Moral damages for illegal electricity disconnection: procedural standing in delictual liability and res judicata limits in retrial

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - secţiei a II-a Civilă sub nr. x/2022, la data de 29.09.2022, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A., în baza art. 30, 33 şi 36 C. proc. civ., art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 a Energiei electrice şi a gazelor naturale, art. 1386 alin. (3), (25)02 C. civ., să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubirilor morale în cuantum de 230.000 Euro, pentru daune aduse demnităţii, onoarei, cinstei, sănătăţii şi reputaţiei sale prin întreruperea ilegală a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volţi) către atelierul electric, proprietatea familiei sale în perioada 1.01.2020 până la 30 iunie 2020.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 30, art. 33 şi art. 36 C. proc. civ., art. 61 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012, precum şi art. 1386 alin. (3), art. 1277, art. 1349 alin. (1) şi art. 2502 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 49 din 08.03.2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 397/2023 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 442 din data de 29.02.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis recursul declarat de reclamanul A. împotriva deciziei nr. 397/26.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă; s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prin decizia nr. 533 din 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 49/2023 din 8 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022; a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A. au formulat recurs.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A. a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs, după expunerea succintă a situaţiei de fapt, reclamantul a susţinut, în esenţă, în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat dispoziţiile deciziei nr. 442 din data de 29.02.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual.

Astfel, prezentând selectiv paragrafe din decizia de casare şi decizia din apel, dată, în al doilea ciclu procesual, precum şi dispozitivele hotărârilor pronunţate în cauză, recurentul-reclamant a susţinut că, analizând statuările instanţei supreme şi considerentele deciziei recurate, care a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată din daune morale în daune contractuale, se poate observa că au fost încălcate regulile de procedură, fiind schimbat în apel, în mod nelegal, obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a afirmat că instanţa de apel, în rejudecare, a dus în derizoriu statuările instanţei supreme şi nu a luat în dezbatere puterea de lucru judecat anterior, respectiv dosarul identic nr. x/2017

Circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia atacată nu este motivată. În acest sens a afirmat că, analizând punctual considerentele hotărârii recurate, se pot constata contrarietăţi cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv analizarea răspunderii contractuale şi nu a răspunderii delictuale, subliniind că statuările instanţei supreme nu pot fi de prisos instanţelor devolutive.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a făcut trimitere la decizia nr. 989/2018, menţinută prin decizia nr. 265/2021 pronunţată de instanţa supremă, prin care, a susţinut recurentul, s-a statuat definitiv că are calitate procesuală activă, că pârâta are calitate procesuală pasivă, că există faptele delictuale ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 58, 72, 252, 1349, 1357, 253 alin. (4) din C. civ.

Recurentul-reclamant a evidenţiat condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, arătând că prima condiţie, respectiv existenţa prejudiciului, poate fi uşor dovedită prin oprirea activităţii atelierului electric, fără preaviz, cu încălcarea art. 1277 C. civ., în perioadă de iarnă, fapt ce a condus la lipsirea familiei sale de sursă de venit şi cu datorii la furnizorii de utilităţi. De asemenea, s-a arătat că celelalte trei condiţii ale răspunderii delictuale se încadrează în totalitate în faptele prejudiciabile săvârşite cu premeditare, cu intenţie, vinovăţie şi rea-credinţă.

După prezentarea dispoziţiilor art. 72, 252 şi 1357 din C. civ., recurentul-reclamant a susţinut că pârâta a lezat în formă continuă şi continuată valorile intrinseci, căutând să obţină şi foloase necuvenite (fără just temei) pentru sine şi pentru alţii din falsificarea unor contracte de energie electrică.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel în rejudecare a încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., schimbând nelegal obiectul cererii introductive din daune morale în daune contractuale.

De asemenea, a afirmat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. şi că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat anterior, ce cade sub incidenţa art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Amintind considerente ale deciziei nr. 333 din 12 iunie 2014, pronunţate de instanţa de contencios constituţional, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 553/17.06.2014, recurentul-reclamant, raportând decizia recurată la statuările respectivei decizii, a susţinut că instanţa de apel a dat dovadă de lipsă de imparţialitate în pronunţarea hotărârii atacate, aceasta fiind potrivnică deciziei anterioare nr. 989/2018, pronunţată de aceeaşi curte de apel în dosarul identic nr. x/2017

Refuzul instanţe de apel, în rejudecare, de a lua în dezbatere excepţia procesuală cu privire la autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., precum şi statuările instanţei supreme duc la concluzia că instanţa de apel nu a respectat imparţialitatea, fapt dovedit de considerentele şi dispozitivul deciziei recurate.

