Appeal against annulment of arbitral award in public road infrastructure contract dismissed, upholding contractor's payment claim.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa arbitrală nr. 42 din data de 21 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2022, reclamantă fiind A. S.R.L., s-au dispus următoarele: respingerea ca neîntemeiate a excepţiilor prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de arbitrare formulate de către pârâta CNAIR S.A., renunţarea de către reclamantă la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii arbitrale să semneze convenţia privind constituirea comisiei de adjudecare a disputelor şi a oricărui alt act juridic necesar pentru derularea activităţii acestei comisii, admiterea în parte a cererii de arbitrare şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.768.319,81, constând în suma de 2.731.348.02 RON aferentă Revendicării 4 - Situri Arheologice, suma de 301,432.22 RON aferentă Revendicări 24 - B., suma de 678.361.58 RON aferentă Revendicării 27 - Relocare Reţea Electrică, suma de 2.383.160,83 RON aferentă Revendicării 48 - expropriere Groapa Lima, suma de 180.045.10 RON aferentă Revendicărilor 3, 14, [8 vi 32 - cerinţe suplimentare Beneficiar (Biodiversitate şi Proiect Telmic ITS), suma de 3.138.740 RON aferentă costurilor suplimentare pentru anul 2019 conform Propunere de Modificare nr. 7, suma de 2.439.057 RON - situaţia interimară de lucrări 28, suma de 1.318.918.89 RON - costuri de finanţare reprezentând penalităţi contractuale, conform Contractului până la data plăţii efective şi suma de 7.352.252,45 RON - daune-interese sub forma beneficiului nerealizat, respingerea cererii reclamantei de plată de către pârâtă a sumelor de: 2.500.000 RON aferentă Revendicărilor 39 şi 30, 10.610.183.69 RON - sumă reţinută de pârâtă cu titlu de garanţie de reţinere, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 251.139,36 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare petenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin care a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 42/21.06.2024, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arbitral şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 09.12.2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare, ca neîntemeiată şi a obligat petenta să plătească intimatei suma de 7815,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 18.02.2025 a declarat recurs reclamanta CNAIR S.A. solicitând casarea sentinţei recurate, admiterea acţiunii în anulare, cu consecinţa desfiinţării sentinţei arbitrale nr. 42/21.06.2024 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arbitral.

După expunerea istoricului cauzei, recurenta reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a încălcat normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., raportat la art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Recurenta a precizat că instanţa de fond, în mod nelegal, nu a reţinut că hotărârea arbitrală nr. 42/21.06.2024 nu a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor aferente capetelor 1, 2 şi 6 al cererii de arbitrare.

Astfel, cu privire la primul capăt de cerere, recurenta a arătat că Tribunalul Arbitral a obligat CNAIR S.A. la plata costurilor suplimentare pentru situri arheologice, fără a se pronunţa asupra argumentelor de drept invocate de reclamanta recurentă, respectiv nu s-a răspuns apărării privind incidenţa clauzelor contractuale şi nu s-a prezentat raţionamentul care a condus la înlăturarea subclauzelor 3, 5 şi 20 şi următoarele din condiţiile speciale ale contractului semnat între părţi.

Prin capătul 2 al cererii de arbitrare A. a solicitat suma de 301.432,22 RON aferentă Revendicării 24 a antreprenorului - C.. Apărările CNAIR S.A., în sensul că sumele solicitate pentru lucrări suplimentare nu sunt certe şi exigibile, iar opinia inginerului, în sensul că Antreprenorul nu era îndreptăţit de a primi aceste sume, nefiind puse la dispoziţie documentele financiar contabile, nu au fost luate în considerare de către Tribunalul Arbitral.

De asemenea, cu privire la capătul 6 al cererii de arbitrare precizate, prin care A. a solicitat sume reprezentând cerinţe suplimentare beneficiar, Tribunalul Arbitral s-a pronunţat fără să fie prezentate dovezi contabile că această sumă a fost efectiv plătită în plus.

În opinia recurentei, instanţa de fond trebuia să constate că Tribunalul Arbitral a încălcat atât dispoziţiile legale menţionate, cât şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ce a stabilit că dreptul la un proces echitabil, ca un principiu imperativ, de ordine publică, nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. Prin urmare, dreptul la un proces echitabil presupune în mod necesar şi obligatoriu analiza tuturor apărărilor formulate de părţi.

