.10.2024 şi au solicitat casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a criticat încheierea din 03.10.2024, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a invocat nesocotirea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., arătând că instanţa de apel, respingând cererea sa de administrare a probei cu expertiza în construcţii, a reţinut greşit că ar fi solicitat evaluarea la preţul pieţei a situaţiei de lucrări nr. x, deşi prin motivele de apel a solicitat această probă în combaterea punctului de vedere potrivit căruia plata preţului contractului se realizează în sistem pauşal, aşadar s-a pronunţat asupra unei chestiuni nesolicitate.

În opinia sa, încheierea atacată, prin care instanţa de apel a reţinut ca părţile au stabilit un preţ unitar, este în contradicţie cu dezlegările deciziei recurate, care a statuat că voinţa părţilor a fost în sensul de a adopta sistemul pauşal.

Cât priveşte decizia atacată, criticile recurentei-reclamante au fost circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate vicii de motivare ale acesteia, cu privire la corecta interpretare a contractului referitor la termenul de finalizare a lucrărilor de execuţie, dar şi cu privire la aplicarea/interpretarea normelor legale incidente raporturilor juridice ale părţilor, relevând nerespectarea cerinţelor legale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A susţinut că instanţa de apel nu şi-a motivat concluziile referitoare la noţiunile de "executare la timp", "termen de execuţie", "data preluării", nici nu a răspuns criticilor sale din apel vizând data încetării contractului părţilor, efectele încetării conform art. 1.322 C. civ. şi aplicabilitatea pactului comisoriu prevăzut de art. 97 din convenţie. Totodată, recurenta-reclamantă a relevat lipsa unei motivări privind incidenţa sau nu în cauză a prevederilor art. 12 din H.G. nr. 343/2017 pe care le-a indicat prin memoriul său de apel în dovedirea caracterului neserios al anunţului nr. x/20.12.2020 emis de către intimată privind finalizarea lucrărilor începând cu data de 29.02.2020, prin care aceasta a urmărit acoperirea propriei culpe în nerespectarea termenului de execuţie.

În opinia recurentei-reclamante, împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde nicio referire concretă la momentul la care a fost preluată construcţia, ci doar menţionează că executarea s-a realizat la timp, demonstrează că nu a fost lămurită chestiunea termenului de execuţie, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 907/2016, iar lipsa unei date concrete, pe baza clauzelor contractuale şi a probatoriului administrat, conduce la concluzia nemotivării corespunzătoare.

Circumscris aceluiaşi motiv de recurs, S.C. A. S.R.L. a invocat ipoteza considerentelor contradictorii, întrucât, pe de o parte, s-a reţinut că termenul de execuţie prelungit până la 29.02.2020 nu a fost depăşit, iar pe de altă parte, că apelanta-pârâtă a părăsit imobilul în luna aprilie 2020; de asemenea, în privinţa termenului de garanţie, instanţa de apel a menţionat data de 29.02.2020, dar şi pe cea de 22.06.2020.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deduce spre soluţionare instanţei de recurs încălcarea unor norme de drept material, recurenta-reclamantă invocând nesocotirea forţei obligatorii a contractului reglementată de art. 1.270 C. civ. faţă de clauza de la art. 31 din contractul părţilor, precum şi aplicarea şi interpretarea greşită a art. 268 alin. (1) teza I şi art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, relevând clauzele contractuale privind termenul de execuţie şi data recepţiei, precum şi conduita părţilor faţă de acest moment, a imputat instanţei de apel reţinerea greşită a respectării termenului de execuţie de către pârâtă şi a datei recepţiei, susţinând că, în raport cu notificarea din 20.02.2020 transmisă de către aceasta, recepţia nu se putea efectua la data de 29.02.2020, atât timp cât termenul contractual de recepţie a lucrării era de 15 zile calendaristice de la data transmiterii notificării.

În opinia sa, dezlegarea din hotărârea atacată încalcă voinţa părţilor şi depăşeşte limitele de apreciere a probatoriului impuse de art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a art. 327 şi art. 329 C. proc. civ., referitoare la prezumţii, întrucât instanţa de apel a reţinut că probatoriul administrat conduce la concluzia că antreprenorul a executat toate lucrările asumate până la data de 29.02.2020, chiar dacă finisajele nu au corespuns calitativ, or acest fapt nu putea fi echivalat cu respectarea termenului final de execuţie, în lipsa unui înscris care să probeze această împrejurare. A susţinut că notificarea transmisă de partea adversă nu avea cum să producă efecte mai devreme de 04.03.2020. A mai subliniat că singurul fapt necontestat este părăsirea şantierului de către intimata-pârâtă în luna aprilie 2020, singura concluzie ce rezultă din această împrejurare fiind că predarea lucrărilor a putut avea loc faptic la acel moment.

Recurenta-reclamantă a mai imputat instanţei de apel încălcarea prevederilor art. 1.862 C. civ. privind recepţia lucrării coroborat cu ale art. 1.516 C. civ., referitoare la drepturile creditorului de a primi întocmai executarea obligaţiei.

