Appellate failure to rule on admissibility of proposed expert evidence constitutes procedural nullity requiring remand

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 05.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. Filiala Maramureş, a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 826.904,71 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 569.846,53 RON cu titlu de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 5.11 din contract, de la scadenţă şi până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1270 şi următoarele, art. 1516 şi următoarele din C. civ., dispoziţiile art. 194, art. 254 şi următoarele, art. 451 şi următoarele din C. proc. civ.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

1. Prin sentinţa civilă nr. 148 din 03 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată şi a obligat-o să achite pârâtei suma de 5000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert suportat de pârâtă).

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din data de 28.03.2018, 31.10.2018 şi 20.01.2020, a declarat apel reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar, solicitând, în principal, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru lipsa motivării şi nerespectarea dreptului la apărare, prin neadministrarea probelor.

2. Prin decizia civilă nr. 1355 din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat, a anulat în tot sentinţa apelat[, a anulat în parte încheierile apelate din data de 28.03.2018, 31.10.2018 şi 20.01.2020 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017*.

3. Prin sentinţa civilă nr. 1335 din 08 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 234.676,90 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturii fiscale nr. x/18.06.2016 şi penalităţi în cuantum de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului în sumă de 234.676,90 RON, de la data scadenţei facturii fiscale nr. x/18.06.2016 şi până la data achitării integrale a debitului; a respins celelalte pretenţii ca fiind neîntemeiate; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 18.504 RON.

Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel.

4. Prin decizia civilă nr. 1850 din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă, ca nefondat; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelantă, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

III. Recursul declarat:

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual al cauzei, recurenta-reclamantă a arătat, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., că hotărârea instanţei de apel încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, printr-o primă critică, se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra utilităţii şi concludenţei probei cu expertiză topografică, propusă prin motivele de apel, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 470, art. 478 alin. (2) şi cele ale art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., făcând trimitere la dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 9/2020 din 30 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2020.

Totodată, consideră că a fost încălcat şi dreptul la un proces echitabil, instanţele naţionale având obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probatoriu ale părţilor pentru a le aprecia pertinente.

Printr-o a doua critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă invocă nerespectarea dreptului la un proces echitabil, apreciind că instanţa de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 247 din C. proc. civ., a construit o adevărată pledoarie în favoarea intimatei-pârâte, în condiţiile în care partea era asistată de avocat şi nu a formulat astfel de critici, apărări.

În argumentare, recurenta-reclamantă susţine că deşi intimata-pârâtă nu a formulat nicio critică expresă cu privire răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul administrat reclamantei, instanţa de apel a înlăturat răspunsul acesteia.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că decizia atacă încalcă prevederile art. 425 din C. proc. civ.

Evidenţiază recurenta-reclamantă că instanţa de apel a respins cererile în probaţiune formulate, ca nefiind utile soluţionării cauzei, pentru ca mai apoi să respingă apelul ca nefiind dovedit.

Apreciază că prin mijloacele de probă solicitate, respectiv prin înscrisurile solicitate de la beneficiarul final al construcţiei, în temeiul art. 293 din C. proc. civ., s-ar fi putut proba pretenţiile deduse judecăţii.

În continuare, recurenta-reclamantă reclamă faptul că hotărârea de apel nu cuprinde o analiză a obligaţiilor contractuale prevăzute de art. 5.7 din contractul de subantrepriză, însă a fost analizat şi înlăturat răspunsul apelantei-reclamante la întrebarea 3 din interogatoriu, motivând că încalcă prevederile art. 15-3 din acelaşi contract de subantrepriză.

În opinia sa, lipsa notificării a fost un argument important în economia procesului, întrucât, potrivit prevederilor contractuale agreate de părţi, sancţiunea pentru inadvertenţa sau incorectitudinea situaţiilor de lucrări nu era refuzul de plată, ci notificarea acestora.

Pentru a sublinia importanţa motivării hotărârilor judecătoreşti, recurenta-reclamantă face trimitere la practica instanţei de contencios european al drepturilor omului, indicând hotărârea Boldea c. României şi hotărârea Hirvisaari c. Finlandei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că decizia din apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1309 din C. civ., pe care le evocă.

În opinia sa, în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea art. 1309 din C. civ., privind mandatul aparent, sens în care face trimiteri ample la doctrina în materie.

Susţine recurenta-reclamantă că din actele de la dosar, respectiv din situaţiile de lucrări şi din facturile fiscale solicitate a fi achitate în cadrul prezentului litigiu, cât şi din cele întocmite anterior, rezultă că acestea sunt semnate în numele societăţii pârâte de către domnul E., fiind acceptate şi însuşite. Mai susţine că semnătura de pe aceste facturi şi situaţii de lucrări este identică cu semnăturile de pe facturile şi situaţiile de plăţi invocate de societatea reclamantă, aceasta reprezentând uzanţa, practica părţilor contractante în raporturile comerciale dintre ele.