Un alt motiv de recurs formulat de recurentă se referă la încălcarea normelor legale ale art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., raportat la art. 1350, 1534, art. 1470, art. 2545 C. civ., coroborate cu art. 6 - 9, 11 - 13, art. 17, art. 20, art. 25 şi art. 28 alin. (2)1 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 1270 C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat să se constate că sentinţa arbitrală este rezultatul încălcării unor principii fundamentale de drept procesual civil, respectiv principiul rolului arbitrului în aflarea adevărului, precum şi a unor norme care încalcă ordinea publică şi dispoziţii legale imperative.

A susţinut recurenta că, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pretenţiilor A., Tribunalul Arbitral s-a pronunţat cu încălcarea ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii, statuate de art. 2545 C. civ., H.G. nr. 1405/2020. Totodată, au fost admise pretinse costuri fără ca pârâta să facă dovada că acestea sunt înregistrate în evidenţa financiar contabilă, fiind încălcate dispoziţiile legii contabilităţii.

De asemenea, A. nu a dovedit îndeplinirea condiţiei întocmirii unor înştiinţări de revendicare către inginerul FIDIC, conform sub-clauzelor 3.5, 20 şi următoarele din condiţiile speciale ale contractului nr. x/19.02.2015, subliniind că dreptul Antreprenorului de a emite pretenţii este condiţionat de trecerea acestor cereri prin filtrul inginerului FIDIC, în anumite termene, astfel cum stabileşte contractul, motiv pentru care Tribunalul Arbitral nu se putea pronunţa asupra unor drepturi care nu sunt actuale, acţiunea fiind prematur introdusă.

Se mai arată că Tribunalul Arbitral, în mod nelegal, a ignorat faptul că în speţă este un contract administrativ, care a avut la bază o procedură de achiziţie publică reglementată de O.U.G. nr. 34/2006, iar Condiţiile Generale şi Speciale ale contractului sunt reglementate prin H.G. nr. 1405/2010, coroborat cu art. 2545 C. civ.

Recurenta a redat dispoziţii ale H.G. nr. 1405/2010, subliniind faptul că termenul de decădere prevăzut de aceste dispoziţii este un termen de la care părţile nu pot deroga, pentru a exercita în mod valid drepturile de despăgubire stabilite prin Contract, Antreprenorul fiind obligat să respecte o serie de cerinţe obligatorii, ce nu au fost îndeplinite de acesta.

În opinia recurentei, instanţa de fond trebuia să reţină că atât timp cât Tribunalul Arbitral nu a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 1470 C. civ., art. 1534 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ., art. 2545 C. civ., art. 6 - 9, art. 11-13, art. 17, 20, 25 şi 28 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, nu s-a făcut evaluarea judiciară a răspunderii contractuale şi a pretinsului prejudiciu solicitat de reclamantă, împrejurare care are drept consecinţă anularea sentinţei arbitrale şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.

A mai susţinut recurenta că, prin neluarea în seamă a apărărilor şi înscrisurilor, le-a fost încălcat dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) CEDO.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata unor sume reprezentând daune interese sub forma beneficiului nerealizat, recurenta a arătat că nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului solicitat şi în mod eronat s-au solicitat sume de bani ce nu constituiau profit.

Astfel, expertul desemnat a prezentat un calcul eronat. Cota de profit inclusă în Propunerea Financiară este de 1% şi nu 4%, iar cota de indirecte este de 3%, acestea fiind specificate în tabelul care conţine defalcarea preţurilor pentru rapoartele de monitorizare a factorilor de risc pentru mediu, incluse în cadrul Capitolului 5.5 al expertizei tehnice.

Instanţa de fond trebuia să reţină, în opinia recurentei faptul că, în urma rezilierii de drept a contractului nr. x/19.02.2015, ca urmare a nerespectării obligaţiei privind prelungirea garanţiei de bună execuţie, ce era în sarcina A., aceasta nu avea dreptul să solicite daune interese reprezentând beneficiul nerealizat, în acest caz nefiind reţinută culpa recurentei.

