Strict admissibility limits of revision for contradictory judgments barring merits review after quashing

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la 05.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca prin hotărârea executorie de drept să oblige pârâta la plata sumei egale cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute în baza art. 81 din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care se impozitează potrivit legii, actualizate la nivelul indemnizaţiei de încadrare brute lunare maxim în plată a unui judecător în activitate, cu dobânzile legale aferente calculate de la data de 15.01.2015, când exerciţiul dreptului a fost suspendat prin prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 până la data plăţii, în aplicarea considerentelor sentinţei definitive nr. 8098/9.09.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă.

Prin încheierea pronunţată la data de 23.04.2021 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 6637 din data de 07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4040/23.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 6637 din data de 07.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Împotriva sentinţei civile nr. 6637 din data de 07.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată la în data de 26.07.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub numărul x/2022.

În motivarea cererii formulate, revizuenta arată că aceasta este întemeiată pe motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa supusă revizuirii, nr. 6637/07.10.2021, definitivă, încălcând autoritatea de lucru judecat pozitivă a sentinţei nr. 8098/9.09.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 1151/21.02.2023, pronunţată în dosarul x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

Împotriva acestei decizii revizuenta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub numărul x/2022.

Prin decizia civilă nr. 2678 din data de 13.12.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca lipsită de obiect excepţia nulităţii procedurii de filtrare a recursului, a admis recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1151 din data de 21.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată a cererii de revizuire Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub numărul x/2022*.

Prin decizia civilă nr. 54 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 6637/07.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa încuviinţării cererii de revizuire.

Circumscris acestui motiv de casare recurenta a susţinut încălcarea art. 501 - 502 C. proc. civ. şi a principiului securităţii şi certitudinii juridice.

După prezentarea deciziei nr. 2678/13.12.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi evidenţierea art. 500 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 501 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în condiţiile în care instanţa supremă a casat, în tot, cea dintâi decizie recurată, după casare, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., prima instanţă trebuia să respecte această dispoziţie legală neechivocă, să judece cererea de revizuire pe fond şi să examineze efectiv argumentele invocate în susţinerea motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru cazul hotărârilor potrivnice prin încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de hotărârea supusă revizuirii, aplicând dispoziţiile art. 513 alin. (4) a 2-a ipoteză, teza a 2-a C. proc. civ., în ce priveşte încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Întrucât, după casarea pentru un motiv echivalat de instanţa de casare cu necercetarea fondului de către prima instanţă, în accepţiunea dată de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de evocare a fondului, la care face trimitere art. 497 C. proc. civ. în acest caz pe care s-a întemeiat casarea, prima instanţă, care a pronunţat hotărârea casată, reînvestită cu o nouă judecată a cererii de revizuire - Curtea de Apel Bucureşti, deşi trebuia să pronunţe o sentinţă asupra fondului cererii de revizuire conform art. 424 alin. (4) raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., a pronunţat tot o decizie, precum în primul ciclu procesual.

A mai arătat că instanţa reînvestită a echivalat statutul celor doi asistenţi judiciari cu statutul judecătorilor, aspect care rezultă neechivoc din încălcarea dispoziţiei art. 60 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 prin nemenţionarea în finalul hotărârii sub numele şi semnătura asistenţilor judiciari a opiniei lor cu vot consultativ.

În realitate, judecătorul care a intrat în compunerea completului în al doilea ciclu procesual nu a acceptat subiectiv soluţia de casare a deciziei din primul ciclu procesual, fapt care se prezumă din următoarele aspecte verificabile obiectiv: pronunţarea tot a unei decizii în condiţiile mai sus relatate; redarea integrală a motivării deciziei casate; examinarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat cu condiţiile triplei identităţi, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat neformând obiectul cererii de revizuire; reţinerea respingerii unei excepţii a autorităţii de lucru judecat prin sentinţa supusă revizuirii, deşi excepţia respinsă a fost invocată de pârâtă, nu de reclamantă cum acreditează această decizie; pronunţarea aceleiaşi soluţii de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire; ignorarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat asupra cărora a statuat Decizia obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62/2021, publicată în M Of. nr. 1072/9. XI.2021 pentru invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat decizie invocată de revizuentă.

