Company's Tort Claim Against State Over Registry Seizure Notation Held Inadmissible as Merit-Based, Final Rulings Stand

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 14.07.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, solicitând: obligarea pârâţilor la plata sumei de 750.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului (estimativ şi provizoriu) cauzat prin notarea abuzivă în Cartea Funciară a sechestrului penal asupra imobilului teren în suprafaţă de 1.734 mp situat în Staţiunea Mamaia, actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale la suma care face obiectul litigiului începând cu data introducerii acţiunii hotărârii şi până la plata efectivă a creanţei; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 726/22.06.2023, Tribunalul Constanţa a hotărât următoarele: a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.A., care prin decizia civilă nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, indicând, în mod expres, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului.

După expunerea circumstanţelor care au generat litigiul, recurenta, invocând aplicarea greşită a normelor de drept material, a evidenţiat, în esenţă, următoarele:

Prima critică din recurs vizează soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

În acest sens, recurenta a susţinut că, raportat la dispozitivul şi considerentele deciziei penale nr. 17/21.01.2021 a ICCJ, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care s-a constatat că măsura sechestrului penal nu a vizat terenul proprietatea sa, punerea în executare de către OCPI Constanta a deciziei penale s-a făcut cu încălcarea limitelor titlului executoriu şi că instanţele civile au soluţionat plângerea împotriva notării abuzive a acestei măsuri în Cartea Funciara, cu încălcarea vădită a normelor legale aplicabile şi fără a observa că în cauză nu s-a dispus măsura sechestrului penal asupra terenului în litigiu.

Aşadar, contrar susţinerilor instanţei de apel, Statul Român are o răspundere obiectivă pentru modul în care se pune în executare hotărârea penală sau pentru erorile judiciare care au avut drept urmare încălcarea dreptului la proprietate al reclamantei şi, ca atare, se legitimează procesual pasiv în speţă.

Cea de-a doua critică din recurs vizează aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1349 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, sub aspectul faptei ilicite şi a culpei.

Astfel, instanţa de apel a analizat exclusiv condiţia faptei ilicite şi a culpei, apreciind că celelalte cerinţe ale răspunderii civile delictuale nu se mai impun a fi analizate, nefiind îndeplinite primele două condiţii de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a intimatei-parate OCPI Constanţa.

Cu privire la fapta ilicită şi culpa intimatei-pârâte OCPI Constanta, în opinia recurentei, instanţa de apel a reţinut greşit: că aceasta era obligată să noteze în Cartea Funciară hotărârea penală definitivă, prin care s-a dispus sechestrarea terenului aparţinând A.; că Rezoluţia din 14.04.2008 emisă de Parchetul de pe lângă ICCJ, prin care s-a înfiinţat Ordonanţa de sechestru şi s-a revocat sechestrul asupra terenurilor aparţinând recurentei-reclamante, nu ar fi fost comunicată OCPI, odată cu hotărârea penală şi că instanţele au analizat corectitudinea notării în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 7/1996.

Contrar acestor susţineri, se va observa că prin hotărârea penală nu s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra terenului menţionat, chestiune lămurită prin decizia penală nr. 17/21.01.2021, pronunţată în dosar nr. x/2020.

Urmare a pronunţării acestei hotărâri, prin care instanţa penală a stabilit că măsura sechestrului penal nu se referă la terenul recurentei, OCPI Constanţa a dispus radierea măsurii sechestrului penal din Cartea Funciară.

De asemenea, în circumstanţierea faptei ilicite, a susţinut recurenta, sunt edificatoare înscrisurile (evidenţiate în memoriul de recurs), pe care OCPI Constanţa le deţinea şi din care rezultă fără echivoc faptul că nu exista nicio măsură asiguratorie asupra acestui imobil la momentul notării hotărârii penale (1.03.2019) în Cartea Funciară.

Astfel, s-a făcut referire la: Ordonanţa de instituire a sechestrului nr. 29/P/2005 din data de 15.02.2008, emisă de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv la Rezoluţia din 14.04.2008, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosar nr. x/2005, precum şi la faptul că, în speţă, culpa intimatei OCPI rezidă în notarea hotărârii penale în Cartea Funciară, fără a face verificările necesare şi fără a observa că această hotărâre nu vizează terenul aparţinând reclamantei.

Împrejurarea potrivit căreia notarea sechestrului penal în Cartea Funciară ar fi făcut obiectul analizei instanţelor în procedura specială, prevăzută de Legea nr. 7/1996, este lipsită de semnificaţie juridică având în vedere decizia penală nr. 17/21.01.2021 a ICCJ.

Se va observa, a mai arătat recurenta, că, prin adresa de punere în executare a sentinţei penale nr. 148/F/10.07.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2008, modificată prin decizia penală nr. 32/A din 7.02.2019 a ICCJ, secţia penală, nu este indicat expres terenul proprietatea sa ca obiect al sechestrului.

După redarea art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014, recurenta a concluzionat că, OCPI Constanţa, prin prepuşii săi, a săvârşit fapta ilicită în mod culpabil şi încălcând norma legală evocată, a procedat la notarea abuzivă a sechestrului în Cartea Funciară, depăşind astfel limitele titlului executoriu emis de instanţa penală în dosar nr. x/2018.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea este nemotivată sub aspectul analizei condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Astfel, în opinia recurentei, în mod greşit instanţa de apel nu a analizat criticile cu privire la cerinţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Recurenta a prezentat în cuprinsul cererii formulate o serie de aspecte care pot fi observate cu privire la cerinţa prejudiciului şi care, în opinia acesteia, nu au fost analizate de instanţa de apel; de asemenea, a făcut referire la principiul reparării integrale a prejudiciului şi principiul reparării în natură a prejudiciului, amintind dispoziţiile art. 1385 alin. (1) şi alin. (3) C. civ., art. 1531, art. 1535 şi art. 1385 alin. (4) din acelaşi cod.