Sub acest aspect, a arătat că statuarea curţii de apel privind executarea lucrărilor asumate de pârâtă chiar dacă finisajele nu corespund calitativ este contrară normelor de drept indicate, întrucât recepţia lucrării presupune acceptarea ei de către beneficiar fără rezerve, iar deficienţele nu sunt compatibile cu executarea exactă şi la timp a obligaţiei.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, decizia atacată încalcă prevederile art. 2.530, art. 1.531 alin. (1) şi art. 1.538 alin. (4) coroborate cu ale art. 1.516 C. civ., întrucât în speţă există o neexecutare culpabilă constatată de instanţa de apel, iar clauza penală agreată de părţi stipulează expres că depăşirea termenelor de execuţie dă dreptul beneficiarului să perceapă penalităţi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor contractuale, în cauză, intimata-pârâtă neîndeplinindu-şi la termen obligaţiile efectiv asumate. Aşa fiind, este nelegală motivarea instanţei de apel potrivit căreia nu ar fi îndeplinită premisa enunţată în cuprinsul clauzei penale, în contextul în care aceeaşi instanţă reţine culpa pârâtei pentru executarea inexactă a obligaţiilor asumate, iar clauza penală nu cuprinde diferenţieri în funcţie de gradul de îndeplinire a obligaţiilor susceptibile de a activa despăgubirea agreată de părţi.

Criticile recurentei-reclamante vizează şi nesocotirea art. 7 din Legea nr. 10/1995 prin raportare la art. 1.272 C. civ., privind garanţia calităţii construcţiilor, dispoziţiile legii speciale fiind imperative, astfel că, în mod greşit, instanţa de apel a respins cererea sa privind obligarea pârâtei la constituirea garanţiei, fiind nelegală şi clauza contractuală care limita durata garanţiei la 2 ani, în contextul în care norma de drept impune termenul minim de garanţie de 3 ani.

În continuare, a combătut soluţia instanţei de apel de respingere a cererii sale de acordare a penalităţilor de întârziere, arătând că a fost greşit interpretat contractul părţilor, cu încălcarea art. 1.270 C. civ., întrucât din cuprinsul clauzelor de la art. 31, art. 54 alin. (1), art. 55 şi art. 66 rezultă că au agreat ca, la finalizarea lucrărilor, să încheie un proces-verbal, iar recepţia a fost legată intrinsec de calitatea lucrărilor executate. Însă, contrar acestei interpretări a convenţiei lor, prin decizia recurată s-a statuat că penalităţile au fost prevăzute exclusiv pentru neexecutarea la timp de către antreprenor a lucrărilor, iar creditorul, deşi nu a dobândit îndeplinirea exactă a obligaţiei, a primit totuşi executarea la timp, lucrarea fiind recepţionată şi folosită potrivit destinaţiei sale.

A susţinut că este nelegală concluzia instanţei de apel potrivit căreia termenul de execuţie, respectiv 29.02.2020, nu a fost depăşit, în condiţiile în care a stabilit că, la data respectivă, lucrarea executată nu respecta calităţile declarate în contract.

Potrivit recurentei-reclamante, aceeaşi chestiune a respingerii penalităţilor apare a fi nelegal soluţionată şi din perspectiva interpretării şi aplicării art. 1.516 alin. (1) C. civ. în raport cu executarea obligaţiilor părţilor, întrucât această normă de drept impune debitorului îndeplinirea integrală a obligaţiilor, însă instanţa de apel a realizat o interpretare diferită în funcţie de chestiunea analizată. Astfel, a apreciat că interpretarea a fost corectă când a respins cererea apelantei-pârâte privind penalităţile de întârziere, reţinând că lucrările executate nu corespund calitativ, ipoteză în care obligaţia de plată a preţului nu a devenit exigibilă, conform art. 5 din contract, dar şi că beneficiarul a optat pentru despăgubiri în vederea executării în regie proprie a remedierilor necesare, astfel încât, în urma validării opţiunii sale de către instanţă, va obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei şi abia la data pronunţări hotărârii, obligaţia antreprenorului trebuie considerată realizată, moment la care devine exigibilă şi creanţa lui faţă de beneficiar. Cât priveşte respingerea cererii de acordare a penalităţilor formulată de recurenta-reclamantă, instanţa de apel a reţinut că penalităţile prevăzute de art. 54 alin. (1) din contract sunt datorate pentru situaţia în care antreprenorul depăşeşte termenele de execuţie, fără însă a reda complet această clauză, care mai prevede că beneficiarul are drept la penalizări de întârziere până la data îndeplinirii efective a obligaţiilor contractuale, astfel că nu se poate reţine executarea la timp dacă nu este şi exactă.

O ultimă critică formulată de recurenta-reclamantă a vizat preţul contractului, imputând instanţei de apel reţinerea greşită a faptului că părţile au avut în vedere un preţ pauşal, întrucât prin convenţie au stabilit plata preţului pentru lucrările executate corespunzător sub aspect cantitativ şi calitativ, conform anexei la contract, ce putea fi modificată doar prin acte adiţionale. Din această perspectivă, a subliniat nelegalitatea soluţiei instanţei de apel de respingere a probei cu expertiza în specialitatea construcţii, prin care a solicitat ca expertul să stabilească valoarea situaţiei de lucrări nr. x în raport cu preţurile contractuale şi actele adiţionale aferente, pentru fiecare articol de deviz în parte, aşadar preţuri unitare.