În plus, recurenta a precizat că nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1534 C. civ., art. 1350 şi art. 1530 C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 14.04.2025, intimata pârâtă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 119 F pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi respingerea, pe cale de consecinţă, a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare şi ca inadmisibilă a cererii de reţinere spre rejudecare, cu consecinţa desfiinţării sentinţei arbitrale nr. 42/21.06.2024.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 06.03.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27.05.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea în anulare, ca neîntemeiată, fiind menţinută soluţia dispusă prin sentinţa arbitrală nr. 42 din data de 21 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2022.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut ca fiind nefondate criticile formulate de către CNAIR S.A şi a respins acţiunea, în temeiul dispoziţiilor art. 613 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Motivul de recurs invocat deduce spre analiză Înaltei Curţi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caracterul neconform al sentinţei atacate şi a încălcării ordinii publice, a bunelor moravuri şi a unor dispoziţii imperative ale legii, susţinând recurenta încălcarea normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., raportat la art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

De asemenea, a mai arătat că instanţa de fond, în mod nelegal, nu a reţinut că hotărârea arbitrală nr. 42/21.06.2024 nu a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor aferente capetelor 1, 2 şi 6 al cererii de arbitrare.

Contrar susţinerilor recurentei, examinarea sentinţei atacate conduce la concluzia caracterului nefondat al acestora.

Se impune precizarea că acţiunea în anulare este calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-o procedură distinctă de cea jurisdicţională statală, fiind caracterizată prin reguli specifice, menite să asigure o anumită celeritate în soluţionarea cauzei, care presupun o singură judecată în fond urmată de căi de atac restrictive, acţiunea în anulare şi recursul, în cadrul cărora este exclus controlul devolutiv.

Înalta Curte observă că, prioritar analizei motivelor acţiunii în anulare formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., instanţa de fond a prezentat consideraţii teoretice asupra acestui mijloc procedural şi motivelor invocate, toate argumentele reţinute fiind corespunzătoare reglementării legale a acestei căi de atac, care poate fi exercitată doar pentru cazurile expres şi limitativ indicate de legiuitor.

Acest mijloc procedural este incompatibil cu invocarea unor aspecte de temeinicie, întrucât acţiunea în anulare nu are caracter devolutiv, astfel că, aşa cum a reţinut curtea de apel, nu poate conduce la reanalizarea situaţiei de fapt determinate pe baza probatoriului administrat, nici la reevaluarea raţionamentului logico-juridic prin care instanţa arbitrală a aplicat, la faptele cauzei, dispoziţiile legale apreciate relevante.

De asemenea, consideraţiile teoretice asupra motivelor acţiunii în anulare reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ. au vizat clarificarea cerinţelor impuse de aceste norme de drept, astfel încât părţile litigiului să înţeleagă care sunt ipotezele ce le pot fi circumscrise.

Nici criticile privind lipsa considerentelor instanţei de fond cu privire la faptul că hotărârea arbitrală nr. 42/21.06.2024 nu a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor aferente capetelor 1, 2 şi 6 al cererii de arbitrare nu pot fi reţinute, întrucât cerinţele art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu sunt similare celor din materia recursului, după cum, în mod eronat, a apreciat recurenta.

În cazul prezentei căi de atac, ipoteza vizată de norma de drept arătată presupune lipsa totală a considerentelor, iar nu aspecte privind calitatea ori întinderea motivării; că aceasta este interpretarea corectă, rezultă din chiar cuprinsul acestui motiv al acţiunii în anulare care enumeră elementele hotărârii arbitrale a căror lipsă poate conduce la desfiinţarea ei. Câtă vreme hotărârea arbitrală conţine raţionamentul propriu al tribunalului arbitral, nu poate fi reţinută incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., acest text de lege sancţionând lipsa oricărei motivări, iar nu o motivare care nu ar convinge una dintre părţi. Este esenţial de arătat, în acest context, faptul că, inclusiv în situaţia în care motivarea ar fi deficitară sau criticabilă, acţiunea în anulare nu poate remedia aceste deficienţe, întrucât ele nu reprezintă în viziunea legiuitorului cauze de nulitate.

