Appeal annulled for failing to articulate cassation grounds in challenge to arbitral award on medical equipment sale

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 49/29.07.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă Laborator S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L., a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare nr. 7 din 05.01.2023 încheiat între părţi, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 43.094,73 RON cu titlu de restituire avans achiziţie aparat medical, rate lunare plătite şi beneficiu nerealizat şi a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.309 RON cu titlu de rată a inflaţiei de 10 % şi a sumei de 3.016 RON cu titlu de dobândă bancară de referinţă a BNR pentru anul 2023, calculată la suma de 43.094,73 RON. De asemenea, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, la cursul stabilit de BNR, cu titlu de daune-morale şi a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 14.686,7 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Totodată, a admis în parte cererea reconvenţională, a respins cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei de 2.833,31 euro (la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând daune interese, a obligat reclamanta-pârâtă la restituirea către pârâta-reclamantă a echipamentului constând în Analizor automat hematologie 5 DIFF seria x an fabricaţie 2022, a respins cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata de penalităţi în cuantum de 1% din valoarea echipamentului nerestituit şi de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin cererea înregistrată la data de 28.08.2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024, reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună anularea sentinţei arbitrale şi, în judecarea fondului, să se dispună respingerea cererii A. S.R.L. şi admiterea cererii reconvenţionale formulată în cadrul dosarului arbitral. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 04.09.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei material-procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile III-IV ale Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 23.09.2024 sub nr. x/2024.

Prin încheierea nr. 3F din data de 16.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a IV-a civile şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor a V-a şi a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 06.02.2025 sub nr. x/2025.

Prin sentinţa civilă nr. 27F din 28 februarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 49/29.07.2024 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2024 formulate de reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată; totodată, a respins cererea pârâtei de recuperare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs, indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare; totodată a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În cuprinsul cererii formulate, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a analizat în concret criticile aduse hotărârii atacate, ci doar s-a rezumat în a verifica dacă aceasta este motivată.

A subliniat recurenta că elementul esenţial pentru acest litigiu era dacă există o cerere a A. către B. pentru a i se furniza consumabile, acest aspect primordial invocat de către A. şi contestat de către recurentă trebuia analizat de către Tribunalul arbitral şi de către Curtea de Apel Bucureşti.

Recurenta a arătat că Tribunalul arbitral nu a motivat de ce a înlăturat apărările sale constând în inexistenţa unei comenzi neonorate pentru consumabile, rezumându-se în arăta că apărările nu se susţin.

În acelaşi mod, Curtea de Apel Bucureşti a conchis că nu poate analiza fondul şi a indicat paginile în care Tribunalul arbitral a încercat o motivare.

Practic, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat în concret dacă hotărârea arbitrală este motivată sau nu.

Nu este suficient, din punct de vedere juridic să arăţi că anumite apărări "nu se susţin" şi să indici paginile din hotărâre în care se aduc anumite argumente.

Efectul interpretării aduse de către Curtea de Apel Bucureşti este unul absurd, respectiv că nu ar putea fi anulate hotărâri arbitrale decât pentru lipsa totală a motivării.

Or, scopul motivării este acela de a face părţile să înţeleagă raţionamentul juridic al arbitrilor, respectiv al judecătorilor. Iar, în speţă, elementul esenţial, care a generat litigiul (presupusa nelivrare a reactivilor), nu a fost deloc explicat. Practic nici tribunalul arbitral, nici Curtea de Apel Bucureşti nu a putut explica la ce moment şi ce reactiv nu a fost livrat. Motivarea cu titlu general a tribunalului arbitral, confirmată de către Curtea de Apel Bucureşti nu este suficientă pentru ca părţile să înţeleagă de ce s-a pronunţat o astfel de soluţie.

Mai mult decât atât, tribunalul arbitral a ales să acorde daunele morale solicitate de pârâtă fără să motiveze în vreun fel, care sunt prejudiciile concrete pe care le-a avut în vedere.

Scopul unei hotărâri, fie ea şi arbitrală, este aceea de a arăta părţilor care este interpretarea concretă a probelor aduse în faţa instanţei. Or, în speţă, nu a existat o asemenea interpretare, nu a arătat tribunal arbitral care este cererea exactă formulată de reclamanta-pârâtă ce nu a fost onorată de către recurentă în ceea ce priveşte consumabilele. Tribunalul arbitral a greşit flagrant deoarece nu a analizat în concret aceste aspecte esenţiale.

