Contractual breach liability for vehicle mobility program benefits and admissibility of moral damages quantification in cassation

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 30.01.2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 4.043,96 RON, 88.380 HUF echivalentul în RON la data plăţii, 380 euro echivalentul în RON la data plăţii, toate cu titlu de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului material suferit ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale în baza serviciului C. şi B. h, 50.000 euro echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând daune morale, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5874 din data de 16.06.2023, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 927 din 09.05.2024, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta B. S.R.L., ca nefiind întemeiată. A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A luat act că pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal A. S.R.L. şi apel incident B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 375A din 07.03.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de B. S.R.L. A fost admis apelul principal formulat de A. S.R.L. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a contravalorii în RON din data plăţii a sumei de 88.380 HUF, a contravalorii în RON din data plăţii a sumei de 380 EUR şi a sumei de 4.043,96 RON, toate cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale, precum şi a contravalorii în RON din data plăţii a sumei de 1.000 EUR, cu titlul de despăgubiri pentru daune morale. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 853,62 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A fost respinsă în rest, cererea de chemare în judecată. A fost obligată B. S.R.L. la plata către A. S.R.L. a sumei de 426,81 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 375A din 07.03.2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă B. S.R.L. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă formulează critici privind soluţia instanţei de apel asupra apelului incident. În acest sens, recurenta că arată că au fost încălcate prevederile art. 1266-1270 şi art. 1350 C. civ., dispoziţiile art. 7.1.4 şi 2.2.3 din Contractul de distribuţie, precum şi prevederile Broşurii "Informaţii cu privire la service." Mai arată că soluţia curţii de apel asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive relevă lipsa analizei situaţiei de fapt deduse judecăţii şi a probatoriului administrat în cauză, fiind în prezenţa, în principal, a unei nemotivări, şi în subsidiar, a unei motivări contradictorii şi lacunare. În continuare recurenta redă considerentele reţinute de curtea de apel sub acest aspect şi face trimitere la situaţia de fapt. Totodată, autoarea căii de atac arată că instanţa de apel nu a arătat în fapt şi în drept motivul pentru care a reţinut că aceasta ar avea calitate procesuală pasivă în această cauză.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că soluţia instanţei de apel asupra acestei excepţii s-a dat cu încălcarea normelor de drept material, având în vedere că au fost ignorate prevederile contractului dintre producător şi reprezentantul producătorului şi prevederile broşurii, respectiv oferta producătorului B.. Recurenta face trimitere la prevederile broşurii şi la clauzele contractului de distribuţie încheiat între B. şi B.. Prin urmare, instanţa de apel în mod nelegal a interpretat dispoziţiile legale în privinţa aprecierii probelor, înlăturând nelegal de la analiza sa contractul de distribuţie şi interpretând greşit prevederile broşurii, conchide recurenta. Potrivit autoarei recursului, argumentaţia instanţei de apel este formală, fără corelarea necesară pentru a justifica soluţia pronunţată prin dispozitiv şi fără a indica în concret care sunt menţiunile din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei care demonstrează calitatea procesuală pasivă a B..

Totodată recurenta formulează critici privind soluţia instanţei de apel asupra apelului principal formulat de A.. Sub acest aspect, autoarea căii de atac susţine că prin soluţia de admitere a apelului principal instanţa de apel nu a analizat legal normele de drept material incidente în cauză şi a pronunţat o hotărâre nemotivată, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.. Recurenta susţine că au fost încălcate prevederile art. 1266-1269, art. 1350, art. 1527, art. 1530-1537 C. civ. şi art. 6 C. proc. civ.

Recurenta arată că între aceasta şi intimata-reclamantă nu există niciun raport contractual şi niciun temei pentru a susţine o pretinsă obligaţie a acesteia de a achita către A. sumele pretinse, iar susţinerile au fost dovedite cu toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei pe care curtea de apel a înţeles să le interpreteze în favoarea intimatei-reclamante. Mai arată recurenta că nu există nicio obligaţie asumată de către aceasta care să nu fi fost respectată. În continuare face trimitere la Contractul de distribuţie şi la obligaţiile izvorâte din acesta, precum şi la o serie de prevederi cuprinse în Manualul de produse pentru servicii de mobilitate en-gros, din care rezultă, potrivit recurentei, procedura care trebuie urmată de către deţinătorii autovehiculelor marca B. în situaţia în care doresc să beneficieze de Programul de mobilitate.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 1530-1531 C. civ., motivarea fiind lacunară şi supreficială. Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a analizat condiţiile reglementate de art. 1530 C. civ., sens în care decizia este nemotivată. Recurenta face trimitere la situaţia de fapt şi documentele de la dosarul cauzei, respectiv facturi şi chitanţe.