A punctat şi faptul că decizia casată conţinea menţiunea dreptului de recurs şi a instanţei de depunere a lui, iar decizia atacată cu recursul de faţă cuprinde menţiunea definitivă, contrar art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că încălcarea principiului disponibilităţii şi legalităţii reglementate de art. 9 alin. (2) şi art. 7 C. proc. civ. întrucât efectul negativ al autorităţii de lucru judecat nu a format temei al cererii de revizuire şi încălcarea Deciziei nr. 62/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a dispoziţiei art. 521 alin. (3) C. proc. civ., au format motive de recurs ale primului recurs admis de instanţa de casare.

Prima instanţă, în al doilea ciclu procesual, a încălcat şi principiul securităţii şi certitudinii juridice, întrucât aşteptarea legitimă a revizuentei a fost ca această instanţă să respecte dezlegările obligatorii statuate prin decizia de casare, "în conformitate cu prevederile imperative ale art. 501 C. proc. civ..", şi dispoziţiile procedurale legale incidente post casare, nu să le încalce, nesocotind astfel, în limitele art. 502 C. proc. civ. şi principiul non reformatio in peius.

Într-o altă critică, recurenta a făcut referire la compunerea nelegală a completului, lipsa de independenţă a judecătorului cauzei, încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 47 alin. (2) din Carta UE.

Cu privire la principiul judecătorului legal şi la obligaţia verificării din oficiu de către instanţă dacă în compunerea sa îndeplineşte cerinţele legale de independenţă şi imparţialitate, o astfel de verificare reprezentând o formalitate esenţială a cărei respectare intră în domeniul de aplicare al ordinii publice, devin incidente considerentele Hotărârii din 1 iulie 2008 a CJUE (Marea Cameră) în cauza C-341/06, care, asimilând jurisprudenţa CEDO cu privire la cerinţa judecătorului legal, a statuat în sensul că articolul 6 alin. (1) din CEDO, constituie un drept fundamental pe care Uniunea Europeană, în temeiul articolului 6 alin. (2) UE, îl respectă ca principiu general (Hotărârea din 26 iunie 2007, Ordre des barreaux francophones et germanophone şi alţii, C-305/05, Rep., p. I-5305, punctul 29).

Compunerea completului se transpune în principiul judecătorului legal, piatră unghiulară a statului de drept, iar acesta intră în domeniul de aplicare a ordinii publice, instanţa având o obligaţie legală de verificare din oficiu a îndeplinirii cerinţelor legale de alcătuire a ei, anterior pronunţării hotărârii atacate.

De altfel, în dreptul intern compunerea completelor de judecată este reglementată de legea de organizare judiciară, iar dispoziţiile Legii nr. 304/2022 de imediată aplicare, plasează independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi supunerea lor numai legii în setul de principii ale organizării judiciare.

Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor instituie următoarele principii: art. 3 alin. (3) "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii soluţionează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, fără constrângeri, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii directe sau indirecte din partea oricărei persoane sau autorităţi."

Este, astfel, evident, a susţinut recurenta, că soluţionarea cauzei prin decizia atacată s-a făcut de instanţă cu încălcarea normelor de alcătuire a acesteia reglementate atât de Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor, precum şi de dreptul convenţional şi unional, observând încălcarea principiului legalităţii susţinut de nesocotirea dezlegărilor obligatorii ale instanţei de casare şi a dispoziţiilor care reglementează regulile de procedură de urmat de instanţă subsecvent casării.

Recurenta a mai arătat că, în ceea ce priveşte imperativul respectării legii de către judecător şi corelaţia lui cu alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 33/2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, M. Of. nr. 146 din 15.02.2018, redându-se sub acest aspect considerentele reţinute la punctele 163 şi 164 ale respectivei decizii.

De asemenea, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 705/2023, pct. 18, publicată în M.Of. nr. 136/19.02.2024, a reţinut că executarea obligaţiilor legale în modalităţile şi termenele stipulate de lege reprezintă garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale atât ale persoanelor vizate în mod direct de lege, cât şi ale societăţii, în general; au fost redate, totodată şi prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 C. proc. civ.

Intimata a transmis întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În speţă, se reţine că, în conformitate cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."