Prin cererea de recurs formulată recurenta - pârâtă S.C. B. S.R.L., a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva soluţiei pronunţate asupra primului capăt al acţiunii reclamantei, privind obligarea sa la suportarea costurilor de remediere a lucrărilor neconforme şi asupra petitului al doilea al cererii sale reconvenţionale, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata penalităţilor contractuale în valoare de 316.903 euro, calculate până la data de 04.05.2020, pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plată a contravalorii lucrărilor din situaţia de lucrări nr. x, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează încălcarea, respectiv omisiunea aplicării art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care instituie decăderea beneficiarului din dreptul de a solicita despăgubiri, remedieri de lucrări, penalizări, diminuări de valori, după încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, pentru alte lucrări decât cele consemnate în procesul-verbal.

Recurenta-pârâtă a susţinut că legiuitorul a condiţionat dreptul la despăgubiri al beneficiarului de existenţa unor lucrări neconforme care să fi fost prevăzute în procesul-verbal de recepţie, iar această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/22.06.2020 nu au fost consemnate niciun fel de lucrări nefinalizate sau neconforme, motiv pentru care reclamanta a pierdut dreptul de a pretinde despăgubiri.

În opinia sa, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, iar prevederile art. 17 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (2) din acelaşi regulament, privind cazurile de suspendare, respectiv de respingere a recepţiei, au fost greşit reţinute, întrucât nu sunt incidente în cauză. A mai susţinut că legiuitorul nu a prevăzut în reglementarea art. 21 ce tip de deficienţe ale lucrării ar trebui să îndreptăţească beneficiarul la despăgubiri, nici nu a stabilit o legătură cu tipurile de neconformităţi care pot determina suspendarea sau respingerea recepţiei, astfel că singura cerinţă pentru acordarea despăgubirilor este evidenţierea lucrărilor cu deficienţe în procesul-verbal.

Printr-o critică subsecventă, a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 4 şi ale art. 7 alin. (1) din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, precum şi ale art. 1.266 şi art. 1.270 C. civ., în raport cu clauza de la art. 63 din contractul de lucrări nr. x/25.04.2019, prin care părţile au stabilit posibilitatea încheierii unor procese-verbale de recepţie parţială.

În opinia recurentei-pârâte, procesele-verbale de recepţie calitativă pentru pereţi şi pentru uşile interioare, precum şi cele 9 situaţii de lucrări semnate de părţi au valoarea unor acte de recepţie parţială, însă valoarea lor juridică a fost nesocotită, întrucât aceste înscrisuri se opun dreptului pârâtei de a pretinde despăgubiri pentru pretinse neconformităţi ale unor lucrări deja acceptate, confirmate sub aspectul calităţii şi achitate.

În continuare, a detaliat circumstanţele încheierii proceselor-verbale menţionate şi cuprinsul acestora, subliniind că au fost semnate de beneficiar fără obiecţii, iar instanţa de apel a apreciat eronat că nu reprezintă acte de recepţie a lucrărilor, în sensul art. 7 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 237/1994, încălcând astfel atât normele de drept ale acestui act normativ, cât şi forţa obligatorie a convenţiei părţilor.

S.C. B. S.R.L. a mai susţinut că nesocotirea voinţei părţilor cu privire la riscul deteriorării lucrărilor deja acceptate de beneficiar, reglementată la art. 3 alin. (2) din contractul lor, rezultă din statuările instanţei de apel referitoare la lucrările de montare a uşilor, întrucât a stabilit culpa sa pentru aceste lucrări deja acceptate de beneficiar, deşi, în urma recepţiei parţiale, riscul a fost transferat la beneficiar, interpretarea dată clauzei contractuale fiind contrară art. 1.266 alin. (1) C. civ.

Cât priveşte soluţia pronunţată de instanţa de apel asupra capătului al doilea al cererii sale reconvenţionale, având ca obiect penalităţile de întârziere calculate pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plată a contravalorii lucrărilor din ultima situaţie de lucrări, nr. 10, recurenta-pârât a imputat instanţei de apel încălcarea art. 1.266, art. 1.270, art. 1.517, art. 1.531 şi art. 1.535 C. civ.

A susţinut aplicabilitatea clauzei penale inserate de părţi la art. 54 alin. (2) din contract, arătând că scadenţa obligaţiei de plată pentru situaţia de lucrări nr. x a fost 02.04.2020, calculată în temeiul clauzelor de la art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 7 alin. (2) din contract, iar ambele instanţe de fond au obligat reclamanta la plata lucrărilor respective, astfel că refuzul acesteia de a accepta această situaţie de lucrări a fost abuziv şi a avut ca scop împiedicarea emiterii facturii, nefiind invocate neconformităţi la lucrările executate.

În acest context, a subliniat că instanţa de apel a interpretat greşit clauza contractuală, reţinând lipsa exigibilităţii obligaţiei de plată din cauza unor neconformităţi de care reclamanta nu s-a prevalat, iar situaţia de lucrări nr. x nici nu cuprindea lucrările la care s-au reţinut neconformităţi, astfel că este nelegală concluzia lipsei exigibilităţii plăţii pentru pretinse neconformităţi la pereţi şi uşi, lucrări cuprinse în situaţiile de lucrări nr. x, 8 şi 9 (de altfel, confirmate şi achitate), iar nu în situaţia de lucrări nr. 10.