În final, recurentul-reclamant a solicitat admiterea cererii de recurs; în principal, a solicitat judecarea cauzei în fond, în baza deciziei nr. 79/26.01.2023, pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 61/25.01.2023, cu consecinţa admiterii acţiunii.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat, iar faţă de aceasta, recurentul a depus răspuns.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs s-au susţinut, în esenţă, următoarele:

Subsumat art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o soluţie care se întemeiază pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, a invocat aplicarea greşită a art. 36 C. proc. civ. deoarece în perioada ce face obiectul cauzei, 01.01.2020 - 30.06.2020, chiar dacă reclamantul era proprietar al părţii din imobil căruia îi corespundea locul de consum x, acesta încetase relaţia contractuală la 31.01.2016, prin schimbarea furnizorului. Astfel, energia electrică după data de 31.01.2016. a fost asigurată de către un alt furnizor la solicitarea expresa a reclamantului A..

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că se impunea analizarea lezării unor aşa-zise drepturi, în condiţiile în care relaţiile contractuale de furnizare se derulau cu un alt furnizor de energie electrică, motiv pentru care se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a admis apelul împotriva sentinţei nr. 49/2023, din 08.03.2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, în condiţiile în care atât schimbarea beneficiarului locului de consum cât şi schimbarea furnizorului de energie electrică s-au realizat în conformitate cu dispoziţiile legale, neexistând o faptă ilicită din partea societăţii pârâte.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a subliniat că reclamantul prezintă în mod eronat situaţia de la locul de consum, întrucât nu a existat o întrerupere de furnizare a energiei electrice la data de 11.02.2013, în condiţiile în care nu a fost efectuată nicio intervenţie asupra instalaţiei electrice care să fi perturbat consumul de energie electrică aferent vreunuia dintre cele două locuri de consum.

Potrivit recurentei-pârâte, nu se poate susţine că reclamantul este proprietarul instalaţiei de racordare, în condiţiile în care delimitarea patrimonială a instalaţiilor electrice se face la bornele de ieşire din contor.

Un element esenţial în soluţionarea acestui litigiu este faptul că, fiind o preluare a locului de consum, nu a existat niciodată o întrerupere a furnizării energiei electrice la acest loc de consum, astfel încât dacă reclamantul ar fi fost în continuare posesorul imobilului respectiv ar fi rezultat că ar fi beneficiat în continuare de energie electrică.

Astfel, reclamantul, în mod eronat şi tendenţios, susţine că s-ar fi întrerupt energia electrică la imobilul respectiv, întrucât acest fapt nu s-a întâmplat, neexistând nici o dovadă în acest sens, în speţă discutându-se doar de o preluare a titularului de contract pentru locul de consum, x şi nu de o deconectare a locului de consum.

Totodată, a arătat că reclamantul nu a respectat art. 87 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, parte integrantă din Hotărârea 1007/2004, care stabileşte obligaţiile consumatorului.

În final, recurenta-pârâtă a relatat situaţia din alte litigii purtate cu reclamantul.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile din decizia pronunţată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual, întrucât, în rejudecare, ar fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată din daune morale în daune contractuale; de asemenea, a afirmat că instanţa de apel, în rejudecare, nu a luat în dezbatere puterea de lucru judecat anterior (dosarul nr. x/2017).

Aceste susţineri sunt reluate şi în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul căruia s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ. de asemenea, s-a invocat şi că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat, ce cade sub incidenţa art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Or, întrucât aceste critici vizează, în esenţă, pretinsa nerespectare a unor norme procedurale, ele se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând cont de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Din conţinutul normativ al acestor dispoziţii legale rezultă că instanţa de apel are obligaţia de a respecta dezlegările date de instanţa de recurs asupra problemelor de drept soluţionate, de a reexamina cauza în concordanţă cu acestea şi de a urma îndrumările instanţei ierarhic superioare, principiu justificat atât pe autoritatea de lucru judecat, cât şi pe autoritatea ierarhică a instanţei superioare.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a soluţionat litigiul cu respectarea statuărilor instanţei supreme redate prin decizia de casare nr. 442 din 29 februarie 2024, respectiv a efectuat, cu prioritate, analiza privind incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat pretins produs de hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2017, esenţial, de altfel, şi în stabilirea calităţii procesuale active.

Instanţa de apel a procedat la analiza cauzei cu respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., statuând că nu sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi nici pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active; ulterior, instanţa a trecut la analiza fondului cauzei, din perspectiva temeiului de drept care a stat la baza cererii având ca obiect angajarea răspunderii delictuale a pârâtei.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că, în analiza sa, instanţa de apel a avut în vedere exclusiv condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, fără a proceda la evaluarea unui raport contractual, a modului de executare sau neexecutare a unor obligaţii contractuale ori a consecinţelor juridice specifice acestui tip de răspundere.