De asemenea, potrivit art. 502 C. proc. civ., "La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Observând criticile recurentei, în sensul nerespectării îndrumărilor deciziei de casare, Înalta Curte constată că ele nu pot fi primite, nefiind încălcate dispoziţiile art. 501 - 502 C. proc. civ., în condiţiile în care, din verificarea hotărârii recurate reiese că instanţa de revizuire a respectat indicaţiile obligatorii ale deciziei de casare nr. 2678 din 13 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022 şi a procedat la soluţionarea cauzei într-o compunere stabilită în acord cu dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora "cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale", precum şi ale art. 55 alin. (2) teza I din aceeaşi lege, conform cărora "completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari", aşa cum a stabilit instanţa supremă.

Astfel, în mod greşit, susţine recurenta că se impunea soluţionarea cererii de revizuire pe fond şi examinarea argumentelor prezentate în susţinerea motivului de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice prin încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, câtă vreme prima hotărâre recurată a fost casată strict pentru motive care ţin de constituirea instanţei, iar dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Recurenta este nemulţumită, în realitate, de faptul că cererea sa de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către revizuentă, sunt aspecte care nu pot determina nelegalitatea unei hotărâri, instanţa nefiind ţinută să răspundă potrivit opiniei părţilor, ci, aceasta este obligată să facă o analiză logico-juridică în raport cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte revizuirea, cale extraordinară de atac, se reţine că dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea formulată "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", textul legal referindu-se, astfel, atât la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi la efectul pozitiv al acestei instituţii.

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Pentru verificarea acestor aspecte, instanţa de revizuire, în acord cu dispoziţiile deciziei de casare şi ţinând cont de condiţiile de admisibilitate ale revizuirii (prevăzute strict şi imperativ de dispoziţia invocată incidentă), la care instanţa este limitată în dezbateri de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a analizat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. atât din punct de vedere al efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi în ceea ce priveşte motivul propriu-zis invocat de revizuentă, al încălcării autorităţii de lucru judecat în efectul său pozitiv, prin sentinţa supusă revizuirii, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Subsecvent acestui raţionament, critica recurentei în sensul că, deşi, instanţa trebuia să pronunţe o sentinţă asupra fondului cererii de revizuire a pronunţat tot o decizie, nu va fi primită ca motiv de admitere a recursului, în condiţiile în care nu se demonstrează o vătămare procesuală concretă şi, în condiţiile în care, chiar dacă ar exista o denumire neconformă, aceasta ar reprezenta cel mult o eroare materială lipsită de relevanţă juridică, care nu afectează valabilitatea hotărârii, nu atrage nulitatea ei şi nu produce nicio vătămare procesuală părţilor.

Critica recurentei privind pretinsa nerespectare a art. 60 alin. (2) din Legea 304/2022 (n.a. în reglementarea anterioară art. 55 alin. (2) din Legea nr. 304/2004) potrivit căruia "Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează", este nefondată, în condiţiile în care, în speţă, asistenţii judiciari au participat la deliberări, au semnat hotărârea şi nu au formulat opinie separată, legea neimpunând o menţiune distinctă pentru opinia consultativă atunci când aceasta coincide cu soluţia completului, iar consemnarea prin semnătură este suficientă. De altfel, în lipsa unei opinii separate, nu există nimic ce ar fi trebuit consemnat distinct.

Nici critica recurentei prin care se susţine, în esenţă, că judecătorul care a intrat în compunerea completului în cel de-al doilea ciclu procesual nu a acceptat subiectiv soluţia de casare a deciziei din primul ciclu procesual nu poate fi primită, câtă vreme recurenta nu indică în mod clar unde lipseşte fundamentarea juridică a hotărârii atacate, iar în recurs sunt relevante chestiunile de nelegalitate. Deşi susţine că acest fapt, al subiectivismului, se prezumă din aspecte verificabile obiectiv, motivarea recurentei se sprijină pe evidenţierea unor considerente ale hotărârii atacate în corelaţie cu argumente ce ţin de aprecierea personală, şi nu de prevederi legale.