Prin urmare, în opinia sa, susţinerile instanţei de apel în sensul că, potrivit prevederilor contractuale, obligatorii pentru părţile din dosar, doar F. şi G. aveau autoritatea de a reprezenta societatea intimată-pârâtă, încalcă prevederile art. 1 din C. civ.. Persoana angajată a pârâtei debitoare, care era prezentă pe şantier, care realiza comunicarea cu societatea antreprenoare şi care a semnat situaţiile de lucrări şi facturile era dl. E..

Mai mult, deşi instanţa de apel a constatat ca fiind corectă împrejurarea că domnul E. a fost perceput ca o persoană cu putere de decizie în şantier, nu a constatat ca fiind incidente prevederile art. 1309 din C. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

IV. Apărarea formulată:

La 5 februarie 2025, în termenul legal, intimata-pârâtă a depus, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În combaterea criticilor, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că în cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 26 octombrie 2023 instanţa s-a pronunţat asupra probatoriului solicitat, în sensul că încuviinţarea expertizei ar fi reprezentat admiterea prematură a unuia dintre motivele de apel. Totodată, susţine că invocarea considerentelor deciziei nr. 9/2020 nu echivalează cu admiterea necondiţionată a oricărei cereri de probatoriu în faza de judecată a apelului, iar aprecierea liberă asupra probelor administrate nu poate duce la o susţinere a încălcării dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., consideră intimata-pârâtă că nu au fost formulate veritabile critici de nelegalitate susceptibile a fi încadrate în acest motiv de casare iar respingerea justificată a unor probe propuse nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare.

În combaterea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţine că dl. E. nu avea nici competenţele, nici puterea de reprezentare a societăţii pentru toate lucrările desfăşurate în şantier, aspecte care rezultă din analiza fişei postului, iar poziţia recurentei-reclamante este contrazisă de probele administrare.

În final, în ceea ce priveşte referirile la instituţia mandatului aparent, consideră că, din perspectiva dreptului material, devin incidente prevederile art. 218 din C. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 12 decembrie 2024, sub nr. x/2017*.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 mai 2025, recursul a fost admis în principiu şi s-a acordat termen în şedinţă publică.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nelegală, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat.

Constată Înalta Curte că, prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 826.904,71 de RON (contravaloare servicii prestate conform facturilor anexate cererii) şi a sumei de 569.846,53 de RON (penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, de la scadenţă şi până la achitarea integrală a debitului).

Prima instanţă a socotit acţiunea întemeiată în parte, însă instanţa de apel a respins calea de atac formulată de reclamantă şi a admis apelul declarat de pârâtă, schimbând, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii în tot a acţiunii.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte va răspunde cu prioritate motivelor de casare fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât analiza acestora conduce la constatarea nulităţii actelor de procedură ale instanţei de apel, cu consecinţe specifice asupra deciziei recurate.

Astfel, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta-reclamantă a invocat neregularităţi de ordin procedural decurgând din faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra utilităţii probei cu expertiză topografică, reclamând încălcarea efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia, potrivit art. 478 din C. proc. civ., a dispoziţiilor privind administrarea probelor în apel, conform art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, precum şi a dreptului la un proces echitabil.

În cauză, se constată că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza tehnică judiciară topografică, cu acelaşi obiectiv ca şi cea de la prima instanţă, respectiv pentru a dovedi diferenţele de nivel şi cantitatea de material necesară pentru a se realiza nivelarea terenului.

Cercetând cuprinsul încheierii de dezbateri, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pus în discuţia părţilor cererea de probatoriu şi a considerat că pronunţarea asupra utilităţii probei la respectivul moment procesual ar echivala cu o antepronunţare, întrucât critica referitoare la soluţia de respingere ca tardivă a acestei probe de către prima instanţă face obiectul unui motiv de apel. Cu alte cuvinte, instanţa de apel a apreciat că atât timp cât proba a fost respinsă de către prima instanţă, iar această dispoziţie a format obiectul unei critici prin apel, nu este în măsură să statueze asupra aceleiaşi probe, solicitate, de această dată, în etapa procesuală a apelului.

Înalta Curte observă, însă, că o astfel de abordare a probelor solicitate în faţa instanţei de apel contravine dispoziţiilor legale.

Conform art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Subsecvent, art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2).

Din aceste dispoziţii legale reiese că, în apel, li se recunoaşte părţilor dreptul de a formula cereri în probaţiune, prin care să tindă fie la completarea probatoriului administrat în faţa primei instanţei, fie la refacerea acestuia. Această prerogativă a părţilor cuprinde şi dreptul de a reitera solicitarea de încuviinţare a unor probe respinse de către prima instanţă.

Totodată, potrivit prevederilor art. 237 din C. proc. civ., aplicabile şi în apel în virtutea art. 482 din acelaşi cod, cererile de probatorii trebuie puse în discuţia părţilor şi soluţionate de către instanţa de apel anterior deschiderii dezbaterilor asupra fondului căii de atac.

