Appeal admitted, appellate ruling quashed for failure to examine non-performance defense, case remanded.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., să se constate cuantumul total al veniturilor realizate de asociere, conform obiectului de activitate, începând cu data intabulării investiţiilor efectuate de pârâtă (noiembrie 2009), să se stabilească cuantumul de 20% din veniturile realizate de asociere care îi revin reclamantei, pentru perioada noiembrie 2009 şi până la data cererii, prin efectuarea unei expertize financiar-contabile, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor astfel rezultate şi, totodată, să oblige pârâta la plata sumei de 11.642.238 RON, reprezentând cota de 20% din venitul brut realizat, aferentă anilor 2016-2017, conform calculului realizat, în baza situaţiilor financiare de pe site-ul ANAF.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 962, art. 969, art. 970 coroborate cu art. 1073 din C. civ. de la 1864.

La 18 iunie 2019 reclamanta Compania Naţională De Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a formulat cerere de modificare/precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a modificat obiectul petitului 1 al cererii şi a precizat obiectul petitului 2.

Cu privire la petitul 1, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să îi pună la dispoziţie evidenţa contabilă a asocierii şi documentele primare, respectiv balanţele şi bilanţurile contabile referitoare la asociere, vizate de organele financiare (aşa cum este prevăzut în art. 5.13 din contract), începând cu luna noiembrie 2009.

Referitor la petitul 2, reclamanta a arătat că obiectul cererii sale vizează stabilirea întinderii unei obligaţii contractuale şi care, la data precizării, nu poate fi cuantificată, ca urmare a nedepunerii documentelor de către pârâtă.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

1. Prin încheierea nr. 442/2020 din data de 19 martie 2020 Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, fiind respinsă ca inadmisibilă acţiunea în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a cotei de 20% din venitul brut realizat în perioada anterioară datei de 30.05.2017.

S-a dispus continuarea judecăţii cu privire la restul solicitărilor.

2. Prin sentinţa civilă nr. 774/2020 din data de 25 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă excepţia lipsei de interes, fiind respinsă ca lipsită de interes acţiunea în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a pune la dispoziţie reclamantei evidenţa contabilă a asocierii şi documentele primare, balanţe şi bilanţuri contabile referitoare la asociere, aferente perioadei anterioare datei de 30.05.2017.

S-a dispus continuarea judecăţii cu privire la restul solicitărilor.

3. Prin încheierea din 20 mai 2021 Tribunalul Specializat Cluj a respins ca inadmisibil petitul 2 al cererii având ca obiect stabilirea cuantumului de 20% din veniturile realizate din asociere, care îi revin reclamantei, pentru perioada ulterioară datei de 30.05.2017, având în vedere că reclamanta avea la îndemână o acţiune în realizare.

4. Prin sentinţa civilă nr. 692/2022 din data de 31 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată, fiind obligată pârâta să pună la dispoziţia reclamantei documentele primare, balanţele şi bilanţurile contabile referitoare la asociere, vizate de organele financiare, aferente perioadei 31.05.2017-03.06.2019, potrivit art. 5.13 din contractul de asociere în participaţiune nr. x/20.02.2007.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cotei de 20% din venitul brut realizat în perioada 31.05.2017-03.06.2019.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru parţială.

5. Prin sentinţa civilă nr. 1662/CC/2022 din data de 18 august 2022 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, având ca obiect lămurire dispozitiv, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 692/2022 din data de 31 martie 2022 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj a formulat apel principal reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 05.03.2020 a formulat apel incident pârâta A. S.A.

6. Prin decizia civilă nr. 101/2023 din 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă au fost respinse apelurile formulate de reclamantă şi de pârâtă.

A fost respinsă cererea apelantei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs principal reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea parţială a deciziei recurate.

Intimata A. S.A. a formulat recurs incident, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate.

7. Prin decizia nr. 2329 din 14 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul incident declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 101/2023 din 23 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a admis recursul principal declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj împotriva aceleiaşi decizii. A casat în parte decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu privire la apelul principal al reclamantei. A menţinut în rest dispoziţiile din decizia recurată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă la data de 21 august 2024, sub nr. x/2019*.

8. Prin decizia civilă nr. 554/2024 din 9 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. - SUCURSALA DE CĂI FERATE CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 692 din 31.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei cota de 20% din venitul brut realizat, aferentă perioadei 31.05.2017-03.06.2019.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 120.027,38 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru fond şi 15.015 RON onorariu expert.

Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. suma de 60.014 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, precum şi 60.014 RON cheltuieli de judecată în recurs.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă reclamă lipsa motivării soluţiei pronunţate de instanţa de apel, arătând că aceasta s-a limitat la a afirma că, potrivit art. 501 din C. proc. civ., toate dezlegările oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii în această etapă şi că limitele devoluţiunii în calea de atac au fost stabilite prin apelul principal declarat.

