Enforcement of debt claim barred by exception of non-performance in synallagmatic contracts

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată în data de 27 mai 2024, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata integrală şi imediată a creanţei certe, lichide si exigibile în cuantum de 1.622.911,32 RON, reprezentând debit datorat şi neachitat.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

1. Prin sentinţa civilă nr. 36 din 02 octombrie 2024, Tribunalul Botoşani a respins excepţia prescripţiei ca rămasă fără obiect şi a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel reclamanta, solicitând reevaluarea probelor administrate, arătând că documentele depuse la dosar, cum ar fi contractul, facturile fiscale şi somaţiile, susţin în mod clar caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pe care o pretinde.

2. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, sub acelaşi nr. de dosar, iar prin decizia civilă nr. 15 din data de 30 ianuarie 2025, instanţa de apel l-a respins ca nefondat.

III. Recursul declarat:

Împotriva deciziei din apel, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea memoriului de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 6 din C. proc. civ.

Circumscris cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă impută instanţei de apel că a respins acţiunea pe baza excepţiei de neexecutare invocate de către intimata, fără ca aceasta să fi notificat formal recurenta-reclamantă privind neexecutarea obligaţiilor şi fără să se constate suspendarea efectivă şi formală a obligaţiilor contractuale. În acest context, consideră că instanţele anterioare au aplicat greşit dispoziţiile art. 1556 şi ale art. 1270 C. civ., validând fără temei legal excepţia de neexecutare invocată de intimată.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă reclamă nesocotirea şi evaluarea greşită a probelor administrate.

Detaliind, susţine că prin probele depuse la dosar a fost confirmată creanţa în cuantum de 1.622.911,32 RON, aspect pe care instanţele anterioare nu l-au analizat corespunzător.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică şi reţinerea unor pretinse aspecte de natură penală invocate de intimată, cu ignorarea faptului că aceste aspecte nu suspendă efectele contractului civil şi nici obligaţia pârâtei intimate de a executa livrarea bunurilor conform prevederilor contractuale.

În opinia sa, eventualele probleme de natură penală nu afectează validitatea obligaţiilor contractuale şi a creanţei rezultate din contract şi nu sunt apte să influenţeze prezentul litigiu civil.

De altfel, susţine recurenta-reclamantă că pârâta nu a depus înscrisuri oficiale care să demonstreze existenţa unui dosar penal sau să susţină veridicitatea acuzaţiilor de fraudă. Prin urmare, invocarea acestor aspecte nu este susţinută de dovezi concrete şi nu poate constitui o justificare validă pentru neexecutarea obligaţiilor de livrare.

În ceea ce priveşte certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei, susţine recurenta-reclamantă că a demonstrat prin probe că suma de 1.622.911,32 RON este certă, lichidă şi exigibilă.

IV. Apărarea formulată:

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimata-pârâta C. S.R.L. a invocat excepţia de nulitate, solicitând, în principal, anularea recursului. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, motivând că în mod corect cele două instanţe au constatat întemeiat refuzul de executare a diferenţei de până la 5000 tone prevăzute în contract şi, dând eficienţă dispoziţiilor art. 1555 şi art. 1556 din C. civ., au înlăturat obligaţia de plata a unor penalităţi.

Totodată, a considerat neîntemeiată şi critica întemeiată pe pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., susţinând că în mod corect s-a dat eficienţă probantă unor acte oficiale emise de terţi, iar livrarea cerealelor după emiterea ordinelor de plată (până la confirmarea falsului) a fost o dovadă de bună credinţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următoarele din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 31 martie 2024, iar prin rezoluţia din data de 22 mai 2025 a fost stabilit termen de judecată la data de 21 octombrie 2025.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succedă.

Prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, reclamanta a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei debitoare la plata sumei de 1.622.911,32 RON, reprezentând debit datorat şi neachitat.

Prima instanţă a socotit acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că această parte se află în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate; în acest context, a reţinut ca fiind întemeiată excepţia de neexecutare prevăzută de art. 1556 din C. civ., invocată de pârâtă, în raport de împrejurarea că această parte contractantă şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau.

Instanţa de apel, confirmând soluţia pronunţată de prima instanţă, a respins calea de atac declarată de reclamantă.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În privinţa primului motiv de recurs invocat, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a analizat în mod corespunzător probele depuse la dosar.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. hotărârea recurată poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura pricinii. Acest motiv de recurs vizează respectarea de către instanţa de judecată a cerinţelor prevăzute art. 425 din C. proc. civ., privind motivarea hotărârilor.

Însă, din analiza memoriului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză. Or, aceste aspecte nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, câtă vreme ele vizează temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de apel, şi nu legalitatea ei. Însăşi recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât au fost ignorate probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, astfel că ceea ce se urmăreşte este o reanalizare a probaţiunii şi o nouă judecată asupra fondului.

