CHF consumer loan hardship found; contract adapted, bank’s appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi pârât C. S.A. - Sucursala Unirii, s-a solicitat a se dispune: obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reprezentând diferenţa de dobândă dintre cea percepută de bancă şi cea efectiv datorată de reclamanţi, în perioada noiembrie 2008- martie 2009; obligarea pârâtelor la convertirea în RON a creditului acordat reclamanţilor şi stabilizarea cursului de schimb CHF leu de la momentul semnării Contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada executării Contractului; obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 25 iulie 2017 pârâta C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată.

Prin precizarea depusă la 03.10.2017, reclamanţii au solicitat instanţei să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferenţa de dobândă dintre cea percepută de bancă şi cea efectiv datorată, pentru perioada noiembrie 2008 - martie 2009, convertirea în RON a creditului acordat reclamanţilor, să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre dobânda contractuală de 4,25% şi dobânda de 4,40% abuziv percepută de bancă şi obligarea, pentru viitor, să aplice dobânda de 4,25%; convertirea în RON a creditului acordat; stabilizarea cursului de schimb CHF - leu de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada executării contractului şi restituirea sumelor încasate abuziv de bancă împreună cu dobânda legală penalizatoare calculată până la restituirea sumelor solicitate.

În subsidiarul petitului 3 din cererea precizatoare, reclamanţii au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului valutar, stabilizarea cursului de schimb CHF-leu de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada executării contractului şi restituirea sumelor încasate abuziv de bancă împreună cu dobânda legală penalizatoare calculată până la restituirea sumelor de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 428/2017 din 06 octombrie 2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Specializat Cluj.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 951 din 29.05.2018, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi pârât C. S.A. - Sucursala Unirii. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 3 lit. d) din convenţia de credit nr. x/BUM/18.02.2008. A obligat pârâtele să restituie reclamanţilor toate sumele de bani achitate cu titlu de dobândă, peste nivelul de 4,25%. A respins celelalte capete de cerere. A obligat pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de deplasare şi onorariu avocaţial parţiale.

3. Hotărârea pronunţată în apel - primul ciclu procesual

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A., B. şi pârâta C. S.A.

Prin încheierea din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei înregistrate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. x/2019 (întrebări formulate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj).

Prin încheierea din 13 octombrie 2020, s-a repus pe rol cauza, însă instanţa a dispus, din nou, suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei înregistrate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. x/2019, având ca obiect posibilitatea de intervenţie a instanţei privind modul de stabilire a dobânzii variabile.

Prin decizia civilă nr. 129/2022 din 01 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, au fost respinse apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi pârâta C. S.A.

4. Hotărârea pronunţată în recurs - primul ciclu procesual

Împotriva deciziei civile nr. 129/2022 din 01 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, au formulat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2002 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017, a fost respins recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 129/2022 din 1 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Totodată, a fost admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva aceleiaşi decizii, a fost casată în parte decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată, numai în ce priveşte apelul reclamanţilor.

5. Apelul - în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 202/2024 din 26 aprilie 2024, pronunţată în dosar nr. x/2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanţii A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 951/2018, pronunţată la 29.05.2018, în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A constatat intervenirea impreviziunii în executarea contractului de credit nr. x/18.02.2008, generată de supravalorizarea monedei creditului, franc- elveţian (CHF), în raport de moneda naţională RON şi în consecinţă:

A dispus adaptarea contractului de credit nr. x/18.02.2008, încheiat între reclamanţii A. şi D. în calitate de împrumutaţi şi E. S.A. în calitate de împrumutător şi preluat de către pârâta C. S.A., în sensul că a stabilit în sarcina împrumutaţilor obligaţia de plată a ratelor de credit la o valoarea egală cu echivalentul în RON al CHF de la momentul contractării, plus 50% din diferenţa dintre cursul CHF/RON la data scadenţei fiecărei rate de credit şi cursul CHF/RON la data contractării, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată în prezentul dosar şi până la încetarea contractului de împrumut.

A fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelanţilor A. şi D. suma de 7.020,45 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

6. Recursul - al doilea ciclu procesual

Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A., prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea în integralitate a acţiunii reclamanţilor, ca netemeinică şi nelegală, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Pentru început, recurenta a menţionat faptul că obiectul recursului îl reprezintă dispoziţiile instanţei de apel aferente adaptării contractului de credit, începând cu data formulării acţiunii reclamanţilor şi până la momentul finalizării raportului contractual, după formula de calcul a cursului RON/CHF impusă de instanţă.