Precizează recurenta-pârâtă că motivarea în fapt şi în drept a unei hotărâri judecătoreşti este o condiţie esenţială, iar legiuitorul a impus prin art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. obligaţia judecătorului de a examina în mod real problemele esenţiale aduse spre analiză.

În opinia sa, împrejurarea că instanţa de apel nu a efectuat o analiză proprie a situaţiei echivalează cu necercetarea fondului şi afectează dreptul la un proces echitabil.

Detaliind, arată recurenta-pârâtă că instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile părţilor, nu a explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, nu a indicat în concret care este venitul la care s-a raportat şi nici care sunt motivele pentru care apreciază că se impune obligarea sa la plata cotei raportată la acel venit, aşa încât hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că prin decizia de casare nr. 2329 din 14 noiembrie 2023 s-a dezlegat problema valabilităţii clauzei art. 4.1, prin urmare instanţa de apel trebuia să judece fondul pretenţiilor reclamantei cu luarea în considerare a conţinutului clauzei indicate.

În opinia sa, admiterea apelului trebuie să fie o consecinţă a propriilor cercetări asupra fondului cauzei (prin raportare la starea de fapt rezultată în urma administrării probelor), iar nu o achiesare la solicitările apelantei, sens în care consideră că instanţa de apel trebuia să stabilească cuantumul obligaţiei reprezentând procentul de 20% din venitul brut realizat, aferent perioadei 31.05.2017 - 03.06.2019, pe baza probelor administrate.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel nu a analizat pe fond excepţia de neexecutare a contractului, reglementată de art. 1556 alin. (1) din C. civ., invocată prin întâmpinare. În argumentare, arată că imposibilitatea determinării cuantumului de 20% din venitul brut s-a datorat unor cauze neimputabile pârâtei, ci exclusiv din cauza pasivităţii reclamantei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

IV. Apărarea formulată:

Prin întâmpinarea depusă în data de 15 aprilie 2025, în termenul legal, intimata-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a invocat excepţia de netimbrare sau timbrare insuficientă, solicitând, în principal, anularea recursului ca netimbrat sau insuficient timbrat, iar, în subsidiar, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă consideră că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a expus motivele pentru care a ajuns la soluţia de admitere, ţinând cont atât de dezlegările deciziei de casare, cât şi limitele devoluţiunii, care au vizat nelegalitatea constatării privind nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.1 din contractul de asociere în participaţiune.

De asemenea, apreciază că în cauză nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia instanţei de apel fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, în raport de situaţia de fapt, iar recurentul-pârât nu a arătat modalitatea în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Cu privire la excepţia de neexecutare a contractului, arată că, potrivit limitelor devoluţiunii, instanţa de apel a rămas învestită doar cu soluţionarea apelului principal al reclamantei şi exclusiv cu nelegalitatea constatării instanţei referitoare la nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 4.1 din contractul de asociere în participaţiune nr. x/20.02.2007.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 471, cele ale art. 486 şi art. 489 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21 februarie 2025, sub nr. x/2019*, iar prin rezoluţia din data de 22 mai 2025 a fost stabilit termen de judecată la data de 21 octombrie 2025.

La termenul de judecată din 21 octombrie 2025, Înalta Curte a respins excepţia netimbrării recursului, invocată de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nelegală, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat.

Anterior analizării criticilor din recurs, Înalta Curte găseşte necesară conturarea cadrului procesual constituit în apel, în urma rejudecării.

Disputa litigioasă derivă din încheierea, între părţi, a contractului nr. x/20.02.2007, având ca obiect asocierea în participaţiune, în vederea amenajării şi exploatării în comun a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x (stadion de fotbal CFR), în suprafaţă de 30.025 mp, precum şi realizarea investiţiilor.

Se constată că, ulterior soluţionării excepţiilor invocate de către pârâtă, prima instanţă a rămas învestită cu soluţionarea cererii reclamantei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. prin care a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. să-i pună la dispoziţie documentele primare, balanţele şi bilanţurile contabile referitoare exclusiv la asociere, vizate de organele Administraţiei Financiare aferente perioadei 30.05.2017-03.06.2019, potrivit art. 5.13 din contractul de asociere, şi a cererii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata cotei de 20% din venitul brut realizat aferentă perioadei 31.05.2017-03.06.2019.

