Cassation inadmissible for mischaracterizing factual objections as legal grounds in mixed sales and installation contract dispute

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Specializat Mureş în data de 19.11.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. să execute obligaţia pe care şi-a asumat-o în baza Contractului de vânzare cumpărare şi montare tâmplărie PVC şi AL nr. 7/10.04.2018, iar în caz de refuz să fie autorizată ca lucrările să le execute reclamanta pe cheltuiala pârâtei, să refacă lucrările necorespunzătoare efectuate, iar în caz de refuz să fie autorizată să le execute reclamanta pe cheltuiala sa; să-i plătească suma de 63.652,60 euro, reprezentând penalităţi/despăgubiri pentru întârzieri în realizarea contractului, respectiv neexecutare/executarea cu întârziere sau în mod necorespunzător a obligaţiei pe care şi-a asumat-o, cu actualizarea acestei până la data efectivă a finalizării întregii lucrări; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Târgu-Mureş, la 26.11.2019, sub nr. x/2019, conexat ulterior la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Mureş prin încheierea din data de 05.02.2020, reclamanta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 180.427,64 RON reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x/11.06.2019, nr. y/11.06.2019 şi 115/02.07.2019, având ca obiect lucrări efectuate în baza contractului de vânzare şi montare tâmplărie PVC şi Aluminiu nr. 7/10.04.2018 şi actele adiţionale, la plata sumei de 127.885,53 RON, reprezentând penalităţile de întârziere contractuale calculate de la data scadenţei şi până la data înregistrării acţiunii, obligarea pârâtei în continuare la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi întârziere până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 37 din 12 aprilie 2024, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosar nr. x/2019:

S-a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca fiind neîntemeiată.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâta - reclamanta reconvenţională S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta - pârâta reconvenţională A..

A fost obligată reclamanta - pârâta reconvenţională A. la plata către pârâta - reclamanta reconvenţională S.C. B. S.R.L. a sumei de 49.787,21 RON (10.472,7 euro la cursul valutar de 4,754 RON/euro), constând în debit principal parţial rezultând din facturile fiscale nr. x/11.06.2019, nr. y/11.06.2019 şi nr. 115/02.07.2019.

A fost obligată reclamanta-pârâta reconvenţională A. la plata către pârâta-reclamanta reconvenţională S.C. B. S.R.L. a penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de la data introducerii cererii reconvenţionale (26.11.2019), până la data achitării integrale a debitului.

S-a respins în rest cererea reconvenţională, ca fiind neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta-pârâta reconvenţională A. la plata către pârâta - reclamanta reconvenţională S.C. B. S.R.L. a sumei de 11.618,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 2.098,71 RON constând în taxa judiciară de timbru, iar suma de 9.520 RON onorariu avocaţial.

S-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A fost obligată reclamanta A. să achite suma de 4.530 RON, constând în onorar expert, către Biroul Local de expertize de lângă Tribunalul Mureş în contul expertului C., urmând a emite o adresă către Biroul Local de expertize de lângă Tribunalul Mureş în vederea eliberării către expert a sumelor consemnate în contul acestuia, cu un exemplar al prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât pârâta B. S.R.L., cât şi reclamanta A..

Prin decizia nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 37/12.04.2024, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, şi în consecinţă:

A schimbat în parte hotărârea atacată, iar pe fondul cauzei:

A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. S.R.L..

A obligat pârâtul să execute obligaţia asumată prin contractul nr. x/2018 privind executarea lucrărilor, în sensul refacerii lucrărilor efectuate necorespunzător, respectiv lucrările care privesc uşa de la intrare, fereastra baie parter, luminator subsol, două uşi glisante.

A respins, în rest, cererea introductivă.

A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A..

A obligat reclamanta A. la plata către pârâtul B. S.R.L. a sumei de 109697,941 RON.

A respins, în rest, cererea reconvenţională.

A compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A., cât şi pârâta B. S.R.L. au formulat recurs.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pentru admiterea în totalitate a apelului pe care l-a formulat; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii formulate, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că decizia recurată conţine motive contradictorii, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut culpa executantului în executarea şi finalizarea lucrării, dar a respins acordarea de penalităţi conform prevederilor contractuale.