Autoarea prezentei căi de atac susţine că cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanţei la 23.06.2017, a avut ca temei dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive şi ale C. civ., fiind invocată încă de la început "restabilirea echilibrului contractual".

Totodată, arată că decizia instanţei de apel are ca reper legal (parţial) pentru constatarea impreviziunii Legea nr. 77/2016, dispoziţie legală neinvocată în acţiune de reclamanţi.

În continuare, recurenta-pârâtă evocă dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 77/2016 şi învederează că dispoziţiile C. civ. de la 1864 nu au reglementat în mod expres impreviziunea, aceasta fiind însă comun acceptată în literatura şi practica judiciară bazate pe vechiul C. civ., ca excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului. Aşadar, C. civ. de la 1864 permitea posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de niciuna dintre părţi la data încheierii contractului, făcea excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

Se mai arată că, forma iniţială a Legii nr. 77/2016 nu prevedea existenţa impreviziunii drept o condiţie de drept material pentru accesarea de către debitor a procedurii dării în plată, însă această condiţie a fost introdusă în actul normativ ulterior pronunţării deciziei nr. 623/2016 de către Curtea Constituţională.

Susţine recurenta-pârâtă că, deşi impreviziunea la care se referă în prezent art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1)1, alin. (1)3 şi alin. (3) din Legea nr. 77/2016 este aceeaşi noţiune juridică pe care au extras-o literatura şi practica juridică din dispoziţiile art. 969-970 C. civ. de la 1864, textele Legii nr. 77/2016 reglementează o situaţie particulară de impreviziune: aceea în care, pe durata executării contractului de credit, fie cursul de schimb valutar aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului înregistrează, la data transmiterii notificării de dare în plată, o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit, fie obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă; în oricare dintre aceste situaţii, pragurile valorice arătate trebuie să se menţină în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

În măsura în care principiul tempus regit actum o permite, art. 969-970 C. civ. de la 1864 sunt aplicabile oricărei situaţii excepţionale şi exterioare voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzută în mod rezonabil de niciuna dintre părţi la data încheierii contractului, care face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

Susţine recurenta că, între dispoziţiile vechiul C. civ. şi cele ale Legii nr. 77/2016 amintite, a apărut un concurs de legi aplicabile, care se rezolvă conform principiului conform căruia, actul normativ care conţine o reglementare specială se aplică cu prioritate faţă de actul normativ general (specialia generalibus derogant).

Valorificarea impreviziunii poate avea loc amiabil, prin adaptarea voluntară de către părţi a contractului, sau pe cale judiciară, în caz de dezacord între părţi, caz în care instanţele de judecată pot fie să dispună adaptarea contractului (soluţia prioritară), fie să dispună încetarea contractului (ultima ratio). Calea judiciară a valorificării impreviziunii presupune formularea unei cereri de chemare în judecată, prin care titularul cererii este ţinut să expună o situaţie de fapt pe care să o califice juridic, prin alegerea unui temei de drept al cererii sale.

În cazul unui concurs de acte normative aplicabile unei situaţii de fapt, aplicarea principiului specialia generalibus derogant nu permite titularului cererii să opteze între norma generală şi cea specială, ci atrage inadmisibilitatea cererii în măsura în care titularul ei o întemeiază expres pe norma generală, urmărind neaplicarea normei speciale.

În concret, arată că intimaţii au invocat, ca şi temei de fapt al impreviziunii, creşterea cursului de schimb valutar aplicabil în vederea cumpărării valutei creditului (CHF). Din punct de vedere juridic, au ales să invoce dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi pe cele ale art. 969-970 C. civ. de la 1864.

Or, această situaţie de fapt este reglementată expres de dispoziţiile art. 4 alin. (1)1 lit. e) din Legea nr. 77/2016, astfel că dispoziţiile art. 969-970 C. civ. nu pot fi aplicabile, cu consecinţa inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, recurenta susţine că intimaţii-reclamanţi nu puteau opta pentru o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile vechiul C. civ. şi ale Legii nr. 193/2000 pentru a valorifica această situaţie de impreviziune, fiind imperativ necesară o solicitare adresată creditorului în limitele impuse de dispoziţiile Legii nr. 77/2016, solicitare anterioară demarării litigiului.

În concluzie, recurenta-pârâtă arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dintr-un alt punct de vedere, autoarea prezentei căi de atac susţine că, şi dacă se trece peste eludarea cadrului legal stabilit de reclamanţi, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 77/2016 privind impreviziunea, întrucât acestea au apărut ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel, arată că modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la impreviziune a fost făcută de legiuitor prin Legea nr. 52/2020, iar acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţelor în anul 2017.

