Housing damage for non-use: Cassation appeal dismissed, upholding lower court's rejection of restoration to appeal deadline

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată la data de 31 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Agenţia Naţională pentru Locuinţe (în continuare A.N.L.), MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI la plata despăgubirilor, în valoare de 1.000 euro lunar pentru lipsa de folosinţă a locuinţei din Cartierul Henri Coandă, începând de la data la care aceasta trebuia predată la cheie (24.11.2008) şi în continuare, până la predarea locuinţei la cheie, cu toate utilităţile funcţionale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 430 - 431 din C. proc. civ., art. 5, art. 969, art. 970, art. 977, art. 998 - 999, art. 1073, art. 1079, art. 1081 - 1086, art. 1532 şi urm. din C. civ., art. 238 şi urm. din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 152/1998, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 10/1995, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 350/2001.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

1. Prin sentinţa civilă nr. 2540 din 30 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI şi MUNICIPIUL BUCUREŞTI, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe pentru perioada anterioară datei de 31.12.2016, ca prescrisă.

De asemenea, a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 77.813 euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru perioada 31.12.2016 - 31.03.2023.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de chematul în garanţie MUNICIPIUL BUCUREŞTI, ca neîntemeiate.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe în contradictoriu cu chematul în garanţie MUNICIPIUL BUCUREŞTI, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 42.320,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub acelaşi nr. de dosar, solicitând schimbarea, în parte, a sentinţei civile apelate, în sensul obligării pârâtei A.N.L. şi la plata despăgubirilor pentru lipsirea de folosinţă a locuinţei, de la data de 31.03.2023 şi până la finalizarea locuinţei, la cheie, cu toate utilităţile funcţionale. Totodată, apelantul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea în fond şi în apel a cauzei.

2. Prin decizia civilă nr. 1924 A din data de 12 decembrie 2024, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

În practicaua acestei decizii, instanţa de apel a respins cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului împotriva sentinţei civile, reţinând că hotărârea primei instanţe a fost în mod legal comunicată pârâtei la sediul procesual ales indicat.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.

În argumentare, recurenta-pârâtă susţine că nu mai este reprezentată de societatea de avocatură din data de 10 aprilie 2024, aspect ce a fost comunicat instanţei de fond, însă sentinţa a fost comunicată tot la sediul cabinetului, nu la sediul social, deşi existau în dosar suficiente date pentru ca hotărârea să fie comunicată la sediul social.

Consideră că instanţa de apel în mod eronat a respins cererea de comunicare a hotărârii primei instanţe, apreciind că a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 172 din C. proc. civ.. De asemenea, critică şi soluţia de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, arătând că, imediat după comunicarea cererii de apel, a solicitat Curţii de apel ca, în baza art. 427 alin. (1), respectiv a art. 186 din C. proc. civ., să dispună repunerea acesteia în termenul de declarare a apelului.

Faţă de soluţia pronunţată şi de argumentaţia avută în vedere, consideră că decizia instanţei de apel este lovită de nulitate absolută.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

IV. Apărarea formulată:

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în termenul legal, însă prin notele de şedinţă transmise la data de 15 mai 2025 prin mijloace electronice de comunicare, respectiv e-mail, a invocat excepţia de netimbrare şi excepţia nulităţii recursului.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 172 din C. proc. civ., apreciind că trebuie îndeplinite cumulativ 2 condiţii, respectiv cerere formulată în scris, prin care să indice adresa la care doreşte să i se comunice actele procesuale şi să încunoştinţeze partea adversă. De asemenea, susţine că respingerea cererii de repunere în termen nu constituie nicio încălcare a vreunui drept fundamental, dat fiind faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ, secţia a II-a civilă, la data de 13 mai 2025, sub nr. x/2019, iar prin rezoluţia din data de 22 mai 2025 a fost stabilit termen de judecată la data de 21 octombrie 2025.

Prin încheierea de şedinţă de la acea dată, instanţa supremă a luat act de precizarea intimatului-reclamant, în sensul că nu mai susţine excepţia netimbrării recursului şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivului de recurs invocat şi a apărărilor formulate, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce succedă.

Criticile subsumate de recurenta-pârâtă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la nerespectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 172 şi art. 186 din acelaşi act normativ, sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.

Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă de control judiciar, rezultă că, prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2023, societatea pârâtă a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură adresate A.N.L, la sediul reprezentantului său, iar prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2024, reprezentantul convenţional al pârâtei a comunicat instanţei încetarea mandatului de reprezentare .

Notează instanţa supremă că instanţa de apel nu are obligaţia comunicării hotărârii de primă instanţă, partea interesată având dreptul de a adresa primei instanţe o cerere de recomunicare a sentinţei, dacă aprecia că prima comunicare a fost nelegală. Or, recurenta-pârâtă nu a efectuat un astfel de demers, mărginindu-se să solicite instanţei de apel efectuarea procedurii de comunicare, fără a oferi un temei legal acestei cereri.

Cât priveşte criticile privind cererea de repunere în termen, Înalta Curte le găseşte lipsite de interes. În acest sens, instanţa supremă are în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat recomunicarea hotărârii de fond, invocând nelegalitatea comunicării acesteia, iar nu o împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat să declare calea de atac în termenul legal. Or, premisa analizării unei cereri de repunere în termenul de declarare a căii de atac este aceea a valabilităţii actului de procedură de care legea leagă începutul termenului, pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii.

Sub acest aspect, se constată că dispoziţiile art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. fac vorbire despre pierderea unui termen, ceea ce presupune că termenul a început să curgă. Nevalabilitatea actului de procedură al comunicării, invocată de recurenta-pârâtă, este incompatibilă cu repunerea în termen, pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătoreşti este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecinţa fiind că partea ar fi fost în termenul legal de formulare a apelului, în absenţa unei comunicări valabile a hotărârii primei instanţe.

În plus, şi dacă ar fi fost îndeplinite condiţii de la art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., nu este îndeplinită condiţia privind efectuarea actului de procedură în termen de 30 de zile de la încetarea împiedicării, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Astfel, analizând conduita pârâtei se poate observa că deşi aceasta a formulat cerere de repunere în termenul de apel, nu a învestit concomitent instanţa şi cu cererea de apel, aşa cum cere alin. (2) al art. 186 din C. proc. civ. - partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 30 zile, în cazul căii de atac a apelului, care curge de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

În acest context, chiar dacă cererea de repunere în termen formulată ar fi întemeiată, din moment ce nu s-a îndeplinit efectiv actul de procedură neexercitat, respectiv cererea de apel, în cel mult 30 zile de la încetarea împiedicării, beneficiul repunerii în termen nu ar avea nicio finalitate.

Prin urmare, constatând că sesizarea instanţei a fost făcută defectuos, iar această neregularitate nu a fost îndreptată, Înalta Curte reţine că în mod corect cererea de repunere în termenul de apel formulată de pârâta a fost respinsă.

Reţinând netemeinicia motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 1924 A din 12 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.