În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 692/2022 din data de 31 martie 2022, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus obligarea pârâtei să pună la dispoziţia reclamantei documentele primare, balanţele şi bilanţurile contabile referitoare la asociere, vizate de organele financiare, aferente perioadei 31.05.2017-03.06.2019, potrivit art. 5.13 din contractul de asociere în participaţiune nr. x/20.02.2007; totodată, a respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cotei de 20% din venitul brut realizat în perioada 31.05.2017-03.06.2019.

Împotriva sentinţei a declarat apel principal reclamanta, iar pârâta a formulat apel incident atât împotriva sentinţei, cât şi a încheierii de şedinţă din data de 05.03.2020; curtea de apel a admis apelul apelantei-pârâte şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins în tot acţiunea.

În primul ciclu procesual, recursul reclamantei a fost admis, fiind primite criticile privind calificarea clauzei cuprinse în art. 4.1 din contractul de asociere în participaţiune nr. x/20.02.2007 ca fiind clauză leonină, interzisă prin dispoziţiile art. 1513 din C. civ., precum şi cele conform cărora a fost nesocotit principiul salvgardării contractului.

În esenţă, s-a reţinut că stabilirea unor cuantumuri sau cote inegale de participare la pierderi reflectă expresia libertăţii de a contracta şi nu echivalează cu scutirea vreuneia dintre părţi de participare la pierderi, sens în care a constatat că dispoziţiile cuprinse în clauza prevăzută de art. 4.1, prin care părţile au convenit, în cunoştinţă de cauză, modalitatea de împărţire a beneficiilor se impune părţilor cu putere de lege, potrivit principiului "pacta sunt servanda" prevăzut de art. 969 din C. civ. de la 1864.

S-a dispus ca, în rejudecare, să fie reanalizat de către instanţa de apel apelul principal declarat de reclamantă.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 554/2024 din 9 decembrie 2024, curtea de apel a admis cererea de apel formulată de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cota de 20% din venitul brut realizat, aferentă perioadei 31.05.2017 - 03.06.2019.

Decizia pronunţată în al doilea ciclu procesual a fost recurată de pârâtă, care a susţinut că hotărârea este, pe de o parte, nemotivată, dat fiind faptul că instanţa de apel s-a limitat la a afirma că, potrivit dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ., dezlegările instanţei de casare sunt obligatorii precum şi faptul că limitele devoluţiunii sunt stabilite prin apelul principal, iar, pe de altă parte, nu a indicat venitul avut în vedere şi motivele pentru care a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata cotei de 20% din venitul brut realizat, aferentă perioadei 31.05.2017 - 03.06.2019; pe de altă parte, a susţinut că decizia recurată este rezultatul încălcării normelor de drept material, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1556 alin. (1) din C. civ., întrucât instanţa de apel nu a analizat excepţia de neexecutare a contractului, invocată prin întâmpinare, apreciind că imposibilitatea determinării cuantumului de 20% din venitul brut s-a datorat pasivităţii reclamantei.

Procedând la examinarea recursului, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atât criticile circumscrise acestei ipoteze de casare de autoarea căii de atac, cât şi critica privind neanalizarea excepţiei de neexecutare, subsumată de recurenta-pârâtă pct. 8 al aceleiaşi dispoziţii, care vizează, în realitate, tot o ipoteză de nemotivare.

Examinând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor circumscrise de recurenta-pârâtă motivului de recurs prevăzut de pct. 6. Lecturarea memoriului de recurs nu relevă formularea de către recurenta-pârâtă a unor veritabile critici de nelegalitate, ci mai degrabă exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată. Astfel, deşi se invocă existenţa unor lacune în motivare, nu au fost indicate în concret criticile, apărările sau argumentele care nu au fost analizate de către instanţa de apel în prezentarea raţionamentului logico-juridic a soluţiei pronunţate, recurenta-pârâtă limitându-se la a declara în mod generic că lipseşte motivarea.

Or, obligaţia părţilor, potrivit art. 486 lit. d) din C. proc. civ., este de a indica şi dezvolta critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor hotărârii recurate, simpla menţiune în sensul că lipseşte motivarea nefiind de natură a satisface exigenţele prevăzute de lege în cazul memoriului de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul are în vedere împrejurarea că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile.

În egală măsură, reţine instanţa supremă că nici critica potrivit căreia instanţa de apel nu a individualizat venitul avut în vedere atunci când a obligat pârâta la plata cotei de 20% din venitul brut nu poate fi asimilată ipotezei de nemotivare reglementată de cazul de casare prevăzută de pct. 6, întrucât, pe de o parte, dispoziţia din decizia atacată respectă întocmai atât modalitatea de redactare a capătului de cerere, astfel cum a fost individualizat de reclamantă prin cererea introductivă, cât şi conţinutul clauzei prevăzute de art. 4.1 din contractul de asociere în participaţiune, iar, pe de altă parte, evocarea raporturilor contractuale dintre părţi şi a aspectelor factuale ale cauzei vizează temeinicia deciziei atacate.