Recurenta-reclamantă a arătat că argumentele reţinute în considerentele hotărârii atacate privind exigibilitatea obligaţiei de plată şi caracterul nedatorat al penalităţilor sunt contrare clauzei de la art. 54 alin. (2) din contractul părţilor privind penalităţile, relevând încălcarea principiului forţei obligatorii a contractului.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel, deşi a invocat dispoziţiile art. 1.517 C. civ., în mod nelegal, nu le-a aplicat în cauză, întrucât a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită să se prevaleze de neemiterea facturii şi să pretindă inexistenţa obligaţiei de plată, deoarece derivă din propria sa culpă, însă nu a reţinut în sarcina părţii adverse şi consecinţele acestei conduite, respectiv plata penalităţilor de întârziere.

Din perspectiva încălcării art. 1.531 şi art. 1.535 C. civ., a arătat că, deşi în etapele devolutive al procesului a fost stabilit dreptul său de a primi plata lucrărilor cuprinse în situaţia nr. 10, i s-a negat dreptul la accesoriile acestei obligaţii, astfel că nu a putut beneficia de repararea integrală a prejudiciului, în condiţiile în care reclamanta nici nu a contestat toate lucrările din situaţia nr. 10, ci numai pe cele privind pavajul din jurul halei şi structura metalică la faţada principală.

Fiecare parte a formulat întâmpinare la recursul promovat de partea adversă, solicitând respingerea lui ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum şi hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanţelor devolutive, părţile litigiului au încheiat contractul de lucrări de construcţii şi instalaţii nr. 7008/25.04.2019, având ca obiect executarea de către S.C. B. S.R.L. pentru beneficiarul S.C. A. S.R.L. a unor lucrări pentru investiţia Construire complex logistic (clădire administrativă, depozit, platforme, parcări, gospodăria de apă, casa poartă, împrejmuire), descrise în anexele contractului, pentru un preţ total de 3.170.543,31 euro, cu termen de finalizare la data de 31.12.2019, convenţia fiind modificată ulterior prin acte adiţionale, sub aspectul valorii şi lucrărilor asumate, precum şi al termenului de finalizare pentru unele lucrări suplimentare.

La data de 24.02.2020, societatea pârâtă a notificat reclamantei terminarea lucrărilor prevăzute prin contract, însă reclamanta a refuzat să participe la recepţie, invocând existenţa unor neconformităţi ale lucrărilor executate, iar la data de 13.04.2020 a comunicat pârâtei procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi o anexă, prin care comisia de recepţie a decis admiterea ei, consemnând obligaţia executantului de realizare a remedierilor din anexa 1 într-un termen de 10 zile.

La data de 22.06.2022 a fost încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x pentru investiţia Construire complex logistic (clădire administrativă, depozit, platforme, parcări, gospodăria de apă, casa poartă, împrejmuire) şi acces rutier provizoriu etapa I, prilej cu care nu au fost formulate obiecţiuni ale beneficiarului investiţiei faţă de realizarea lucrărilor de construcţii de către antreprenorii executanţi.

Pretenţiile reclamantei, modificate succesiv pe parcursul litigiului, au avut ca obiect contravaloarea deficienţelor constatate la lucrările efectuate de societatea pârâtă, constituirea garanţiei de bună execuţie şi penalităţile contractuale, iar prin hotărârile instanţelor de fond, i-au fost recunoscute, în parte, numai pretenţiile referitoare la contravaloarea unor lucrări neconforme.

La rândul său, pârâta, pe calea cererii reconvenţionale, a solicitat ca partea adversă să-i achite diferenţa de preţ pentru lucrările deja executate şi penalităţile de întârziere calculate conform convenţiei, iar instanţele devolutive au admis numai pretenţiile privind costul lucrărilor realizate, nu şi pe cele vizând accesoriile.

Ţinând seama de aceste aspecte relevante referitoare la situaţia de fapt, corect reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate criticile cuprinse în recursul formulat de recurenta - reclamantă, având în vedere că această parte a criticat atât încheierea de şedinţă din datat de 03 octombrie 2024, cât şi soluţia pronunţată de curtea de apel.

Asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L:

1. Criticile prin care se invocă nelegalitatea încheierii din data de 03 octombrie 2024, subsumate de parte, motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Prin memoriul de recurs reclamanta a invocat încălcarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., afirmând că motivarea încheierii cuprinde argumente pe care nu le-a prezentat instanţei în susţinerea cererii de încuviinţare a probei cu expertiză, respectiv evaluarea la preţul pieţei a situaţiei de lucrări nr. x, precum şi faptul că este contradictorie considerentelor deciziei din apel, prin care s-a statuat că părţile nu au stabilit un preţ unitar al lucrărilor, ci unul pauşal.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, din cuprinsul încheierii recurate nu rezultă că judecătorul apelului a depăşit limitele învestirii sale, încălcând prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Instanţa de prim control judiciar a respins proba cu expertiză solicitată de parte ca nefiind utilă cauzei, reţinând că: soluţionarea primului petit al cererii de apel formulate de reclamantă presupune doar verificarea modului în care prima instanţă a valorificat probatoriul administrat, pentru a stabili dacă i se cuvine şi diferenţa neacordată de tribunal; lipsa de folosinţă nu trebuie determinată faţă de împrejurarea că o astfel de pretenţie nu a fost formulată în faţa primei instanţe; iar referitor la situaţia de lucrări nr. x, că prin cererea de apel a fost contestată numai valoarea structurii metalice şi a pavajului, iar soluţionarea acestor critici nu impune o evaluare suplimentară prin expertiză, la preţul pieţei, ci identificarea preţului stabilit de părţi prin contract pentru efectuarea lucrărilor respective.