În argumentarea acestor susţineri, după redarea art. 20 teza finală din Contractul de vânzare cumpărare şi montare tâmplărie PVC şi AL nr. 7/10.04.2018, recurenta-reclamantă a evidenţiat paragrafele 1 şi 2, fila x din decizia recurată, susţinând că, în mod eronat, au fost reţinute cele consemnate prin acestea de instanţa de apel, în condiţiile în care, în considerentele hotărârii, curtea de apel a arătat că lucrările nu sunt încă finalizate şi a obligat intimata-pârâtă la finalizarea acestora. Această situaţie dovedeşte pe deplin că executantul se află în întârziere în realizarea contractului, din propria culpă, refuzând să îşi îndeplinească obligaţiile.

Redând paragraful 3 şi o parte din paragrafele 4 - 6, fila x din decizia atacată, recurenta-reclamantă a arătat că, tot, în mod contradictoriu cu motivele anterior reţinute, instanţa de apel nu identifică o culpă a pârâtei în derularea în timp a contractului, fără să fie luate în considerare probele ce susţin pe deplin întârzierile în finalizarea lucrării.

Prin soluţia pronunţată, intimata-pârâtă a fost obligată la finalizarea lucrărilor, recunoscând astfel culpa acesteia în ceea ce priveşte executarea şi finalizarea lucrării, însă, în contradicţie cu aceasta a apreciat că, deşi este în culpă, nu datorează penalităţi de întârziere.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că a procedat la asigurarea frontului de lucru în timp util, astfel cum rezultă din probele administrate în faţa instanţei de fond şi de apel, făcându-se referire, în acest context, la corespondenţa purtată prin email-urile din 22.05.2018, la cele specificate de dl. D. prin email-ul din data de 08.06.2018, la declaraţiile martorilor din care rezultă predarea frontului de lucru şi îndeplinirea obligaţiilor sale în calitate de beneficiar.

S-a amintit şi faptul că din oferta iniţială nr. 32741/02.04.2018, cu măsurătorile din proiectul casei, şi din analiza celor 2 oferte, se observă diferenţa dintre dimensiunile lucrărilor, respectiv, cele din proiect şi cele de pe şantier (probe depuse la dosar).

Cu privire la aşa zisele situaţii invocate de către reclamantă, care ar fi împiedicat executarea lucrărilor, se arată că executantul era în afara termenului contractual, întreaga lucrare trebuind a fi finalizată până în data de 10.04.2019.

În privinţa motivelor reţinute de către instanţă, respectiv faptul că reclamanta ar fi intervenit în executarea lucrărilor cu sugestii, propunând modificări sau soluţii tehnice - considerând că aceste demersuri ar fi cauzat întârzierea efectuării lucrării în integralitate, recurenta-reclamantă a prezentat o serie de aspecte ce dovedesc, în opinia sa, netemeinicia respectivelor susţineri cu privire la culpa beneficiarei.

Cu referire la aspectele de care se prevalează intimata-pârâta ce vizează unele modificări neconforme cu detaliile tehnice, recurenta-reclamantă a detaliat o serie de aspecte ce dovedesc, în opinia sa, susţinerile eronate cu privire la culpa beneficiarei, amintind în acest sens corespondenţa purtată în zilele de 31.01.2019-01.02.2019, fotografiile din care rezultă momentele realizării structurii metalice, situaţie ce infirmă afirmaţiile pârâtei referitoare la decalarea termenului de efectuare a lucrărilor din partea reclamantei şi susţine contradicţia faţă de cele reţinute de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte presupusa tergiversare a lucrărilor din partea reclamantei, respectiv a beneficiarilor, a susţinut că există corespondenţă din care rezultă demersurile pe care le-a făcut în vederea terminării cu celeritate a întregii lucrări.

Mai mult, a arătat că nu au fost respectate regulile aplicabile legislaţiei în construcţii, dezvoltând în memoriul de recurs o serie de susţineri în acest sens.

Recurenta-reclamantă a conchis că, având în vedere cele reţinute de instanţa de apel la fila x (paragrafele 6 - 7) din decizia recurată, în mod corect ar fi trebuit să oblige intimata-pârâtă la penalităţi de întârziere, cel puţin în privinţa celor 5 poziţii, care nu sunt finalizate şi nici funcţionale în urma montajului executat de către partea adversă. O mare parte din lucrări au fost executate cu întârziere, situaţie ce a generat perceperea de penalităţi, calculate conform Anexei depuse la dosar.