În calea de atac a recursului pot fi invocate doar greşeli de judecată, care presupun încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale sau procesuale de către primele instanţe, în vreme ce starea de fapt, stabilită pe baza probelor administrate deja, nu mai poate fi supusă controlului instanţei.

În acest context, Înalta Curte notează că recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, în timp ce aspectele care privesc utilitatea şi concludenţa probelor sunt unele de temeinicie, şi, prin urmare, excedează limitelor controlului permis instanţei de recurs.

Din cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată, expunând în mod clar raţionamentul său juridic şi făcând referire la probele socotite relevante. Instanţa de apel a examinat în mod real fiecare motiv de apel ce i-a fost supus analizei, indicând toate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, argumentele fiind logice şi coerente.

Prin urmare, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Procedând la analiza criticii circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 1556 raportate la cele ale art. 1270 din C. civ., Înalta Curte o găseşte nefondată.

Notează instanţa supremă că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinate, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Examinând din această perspectivă decizia recurată, Înalta Curte observă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale indicate.

În acest sens, notează Înalta Curte că, potrivit art. 1556 din C. civ., (1) atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi; (2) executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe.

Din interpretarea acestui text normativ rezultă că reţinerea excepţiei de neexecutare presupune verificarea următoarelor condiţii: obligaţiile părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic; ambele obligaţii să fie exigibile; din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare totală sau parţială a obligaţiei şi excepţia de neexecutare să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia.

Din lecturarea deciziei recurate reiese că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a modului de interpretare şi aplicare a instituţiei reglementate de art. 1556 din C. civ., câtă vreme premisa fundamentală a unei asemenea apărări de fond este tocmai aceea că una dintre părţile unui contract sinalagmatic nu execută, corespunzător şi în termenul convenit, obligaţiile exigibile pe care şi le-a asumat.

Înalta Curte găseşte nefondate alegaţiile recurentei-reclamante în sensul că intimata-pârâtă nu a notificat-o formal cu privire la neexecutarea obligaţiilor şi nu a constatat suspendarea efectivă şi formală a obligaţiilor contractuale, întrucât îndeplinirea unor asemenea condiţii nu este prevăzută nici de textul de lege, nici de clauzele contractuale. Dimpotrivă, instanţa de apel a considerat că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative pentru a reţine incidenţa excepţiei de neexecutare şi a prezentat motivele care au stat la baza acestei soluţii, făcând trimitere inclusiv la conţinutul contractului încheiat între părţi.

Aşadar, în mod neîntemeiat susţine recurenta-reclamanta că, în temeiul dispoziţiilor legale pretins încălcate, trebuia să fie notificată sau să se constate suspendarea obligaţiilor contractuale.

Prin urmare, Înalta Curte nu identifică o greşită aplicare a normelor de drept substanţial în materia forţei obligatorii a contractului, nici a celor care reglementează excepţia neexecutării contractului, cât timp soluţia pronunţată este rezultatul valorificării probaţiunii pentru a se stabili modul în care s-a derulat executarea contractului, astfel încât nu pot fi reţinute criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1556 coroborate cu cele ale art. 1270 din C. civ.

Instanţa supremă găseşte nefondate şi criticile aduse de recurenta-reclamantă referitor la influenţa aspectelor de natură penală asupra efectelor contractului civil şi a obligaţiei intimatei-pârâtei de livrare a bunurilor.

Din analiza considerentelor deciziei atacate rezultă, contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, că instanţa de apel nu a dat relevanţă aspectelor privind frauda, ci a analizat în concret apărarea formulată de intimata-pârâtă privind excepţia de neexecutare, reţinând ca fiind relevantă în economia litigiului doar lipsa dovezii plăţii aferente cantităţii de porumb livrate.

Astfel, în urma probatoriului administrat, instanţa de prim control judiciar a stabilit că neexecutarea obligaţiei de livrare a porumbului de către intimata-pârâtă este justificată în cauză faţă de lipsa dovezii plăţii, şi nu faţă de neînregistrarea ordinelor de plată emise de recurenta-reclamantă în sistemul electronic al băncii sau de formularea unor plângeri penale relative la acest aspect.

În continuare, constată instanţa supremă că, prin critica privind certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei, recurenta-reclamantă solicită reevaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, care nu poate fi primită în recurs.

Se cuvine menţionat că, astfel cum reiese din prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., printre care nu se numără greşita stabilire de către instanţele de fond a situaţiei de fapt.

În consecinţă, întrucât nu există niciun viciu de motivare, iar dispoziţiile legale indicate de recurenta-reclamantă au fost aplicate în mod corect de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., sens în care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva deciziei nr. 15 din 30 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.