Din aceste considerente, nu rezultă că instanţa de apel ar fi reţinut că, prin cererea de efectuare a expertizei vizând lucrările din situaţia de lucrări nr. x, reclamanta a solicitat evaluarea lor la preţul pieţei sau că acesta ar fi fost elementul care a determinat neîncuviinţarea probei. Proba a fost respinsă pentru lipsa utilităţii, justificată de împrejurarea că instanţa avea la dosar elementele probatorii necesare pentru a dezlega chestiunile deduse judecăţii în calea ordinară de atac.

Nici susţinerea recurentei-reclamante referitoare la o pretinsă contrarietate între considerentele încheierii şi cele ale deciziei finale, din perspectiva naturii preţului stabilit de părţi prin contract, respectiv unitar sau pauşal, nu poate fi reţinută, întrucât motivarea curţii de apel sub aspectul modalităţii de plată a lucrărilor este consecventă, nicidecum contradictorie, în sensul că părţile au stabilit în concret, prin contract, anexe şi actele adiţionale la contract, valoarea lucrărilor ce trebuiau efectuate. De altfel, disputa părţilor nu poartă asupra preţului contractului, ci asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate, respectiv a calităţii lucrărilor realizate şi a respectării termenului de finalizare a acestora.

Pe cale de consecinţă, niciuna dintre criticile expuse prin memoriul de recurs cu privire la încheierea de şedinţă din data de 03 octombrie 2024 nu poate fi primită.

În continuare Înalta Curte va proceda la examinarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă cu privire la decizia civilă nr. 574/21.11.2024 cu menţiunea că parte din motivele de nelegalitate care vizează soluţia asupra cererii de acordare a penalităţilor vor fi analizate odată cu recursul declarat de recurenta - pârâtă cu privire la propria sa solicitare de acordare a penalităţilor de întârziere, formulată pe cale de cerere reconvenţională.

2. Criticile prin care se invocă lipsa motivării şi existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei instanţei de apel, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu vor fi primite.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate titulara căii extraordinare de atac a susţinut că instanţa de apel nu a lămurit chestiunea termenului de execuţie a lucrărilor şi a momentului preluării lor de către beneficiar, nici data încetării contractului părţilor şi efectele pe care le-a produs conform art. 1.322 C. civ.

Înalta Curte aminteşte că intră în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra hotărârii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cele pentru care s-au admis, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-reclamantă, indică probele verificate, modalitatea interpretării lor şi conturează concluziile instanţei devolutive.

Contrar susţinerilor societăţii recurente, instanţa de apel a examinat succesiunea actelor juridice încheiate de părţi şi a stabilit că termenul iniţial de finalizare a lucrărilor aferente contractului nr. x/25.04.2019 a fost prelungit de părţi, prin acordul lor de voinţă, până la data de 29.02.2020; totodată, a reţinut că cel târziu la data recepţiei din data de 22.06.2020, reclamanta a preluat integral în folosinţă obiectivul vizat de contractul semnat de părţi.

Cât priveşte celelalte critici referitoare la omisiunea curţii de apel de a răspunde exhaustiv argumentelor privind data încetării contractului şi efectele produse, aplicarea pactului comisoriu prevăzut de art. 97 din contract, incidenţa sau nu în cauză a prevederilor art. 12 din H.G. nr. 343/2017 sub aspectul caracterului neserios al anunţului pârâtei nr. 503/20.12.2020 privind finalizarea lucrărilor la data de 29.02.2020, Înalta Curte reţine că lipsa unui răspuns la toate aceste susţineri nu imprimă un viciu de motivare hotărârii atacate, în contextul în care chestiunile deduse judecăţii au fost pe deplin analizate, întrucât motivarea unei hotărâri nu impune judecătorului să răspundă fiecărui argument formulat de părţi.

În cauză, hotărârea atacată cuprinde în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei, conţine motivarea conformă în fapt şi în drept, odată ce instanţa a evidenţiat obiectul acţiunii reclamantei, a reţinut situaţia de fapt prin prisma probelor administrate, a evidenţiat normele de drept incidente în cauză şi a procedat la aplicarea acestora motivat, prin prisma situaţiei de fapt reţinute.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu dezlegările şi soluţia instanţei de apel, cu modul în care au fost evaluate clauzele contractuale şi raporturile juridice dintre părţi, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare normelor legale.

Ceea ce este esenţial este că instanţa de apel a prezentat în mod clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Subliniind că exigenţele motivării nu presupun ca instanţa să răspundă fiecărui argument adus de către părţi, iar decizia recurată cuprinde considerente suficiente care să fundamenteze soluţia pronunţată, să răspundă motivelor şi apărărilor părţilor şi să permită acestora şi instanţei de control judiciar să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, nu se poate reţine nicio încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din perspectiva existenţei unor motive contradictorii cuprinse în hotărâre, se impune a se aminti că acest motiv de nelegalitate presupune ipoteza unei contrarietăţi între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată sau ipoteza unei contrarietăţi dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii sau invers.