S-a mai arătat că, deşi instanţa de apel a avut la dosar înscrisuri din care rezulta data finalizării şi predării lucrărilor, respectiv Procesele-verbale şi corespondenţă depuse la dosarul cauzei, hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, din probele depuse la dosar rezultă, în contradicţie cu cele reţinute de instanţa de apel, că singura poziţie finalizată în termenul contractual este poziţia 30 din Anexă; poziţiile 3 (bis), 5 (bis), 28 (bis) au fost finalizate în data de 24.05.2019; poziţiile 1, 3, 4, 6, 7, 13-27 au fost finalizate în data de 14.08.2019; poziţiile 2, 8-10, 31-35 finalizate în data de 23.09.2019, poziţiile 28, 5, 11, 12, 29 sunt nefinalizate.

În susţinerea argumentelor sale, reclamanta a evidenţiat în memoriul de recurs o serie de probe, respectiv: procese-verbale, corespondenţă, rapoartele de expertiză realizate în cauză împreună cu obiecţiunile formulate de aceasta.

Aşa fiind, recurenta-reclamantă a considerat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de prim control judiciar a admis apelul său şi a admis în parte cererea sa de chemare în judecată, constatând culpa pârâtei şi obligând-o să remedieze lucrările executate necorespunzător în baza contractului nr. x/10.04.2018, dar, totodată, a respins petitul prin care a solicitat obligarea părţii adverse la plata penalităţilor de întârziere.

Instanţa, prin admiterea parţială a cererii sale şi constatarea neexecutării corespunzătoare a obligaţiei contractuale de către pârâtă, a recunoscut implicit existenţa unei neexecutări sau executări defectuoase a obligaţiei contractuale, iar această recunoaştere are implicaţii directe asupra cursului penalităţilor de întârziere, a subliniat recurenta-reclamantă.

Prin urmare, respingerea cererii privind penalităţile de întârziere reprezintă o contradicţie logică şi juridică în raport cu soluţia admisă parţial, întrucât refacerea lucrărilor înseamnă implicit că obligaţia principală nu a fost încă îndeplinită.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel; totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma următoarelor critici:

Instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1855 C. civ., considerând, în mod eronat, că este neîntemeiată susţinerea apelantei-pârâte, în sensul că părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare şi că, de fapt, contractul dintre părţi ar avea o natură dublă.

Astfel, în condiţiile în care C. civ. instituie criterii clare de delimitare a celor două tipuri de contracte, instanţa de apel era ţinută să uzeze, în mod corect, de acestea şi să califice raportul juridic dintre părţi ca fiind unul exclusiv de vânzare-cumpărare, iar nu unul mixt.

Uzând de cele două criterii instituite de legiuitor pentru determinarea naturii contractului, în mod evident, suntem în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare, iar nu a unuia cu două obiecte, astfel cum, a reţinut, în mod eronat, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel.

Fiind în materia vânzării-cumpărării, instanţa de apel era chemată să verifice îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor principale ale vânzătorului, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 1672 C. civ.; a mai susţinut recurenta-pârâtă că acestea au fost îndeplinite, B. vânzând şi montând exact produsele comandate de către cumpărătoare.

De altfel, însăşi denumirea contractului şi calităţile asumate de părţi confirmă perfectarea unei convenţii de vânzare-cumpărare; referitor la natura contractului, relevantă este şi opinia expusă de dl E. prin raportul de specialitate depus la dosarul primei instanţe.

Într-o altă critică recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a nesocotit art. 1 din Legea 50/1991, raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea 50/1991, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/1995 la Anexa 2 din Legea nr. 10/1995.

Astfel, din coroborarea acestor texte legale rezultă clar obligaţia reclamantei, în calitate de cumpărător (proprietar şi respectiv investitor, în accepţiunea Legii 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995) de a obţine şi de a furniza pârâtei un proiect cu detaliile de execuţie (DDE), care face parte din proiectul tehnic (PT), chiar dacă în convenţia părţilor nu s-a prevăzut o clauză contractuală care să reia această obligaţie legală.

De altfel, instanţa de apel a ignorat faptul că atât expertul judiciar dl C., cât şi dl E., au menţionat, în prima instanţă, fără echivoc, că obligaţia de a furniza un proiect cu detaliile de execuţie (DDE) îi revenea reclamantei, în calitate de cumpărător, însă aceasta nu şi-a îndeplinit respectiva obligaţie.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., raportat la art. 1719 C. civ., raportat la art. 4 din contractul părţilor nr. x/2018.

