Cooperative's cassation appeal annulled for non-compliance with procedural grounds; payment award of RON 253,200 plus costs stands.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05.05.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Cooperativa Agricolă "B." solicitând să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei totale de 253.200 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 22.12.2020 şi a facturii fiscale nr. x din 22.12.2020, emise în baza Contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.06.2020 şi a Contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.06.2020, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 327 din 20.12.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L. astfel cum aceasta a fost precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 253.200 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x din 22.12.2020 şi nr. x din 22.12.2020 emise în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. x din 19.06.2020 şi nr. x din 19.06.2020, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6137 RON cheltuieli de judecată şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Cooperativa Agricolă "B.".

Prin decizia civilă nr. 1925 A din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Cooperativa Agricolă "B.".

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe toate aspectele şi temeiurile juridice invocate. În acest sens, autoarea recursului arată că în ceea ce priveşte contractele invocate de intimata-reclamantă, acestea nu au fost valabil încheiate. Recurenta expune situaţia de fapt, arătând că prin emailul din data de 19.06.2020, ora 15:34, contractele au fost transmise în formă nesemnată şi s-a menţionat expres un termen de acceptare de 12 ore, aşa încât, întreaga propunere de contractare a intimatei-reclamante a fost valabilă 12 ore de la data ajungerii, iar prin expirarea fără a fi acceptată, a devenit caducă, conchide recurenta. Totodată, autoarea căii de atac susţine că aceste contracte nu au fost trimise prin poştă, întrucât plicul nu conţinea contractele menţionate.

În continuare, recurenta redă prevederile art. 1.197 alin. (1) C. civ. şi arată că aceasta a răspuns prin emailul din 22.06.2020, ora 10:34 şi a semnat contractele, dar pentru că a survenit după ce oferta a devenit caducă prin trecerea termenului indicat, acceptarea nu a avut efect, nefiind acoperită de fapta ulterioară a intimatei-reclamante. În opinia recurentei, o simplă corespondenţă nu ţine loc de efectele imperative ale legii, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1197 alin. (1) lit. c) şi art. 1198 alin. (1) C. civ.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă redă din considerentele deciziei recurate prin care s-au reţinut neîntemeiate argumentele privind caducitatea ofertei şi arată că această motivare a instanţei evită aplicarea prevederilor art. 1197 alin. (1) lit. c) C. civ.. Aşadar, arată recurenta, pretenţiile intimatei-reclamante trebuie respinse ca nefondate, fiind bazate pe un pretins izvor de drept contractual care nu a produs efecte juridice între părţi.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a răspuns la critica sentinţei de fond, în sensul că aceasta nu are voie să cumpere cu scop de revânzare sau să facă comerţ cu produse agricole, fiind cooperativă agricolă. Potrivit recurentei, cooperativele agricole au limitate obiectele de activitate şi sursele de finaţare prin Legea de organizare nr. 566/2004, aşa încât Cooperativa Agricolă "B." nu putea să cumpere de pe piaţa liberă ca să predea mai mult decăt ce i-a rodit pământul, deoarecere legea cooperaţiei agricole citată anterior prevede că poate avea ca obiect de activitate doar vinderea produselor în regim propriu sau recoltate de către companiile afiliate. Totodată se menţionează prevederile art. 1353 C. civ., art. 7, art. 8 şi art. 44 din Legea nr. 71/1011, privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 priviind C. civ., concluzionând că deşi ar rezulta că recurenta a cauzat un prejudiciu societăţii intimate pentru că nu a cumpărat pentru înlocuire, este pentru că a exercitat doar drepturile premise expres prin lege, astfel nefiind obligată să repare, chiar şi dacă ar exista ipotetic un contract.

Mai arată recurenta-pârâtă că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra imposibilităţii fortuite de executare, cauză justificativă de neexecutare a obligaţiilor. Potrivit recurentei, instanţa de apel a trecut peste toate argumentele şi nu a menţionat dacă constată sau nu imposibilitatea de executare în care se află Cooperativa Agricolă "B.". Recurenta redă prevederile art. 1557 alin. (1) C. civ. şi art. 1634 alin. (1) C. civ., facând trimitere la situaţia de fapt privind seceta pedologică şi înscrisurile de la dosar, respectiv emailuri, înştiinţări, procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor agricole, concluzionând că obligaţiile pretinse în sarcina acesteia nu există deoarece se afla în imposibilitatea de executare neculpabilă a contractelor.