În cauză nu este incidentă ipoteza considerentelor contradictorii, întrucât aspectele menţionate de recurenta-reclamantă nu se exclud reciproc, astfel că reţinerea datei de 29.02.2020 ca termen de executare a lucrărilor nu se opune considerentului privind părăsirea imobilului de către pârâtă în luna aprilie 2020, iar referitor la termenul de garanţie, curtea de apel a reţinut un singur moment de debut, data de 22.06.2020, iar nu şi data de 29.02.2020, cum susţine titulara căii de atac.

3. Criticile prin care se invocă încălcarea art. 1.270 C. civ. forţa obligatorie a contractului, art. 1.516 şi art. 1.531 C. civ., privind dreptul creditorului de a primi întocmai executarea obligaţiei şi dreptul la repararea integrală a prejudiciului, art. 1.862 C. civ., referitoare la recepţia lucrării, art. 2.530 C. civ., ce reglementează viciile aparente şi ale art. 1.538 alin. (4) C. civ., privind clauza penală., subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu vor fi, de asemenea, primite.

În dezvoltarea acestor critici, prin memoriul de recurs, partea reclamantă a prezentat argumente care vizează respectarea clauzelor contractuale referitoare la termenul de execuţie şi data recepţiei lucrărilor, precum şi demersurile efectuate de executant în scopul predării lucrării, modul de calcul al termenelor asumate, calitatea lucrărilor efectuate şi impactul deficienţelor calitative asupra predării şi termenelor agreate, culpa pârâtei pentru efectuarea necorespunzătoare a lucrărilor, incidenţa clauzei penale stipulate de părţi în contextul factual concret al raporturilor contractuale ale părţilor litigiului, recurenta-reclamantă imputând instanţei de apel şi depăşirea limitelor probatoriului impuse de art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că aceste chestiuni, astfel cum au fost dezvoltate de către societatea reclamantă, nu prezintă valenţe de nelegalitate, ci pun în discuţie conţinutul convenţiei încheiate de părţi şi modul în care au fost respectate clauzele şi îndeplinite obligaţiile contractuale, aşadar aspecte privind fondul cauzei, dar şi chestiuni de apreciere a probatoriului administrat în proces, care nu pot face obiectul examinării instanţei de recurs, ale cărei competenţe sunt limitate la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu legea aplicabilă.

Instanţa supremă reafirmă că invocarea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raţionament care să justifice cum ori de ce instanţa devolutivă a dat legii o interpretare greşită, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

În cuprinsul memoriului de recurs întreaga suită a alegaţiilor recurentei-reclamante se referă la interpretarea materialului probator şi contestă concluziile instanţei de apel cu privire la starea de fapt reţinută, tinzând să repună în dezbatere temeinicia judecăţii şi pretinzând instanţei de recurs realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este delimitată în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., aşa încât toate aceste critici vor fi înlăturate.

Pe acelaşi temei al lipsei valenţelor de nelegalitate, vor fi respinse şi susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a art. 327 şi art. 329 C. proc. civ., norme de procedură civilă care reglementează prezumţiile judiciare, recurenta S.C. A. S.R.L. urmărind, în realitate, reevaluarea conţinutului clauzelor contractuale şi a conduitei părţilor.

O altă critică circumscrisă aceluiaşi motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la nesocotirea prevederilor art. 7 din Legea nr. 10/1995, care reglementează perioada de garanţie a construcţiilor în funcţie de categoria de importanţă din care fac parte, recurenta-reclamantă arătând că este nelegală clauza contractuală prin care s-a prevăzut un termen de garanţie de 2 ani, în contextul în care minimul legal este de 3 ani, faţă de împrejurarea că imobilul la care pârâta a executat lucrările face parte din categoria construcţiilor de importanţă C.

Înalta Curte reţine că aceste chestiuni sunt invocate pentru prima oară în recurs, aşa încât nu pot fi primite, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speţă, erau create premisele invocării lor în apel, dat fiind că asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală, când tribunalul a respins ca rămas fără obiect petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, iar prin decizia recurată, instanţa de prim control judiciar a confirmat sentinţa apelată sub acest aspect. Astfel, în măsura în care a apreciat că dezlegările primei instanţe vizând această chestiune contravin legii, recurenta, în calitate de titulară şi a căii de atac devolutive, avea obligaţia să le invoce prin memoriul de apel, pentru a obţine reevaluarea lor şi în recurs.

Cât priveşte criticile recurentei-reclamante vizând soluţia de respingere a penalităţilor de întârziere solicitate de la pârâtă în temeiul clauzei penale stipulate la art. 54 alin. (1) din convenţia părţilor, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, întrucât nu au fost încălcate prevederile art. 1.270 şi ale art. 1.516 alin. (1) C. civ., ci instanţa de apel, examinând cuprinsul contractului, a statuat că penalităţile sunt datorate numai în situaţia în care antreprenorul depăşeşte termenele de execuţie, iar în speţă nu s-a demonstrat o asemenea împrejurare, ci, dimpotrivă, din probatoriul administrat, atât în dosarul de faţă, cât şi în litigiul având ca obiect asigurare de dovezi, a rezultat că până la data de 29.02.2020 - termenul de execuţie prelungit prin actele adiţionale, executantul a realizat toate lucrările, chiar dacă au fost constatate deficienţe calitative ale acestora.

