Procedural waiver of a case-transfer request: validity of oral withdrawal by representative and liability for litigation costs in a jurisdictional incident
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court rejected the defendant-appellant's appeal and dismissed the inadmissibility exception, thereby upholding the Court of Appeal's procedural order to record the plaintiff's oral withdrawal of the case-transfer request. The dispute centered on whether the lower court violated procedural norms by accepting the plaintiff's oral waiver of a *strămutare* (transfer of jurisdiction) application without allowing the defendant a subsequent hearing to express agreement or claim costs, and whether the plaintiff's legal representative held a valid special power of attorney for such a withdrawal. The Court held that the appeal was admissible under Art. 406(6) of the Code of Civil Procedure, but the substantive arguments failed because a case-transfer request is a procedural incident not involving claims on the merits, meaning no procedural fault justifies cost allocation to the opposing party, and the representative’s delegation of authority explicitly included the power to file a withdrawal request, satisfying the requirements of Art. 406(1)-(2) and (4) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 406 alin. (6) C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Procedural waiver of a case-transfer request: validity of oral withdrawal by representative and liability for litigation costs in a jurisdictional incident: The dispute centered on whether the lower court violated procedural norms by accepting the plaintiff's oral waiver of a *strămutare* (transfer of jurisdiction) application without allowing the defendant a subsequent hearing to express agreement or claim costs, and whether the plaintiff's legal representative held a valid special power of attorney for such a withdrawal. The Court held that the appeal was admissible under Art. 406(6) of the Code of Civil Procedure, but the substantive arguments failed because a case-transfer request is a procedural incident not involving claims on the merits, meaning no procedural fault justifies cost allocation to the opposing party, and the representative’s delegation of authority explicitly included the power to file a withdrawal request, satisfying the requirements of Art. 406(1)-(2) and (4) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 14 octombrie 2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, petenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. S.A şi C., a formulat cerere de strămutare a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
La termenul de judecată din 29 octombrie 2024 petenta A. a formulat oral cerere de renunţare la judecata cererii de strămutare.
Prin încheierea nr. 12 din 29 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a luat act de renunţarea cererii de strămutare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C., solicitând, în temeiul art. 406 alin. (6) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Recurentul susţine că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Potrivit recurentului, din încheierea recurată nu rezultă dacă a fost prezentată de către consilierul juridic procura specială pentru cererea de renunţare la judecată.
Totodată, autorul recursului susţine că instanţa de judecată nu a acordat un nou termen de judecată până la care acesta să-şi exprime acordul cu privire la cererea de renunţare şi să-şi exercite dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, fiind încălcate prevederile art. 406 C. proc. civ.
În drept, recurentul a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea din 14 mai 2025, instanţa a respins excepţia nulităţii recursului şi a acordat termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 octombrie 2025.
La data de 14 octombrie 2025, intimata - reclamantă a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de către intimată, instanţa supremă urmează a o respinge, constatând că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, potrivit prevederilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare."
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului prin care arată că au fost încălcate prevederile art. 406 C. proc. civ., întrucât curtea de apel nu a acordat un termen de judecată până la care acesta să-şi exprime acordul cu privire la cererea de renunţare a cererii de strămutare şi să-şi exercite dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, nu pot fi primite.
Potrivit art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar conform alin. (4):
"Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare."
În cauză, la termenul de judecată din 29 octombrie 2024, intimata A., prin reprezentant, a formulat oral, în şedinţă, cerere de renunţare la judecata cererii de strămutare.
Înalta Curte reţine că strămutarea reprezintă instituţia procesuală, prin intermediul căreia părţile pot solicita transferarea procesului spre soluţionare la o altă instanţă de acelaşi grad, dacă există bănuieli în ceea ce priveşte imparţialitatea judecătorilor.
Prin urmare, strămutarea este un incident procedural în cadrul căruia nu se poate vorbi de o parte căzută în pretenţii, întrucât cererea nu vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii, iar faţă de faptul că obligarea la plata cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a celui care le-a provocat, Înalta Curte constată că în prezenta cauză având ca obiect strămutare, o atare culpă nu poate fi reţinută.
Nici susţinerile recurentului potrivit cărora din încheierea recurată nu rezultă că reprezentantul intimatei a prezentat o procură specială pentru cererea de renunţare la judecată, nu pot fi primite.
Examinând actele şi lucrările dosarului curţii de apel, Înalta Curte reţine că intimata A., a fost reprezentată la termenul de judecată din 29.10.2025 de către consilier juridic, D., care a depus delegaţie de reprezentare, din curpinsul căreia rezultă că acesta putea formula cerere de renunţare la judecată. Aşadar, intimata a avut mandat conform căruia putea să renunţe la judecata cererii de strămutare, astfel încât nu au fost încălcate prevederile art. 406 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat încheierea recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a încheirii recurate din această perspectivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii nr. 12 din 29 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii nr. 12 din 29 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2025.