Întrucât recurenta a adus în dezbatere şi împrejurarea că decizia atacată cu recursul de faţă cuprinde menţiunea definitivă, contrar art. 513 alin. (6) C. proc. civ.., Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Prin urmare, consemnarea respectivă în cuprinsul hotărârii nu împiedică partea să declare calea de atac prevăzută de lege.

Încălcarea principiului securităţii şi certitudinii juridice, a principiului neagravării situaţiei părţii în propria ei cale de atac, din perspectiva nerespectării dezlegărilor obligatorii statuate prin decizia de casare, aşa cum susţine recurenta, este contrazisă de considerentele hotărârii a cărei nelegalitate se invocă, instanţa de revizuire în analiza cererii cu care a fost învestită dovedind pe deplin că a respectat cu rigurozitate textele legale incidente şi îndrumările deciziei nr. 2678 din 13 decembrie 2023 a instanţei supreme, recurenta nefiind în măsură, prin motivele invocate, să justifice nesocotirea acestora cu ocazia soluţionării cauzei în faza procesuală anterioară.

Înalta Curte constată că, într-o altă critică, recurenta a făcut referire la compunerea nelegală a completului, lipsa de independenţă a judecătorului cauzei, încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 47 alin. (2) din Carta UE, însă în susţinerea acesteia a formulat simple alegaţii generice sau pur teoretice fără relevanţă juridică, nefiind incident niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nemulţumită fiind de împrejurarea că nu i s-a admis demersul judiciar şi că instanţa nu a răspuns argumentelor revizuentei în raport cu convingerile acesteia, în cadrul criticii menţionate recurenta se limitează să evidenţieze o serie de aprecieri personale, respectiv consideraţii teoretice generale, cu privire la compunerea completului care se transpune în principiul judecătorului legal, respectiv cu referire la principiile organizării judiciare, deşi aceasta trebuia să dezvolte în mod concret chestiunile de nelegalitate care să susţină critica formulată.

Cu toate acestea, dincolo de aspectele prezentate, trebuie reamintit că motivele care justifică promovarea unei cereri de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., iar a admite teza potrivit căreia revizuirea unei hotărâri poate avea loc şi în afara motivelor expres prevăzute de lege ar însemna a aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice civile şi a lăsa la aprecierea instanţelor măsura în care o hotărâre şi-a pierdut sau nu credibilitatea.

Or, în speţă, ceea ce tinde să solicite recurenta, sub pretextul nerespectării îndrumărilor obligatorii din decizia de casare, este tocmai ignorarea condiţiilor de admisibilitate specifice revizuirii şi judecarea pe fond a cererii respective în raport cu convingerile acesteia.

În acest context, se reţine că respectarea valorilor statului de drept implică aplicarea fermă şi previzibilă a legii interne, inclusiv în materia căilor extraordinare de atac, astfel că o hotărâre pronunţată în cadrul competenţei legale, cu respectarea garanţiilor procesuale, nu poate constitui o încălcare a dispoziţiilor invocate de recurentă.

Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

Normele legale evidenţiate nu obligă statele membre să analizeze o cerere de revizuire pe fond cu ignorarea modalităţii de reglementare a căii extraordinare de atac respective, ce poate fi exercitată, aşa cum s-a arătat, doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, se reţine că instanţa de revizuire a acţionat în limitele competenţei sale legale şi constituţionale, ceea ce înseamnă că nu poate fi reţinută nicio încălcare a vreunei reglementări naţionale sau europene.

În egală măsură, susţinerea recurentei în sensul că soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de alcătuire a instanţei, reglementate atât de legea privind organizarea judiciară şi de legea privind statutul judecătorilor, cât şi de dreptul convenţional şi unional, "observând încălcarea principiului legalităţii susţinut de nesocotirea dezlegărilor obligatorii ale instanţei de casare şi a dispoziţiilor care reglementează regulile de procedură de urmat de instanţă subsecvent casării", nu este fondată.

Şi aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat în considerentele anterior expuse, hotărârea recurată a fost pronunţată de instanţa de revizuire într-o compunere stabilită în acord cu dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 55 alin. (2) teza I din aceeaşi lege, respectiv în complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, ţinând cont de îndrumările obligatorii cuprinse în decizia de casare dar şi de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 54 din 25 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 54 din 25 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.