Înalta Curte reţine, în acord cu statuările curţii de apel, că aplicarea clauzei penale nu poate fi extinsă asupra altor situaţii decât cea expres prevăzută de părţi, iar în cauză, penalităţile au fost stabilite numai pentru neexecutarea la timp a lucrărilor, care ar fi determinat imposibilitatea folosirii construcţiei, însă imobilul a fost preluat de către beneficiar, chiar dacă au fost reclamate deficienţe de calitate, astfel că nu se regăseşte situaţia premisă pentru activare clauzei penale.

Nici criticile recurentei-reclamante privind reţinerea de către instanţa de apel a unui preţ forfetar al contractului nu sunt fondate, întrucât examinarea raţionamentului instanţei de apel conduce la concluzia lipsei de relevanţă a acestei menţiuni, evaluarea lucrărilor disputate fiind realizată pe baza preţurilor menţionate în anexele şi actele adiţionale la contract.

Asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă S.C. B. S.R.L:

1. Criticile prin care se invocă nesocotirea prevederilor art. 17, art. 18 şi art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Potrivit art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, "După încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, investitorul nu poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori şi altele asemenea decât cele consemnate în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Fac excepţie viciile ascunse descoperite în termenul stabilit conform legii, precum şi viciile structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi de execuţie în vigoare la data realizării construcţiei, descoperite pe toată durata de existenţă a construcţiei".

Această normă de drept reglementează dreptul investitorului/proprietarului de a formula obiecţiuni cu privire la lucrările al căror beneficiar este numai cu prilejul semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, astfel că lipsa oricăror menţiuni în procesul-verbal respectiv conduce la decăderea lui din dreptul de a le pretinde ulterior de la executantul lucrării, cu excepţia situaţiilor reglementate de teza a doua a textului legal anterior evocat.

Totodată, art. 20 din acelaşi Regulament stabileşte că, data finalizării recepţiei la terminarea lucrărilor este data semnării de către investitor a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor", iar dispoziţiile art. 11 din acelaşi act normativ reglementează componenţa obligatorie a comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că, prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/22.06.2020, întocmit de comisia de recepţie constituită conform art. 11 din H.G. nr. 273/1994, nu au fost consemnate niciun fel de lucrări nefinalizate sau neconforme la partea din lucrare executată de pârâtă conform contractului nr. x/25.04.2019, însă această împrejurare nu înlătură existenţa lor faptică, nici obligaţia pârâtei de a le remedia, în temeiul dispoziţiilor legale şi contractuale care garantează creditorului dreptul la executarea exactă şi la timp a obligaţiei.

În susţinerea acestei concluzii, curtea de apel a evocat prevederile art. 17 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (2) din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994 şi a conchis că semnarea fără obiecţiuni a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/20.06.2020 semnifică doar că nu existau deficienţe care să împiedice recepţia, iar nu faptul că lucrările de finisaje trebuie considerate ca fiind realizate corespunzător.

Procedând astfel, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, din a căror interpretare rezultă că investitorul care nu a consemnat în procesul-verbal obiecţiunile sale referitoare la lucrări nu le va mai putea solicita ulterior.

Înalta Curte mai reţine, pe baza statuărilor instanţelor devolutive, că deficienţele de calitate a lucrărilor invocate de reclamantă nu au fost calificate vicii ascunse pentru a fi incidentă teza a doua a art. 21 din actul normativ indicat anterior.

Cât priveşte susţinerea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. privind lipsa aprobării/participării sale la încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/20.06.2020, Înalta Curte o reţine ca fiind lipsită de relevanţă faţă de prevederile art. 11 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care prevede persoanele care trebuie să facă parte obligatoriu din comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, printre acestea fiind şi un reprezentant desemnat de către investitor, care este şi preşedintele comisiei. Mai mult, instanţa de apel a reţinut componenţa legală a comisiei respective, astfel că simpla apărare a societăţii reclamante, potrivit căreia nu a aprobat acest proces-verbal, formulată prin întâmpinarea la recursul promovat de recurenta-pârâtă, nu poate lipsi de efecte statuările curţii de apel sau dispoziţiile legale.

Înalta Curte constată ca fiind fondate şi criticile recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 17 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (2) din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care reglementează situaţiile în care comisia de recepţie decide suspendarea, respectiv respingerea recepţiei la terminarea lucrărilor, întrucât în speţa de faţă nu au fost constatate impedimente care să justifice astfel de măsuri.

De asemenea, în mod nelegal, instanţa de apel, deşi a reţinut încheierea de către societăţile contractante a unor acte bilaterale de acceptare pentru părţi din lucrare, precum şi a proceselor-verbale de recepţie calitativă nr. x din data de 20.12.2019, a apreciat că nu au fost întocmite procese-verbale de recepţie parţială, fără a lămuri de ce nu sunt incidente prevederile art. 4 şi ale art. 7 alin. (1) din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care reglementează posibilitatea părţilor contractante de a încheia procese-verbale de recepţie parţială pentru anumite părţi de construcţie pe stadii fizice de execuţie sau pentru părţi de construcţie, dacă acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic şi funcţional.