Sub un alt aspect, autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a apreciat eronat că obligaţiile ar fi de rezultat, deşi acestea erau de prudenţă şi diligenţă. Recurenta evocă prevederile art. 1481 alin. (2) şi (3) C. civ. şi arată care este obiectul contractelor, concluzionând că intimata reclamantă singură şi fără culpa recurentei a ales a cumpăra de pe piaţa liberă produse, care să compenseze o obligaţie pe care Cooperativa Agricolă nu o avea de fapt născută faţă de aceasta.

În opinia recurentei, instanţa de apel a înţeles să treacă peste aplicarea forţei majore. Se mai arată că instanţa de apel a respins probele aduse de Cooperativa Agricolă şi nu s-a pronunţat pe aceastea, astfel încât le redepune în calea de atac a recursului, menţionându-le, respectiv decizii de plată, proces-verbal de constatare, act constitutiv.

În continuare, recurenta prezintă consideraţii teoretice privind seceta pedologică, cu trimitere la prevederile O.U.G. nr. 148/2020, O.U.G. nr. 157/2022, O.U.G. nr. 50/2023 şi ale Regulamentului din 16.04.2020 privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase. Totodată, recurenta redă prevederile art. 1351 alin. (2) C. civ., privind forţa majoră şi menţionează o serie de procese-verbale care probează, potrivit acesteia, seceta pedologică.

Recurenta-pârâtă mai susţine că apreciază eronată concluzia instanţei de apel prin care a înţeles să considere ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

În final, recurenta-pârâtă precizează că este eronată concluzia instanţei de apel, potrivit căreia facturile emise de intimata-reclamantă sunt valabile, aşa încât penalităţile cerute sunt nelegale, conchide recurenta.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 15 octombrie 2025, instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului. Totodată, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei - pârâte să facă dovada calităţii de reprezentant, a amânat pronunţarea pentru 22 octombrie 2025.

La data de 15 octombrie 2025, după închiderea dezbaterilor, la dosarul cauzei a fost depusă delegaţia avocaţială.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Instanţa supremă constată că susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra imposibilităţii fortuite de executare, asupra tuturor probelor şi pe toate aspectele invocate, respectiv că nu a răspuns la critica privind interdicţia acesteia de a cumpăra cu scop de revânzare, nu se circumscriu vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Se observă că în argumentarea acestor susţineri, recurenta-pârâtă a reluat criticile exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea recurată.

Astfel, susţinerile referitoare la nevalabilitatea contractelor încheiate, cele privind imposibilitatea fortuită de executare, menţiunile referitoare la natura obligaţiilor ca fiind de diligenţă, precum şi argumentele potrivit cărora recurenta-pârâtă nu are voie să cumpere cu scop de revânzare, cu expunerea unor considerente teoretice, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă a reluat şi susţinerile privind aplicarea forţei majore, cele referitoare la elementele răspunderii contractuale şi penalităţi.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor acesteia, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte susţinerile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs, având în vedere că deşi prin cererea de recurs sunt menţionate prevederile art. 1192, art. 1197, art. 1198, art. 1353, art. 1481, art. 1557, art. 1634, art. 1658 C. civ., dispoziţii din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, precum şi dispoziţii din O.U.G. nr. 148/2020, O.U.G. nr. 157/2022, O.U.G. nr. 50/2023 şi ale Regulamentului din 16.04.2020, acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Se observă că din expunerea argumentelor evocate, respectiv susţinerile referitoare la valabilitatea contractelor încheiate, precum şi trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (procese-verbale, emailuri transmise între părţi), recurenta readuce în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Cooperativa Agricolă "B." împotriva deciziei civile nr. 1925 A din 12 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COOPERATIVA AGRICOLĂ "B." împotriva deciziei civile nr. 1925 A din 12 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.