Astfel, nesocotind textele legale şi contractuale anterior evocate, instanţa de apel a omis să constate neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor sale contractuale, instanţa atribuindu-i pârâtei, în pofida realităţii (confirmate de probatoriul administrat), o culpă nejustificată privind execuţia şi montajul celor 5 repere constructive indicate în cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă a arătat că nu a existat nicio abatere dimensională a produselor montate în comparaţie cu configuraţia golurilor, măsurate iniţial, astfel cum s-a arătat, de altfel, prin Nota de constatare din data de 08.05.2019, întocmită de dl F., cât şi prin Raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert C. şi prin Raportul de specialitate al dlui E..

Deficienţele imputate, pe nedrept, recurentei, au fost determinate, în exclusivitate, de faptul că materialele de construcţii încorporate în structura golurilor de către constructorul reclamantei, la solicitarea expresă a acesteia din urmă şi fără înştiinţarea pârâtei, s-au dovedit a fi improprii asigurării unei funcţionalităţi ireproşabile a celor 5 repere, fiind evidentă lipsa oricărei culpe a pârâtei, care a furnizat exact ceea ce i s-a solicitat.

Pe linia erorii de interpretare a naturii contractului dintre părţile litigante, precum şi a obligaţiilor contractuale ale acestora, recurenta-pârâtă a evidenţiat şi caracterul necorespunzător realităţii al aserţiunii instanţei de apel, potrivit căreia "5 dintre reperele contractate nu funcţionează în prezent", câtă vreme, nicăieri în considerentele sentinţei apelate nu se individualizează această pretinsă culpă imputată pârâtei.

Astfel, instanţa de apel nu arată efectiv de ce ar fi culpabilă pârâta în privinţa reperelor montate în imobilul reclamantei (luminator, fereastră baie parter, uşă intrare principală), pe care aceasta le utilizează, în mod nestingherit, în ultimii 6 ani.

În şedinţa publică din 21 octombrie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă şi a acordat cuvântul părţii prezente atât asupra acestei excepţii, cât şi asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă, reţinând cauza în pronunţare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reclamantei A., invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul acesteia, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în dezbatere chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, susţinerile expuse în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată, respectiv cea a existenţei unor motive contradictorii, deoarece recurenta-reclamantă în argumentarea acestui motiv de casare se limitează să procedeze la prezentarea stării de fapt reţinute şi a chestiunilor probatorii, neînţelegând să indice, în mod concret, critici de nelegalitate care să releve în ce măsură instanţa de apel nu a respectat ipotezele acestui text de lege.

În speţă, recurenta-reclamantă aduce în dezbatere o serie de chestiuni legate de modalitatea de apreciere a instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâtă, precum şi aspecte legate de faptul că instanţa de prim control judiciar nu identifică o culpă a pârâtei în derularea în timp a contractului, ignorând probele ce susţin întârzierile în finalizarea lucrării, în condiţiile în care concluziile instanţei de apel sunt rezultatul analizei judiciare a chestiunii litigioase în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, iar obiectul recursului vizează doar criticile de nelegalitate, şi nu de netemeinicie.

Prin criticile formulate recurenta-reclamantă face trimitere la obligaţiile contractuale, la asigurarea de către aceasta a frontului de lucru în timp util, la corespondenţa purtată prin email-uri, la declaraţiile martorilor din care rezultă, în opinia sa, predarea frontului de lucru şi îndeplinirea obligaţiilor sale în calitate de beneficiar.

Or, toate aceste susţineri sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În egală măsură, trimiterile recurentei-reclamante referitoare la netemeinicia celor reţinute în hotărâre cu privire la culpa beneficiarei, precum şi cele care privesc infirmarea afirmaţiilor pârâtei referitoare la decalarea termenului de efectuare a lucrărilor din partea reclamantei, prin raportare la existenţa unei corespondenţe din care rezultă demersurile pe care le-a făcut în vederea terminării cu celeritate a întregii lucrări, sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că, în speţă, criticile vizând interpretarea contractului încheiat între părţi şi modalitatea de executare a obligaţiilor corelative ale contractanţilor, nu se pot încadra în vreunul din motivele de casare ale hotărârii, câtă vreme recurenta-reclamantă expune aspecte care rezultă din înscrisurile cauzei, precum şi din modul de derulare a relaţiilor dintre părţi, aşa cum le-a perceput aceasta, iar susţinerile formulate trimit la o analiză greşită a probatoriului.