2. Criticile prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 1266, art. 1270, art. 1517, art. 1531 şi art. 1535 C. civ., în legătură cu soluţia pronunţată asupra capătului al doilea al cererii reconvenţionale, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt, de asemenea, fondate.

Reţine Înalta Curte că pretenţiile S.C. B. S.R.L. vizând plata lucrărilor din ultima situaţie de lucrări au fost admise în parte de prima instanţă, iar prin decizia recurată, instanţa de apel a stabilit că diminuarea valorii acestora este nejustificată, astfel că a obligat reclamanta la plata întregii sume solicitate de pârâtă prin primul petit al cererii reconvenţionale.

Însă, referitor la penalităţile de întârziere, curtea de apel a reţinut că pârâta nu este îndreptăţită la plata lor, întrucât obligaţia reclamantei de plată a situaţiei de lucrări nr. x nu a devenit exigibilă din cauza deficienţelor calitative constatate, împrejurare care se opune activării clauzei penale stipulate de părţi la art. 54 alin. (2) din contract, potrivit căreia depăşirea termenului de plată de către beneficiar dă dreptul executantului să perceapă penalităţi de întârziere.

Procedând astfel, curtea de apel a pronunţat o soluţie nelegală, raţionamentul său fiind contradictoriu, întrucât, pe de o parte, a statuat că reclamanta a refuzat nejustificat să-i achite pârâtei lucrările cuprinse în situaţia de lucrări nr. x şi a obligat-o la plata acestora, iar pe de altă parte, a reţinut că suma pretinsă nu este exigibilă şi, în consecinţă, nici accesoriile calculate la această sumă în temeiul convenţiei părţilor nu pot fi acordate.

Totodată, această dezlegare a chestiunii penalităţilor pretinse de către societatea pârâtă de la societatea reclamantă nesocoteşte forţa obligatorie a convenţiilor şi dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului, dar şi aplicarea întocmai a clauzei penale agreate de părţi, cu privire la dreptul fiecărui contractant de a primi penalităţi de întârziere în situaţia în care partenerul contractual nu îşi îndeplineşte obligaţia pentru care aceste despăgubiri au fost stipulate.

Înalta Curte va răspunde astfel şi criticii recurentei-reclamante referitoare la penalităţile de întârziere, potrivit căreia instanţa de apel a interpretat clauza penală diferit în funcţie de chestiunea analizată, în sensul că, în opinia sa, a reţinut corect că pârâta nu are dreptul la penalităţi deoarece lucrările pe care le-a executat prezintă neconformităţi, dar nu a statuat corect cu privire la împrejurarea că reclamanta nu are dreptul la penalităţi pentru că lucrările au fost executate la timp, concluzie care nu ţine seama de împrejurarea că beneficiarul nu a primit şi îndeplinirea exactă a obligaţiei.

Sub acest aspect, instanţa supremă notează, pe baza statuărilor instanţelor devolutive, că părţile au prevăzut, la art. 54 din contractul de lucrări nr. x/25.04.2019, dreptul beneficiarului de a pretinde penalităţi de la antreprenor în cazul în care depăşeşte termenele de execuţie şi dreptul antreprenorului de a pretinde penalităţi de întârziere de la beneficiar în cazul în care depăşeşte termenele de plată specificate în contract.

Totodată, situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele devolutive, relevă faptul că lucrările disputate în prezentul litigiul, aferente situaţiei de lucrări nr. x, au fost executate la timp. Prin urmare reclamanta nu are dreptul să pretindă penalităţi de întârziere în temeiul clauzei penale de la art. 54 alin. (1) din contract, fiind în acelaşi timp obligată să plătească contravaloarea acestor lucrări, pe care nu le-a achitat la termenul stabilit de părţi.

Înalta Curte mai reţine că aceste dezlegări se impun şi în contextul interpretării şi aplicării în cauză a prevederilor art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, privind decăderea beneficiarului din dreptul de a formula, ulterior semnării fără obiecţiuni a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/20.06.2020, solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori şi alte asemenea pretenţii vizând lucrările recepţionate, fiind astfel fondate susţinerile recurentei-pârâte privind lipsa oricărui impact al neconformităţilor de care s-a prevalat reclamanta asupra caracterului exigibil al obligaţiei sale de plată a preţului lucrărilor din situaţia nr. 10.

În considerarea argumentelor expuse, întrucât pronunţarea unei soluţii nefavorabile a produs recurentei-pârâte o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate, sub aspectul soluţiei pronunţate asupra apelului său vizând primul capăt al acţiunii reclamantei şi al doilea capăt al cererii reconvenţionale, recursul formulat de S.C. B. S.R.L. va fi admis, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., va fi casată în parte decizia atacată şi trimisă cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de pârâtă. Totodată urmează a fi respins, ca nefondat, recursul promovat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii şi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Totodată, cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi cererile accesorii ale părţilor vizând cheltuielile de judecată aferente acestei faze a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 574/A/21.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 387/PI/24.03.2023, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii şi a încheierii din 03.10.2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.