Ca atare, nu este fondată critica referitoare la pretinsa schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată, câtă vreme instanţa de apel a soluţionat litigiul în limitele învestirii, astfel cum acesta a fost configurat de reclamant, care, aşa cum se poate observa, se rezumă la scoaterea izolată din context a unui paragraf din considerentele hotărârii recurate pentru a invoca existenţa unor pretinse neregularităţi.

Nici criticile referitoare la încălcarea art. 397 alin. (1) C. proc. civ., la faptul că instanţa de apel, în rejudecare, nu a luat în dezbatere puterea de lucru judecat anterior (dosarul nr. x/2017) şi că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat, ce cade sub incidenţa art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt fondate.

Astfel, dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanţa, soluţionând cauza, trebuie să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, însă aspectele în legătură cu care se susţine omisiunea instanţei de a se pronunţa nu reprezintă cereri deduse judecăţii în sensul vizat de lege.

Cu toate acestea, în pofida celor susţinute de recurentul-reclamant, este de subliniat, că instanţa de apel a statuat în cuprinsul deciziei recurate asupra neîntrunirii condiţiilor pentru reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi, totodată, a avut în vedere exclusiv condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentului-reclamant susbsumate de acesta art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a susţinut, raportându-se la considerente ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 333/12.06.2014, că instanţa a dat dovadă de lipsă de imparţialitate în pronunţarea hotărârii atacate, câtă vreme aceasta este potrivnică deciziei anterioare nr. 989/2018, dată în dosarul nr. x/2017, se constată că nu pot fi primite.

Şi aceasta, întrucât, în argumentarea respectivei susţineri se aduce, în realitate, în dezbatere nemulţumirea acestuia faţă de soluţia pronunţată de instanţa de prim control judiciar prin raportare la o altă decizie dată de aceeaşi curte de apel, invocându-se un caracter pretins potrivnic, dar şi făcându-se trimitere la statuările unei decizii a instanţei de contencios constituţional, care, de altfel, nu are nicio legătură cu situaţia supusă discuţiei de acesta.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

Din perspectiva acestui caz de casare recurentul-reclamant a susţinut că decizia atacată nu este motivată şi că există contrarietăţi cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv analizarea răspunderii contractuale şi nu a răspunderii delictuale.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat cauza potrivit temeiului de drept care a stat la baza cererii având ca obiect angajarea răspunderii delictuale a pârâtei şi, de asemenea, a indicat argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul deciziei.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de apel a respectat exigenţele motivării hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant îşi întemeiază susţinerile referitoare la incidenţa acestuia pe decizia nr. 989/2018, menţinută prin decizia nr. 265/2021 a instanţei supreme pronunţate în dosarul nr. x/2017, afirmând că prin aceste hotărâri s-ar fi statuat definitiv că are calitate procesuală activă, că pârâta are calitate procesuală pasivă, că există faptele delictuale ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 58, 72, 252, 1349, 1357, 253 alin. (4) din C. civ., fără a formula însă veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei atacate şi fără a indica în concret în ce constă pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant privind caracterul abuziv al faptei, existenţa prejudiciului şi pretinsa rea-credinţă a pârâtei expuse în fundamentarea art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează, în realitate, chestiuni probatorii şi tind la reaprecierea situaţiei de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate; or, dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta B. S.A., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reţinând următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a indicat în mod expres motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar chestiunea pusă în discuţie vizează modul în care instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Invocând aplicarea greşită a art. 36 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deşi reclamantul era proprietarul unei părţi a imobilului aferent locului de consum nr. x, raportul contractual de furnizare a energiei electrice încetase la data de 31.01.2016, ca urmare a schimbării furnizorului, împrejurare care, în opinia recurentei, ar fi impus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece din cuprinsul memoriului de recurs nu se pot desprinde critici ce ar putea fi subsumate ipotezei arătate, aceea a existenţei unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Totodată, se reţine că, argumentele recurentei-pârâte se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă aplicarea greşită a unei norme de procedură, iar nu încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel a soluţionat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale active, prin raportare la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., reţinând existenţa identităţii dintre reclamant şi persoana pretins prejudiciată, în condiţiile în care pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a realizat o verificare corectă a condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, stabilind că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a solicita repararea unui prejudiciu pretins a fi cauzat printr-o faptă ilicită.

Eventuala existenţă sau inexistenţă a dreptului substanţial invocat, precum şi îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale constituie aspecte ce ţin de fondul cauzei, ce au fost analizate ca atare.

Celelalte critici ale recurentei-pârâte subsumate de aceasta art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., antamează chestiuni de netemeinicie, aducând în dezbatere aspecte referitoare la fondul cauzei; or, astfel de argumente nu pot forma obiect de analiză în recurs faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, nefiind incidente motivele de casare invocate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 533 din 26 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă nu se impun a fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 533 din 26 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.