În cuprinsul memoriului de recurs reclamanta face referire la înscrisuri, din care rezultă, în opinia sa, data finalizării şi predării lucrărilor, respectiv procesele-verbale şi corespondenţa aflate la dosarul cauzei, subliniind că, aşa cum rezultă din probele depuse, singura poziţie finalizată în termenul contractual este cea de la nr. 30 din anexă.

Argumentele prezentate în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise niciunuia din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece recurenta-reclamantă prin criticile formulate tinde să solicite instanţei de control judiciar să stabilească o nouă situaţie de fapt, aşa cum o apreciază şi o interpretează aceasta, respectiv să analizeze din nou probatoriile, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie.

În acest context, trebuie amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, acest tip de analiză fiind apanajul instanţelor devolutive.

Or, interpretarea diferită dată de către una dintre părţi asupra probatoriului administrat, neîmpărtăşită de către instanţa a cărei hotărâre este recurată, nu se subsumează motivelor de recurs invocate şi nu poate constitui temei pentru casarea deciziei, deoarece instanţa de recurs nu este chemată să se pronunţe asupra probatoriului administrat şi asupra temeiniciei hotărârii, ci asupra legalităţii ei.

Recurenta-reclamantă este nemulţumită de concluzia la care a ajuns instanţa de apel în privinţa culpei, respectiv a penalităţilor de întârziere pentru executarea cu întârziere sau în mod necorespunzător a obligaţiei asumate de pârâtă, prin aprecierea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt, câtă vreme în susţinerea ipotezei existenţei unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, se aduc în dezbatere o serie de probe (ex: procese-verbale, corespondenţă, rapoarte de expertiză realizate în cauză împreună cu obiecţiunile formulate de aceasta), care tind să îndrepte analiza în spectrul netemeiniciei.

Înalta Curte reaminteşte că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului şi la stabilirea situaţiei de fapt.

Ignorând aceste cerinţe, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Nu în ultimul rând, faptul că se aduce în discuţie nerespectarea regulilor aplicabile legislaţiei în construcţii, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul reclamantei A..

În ceea ce priveşte recursul pârâtei B. S.R.L.., Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge, ca nefondat, recursul acesteia, reţinând următoarele considerente:

Criticile recurentei-pârâte care privesc nesocotirea prevederilor art. 1855 C. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", sunt nefondate.

Astfel, în speţă, se constată că instanţa de apel nu a nesocotit prevederile art. 1855 C. civ., criteriile de delimitare instituite de C. civ. nefiind necesar a fi aplicate, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în privinţa naturii contractului perfectat între părţi, că acestea au încheiat, astfel cum rezultă chiar din titulatură, dar şi din întreaga economie a contractului, un contract de vânzare şi montare tâmplărie PVC; de asemenea, a reţinut că natura dublă a contractului rezultă din comportamentul ulterior al părţilor contractante, mai ales al pârâtei, care nu s-a limitat la o simplă vânzare, ci a montat, refăcut, remediat, înlocuit tâmplăria PVC la imobilul reclamantei.

În acest context, instanţa supremă constată că este irelevantă distincţia propusă de recurenta-pârâtă; de altfel, aceasta este şi străină de considerentele deciziei recurate, câtă vreme în cuprinsul acestora nu s-a pus problema delimitării convenţiei încheiate între părţi şi, oricum, indiferent de ce natură avea aceasta, obligaţia pârâtei era prevăzută în contract, instanţa de apel evidenţiind faptul că "articolul 2 din contract defineşte obiectul contractului şi stipulează clar că acesta este reprezentat de contravaloarea tâmplăriei de aluminiu şi a lucrării de montaj".

Aşa fiind, cum între părţi a fost încheiat un contract de vânzare şi montare tâmplărie PVC şi AL şi cum obligaţia pârâtei era prevăzută în convenţie, susţinerile recurentei, în sensul că, fiind în materia vânzării-cumpărării, instanţa de apel era chemată să verifice îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor principale ale vânzătorului, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 1672 C. civ., sunt lipsite de relevanţă şi, în consecinţă, nu se mai impun a fi analizate.

