Health insurer’s cassation appeal annulled for raising factual issues absent legal grounds; hospital overpayment ruling stands final.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 29.11.2023, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2023, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Spitalul Clinic CF Witting, prin care aceasta a solicitat admiterea cererii şi obligarea pârâtului la plata sumei totale de 2.828.467,56 RON, compusă din: 2.387.627,00 RON, reprezentând plăţi nejustificate efectuate de CASMB către pârât, debit stabilit în urma Raportului de control nr. x/13.10.2022 emis de Direcţia Naţională Control şi Antifraudă din Cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ca urmare a controlului efectuat la pârât în calitate de furnizor de servicii medicale spitaliceşti; 440.840,56 RON, reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) calculate la data elaborării raportului de control.

Prin sentinţa civilă nr. 1289/22.05.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 03.10.2024, sub acelaşi număr de dosar.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Spitalul Clinic CF Witting a ridicat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la prevederile art. 457 din C. proc. civ., în interpretarea Deciziei nr. 19/2016 pronunţate într-un recurs interesul legii.

În şedinţa publică din 20.01.2025 s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în acord cu dezlegările instanţei supreme reţinute prin Decizia în interesul legii nr. 19/2016, s-a dispus calificarea căii de atac exercitate ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 38/A din 20 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a declarat recurs, indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În cuprinsul cererii formulate, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a respins ca nefondată critica referitoare la inexistenţa rolului activ al primei instanţe.

În acest sens, după redarea prevederilor art. 254 alin. (5) teza 1 C. proc. civ. şi art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta a subliniat că obligaţia instanţei este aceea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale; în egală măsură, legea obligă judecătorului cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să ţină seama de toate circumstanţele cauzei şi să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echităţii şi bunei-credinţe.

Astfel, instanţa de fond trebuia să pună în vedere părţilor interesate să completeze probatoriul, iar, în condiţiile în care aprecia că se impune administrarea probei cu expertiză contabilă trebuia să solicite părţilor un punct de vedere cu privire la necesitatea administrării acesteia.

De asemenea, a susţinut recurenta, că, deşi a anexat dovada plăţilor efectuate de CASMB către pârât, instanţa de apel s-a limitat a aprecia total eronat că a pretins instanţei să realizeze corespondenţa dintre cheltuielile decontate şi cele decontabile.

În speţă, interpretarea dată de instanţa de apel articolului 254 alin. (1), alin. (6) din C. proc. civ. echivalează cu o denegare de dreptate prin raportare la art. 22 alin. (2) şi art. 254 alin. (5) teza I din acelaşi cod.

Prin urmare, decizia recurată este neîntemeiată atât prin omisiunea de a analiza criticile principale ale apelului, cât şi pentru considerentele referitoare la limitele rolului activ.

O altă critică a recurentei se referă la faptul că instanţa de apel nu a analizat cele menţionate de aceasta în sensul că prima instanţă, în mod greşit, a considerat că nu are relevanţă constatarea făcută de organul de control al CNAS, care este un terţ faţă de raporturile contractuale în discuţie şi ale cărui observaţii nu dau naştere unui drept substanţial, de care să se prevaleze instituţia publică (CASMB).

De asemenea, instanţa de fond eronat a susţinut că raportul de control nu are nicio valoare probatorie faţă de pârâtă, recurenta amintind, în acest context, o parte din prevederile Ordinului nr. 1012/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu privire la Direcţia generală control şi antifraudă (DGCA) şi CNAS.

În continuare, a afirmat recurenta, instanţa de apel eronat a susţinut că pârâtul nu şi-a recunoscut parţial pretenţiile.

În acest sens, a arătat recurenta, chiar pârâtul a recunoscut prin întâmpinare (cea de la fond) că au existat diferenţe de sume între valoarea cererilor şi valoarea facturilor justificative în cuantum de 865.660 RON pentru perioada august- octombrie 2020 şi suma în cuantum de 340.578 RON pentru perioada februarie- iunie 2021 (chiar dacă nu a recunoscut întreaga sumă), iar instanţa de apel total eronat a susţinut că raportul de control se rezumă la a indica doar cheltuieli justificate prin facturi din afara perioadei de raportare.

De asemenea, pârâtul a recunoscut că a fost în imposibilitate tehnică de a întocmi un buget rectificativ pentru flecare lună pentru care s-au făcut cereri de fundamentare şi că rectificările bugetare ulterioare încasării sumelor, conform cererilor de fundamentare transmise către recurentă, au fost distribuite şi pe alte articole bugetare decât cele menţionate în cererile de fundamentare, pentru asigurarea funcţionării echilibrate a spitalului. Deci, chiar pârâtul a recunoscut că a solicitat nişte sume ce nu reprezintă cheltuieli efectiv realizate.

Astfel, se poate constata că întocmai articolele la care face referire instanţa de apel, art. 348 şi art. 436 C. proc. civ., au aplicabilitate în prezenta speţă, fiind vorba de o recunoaştere parţială a pretenţiilor de către pârât, şi nu cum, contrar, susţine instanţa de apel că aceste articole nu au aplicabilitate.

Intimatul-pârât a transmis întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu sunt printre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ., solicitând totodată menţinerea deciziei atacate.

În şedinţa publică din 21 octombrie 2025, Înalta Curte a calificat excepţia de inadmisibilitate, invocată de intimatul-pârât Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting, ca fiind excepţia de nulitate a recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recurenta nu îşi argumentează criticile din perspectiva unor chestiuni de nelegalitate, prin raportare la motivul de casare invocat, ci, face referire la dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., art. 254 alin. (1), alin. (6), alin. (5) teza 1 C. proc. civ., art. 348 şi art. 436 din acelaşi cod, aducând în dezbatere aspecte vizând probele administrate şi situaţia de fapt (ex: raportul de control DGCA, omisiunea instanţei de fond de a ordona probe, etc.) prezentând o serie de alegaţii care relevă doar nemulţumirea sa cu privire la neînsuşirea de către instanţa de apel a susţinerilor formulate, fără să se evoce o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de casare invocat.

Omisiunea de a analiza criticile principale ale apelului şi afirmaţiile referitoare la limitele rolului activ, susţinute de recurentă sunt simple alegaţii fără valoarea unei dimensiuni de nelegalitate, întrucât aduc în discuţie doar situaţia de fapt, chestiuni vizând probele administrate sau presupusa neglijare a ordonării unor probatorii şi relevanţa pe care un anumit tip de probă îl are în soluţionarea cauzei, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat, în mod expres, de recurentă.

De asemenea, afirmaţia recurentei în sensul că instanţa de apel a greşit când a concluzionat că pârâtul nu şi-a recunoscut, parţial, pretenţiile este o critică de netemeinicie, câtă vreme se referă la faptele pe care instanţa le-a considerat dovedite/nedovedite, la modul cum aceasta a interpretat probele şi la ce concluzii factuale a ajuns instanţa.

Prin aceste critici se atacă, în realitate, constatările de fapt şi evaluarea probelor făcute de instanţă, ceea ce intră în sfera netemeiniciei, fiind chestiuni de fond, nu de drept.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări, în cea mai mare parte, a susţinerilor din etapa procesuală anterioară, aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curţii de Apel Bucureşti spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanţe a fondului.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.