Un contract nu poate fi desfiinţat pentru neexecutare dacă, pe de o parte neexecutarea este dovedită, ceea ce nu s-a întâmplat, şi pe de altă parte, că neexecutarea este esenţială. Simpla notificare a unei părţi prin care se invocă o neexecutare care nu este reală, nu echivalează cu o cauză de rezoluţiune.

Mai mult, tribunalul arbitral a acordat atât dobânda legală, cât şi rata inflaţiei. Nu există temei legal sau contractual pentru acordarea ratei inflaţiei.

Aşa cum instanţa de recurs trebuie să analizeze dacă hotărârea atacată este conformă cu normele de drept procedural şi material, în mod similar instanţa investită cu acţiune în anulare trebuie să analizeze dacă o hotărâre arbitrală este motivată sau dacă încalcă sau nu prevederi imperative ale legii.

În continuare, recurenta a susţinut că a prezentat în Notele scrise din 26.04.2024, depuse în dosarul arbitral, care au fost reactivii livraţi către A. S.R.L. în perioada contractuală.

În acest context, recurenta a reiterat susţinerea conform căreia a livrat LYC 1 conform facturilor din februarie, martie, mai, iulie, septembrie şi octombrie 2023.

Inexistenţa unei comenzi pentru consumabilul LYC 1 din punct de vedere procedural este un fapt negativ, care nu trebuie nici măcar dovedit de recurentă. Sarcina probei aparţinea A. S.R.L. care trebuia să facă dovada faptului pozitiv vecin şi conex, respectiv că a formulat o cerere pentru acest consumabil.

De asemenea, instanţa arbitrală, încălcând dispoziţiile art. 1.270 C. civ.., a admis dreptul denunţării unilaterale al reclamantei, deşi conform contractului acesta nu exista. În art. 9 din contract se prevede doar dreptul recurentei de a denunţa unilateral contractul, reclamanta putea, cel mult, să transmită o notificare de punere în întârziere pentru executarea obligaţiei conform art. 1521 C. civ.

A mai susţinut recuenta că "hotărârea atacată" încalcă dispoziţiile art. 1552 C. civ. prin faptul că "Tribunalul arbitral a decis să constate rezoluţiunea contractului de vânzare nr. 7 din 05.01.2023 încheiat de părţi, ca urmare a notificării pârâtei-reclamante de către reclamanta-pârâtă, la data de 11.01.2024, pentru neexecutarea culpabilă de către pârâta-reclamantă a unei obligaţii esenţiale a contractului, aceea a furnizării reactivilor necesari utilizării aparatului achiziţionat, dar şi în acord cu prevederile contractului potrivit cărora, vânzarea s-a încheiat cu rezerva dreptului de proprietate până la executarea tuturor obligaţiilor de plată a preţului şi a accesoriilor."

Recurenta a precizat că reclamanta nu putea solicita rezoluţiunea contractului prin simpla notificare pentru că nu era prevăzut în contract acest drept, iar furnizarea reactivilor nu era o clauză esenţială a contractului.

Recurenta a mai arătat că, potrivit celor învederate în răspunsul din 26/04/2024 şi având în vedere prevederile art. 1551 C. civ., cum contractul de vânzare cumpărare (chiar şi cu plata în rate) este cu executare instantanee nu succesivă, lipsa unui reactiv în valoare de 85,28 RON plus TVA ar putea fi considerată o neexecutare de mică însemnătate, care nu dă dreptul la rezoluţiune,

Intimata a transmis întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de motivele de casare arătate de recurentă, solicitând, totodată, respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte, pentru motivele reţinute în practicaua prezentei decizii, a calificat excepţia de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare ca excepţie de nulitate şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Recursul de faţă este îndreptat împotriva unei sentinţe pronunţate în temeiul art. 613 C. proc. civ., iar această cale de atac este supusă unei duble limitări; pe de o parte, rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. şi obligă pe autorul său să prezinte critici concrete împotriva sentinţei, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de control judiciar, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 1/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Având în vedere aceste repere, Înalta Curte constată că recurenta a indicat, formal, în susţinerea căii extraordinare de atac, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Referitor la motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că argumentele expuse de recurentă sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise acestor motiv de casare.

