Unenforceable claim for loss of use after nullity for illicit cause under nemo auditur propriam turpitudinem allegans

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă la data de 21.06.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat evacuarea acestora din două spaţii proprietatea A. S.R.L., situate în Botosani, str. x, parter (fost Ans. Piaţa Botosani, judeţ Botoşani), cu nr. cadastral x;2 -CF x şi nr. cadastral x;1-CF x Totodată, a formulat pretenţii pentru lipsirea de atributele folosinţei şi uzufructul acestor spaţii reprezentând contravaloarea indexată şi actualizată a folosinţei spaţiilor de la data de 10.03.2004 până în prezent, respectiv suma de 387,960 euro.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 30 din 26.06.2024, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei D.; a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale; a respins excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. E., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.; a dispus evacuarea pârâţilor B., C. şi D. din spaţiile situate în Botoşani, judeţ Botoşani (fost Ans. Piaţa Botoşani, bl. E.2,) proprietatea A. S.R.L.; a obligat pârâţii să-i plătească reclamantei suma de 8016 euro pentru prejudiciul produs prin lipsirea de folosinţă asupra spaţiilor situate în Botoşani, judeţ Botoşani, pentru perioada 27.02.2014 - 21.06.2019 şi dobânda legală penalizatoare calculată la această sumă începând cu data de 21.06.2019 şi până la achitarea efectivă; a respins restul pretenţiilor; a stabilit onorariul definitiv pentru expert F. la suma de 3.950 RON, onorariu ce a fost achitat de către reclamantă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E., cât şi pârâţii B., C. şi D..

Prin decizia civilă nr. 342 din 21.11.2024 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva sentinţei civile nr. 30 din 26.06. 2024 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

A respins apelul declarat de apelanta-pârâtă D., împotriva sentinţei civile nr. 30 din 26.06. 2024 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

A admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 30 din 26.06. 2024 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă. A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 30/26.06.2024 pronunţată de Tribunalul Botoşani în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect pretenţii-contravaloarea lipsă de folosinţă, ca nefondat şi a menţinut restul dispoziţiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 04.02.2025, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E., indicând drept temei dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei.

O primă susţinere a recurentei se referă la contradicţia între constatarea relei-credinţe a pârâţilor şi exonerarea acestora de plata despăgubirilor, arătând că din moment ce aceştia au ocupat bunurile fără un titlu valabil, aceasta reprezintă o faptă ilicită care trebuia sancţionată prin acordarea de despăgubiri.

Recurenta a precizat că prin pronunţarea deciziei nr. 152/22.02.2019 a Curţii de Apel Suceava a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, ceea ce semnifica faptul că pârâţii nu au deţinut niciodată un titlu valabil asupra imobilelor, însă instanţa de apel a respins pretenţiile pentru lipsa de folosinţă, apreciind că nu s-a dovedit o faptă ilicită.

A mai susţinut recurenta că în mod eronat a fost reţinută culpa reclamantei pentru lipsa de folosinţă, însă apreciază această motivare ca fiind străină de natura cauzei, întrucât pretenţiile reclamantei se bazează pe efectele nulităţii absolute, iar nulitatea nu poate fi invocată împotriva celui care a obţinut anularea contractului; lichidatorul judiciar nu poate fi confundat cu fostul administrator al societăţii, iar pârâţii au refuzat evacuarea chiar şi după anularea contractului.

O altă susţinere a recurentei se referă la aplicarea greşită a principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", instanţa de apel reţinând în mod greşit că recurenta îşi invocă propria culpă, întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost anulat pentru cauză ilicită, iar lipsa de folosinţă s-ar fi datorat atitudinii pasive a societăţii reclamante.

Această motivare este apreciată de recurentă ca fiind fundamental greşită, întrucât acţiunea în justiţie nu este formulată de aceeaşi conducere care a încheiat contractul în 2004, ci de lichidatorul judiciar, care acţionează în interesul creditorilor şi nu poate fi considerat continuatorul intenţiei iniţiale, nulitatea contractului a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar recurenta nu solicită despăgubiri pentru actele fostului administrator, ci pentru lipsa de folosinţă a bunurilor.

A mai invocat recurenta faptul că instanţa de apel a ignorat efectele nulităţii absolute, susţinând că acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă decurge automat din efectul nulităţii absolute, fără legătură cu presupusa culpă a vânzătorului iniţial.

Un alt motiv invocat de recurentă se raportează la neanalizarea efectului îmbogăţirii fără justă cauză, respectiv a dispoziţiilor art. 1345 C. civ., pârâţii folosind bunuri care nu le aparţineau fără să plătească niciun echivalent valoric şi neanalizarea aplicării art. 1381 C. civ., instanţa neoferind nicio justificare concretă pentru respingerea despăgubirilor, în opinia recurentei.