În acest context, se impune precizarea că invocarea unor vicii de motivare presupune ca hotărârii atacate să-i lipsească motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, argumentele admiterii ori respingerii cererilor părţilor, astfel cum impune art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum şi silogismul juridic care trebuie să susţină dispozitivul în mod coerent şi consecvent, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Dimpotrivă, examinând hotărârea recurată, Înalta Curte reţine că aceasta cuprinde considerente ample prin care au fost analizate toate criticile formulate prin acţiunea în anulare în temeiul art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., fiind prezentate argumente proprii ale curţii de apel asupra chestiunilor combătute de recurentă. Aşadar, hotărârea atacată cuprinde în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei, precum şi motivarea conformă în fapt şi în drept. Astfel, instanţa a evidenţiat obiectul cauzei şi statuările tribunalului arbitral pe baza probelor administrate, motivele acţiunii în anulare, a evidenţiat normele de drept incidente în cauză, pe care le-a clarificat prin expunerea unor consideraţii teoretice, iar ulterior, le-a aplicat motivat, examinând punctual toate criticile formulate de autoarea acţiunii în anulare.

Cuprinsul exhaustiv al considerentelor hotărârii atacate, precum şi calitatea acestora, relevă o motivare corespunzătoare şi o aplicare corectă a normelor de procedură ce reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti, iar împrejurarea că recurenta nu este de acord cu soluţia pronunţată asupra acţiunii în anulare nu echivalează cu lipsa analizei criticilor sale de natură a conferi hotărârii judecătoreşti un viciu de motivare, în contextul în care din aceasta rezultă în mod clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar. Subliniind că exigenţele motivării nu presupun ca instanţa să răspundă fiecărui argument adus de către părţi, iar decizia recurată cuprinde considerente suficiente care să fundamenteze soluţia pronunţată, să răspundă motivelor şi apărărilor părţilor şi să permită acestora şi instanţei de control judiciar să verifice argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, nu se poate reţine nicio încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Nici criticile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. raportat la art. 1350, 1534, art. 1470, art. 2545 C. civ., coroborate cu art. 6-9, 11-13, art. 17, art. 20, art. 25 şi art. 28 alin. (21) din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 1270 C. civ., nu pot fi reţinute, fiind nefondate, întrucât privesc raporturile juridice dintre părţi, cu trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză, fără a evoca argumente care să vizeze nelegalitatea hotărârii curţii de apel care, în examenul propriu, a ignorat încălcarea, de către sentinţa arbitrală, a ordinii publice, bunelor moravuri sau a dispoziţiilor imperative ale legii.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepţiunea restrânsă a noţiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc inderogabil modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul relaţiilor socio-juridice. Legea imperativă este, în acest sens, diferită de legea părţilor, care, deşi trasează, la rândul său, o conduită a părţilor, are în vedere efectele raportului juridic stabilit între acestea, adică obligaţia părţilor acestuia de a se conforma întocmai regulilor convenite de şi între ele.

Prin urmare, conduita părţilor, contrară clauzelor contractuale, nu poate fi echivalată cu încălcarea unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispoziţiile C. civ. privind executarea obligaţiilor şi drepturilor creditorului, rezilierea contractului, cuantumul prestaţiilor şi al prejudiciului, deoarece se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, fiind chestiuni de temeinicie care excedează controlul de legalitate permis în acţiunea în anulare, impus prin art. 608 C. proc. civ.

De altfel, toate aceste chestiuni, invocate prin memoriul de recurs, antamate şi prin acţiunea în anulare, au fost examinate de curtea de apel, care a răspuns criticilor formulate, argumentând că, prin modul lor de prezentare, se referă la aspecte ce impun un control de fond, de netemeinicie a hotărârii arbitrale şi le-a exclus din sfera art. 608 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât sunt nefondate criticile recurentei prin care a susţinut că ele nu au fost avute în vedere.

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă acţiunea în anulare, partea ar fi trebuit să dovedească faptul că, în raport de temeiul invocat, anume art. 608 alin. (1) lit. g) şi lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri, respectiv că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. Numai după ce se constată că sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune anularea hotărîrii arbitrale, se va soluţiona pe fond litigiul.

Având în vedere că instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se dispune anularea sentinţei arbitrale nr. 42 din data de 21 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2022, criticile recurentei ar fi trebuit să vizeze doar acest aspect, întrucât, astfel cum s-a dezvoltat anterior, analiza clauzelor contractuale şi a modului de stabilire a prejudiciului excedează competenţelor instanţei de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 119 F din 9 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Referitor la solicitarea intimata - pârâtă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) şi art. 1032 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor, în condiţiile legii, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate de aceasta, depunând la dosarul cauzei înscrisuri ce vizau persoane fizice, ce nu figurează drept părţi în prezenta cauză.

Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 119 F din 9 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei A. S.R.L. prin administrator judiciar D. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.