În acest sens, se constată că recurenta nu îşi argumentează criticile din perspectiva unor chestiuni de nelegalitate prin raportare la motivele de casare invocate, ci face referire la neanalizarea în concret de către curtea de apel a criticilor aduse hotărârii tribunalului arbitral, în acest context referindu-se, în mod expres, la faptul că elementul esenţial care a generat litigiul, presupusa nelivrare a reactivilor, nu a fost deloc explicitat de către Tribunalul arbitral şi de către Curtea de Apel Bucureşti, recurenta aducând în dezbatere şi faptul că a livrat LYC 1 conform facturilor din februarie, martie, mai, iulie, septembrie şi octombrie 2023, iar inexistenţa unei comenzi pentru consumabilul LYC 1 este un fapt negativ, care nu trebuie dovedit de recurentă, sarcina probei aparţinând părţii adverse.

De asemenea, a mai făcut referire recurenta la faptul că: tribunalul arbitral a acordat daune morale fără să arate ce prejudicii concrete a avut în vedere, precum şi că a acordat atât dobândă legală cât şi rata inflaţiei deşi nu există temei legal sau contractual pentru acordarea ratei inflaţiei; prin hotărârea arbitrală nu s-a făcut o interpretare concretă a probelor aduse în faţa instanţei; instanţa arbitrală a încălcat dispoziţiile art. 1270 din C. civ. admiţând dreptul denunţării unilaterale al reclamantei, deşi conform contractului acesta nu exista; hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 1552 C. civ., în acest sens redându-se considerente reţinute de tribunal în hotărârea arbitrală.

Or, aducând în dezbatere aspecte vizând probele administrate, presupusa interpretare eronată a probatoriului şi situaţia de fapt cu prezentarea unor alegaţii care relevă doar nemulţumirea recurentei referitoare la neînsuşirea de către curtea de apel a susţinerilor formulate, fără să se evoce o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare invocate, se constată că nu s-a respectat configuraţia actuală a recursului care impune părţilor evidenţierea unor critici de nelegalitate, iar nu de netemeinicie, cum este cazul în speţă.

Dincolo de faptul că se relevă critici referitoare la hotărârea arbitrală, recurenta aduce în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, presupusa omisiune a analizării unor probatorii în sensul dorit de aceasta, respectiv relevanţa pe care o anumită probă o are în soluţionarea cauzei, situaţia de fapt, opinia personală privind interpretarea clauzelor contractului, evaluarea comportamentului părţilor, natura şi conţinutul obligaţiilor contractuale şi modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, aspecte ce nu pot fi circumscrise niciunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neanalizarea de către curtea de apel a criticilor aduse hotărârii tribunalului arbitral şi afirmaţiile care vizează hotărârea arbitrală, aşa cum au fost prezentate de recurentă sunt simple alegaţii fără valoarea unei dimensiuni de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât obiectul recursului trebuie să se înscrie în limitele prevăzute de art. 483 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În motivele de recurs nu se regăsesc consideraţii cu privire la modalitatea în care curtea de apel a justificat menţinerea soluţiei instanţei arbitrale, ci aprecieri generale şi factuale legate de analiza sumară a celor susţinute de recurentă şi a neargumentării, în opinia recurentei, a soluţiei pronunţate, chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Afirmaţiile recurentei nu au relevanţa unor critici de nelegalitate, câtă vreme nu se aduc argumente concrete în sprijinul acestora, simplele alegaţii în sensul neexplicitării de către curtea de apel a elementului considerat esenţial care a generat litigiul - presupusa nelivrare a reactivilor, şi nemulţumirea recurentei faţă de concluzia la care a ajuns instanţa neavând semnificaţia atribuită de autoarea demersului judiciar.

Înalta Curte constată că ceea ce invocă recurenta este de fapt o nemotivare determinată de lipsa analizării probelor existente la dosar, însă criticile formulate nu susţin în realitate nemotivarea, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a interpretat probele administrate în cauză şi a apreciat asupra concludenţei şi utilităţii acestora.

În consecinţă, constatând că recurenta nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul juridic al curţii de apel ce a determinat respingerea acţiunii în anulare promovate de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin sentinţa recurată, partea rezumându-se a expune atât consideraţii teoretice generale despre ipoteza nemotivării unei hotărârii judecătoreşti, cât şi simple opinii personale, potrivit cărora curtea de apel nu a explicitat elementul esenţial al litigiului, Înalta Curte reţine că, fără să combată în vreun fel argumentele curţii de apel ce ţin de corecta aplicare a legii, astfel cum au fost menţionate în hotărârea atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, autoarea acestui demers judiciar a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm, în cea mai mare parte, în faţa unei duplicări a susţinerilor din etapa procesuală anterioară.

Aşa fiind, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 27F din 28 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimată, urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurenta B. S.R.L. la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 27F din 28 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta B. S.R.L. la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.