În opinia recurentei instanţa de apel a reţinut în mod eronat că perioada pentru care au fost solicitate despăgubiri trebuia divizată, arătând că nulitatea absolută a contractului impune repararea prejudiciului pentru întreaga perioadă, fiind solicitate despăgubiri pentru perioada 10.03.2004 - până la predarea spaţiilor.

De asemenea, a susţinut recurenta că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de apel faptul că A. şi-ar fi redus pretenţiile privind despăgubirile pentru lipsa de folosinţă, neexistând nicio cerere expresă prin care recurenta să-şi fi redus pretenţiile, iar invocarea filei 169, vol. II, din dosarul de fond este interpretată eronat, prin aceasta Curtea de Apel Suceava restrângând, în mod nejustificat, perioada pentru care se puteau acorda despăgubiri şi încălcând astfel principiul disponibilităţii, obligaţia instanţei de a examina clar cererile părţilor şi dreptul la un proces echitabil.

În continuare, recurenta a invocat modalitatea de stabilire a onorariului expertului F., ca fiind efectuată în mod arbitrar şi nejustificat, apreciind că a fost stabilit un onorariu disproporţionat, instanţa de apel respingând în mod formal cererea de reducere a onorariului şi încălcând astfel dispoziţiile art. 453 şi 454 C. proc. civ.

O altă nemulţumire a recurentei, relativ la raportul de expertiză, se referă la soluţia instanţei de apel cu privire la invocarea nulităţii raportului de expertiză, arătând că A. a invocat expres nulitatea raportului de expertiză încă din faza soluţionării fondului cauzei.

Recurenta a invocat astfel aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., privind efectul devolutiv al apelului, arătând că nulitatea raportului de expertiză reprezintă o chestiune de ordine publică, ce putea fi invocată şi analizată oricând în proces, iar instanţa de apel în mod eronat a motivat că această chestiune a fost invocată pentru prima dată în apel şi nu putea fi examinată.

De asemenea, a invocat încălcarea principiului legalităţii probatoriului, prin neanalizarea susţinerilor reclamantei cu privire la faptul că raportul de expertiză s-a întemeiat pe un contract inexistent şi cu privire la faptul că expertiza este viciată, întrucât calculul despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a fost bazat pe premise eronate.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 28.03.2025, intimaţii pârâţi B. şi C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii, excepţia inadmisibilităţii criticilor invocate omisso medio şi excepţia nulităţii, solicitând totodată respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 19.02.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 19.05.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., cu prioritate, va lua în examinare excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E. şi excepţia nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare.

Intimaţii pârâţi au invocat în cuprinsul întâmpinării excepţia tardivităţii declarării recursului, arătând că, potrivit dovezii de comunicare existente la dosarul cauzei, aceasta a fost lăsată la cutia poştală a recurentei la data de 30.12.2024, astfel încât, potrivit prevederilor art. 163 alin. (3) coroborate cu dispoziţiile art. 163 alin. (8) C. proc. civ., la acea dată procedura de comunicare a fost legal îndeplinită.

A solicitat să se observe că recursul lichidatorului judiciar al debitoarei A. S.R.L. a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 04.02.2025, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, care s-a împlinit la data de 30.01.2025, în opinia intimaţilor.

Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii, reţinând faptul că, potrivit art. 487 C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs (...)", care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În prezenta cauză, hotărârea instanţei de apel a fost comunicată recurentei la 30.12.2024, conform filei 138 dosar apel, aceasta declarând calea de atac a recursului la 30.01.2025, prin poştă, potrivit filei 33 dosar recurs, termenul de recurs împlinindu-se la 30.01.2025, astfel că motivele de recurs înregistrate la această dată au fost formulate în termenul legal.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, astfel cum a fost calificată de instanţă, raportat la susţinerea intimaţilor în sensul că argumentele din cererea de recurs nu se circumscriu decât formal motivelor de nelegalitate prevăzute de lege, Înalta Curte reaminteşte că recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie, Curtea reţine că nelegalitatea hotărârii trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare". Aşadar, simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În mod firesc, recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate a hotărârii, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului (atât în fapt, cât şi în drept) în apel. Astfel, de lege lata, C. proc. civ. reglementează exclusiv motive care vizează nelegalitatea hotărârii, motivele fiind limitativ enumerate de textul legal anterior indicat, după cum urmează: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii; 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Fiecare motiv de recurs va fi arătat şi dezvoltat separat. Legea nu impune o anumită formă de prezentare a motivelor de recurs invocate, lăsând aceasta la latitudinea părţii, şi nici nu stabileşte obligaţia prezentării motivelor în ordinea prevăzută de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă articolul 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Aceeaşi este sancţiunea şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de lege.

Potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., prin excepţie de la sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.

Prin prisma celor ce preced, având în vedere argumentele invocate în cererea de recurs, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de recurs formulate de reclamanta G. S.A. pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E. şi de către apelanta-pârâtă D. împotriva sentinţei civile nr. 30 din 26.06. 2024 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, ca nefondat şi a fost admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi B. şi C., împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind schimbată, în parte, sentinţa civilă nr. 30/26.06.2024 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în sensul că s-a respins capătul de cerere având ca obiect pretenţii - contravaloarea lipsă de folosinţă, ca nefondat.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut, cu privire la apelul declarat de pârâţii B. şi C., faţă de limitele învestirii instanţei de apel, că aspectul de analiză este cel privind solicitarea de obligare a pârâţilor, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiilor proprietatea reclamantei.

Astfel, a constatat instanţa de apel că nu pot fi retinute a fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, temei de drept invocat de reclamantă, iar lipsirea de folosinţă a bunurilor s-a datorat şi culpei acesteia care a încheiat contractul de vânzare - cumpărare având la bază o cauză ilicită. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că societatea reclamantă îşi invocă şi încearcă să-şi valorifice propria culpă, aceasta fiind ţinută de respectarea principiului nemo audiatur propriam turpitudinem allegans, chiar şi în urma schimbării organelor de conducere, întrucât o atare împrejurare nu constituie o schimbare ori desfiinţare a identităţii persoanei juridice.

Cu privire la apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., instanţa de apel a reţinut că nu se mai impun a fi analizate criticile privind perioada de acordare a contravalorii folosinţei, cuantumul valorii de folosinţă, numărul lunilor privind folosinţa şi situaţia dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare, faţă de soluţia dispusă în ceea ce priveşte apelul declarat de către pârâţii B. şi C..

De asemenea, a reţinut ca fiind neîntemeiate criticile privind raportul de expertiză efectuat în cauză şi onorariul expertului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se refera la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Recurenta consideră că hotărârea primei instanţe de control judiciar cuprinde motive contradictorii, întrucât există contradicţia între constatarea relei-credinţe a pârâţilor şi exonerarea acestora de plata despăgubirilor.

Critica nu este întemeiată deoarece contradicţia la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când priveşte doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul de faţă.

În realitate, prin decizia atacată, prima instanţă de control judiciar a explicat de ce nu pot fi reţinute ca îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum a solicitat reclamanta.

În ceea ce priveşte susţinerea unei motivări necorespunzătoare, în sensul că instanţa a reţinut eronat culpa reclamantei pentru lipsa de folosinţă, şi art. 1381 C. civ., instanţa neoferind nicio justificare concretă pentru respingerea despăgubirilor, şi că, în mod eronat, s-a reţinut de către instanţa de apel faptul că A. şi-ar fi redus pretenţiile privind despăgubirile pentru lipsa de folosinţă, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi susţinute în mod veridic, în condiţiile în care, pe de o parte, instanţa de apel a procedat la o analiză implicită a argumentelor invocate de titulara căii de atac în susţinerea motivelor de apel, iar pe de altă parte, se aduc, în realitate, în discuţie chestiuni vizând situaţia de fapt, conduita părţilor, evaluarea comportamentului acestora, cuantum prejudiciului, stabilirea culpei, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. întrucât, argumentat şi legal motivat, instanţa de prim control judiciar a dat o soluţie corectă litigiului dedus judecăţii pe baza probelor administrate, în raport de situaţia de fapt stabilită.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 6 par. 1 din Convenţie obligă tribunalele să îşi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument (CEDO, Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei).

Din această perspectivă, nu se poate susţine, în concret, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât, primul motiv de casare invocat este nefondat.

Criticile referitoare la perioada de timp pentru care s-a reţinut că s-ar fi solicitat despăgubiri, obiecţiunile la raportul de expertiză, modul cum a fost valorificat acesta ţin de situaţia de fapt şi de coroborarea probelor, excedând controlului exercitat de către instanţa de recurs.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. 453 şi 454 C. proc. civ. cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului expertului F., aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., privind efectul devolutiv al apelului şi încălcarea principiului legalităţii probatoriului.

Înalta Curte reţine că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

Înalta Curte constată că, prin criticile dezvoltate, partea tinde la o reapreciere a situaţiei de fapt, susţinând că modalitatea de stabilire a onorariului de expert a fost eronată, au fost aplicate greşit dispoziţiile privind efectul devolutiv al apelului şi principiul legalităţii probatoriului, recurenta fiind nemulţumită în esenţă de soluţia instanţei de apel şi încercând în realitate o reanalizare a fondului cauzei, situaţie necompatibilă cu procedura de soluţionare a unui recurs.