În acest context, recurenta susţine că, pe lângă depăşirea cadrului legal cu care a fost învestită (Legea nr. 193/2000, C. civ. de la 1864), instanţa de apel a interpretat eronat legea specială, mai exact sensul care a fost avut în vedere de legiuitor prin această normă, prin impunerea unei formule inedite de plată a ratei creditului, adăugând la valoarea cursului RON/CHF de la data contractării procentul de 50% din diferenţa de curs valutar aferentă cursului plăţii, minus valoarea iniţială.

Aşadar, deşi legea specială face trimitere la o creştere a cursului cu mai mult de 52,6% faţă de valoarea iniţială, instanţa ia ca reper valoarea cursului iniţial, deşi legiuitorul a stabilit că până la limita de 52,6% a creşterii cursului valutar nu există impreviziune.

Mai mult, momentul de la care s-ar calcula noul curs impus de instanţa de apel ar fi data cererii de chemare în judecată (23.06.2017), aspect care contravine legii speciale, care ia ca reper data notificării de dare în plată, care ar fi trebuit comunicată de clienţii reclamanţi creditoarei.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, precum şi pentru cele arătate în faţa instanţelor anterioare, a solicitat admiterea prezentei căi de atac, cu consecinţa casării deciziei din apel, iar în rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor, cu obligarea acestora la suportarea integrală a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze, în toate etapele.

7. Apărările formulate în cauză

La data de 04.10.2024, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului, ca netimbrat şi respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

8. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 13.08.2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

9. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la data de 10.12.2024, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Raportul a fost comunicat părţilor la data de 23.01.2025, fără ca acestea să formuleze puncte de vedere.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 05.06.2025, prin care s-a stabilit termen de judecată, la data de 16 octombrie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de apelanţii A. şi D., fiind schimbată soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul constatării intervenirii impreviziunii în executarea contractului de credit nr. x/18.02.2008 şi adaptării contractului de credit nr. x/18.02.2008, încheiat între reclamanţii A. şi D. în calitate de împrumutaţi şi E. S.A. în calitate de împrumutător şi preluat de către pârâta C. S.A., în sensul că s-a stabilit în sarcina împrumutaţilor obligaţia de plată a ratelor de credit la o valoarea egală cu echivalentul în RON al CHF de la momentul contractării, plus 50% din diferenţa dintre cursul CHF/RON la data scadenţei fiecărei rate de credit şi cursul CHF/RON la data contractării, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la încetarea contractului de împrumut.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective de incidenţă a instituţiei impreviziunii, fluctuaţia valorii francului elveţian cu 87% faţă de valoarea existentă la data încheierii contractului de credit producând un dezechilibru contractual raportat la clauzele contractuale, impreviziunea fiind fundamentată pe teoria generală a contractelor. condiţiile privind aplicarea impreviziunii fiind dezvoltate în jurisprudenţă şi în considerentele decizorii ale deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în materia instituţiei impreviziunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A. invocând încălcarea unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greşită a unei prevederi legale. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

În esenţă, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanţa de apel a cadrului legal cu care a fost învestită, Legea nr. 193/2000, C. civ. de la 1864 şi greşita aplicare a dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 77/2016 cu privire la impreviziune.

Într-adevăr, instituţia impreviziunii contractuale nu a fost reglementată prin textele normative ale C. civ. de la 1864, care guvernează efectele contractului dedus judecăţii în prezenta cauză, însă şi sub imperiul vechiul C. civ., în pofida lipsei unui sediu general al materiei, au existat soluţii de speţă prin care instanţele au aplicat mecanismul impreviziunii, în temeiul art. 970 (buna-credinţă şi/sau echitatea în executarea contractelor), pentru echilibrarea prestaţiilor asumate de părţi prin contractele încheiate, în cazul în care un eveniment excepţional, exterior voinţei părţilor şi care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la încheierea contractului, a făcut excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

În domeniul contractelor de credit în monedă străină, incidenţa şi admisibilitatea impreviziunii în cazul contractelor guvernate rationae temporis de vechiul C. civ. a fost definitiv recunoscută, atât în jurispudenţa Curţii Constituţionale, precum şi în cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut expres, prin Decizia nr. 623 din 25.10.2016 că sub regimul C. civ. din 1864 (aplicabil contractelor de împrumut încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011) teoria impreviziunii era fundamentată în drept pe prevederile art. 970 C. civ. potrivit cărora "Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa."

Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea a rezultat din însăşi reglementarea relativă la contracte, fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Astfel cum a prezentat şi instanţa de apel, o amplă analiză a instituţiei impreviziunii, se regăseşte în jurisprundenţa Curţii Constituţionale. Deciziile pronunţate vizează impreviziunea într-un context particular, acela al aplicării Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, instanţa de control constituţional fiind cea care a introdus, prin jurispundenţa sa, obligativitatea unei analize, efectuate de către instanţă, a modului de derulare a contractului de credit, pentru a se verifica incidenţa impreviziunii, drept condiţie esenţială pentru aplicarea remediilor Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Aceste considerente ale Curţii Constituţionale sunt deopotrivă aplicabile şi în cazul numeroaselor litigii având ca obiect constatarea impreviziunii întemeiate pe dreptul comun, întrucât motivele pe care se sprijină deciziile Curţii Constituţionale se impun tuturor subiectelor de drept cu aceeaşi forţă ca şi dispozitivul.

Aceste considerente ale Curţii Constituţionale pronunţate în materia Legii dării în plată sunt deopotrivă incidente şi în cazul acţiunilor întemeiate pe dreptul comun reprezentat de dispoziţiile art. 1271 alin. (2) şi alin. (3) din C. civ., deoarece este vorba în, esenţă, despre aceeaşi instituţie, cu un domeniu specific de aplicare reglementat prin Legea nr. 77/2016. Condiţiile de incidenţă ale instituţiei impreviziunii rămân aceleaşi, iar un contract de credit bancar încheiat într-o monedă străină este în mod similar, supus impreviziunii, din perspectiva dreptului material, indiferent dacă debitorii acţionează pentru constatarea sa invocând dispoziţiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată sau printr-o acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 970 din vechiul C. civ. sau pe dispoziţiile art. 1271 alin. (2) şi alin. (3) din noul C. civ., după caz.

În consecinţă, argumentele juridice ale Curţii Constituţionale pot fi folosite, pentru identitate de raţiune, şi în contextul unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun, fiind vorba, în esenţă, despre considerente decisive privind aplicarea aceleiaşi instituţii, aceea a impreviziunii.

Relativ la susţinerea recurentei în sensul că intimaţii au invocat, ca şi temei de fapt al impreviziunii, creşterea cursului de schimb valutar aplicabil în vederea cumpărării valutei creditului (CHF), situaţie reglementată expres de dispoziţiile art. 4 alin. (1)1 lit. e) din Legea nr. 77/2016, astfel că dispoziţiile art. 969-970 C. civ. nu puteu fi aplicabile, Înalta Curte subliniază că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019 s-a statuat că este îndeplinită condiţia obiectivă a intervenirii situaţiei neprevăzute atât timp cât fluctuaţia de curs valutar are o anumită consistenţă valorică şi persistenţă temporală.

Curtea Constituţională a mai reţinut că diferenţele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului şi întinderii în timp, pot constitui o situaţie de impreviziune, pentru că la momentul contractării creditului, deşi părţile au avut în vedere o anumită fluctuaţie valutară inerentă oricărui contract în monedă străină, nu se poate afirma că riscul astfel acceptat a depăşit ceea ce este rezonabil.

Aceste considerente decizorii au confirmat opiniile doctrinare şi statuările jurisprudenţiale relevante cu privire la instituţia impreviziunii, exprimate atât sub imperiul vechiul C. civ. cât şi în noul context legislativ.

De asemenea, prin Decizia nr. 594 din 27 septembrie 2018 Curtea Constituţională a statuat, cu privire la domeniul de aplicare a impreviziunii în contractele de credit, în sensul că indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiul C. civ. sau ale noului C. civ., şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din această lege, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii, cu consecinţa adaptării contractului sau a încetării acestuia.

Prin prisma celor de mai sus, susţinerile recurentei privind greşita aplicare a cadrului legal cu care a fost învestită, nu pot fi validate, instanţa de apel făcând şi precizarea expresă, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, a faptului că impreviziunea a fost fundamentată pe teoria generală a contractelor, condiţiile privind aplicarea impreviziunii fiind dezvoltate în jurisprudenţă şi în considerentele decizorii ale deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în materia instituţiei impreviziunii.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind impreviziunea, prin impunerea unei formule inedite de plată a ratei creditului, susţinută de recurentă, Înalta Curte, prin prisma celor deja afirmate o va respinge, ca neîntemeiată. Instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe legea anterior menţionată, cum greşit a susţinut recurenta, ci a indicat dispoziţiile din acest act normativ doar cu titlu exemplificativ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 202/2024 din 26 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 202/2024 din 26 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.