În ceea ce priveşte argumentele pârâtei expuse în a doua parte a memoriului de recurs, prin care s-a susţinut, în sinteză, nesocotirea dispoziţiilor art. 1 din Legea 50/1991, raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea 50/1991, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/1995, la Anexa 2 din Legea nr. 10/1995, precum şi încălcarea prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., raportat la art. 1719 C. civ., raportat la art. 4 din contractul părţilor nr. x/2018, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei cuprind semnificative referiri critice la situaţia de fapt stabilită în etapa procesuală anterioară şi la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Astfel, susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta nu i-a pus la dispoziţie, în vederea efectuării operaţiunii de montaj, un proiect tehnic cu detaliile de execuţie, deşi avea această obligaţie legală, implică verificarea unor chestiuni probatorii, respectiv interpretarea clauzelor convenţiei, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul contractului nu figurează, ca obligaţie a reclamantei, în calitate de beneficiar, de a asigura executantului un proiect tehnic cu detalii de execuţie, iar acest aspect a fost cunoscut de la început de executant, care, şi în aceste condiţii, a acceptat să încheie contractul şi să monteze tâmplăria de aluminiu la imobilul reclamantei; or, argumentele recurentei-pârâte astfel cum au fost evidenţiate în memoriul de recurs constituie apanaj al instanţelor devolutive, fiind chestiuni de netemeinicie.

În continuare se reţine că, în speţă, criticile prin care se aduce în dezbatere faptul că instanţa de apel a omis să constate neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor sale contractuale, instanţa atribuindu-i pârâtei, în pofida realităţii (confirmate de probatoriul administrat), o culpă nejustificată privind execuţia şi montajul celor 5 repere constructive indicate în cererea de recurs, sunt aspecte de netemeinicie.

Trebuie evidenţiat că interpretarea contractului într-o manieră neconformă convingerii părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre părţile aflate în conflict, constituie o ipoteză de analiză corelată a probelor, pentru că doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost conduita lor. Or, în recurs instanţa nu poate constata o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel.

Alegaţiile recurentei-pârâte în sensul că nu a existat nicio abatere dimensională a produselor montate în comparaţie cu configuraţia golurilor, măsurate iniţial, astfel cum s-a arătat, de altfel, prin Nota de constatare din data de 08.05.2019, întocmită de dl F., cât şi prin Raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert C. şi prin Raportul de specialitate al dlui E., sunt tot critici de netemeinicie.

De asemenea, afirmaţiile referitoare la împrejurarea că deficienţele imputate, pe nedrept, recurentei-pârâte, au fost determinate, în exclusivitate, de faptul că materialele de construcţii încorporate în structura golurilor de către constructorul reclamantei, la solicitarea expresă a acesteia din urmă şi fără înştiinţarea pârâtei, s-au dovedit a fi improprii asigurării unei funcţionalităţi ireproşabile a celor 5 repere, fiind evidentă lipsa oricărei culpe a pârâtei, care a furnizat exact ceea ce i s-a solicitat, antamează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, aşa cum impun dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că pe linia erorii de interpretare a obligaţiilor contractuale dintre părţi se aduce în discuţie caracterul necorespunzător realităţii al aserţiunii instanţei de apel, potrivit căreia "5 dintre reperele contractate nu funcţionează în prezent". Astfel, instanţa de apel nu arată efectiv de ce ar fi culpabilă pârâta în privinţa reperelor montate în imobilul reclamantei (luminator, fereastră baie parter, uşă intrare principală), pe care aceasta le utilizează, în mod nestingherit, în ultimii 6 ani.

Or, toate aceste chestiuni vizează aspecte de netemeinicie, de apreciere a probatoriilor şi a situaţiei de fapt, care nu pot forma obiect de examinare în recurs, cale extraordinară de atac.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns unora dintre susţinerile sale, care nu coincide cu argumentele pe care le-a formulat, respectiv nemulţumirea referitoare la soluţia pronunţată, la faptul că i s-a impus pârâtei să execute obligaţia asumată prin contractul nr. x/2018 privind executarea lucrărilor, în sensul refacerii lucrărilor efectuate necorespunzător, respectiv lucrările care privesc uşa de la intrare, fereastra baie parter, luminator subsol, două uşi glisante, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Susţinerile recurentei-pârâte din cea de-a doua parte a recursului, subsumate de aceasta pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în justificarea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a probatoriului şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele.

Aşa fiind, cum o parte din critici vizează chestiuni de netemeinicie, iar o altă parte chestiuni de nelegalitate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, nefiind incident motivul de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, cheltuielile de judecată solicitate atât de recurenta-reclamantă, cât şi de recurenta-pârâtă nu se impun a fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.