Totodată, recurenta susţine că în ceea ce priveşte plata daunelor morale, instanţa de apel nu indică în raport de ce aspecte a apreciat că suma de 1.000 euro ca fiind o sumă modică, mai ales că acestea nu au fost dovedite de către intimata-reclamantă. Mai susţine recurenta că instanţa nu a analizat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile în raport de acest capăt de cerere. De asemenea, referitor la acordarea daunelor morale recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat principiul egalităţii, principiul dreptului la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece a ignorat probatoriul care dovedea că societatea recurentă nu răspunde de nicio decontare şi implementare a acestui program de mobilitate în afara României. În opinia recurentei, la dosarul cauzei nu există documente care să probeze existenţa unui prejudiciu moral.

Sub un ultim aspect, în ceea ce priveşte plata daunelor morale, autoarea căii de atac critică interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1531 C. civ.. Potrivit recurentei, daunele morale nu pot fi evaluate pecuniar, iar în cauză art. 1531 C. civ. trebuie coroborat cu art. 206 şi art. 257 C. civ.

În final, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 453 C. proc. civ., reţinând în mod greşit existenţa vreunei culpe procesuale în sarcina acesteia şi obligând-o la plata unor cheltuieli de judecată către intimată.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat, în esenţă, pe de o parte, că soluţia curţii de apel asupra apelului incident este nemotivată şi conţine motive contradictorii, iar pe de altă parte, că instanţa de apel nu a analizat condiţiile reglementate de art. 1530 C. civ., sens în care soluţia dată asupra apelului principal este nemotivată. Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate prin ambele apeluri declarate şi a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că la filele x din hotărârea recurată se regăsesc motivele care fundamentează concluzia instanţei de apel prin care a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată şi a respins în mod corect apelul incident.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a argumentat în mod clar şi concis de ce societatea B. S.R.L. are calitate procesuală în prezenta cauză, raportându-se la probatoriul adiministrat în cauză, şi a explicat de ce soluţia instanţei de fond cu privire la această excepţie este corectă, substituind motivarea primei instanţe, sens în care, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

Se reţine că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Totodată, Înalta Curte constată neîntemeiate susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora soluţia dată asupra apelului principal este nemotivată şi superficială. Se observă că instanţa de apel a expus în mod explicit că beneficiile oferite de producător devin obligatorii pentru ofertant din momentul acceptării ofertei, adică prin cumpărarea vehicului şi ulterior prin efectuarea reviziilor conform condiţiilor precise. De asemenea, în ceea ce priveşte analiza condiţiior reglementate de art. 1530 C. civ., instanţa de apel a expus în mod clar considerentele prin care a reţinut că din probele administrate în cauză s-a constatat că obligaţiile asumate conform serviciilor B. h şi B. nu au fost îndeplinite.

În ceea ce priveşte susţinerile privind pretinsele motivele contradictorii, instanţa supremă constată că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, faţă de lipsa argumentelor concrete cu privire la acest aspect.

Aşadar, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii, textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, totodată prezentând raţionamentul-logico juridic prin care a admis apelul recurentei-reclamante.

Criticile recurentei-pârâte, formulate în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 453 C. proc. civ., nu vor fi însuşite de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Înalta Curte reţine că prin soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost respins apelul incident şi admis apelul principal, astfel încât se constată că în mod legal curtea de apel a obligat societatea B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 426,81 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă apelului, calculate proporţional cu pretenţiile admise în urma admiterii căii de atac.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind încălcarea principiul egalităţii, principiul dreptului la apărare şi dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte constată că au fost invocate formal, fără a se argumenta concret în ce mod instanţa de apel a încălcat normele procesuale enunţate.

Referitor la susţinerile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la interpretarea şi forţa obligatorie a contractului (art. 1266-1270 C. civ.), la răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.), la dreptul la executare în natură şi la daune intererese(art. 1527 şi art. 1530 C. civ.), precum şi cele referitoare la evaluarea prejudicului(art. 1531-1537 C. civ.), Înalta Curte reţine că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

Afirmaţiile prin care recurenta-pârâtă invocă că au fost ignorate prevederile contractului dintre producător şi reprezentantul producătorului, precum şi prevederile broşurii, respectiv oferta producătorului B.., cu trimiterea pe care o face la înscrisurile din dosar (contract, broşură, facturi, chitanţe) aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt cu privire la cauzele şi împrejurările în care a intervenit încălcarea obligaţiei contractuale.

De asemenea, criticile care vizează plata daunelor morale, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, recurenta reiterând aspecte legate de existenţa faptei ilicite.

Astfel, prin susţinerile potrivit cărora pe de o parte, la dosarul cauzei nu există documente care să probeze existenţa unui prejudiciu moral, iar pe de altă parte se critică cuantumul stabilit de instanţa de apel, cu trimitere la prevederile art. 206, art. 257 şi art. 1531 C. civ., recurenta aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu. Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Instanţa supremă reţine că judecătorii fondului sunt suverani în ceea ce priveşte interpretarea probelor şi a actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar circumstanţele factuale ale litigiului nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 375 A din 7 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 375 A din 7 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2025.