Asupra încuviinţării probelor instanţa se pronunţă printr-o încheiere preparatorie, conform art. 258 alin. (2) din C. proc. civ., aplicabile şi în apel, judecătorul putând admite sau respinge probele propuse de părţi, după cum apreciază cu privire la admisibilitatea, concludenţa şi utilitatea acestora în proces.

Întrucât legea impune judecătorului să soluţioneze cererea de probatoriu înainte de începerea dezbaterii asupra fondului căii de atac, împrejurarea că prin cererea de apel au fost formulate critici privind soluţia de respingere a probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografică în faţa primei instanţe nu poate constitui o justificare legală a refuzului de a analiza concludenţa şi utilitatea probei cu expertiză topografică, solicitată în termenul legal, în etapa procesuală a apelului.

Reţine instanţa supremă că procesul civil este guvernat de principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanţa de judecată, părţile litigante şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea lor procesuală. Acestea reprezintă reguli esenţiale ce determină structura procesului civil şi guvernează întreaga activitate judiciară, nerespectarea lor fiind sancţionată cu nulitatea actelor de procedură, atrăgând casarea hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa de apel era ţinută să soluţioneze cererea de probatoriu înainte de începerea dezbaterii asupra fondului căii de atac, iar eventuala sa preocupare că, astfel, s-ar antepronunţa, nu poate avea drept remediu perturbarea cronologiei procesuale, nesocotirea prevederilor legale referitoare la propunerea, încuviinţarea şi administrarea probelor şi nici ignorarea solicitărilor părţilor.

Relevantă în cauză este şi Decizia nr. 9/2020 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în noţiunea de probe noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în faţa primei instanţe sau au fost propuse tardiv, iar în privinţa lor prima instanţă de fond a constatat decăderea.

Prin urmare, părţii i se recunoaşte dreptul de a reitera, în apel, solicitarea de încuviinţare a unei probe cu privire la care s-a constatat decăderea în primă instanţă, refuzul instanţei de apel de a proceda, anterior dezbaterii asupra fondului căii de atac, la analiza admisibilităţii, concludenţei şi utilităţii probei contravenind atât prevederilor art. 470, art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) şi art. 482 rap. la art. 237 din C. proc. civ., cât şi dreptului la apărare al apelantei-reclamante, instituit prin art. 13 C. proc. civ.

În continuarea raţionamentului, Înalta Curte mai notează că, pentru a se putea reţine incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este suficientă afirmarea încălcării acestor principii şi invocarea nulităţii, ca sancţiune aplicabilă, ci este necesar ca partea să invoce şi să demonstreze existenţa unui prejudiciu procesual suferit ca urmare a nerespectării de către instanţă a regulilor procesuale.

Or, în speţă, a fost identificată o atare vătămare.

Astfel, în primă instanţă, proba cu expertiză topografică nu a fost analizată din perspectiva utilităţii şi a concludenţei sale, ci a fost respinsă sub motiv că nu a fost solicitată în termen legal. Reclamanta a reiterat, însă, proba prin cererea de apel, iar acestei solicitări nu i s-a mai opus un viciu legat de termenul în care se propun probele în această etapă procesuală, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia instanţa de apel era ţinută a statua asupra utilităţii şi a concludenţei probei. Or, instanţa de apel a refuzat să procedeze în acest sens, sub cuvânt că s-ar antepronunţa asupra unui motiv de apel, iar în cuprinsul deciziei pronunţate a fost analizată critica exclusiv din perspectiva legalităţii soluţiei primei instanţe de respingere a probei ca tardiv solicitată.

Cu alte cuvinte, prin jocul combinat al refuzului de soluţionare a cererii de încuviinţare a probei cu expertiză topografică în apel şi al statuării instanţei de apel, prin decizia pronunţată, exclusiv asupra legalităţii soluţiei primei instanţe de respingere a acestei probe ca tardiv formulată, partea apelantă s-a văzut în situaţia în care cererea sa de probatoriu nu a fost analizată din perspectiva utilităţii şi a concludenţei, deşi în etapa procesuală a apelului nu i s-a opus nerespectarea termenului procedural de propunere a probei. Or, în atare situaţie, părţii i s-a produs o vătămare procesuală, în accepţiunea art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei recurate, în condiţiile în care în recurs nu este posibilă evaluarea utilităţii şi a concludenţei probei cu expertiză topografică, o atare operaţiune excedând limitelor controlului judiciar permis în această etapă de prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.

În considerarea celor prezentate, instanţa supremă reţine nelegalitatea hotărârii recurate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod şi justificându-se, astfel, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Faţă de motivele analizate, care atrag casarea deciziei recurate, Înalta Curtea apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va ţine seama de dezlegările date prin prezenta decizie, urmând să se pronunţe asupra cererii apelantei-reclamante de încuviinţare a probei cu expertiză topografică, respectând cronologia procesuală.

Tot astfel, în rejudecare, vor fi avute în vedere şi cererile accesorii formulate de părţi în recurs, de acordare a cheltuielilor de judecată, care vor fi soluţionate în raport cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva deciziei civile nr. 1850 din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în tot decizia atacată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.