Toate argumente invocate sunt insuficiente pentru a reţine caracterul fondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material indicate prin cererea de recurs.

Referitor la criticile vizînd neanalizarea efectului îmbogăţirii fără justă cauză, dispoziţiile art. 1345 C. civ., pârâţii folosind bunuri care nu le aparţineau fără să plătească niciun echivalent valoric, ignorarea efectelor nulităţii absolute şi aplicarea greşită a principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate omisso medio, ceea ce determină imposibilitatea analizării acestora de către instanţa de recurs, întrucât judecarea recursului vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii şi analizei instanţei de apel.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a menţionat că fapta ilicită a pârâţilor constă în ocuparea imobilelor în perioada 10.03.2004-până în prezent fără titlu şi fără acordul proprietarului, fiind criticat faptul că instanţa de apel nu a acordat suma solicitată cu titlu de prejudiciu produs prin lipsirea de folosinţă asupra spaţiilor pentru perioada 27.02.2014 - 21.06.2019, cu accesoriile aferente, ca efect al nulităţii absolute a contractului. Curtea de apel a reţinut că bunurile nu ar fi putut fi închiriate, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară potrivit căruia în starea actuală în care se găsesc cele două spaţii, stare care corespunde întregii perioade de la vânzarea din 10.03.2004 şi până la data efectuării expertizei, spaţiile sunt improprii utilizării în scopuri comerciale datorită lipsei finisajelor şi a utilităţilor; or, acest aspect se circumscrie stării de fapt şi excedează cenzurii instanţei de recurs. Cum imobilele erau improprii folosirii, instanţa de apel a stabilit în mod legal că nu se poate dispune obligarea intimaţilor la plata prejudiciului constând în lipsa de folosinţă, întrucât, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi aflat în posesia recurentei nu ar fi putut să le folosească potrivit destinaţiei sau să valorifice folosinţa.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, principiul restitutio in integrum nu este unul absolut, iar când nulitatea este determinată de o cauză ilicită sau imorală cunoscută de ambele părţi, ele se află în aceeaşi culpă, astfel încât nu se impune restituirea lipsei de folosinţă, nefiind nicio contradicţie între constatarea nulităţii contractului, care produce efecte ex tunc şi neobligarea cumpărătoarei la restituirea contravalorii lipsei de folosinţă.

Susţinerile recurentei în sensul că acţiunea în justiţie nu este formulată de aceeaşi conducere care a încheiat contractul în 2004, ci de lichidatorul judiciar, care acţionează în interesul creditorilor şi nu poate fi considerat continuatorul intenţiei iniţiale, iar recurenta nu solicită despăgubiri pentru actele fostului administrator, ci pentru lipsa de folosinţă a bunurilor, sunt lipsite de suport legal, întrucât administratorul, indiferent care ar fi acela, reprezintă persoana juridică, iar frauda la lege care a condus la nulitatea actului a fost comisă de însăşi A. S.R.L. Botoşani, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 748 din 13.02.2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr: x, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 152 din 22.02.2019.

Susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel a menţinut fără o analiză reală cuantumul onorariului expertului F., stabilit la suma de 3.950 RON, sumă achitată de reclamantă, ce ar fi disproporţionată faţă de complexitatea raportului de expertiză şi faţă de timpul efectiv de lucru indicat în raportul depus la dosar, că nu ar fi fost justificate corespunzător costurile expertizei, iar instanţa nu a verificat dacă această sumă este conformă cu tarifele practicate de experţii judiciari ANEVAR, că instanţa nu ar fi analizat obiectiv cererea de reducere a onorariului, ci a respins-o formal, fără argumente clare, sunt aspecte care ţin de proporţionalitatea cheltuielilor de judecată şi de marja de apreciere a instanţelor de fond, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a mai invocat că instanţa de apel ar fi încălcat art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care permite examinarea tuturor aspectelor de legalitate, chiar dacă nu au fost dezvoltate exhaustiv în cererea de apel, mai ales când acestea sunt menţionate în dosarul primei instanţe, fără a dezvolta care anume aspecte nu au fost analizate de curtea de apel. În aceste condiţii, Înalta Curte este în imposibilitatea de a cerceta modalitatea în care ar fi fost încălcat principiul devoluţiunii, mai ales că această susţinere nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., împotriva deciziei nr. 342 din 21 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimaţii pârâţi.

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii pârâţi.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., împotriva deciziei nr. 342 din 21 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.