A mai arătat recurenta că, în speţă, prejudiciul cauzat prin notarea abuzivă în Cartea Funciară a hotărârii penale, prin care s-au menţinut măsurile asigurătorii, care nu vizau societatea A., a fost determinat prin raportul de expertiză contabilă la valoarea de 203.626,44 euro.

Totodată, recurenta a menţionat că legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din starea de fapt dovedită prin înscrisurile depuse în probaţiune.

În final, recurenta a făcut referire la obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., la faptul că motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială, pentru efectuarea acestui act de procedură, indiferent în ce etapă procesuală ar fi pronunţată, precum şi la faptul că nemotivarea hotărârii reprezintă temei de anulare a hotărârii.

În concluzie, contrar susţinerilor instanţei de apel, s-a arătat că, în speţă, condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. sunt îndeplinite faţă de ambii pârâţi, motiv pentru care recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa a transmis întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca nefondat, susţinând şi caracterul inadmisibil al căii de atac sub aspectul motivelor invocate de recurentă.

Totodată, intimatul Statul Român a transmis concluzii scrise, prin care a invocat nulitatea căii extraordinare de atac, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că partea a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Astfel, se constată că argumentele expuse în fundamentarea recursului cuprind semnificative referiri critice la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate şi la situaţia de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare, recurenta-reclamantă tinzând la schimbarea acesteia, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, cum impun dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În concret, în argumentarea criticilor formulate, recurenta face referire la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive rezultată din succesiunea de acte şi hotărâri judecătoreşti privind măsura sechestrului asigurător penal menţionată în cauză, aducând în dezbatere chestiuni de netemeinicie.

Recurenta este nemulţumită de împrejurarea că nu i s-a admis demersul judiciar, în calea extraordinară de atac aceasta limitându-se, în cea mai mare parte, să reia susţinerile din etapa procesuală anterioară şi să evidenţieze o serie de aprecieri personale, respectiv consideraţii teoretice cu privire la acţiunea în răspundere civilă delictuală, cu referire la motivarea unei hotărâri judecătoreşti, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de prim control judiciar în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În ipoteza în care au fost invocate prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestor texte legale, recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivele de nelegalitate invocate şi considerentele reţinute de instanţa de apel.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a deciziei recurate prin prisma confirmării soluţiei primei instanţe referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv prin prisma confirmării soluţiei privind nereţinerea răspunderii civile delictuale a OCPI Constanţa, raportată la modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului susţinerilor din apel, nu este suficientă pentru a se proceda la admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, instanţa nefiind ţinută să răspundă argumentelor părţilor în raport cu convingerile acestora.

Criticile recurentei se raportează exclusiv la situaţia de fapt, reluând nemulţumiri privind aprecierea probelor, fără a combate analiza efectuată de instanţa de apel, exprimându-se doar dezacordul cu soluţia pronunţată, iar nu cu raţionamentul juridic care o fundamentează.

Recurenta-reclamantă, nemulţumită fiind de constatarea neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale (fapta ilicită şi culpa), tinde să procedeze la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel şi susţine, în esenţă, că în circumstanţierea faptei ilicite sunt edificatoare o serie de înscrisuri, enumerate în cererea de recurs, iar culpa intimatei OCPI rezidă în notarea hotărârii penale în Cartea Funciară, fără a se face verificări şi fără a se observa că respectiva hotărâre nu vizează terenul reclamantei. Or, o astfel de abordare, prin care se tinde a se demonstra că îndeplinirea faptei ilicite şi a culpei pârâtei rezultă din o serie de înscrisuri aflate la dosarul cauzei, inclusiv hotărâri judecătoreşti, nu poate fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului, al cărei specific este cercetarea unor aspecte de nelegalitate.

Cererea de recurs nu permite identificarea unor motive de nelegalitate privitoare la considerentele deciziei atacate, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: art. 1349 C. civ., art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014, etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Este de subliniat că, în condiţiile în care criticile vizând nemulţumirea recurentei faţă confirmarea prin decizia atacată a soluţiei primei instanţe (în sensul că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile cumulativ prescrise de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale - fapta ilicită şi culpa intimatei-pârâte OCPI Constanţa), aduc în dezbatere chestiuni de netemeinicie, celelalte susţineri evidenţiate în cererea de recurs, referitoare la nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte celelalte două condiţii ale răspunderii civile delictuale (existenţa prejudiciului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu), nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva nulităţii căii de atac, sancţiunea nulităţii neputând fi înlăturată prin referiri la o analiză pe care instanţa de apel nu avea obligaţia de a o face.

De altfel, şi acest set de observaţii privind nemotivarea hotărârii sub aspectul existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ca şi celelalte critici la care s-a făcut referire mai sus, antamează chestiuni de netemeinicie, recurenta fiind nemulţumită de modul în care instanţa de apel a confirmat pe baza probatoriului şi a situaţiei de fapt că nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a intimatei-pârâte OCPI Constanţa, tinzând, în realitate, la o reanalizare a fondului litigiului, repunând în discuţie probele, ceea ce nu este permis în recurs.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări, în cea mai mare parte, a susţinerilor din etapa procesuală anterioară, aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curţii de Apel Bucureşti spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea specificului acestei căi extraordinare de atac, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu o nouă judecată pe fond.

Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.