În schimb, instanţa supremă apreciază întemeiată critica privind neanalizarea excepţiei de neexecutare a contractului, întemeiată pe dispoziţiile art. 1556 alin. (1) din C. civ., din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Observă instanţa supremă că, în primul ciclu procesual, instanţele devolutive au soluţionat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cotei de 20% din venitul brut realizat, aferent perioadei 31.05.2017 - 03.06.2019, exclusiv prin prisma apărării formulate de pârâtă în cadrul întâmpinării, în sensul că art. 4.1 din contractul de asociere în participaţiune are caracterul unei clauze leonine.

Întrucât decizia civilă nr. 2329 din 14 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte în primul ciclu procesual, a demontat în întregime această apărare şi a casat soluţia dată de instanţa de apel cu privire la apelul principal declarat de reclamantă, se impunea ca, în rejudecare, în acord cu prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., să fie reluată cercetarea judecătorească în raport de toate motivele invocate, cu respectarea dezlegărilor obligatorii reţinute prin decizia de casare.

Din această perspectivă, observă Înalta Curte că, prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, pârâta a invocat, cu titlu de apărare, excepţia de neexecutare a contractului, arătând că îi aparţine reclamantei culpa pentru neexecutarea obligaţiilor. În argumentare, pârâta a făcut referire la art. 4.3 din contractul încheiat între părţi, potrivit căruia "la finalizarea investiţiilor ce se vor realiza de către asociatul 2, repartizarea venitului realizat din obiectul de activitate al asocierii se va reanaliza, în funcţie de aportul efectiv cu care părţile participă la asociere". A arătat pârâta că, ţinând seama de această clauză contractuală, cotele de repartizare a profitului urmau a fi modificate, sens în care a formulat propuneri către partea adversă, care, însă, nu s-au concretizat într-un act adiţional, din culpa reclamantei.

Această apărare nu a fost analizată de către instanţele de fond în primul ciclu procesual, dat fiind că s-a dat eficienţă unei alte apărări a pârâtei, referitoare la clauza leonină. Însă, odată ce s-a stabilit în mod definitiv de către instanţa de recurs din primul ciclu procesual că este neîntemeiată respectiva apărare, în rejudecare, instanţa de apel era ţinută să aplice prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, precum şi prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Aşadar, revenea instanţei de apel, ca instanţă devolutivă, obligaţia să analizeze litigiul dintre părţi, în ansamblul său, cu toate probleme de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă, instanţa de apel urmând să statueze atât în fapt, cât şi în drept. Aceasta cu atât mai mult cu cât apărarea pârâtei referitoare la excepţia de neexecutare a fost reiterată de către parte şi în etapa apelului, în primul ciclu procesual, prin intermediul concluziilor scrise, precum şi prin concluziile orale de la ultimul termen, în rejudecarea apelului.

Prin urmare, fiind vorba de o apărare invocată în primă instanţă, reiterată în etapa apelului, având caracter esenţial în contextul cauzei, atât timp cât poate influenţa soluţia asupra cererii reclamantei, Înalta Curte reţine că se impune a fi analizată de către instanţa de apel în rejudecare.

Garanţiile date de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale includ, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", ceea ce implică, în sarcina instanţelor, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Notează instanţa supremă că decizia atacată se fundamentează pe neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă, aspect care, în cauză, nu poate fi verificat şi, cu atât mai puţin, validat de instanţa de recurs, câtă vreme nu au fost analizate apărările pârâtei privind caracterul pretins justificat al neîndeplinirii propriilor obligaţii, din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 1556 din C. civ.

Astfel, deşi instanţa de apel s-a pronunţat asupra fondului chestiunii litigioase, admiţând apelul declarat de reclamantă şi obligând pârâta la plata cotei de 20% din venitul brut realizat, aferentă perioadei 31.05.2017 - 03.06.2019, nu a motivat decât parţial hotărârea adoptată.

Or, o asemenea împrejurare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitate de a analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, aspect ce impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, soluţionarea apelului se va face pornind de la premisele statuate în ciclul procesual anterior, instanţa de apel urmând a statua asupra apelului prin prisma analizării condiţiilor privind atragerea răspunderii civile contractuale şi examinând toate apărările pârâtei expuse prin întâmpinarea depusă în primă instanţă şi reiterate în apel.

Faţă de cele anterior expuse, reţinând temeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 554/2024 din 9 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă., va casa în tot decizia atacată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 554/2024 din 9 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează în tot decizia atacată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.