Design company’s payment claim revived: special one-year prescription inapplicable; general three-year term applies, appeal quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj la data de 4 august 2023, astfel cum a fost modificată la 7 martie 2024, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat: (l) obligarea pârâtei la plata sumei de 79.517,13 RON TVA inclus, respectiv 66.821,12 RON + TVA, conform facturii fiscale reprezentând contravaloarea actualizată a serviciilor prestate individualizate la art. 7 lit. b) şi f) din contractul de proiectare nr. x/9.01.2020, în mod integral, respectiv diferenţa dintre valoarea achitată şi contravaloarea actualizată a serviciilor prestate individualizate la art. 7 lit. a), b), c), d) şi e) din contractul de proiectare nr. x/9.01.2020 şi cea deja achitată de către pârâtă; (2) obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 59.939,99 RON TVA inclus, respectiv 50.369,74 RON+TVA, reprezentând contravaloarea actualizată a serviciilor prestate individualizate la art. 7 lit. g) din contractul de proiectare nr. x/9.01.2020, sau, în subsidiar, reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei; (3) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 79.517,13 RON solicitate prin capătul de cerere nr. x, de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului, pentru raporturi între profesionişti, conform Ordonanţei nr. 13/2011; (4) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 59.939,99 RON solicitate prin capătul de cerere nr. x, de la data punerii în întârziere şi până la plata efectivă a debitului, conform Ordonanţei nr. 13/2011; (5) obligarea pârâtei la achitarea sumei de 201.478,99 RON reprezentând despăgubiri conform prevederilor art. 15 din contractul de proiectare nr. x/9.01.2020, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport cu prevederile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., cu consecinţa respingerii pretenţiilor formulate ca prescrise, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, solicitând, totodată, şi cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că termenul de prescripţie prevăzut la art. 2520 C. civ. se aplică inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber profesionişti şi că aceste dispoziţii legale vizează profesiile liberale, iar reclamanta este o societate cu răspundere limitată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1235 din 20 iunie 2024 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. S.R.L. şi, în consecinţă, s-a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de către reclamanta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi, în consecinţă, în principal, anularea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj, ca urmare a respingerii excepţiei prescripţiei în ceea ce priveşte capetele de cerere 2, 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii cu privire la capetele de cerere 2, 4 şi 5 ale acesteia. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

3. Prin decizia nr. 27/2025 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1235/2024 din 20 iunie 2024 a Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

4. La 15 martie 2025, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în esenţă, reclamanta a susţinut aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la cazurile în care se aplică termenul de prescripţie de 1 an.

În dezvoltarea criticii, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, considerându-se că termenul de prescripţie este de 1 an, pentru că litigiul derivă din contractul de proiectare încheiat între părţi, astfel încât este incident termenul general de prescripţie de 3 ani.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel a reţinut că art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, petit accesoriu petitului nr. 2, şi a petitului 5, s-ar aplica pentru orice sume de bani s-ar cuveni arhitecţilor din raportul contractual încheiat cu beneficiarul sau care ar deriva, în orice fel, din existenţa acestui raport contractual.

Recurenta a susţinut că textul legal face referire la prestaţii reciproce, având în vedere formularea art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care face trimitere la sume ce "li s-ar cuveni" arhitecţilor.

Conform recurentei-reclamante, instanţa de apel apreciază asupra aplicabilităţii prevederilor art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ. într-un sens mult prea larg, intenţia legiuitorului fiind aceea de a reglementa o prescripţie specială în cazul arhitecţilor pentru plata preţului serviciilor prestate.

Recurenta susţine că art. 2520 alin. (1) C. civ. are în vedere o limitare a termenului de prescripţie pentru contraprestaţia unui serviciu, respectiv profesionişti din alimentaţia publică - pentru serviciile pe care le prestează, medici (...) - pentru vizite sau operaţii, avocaţi (...) - pentru plata onorariilor, notari (...) - pentru plata sumelor datorate pentru actele funcţiei lor.

Recurenta susţine că, în cauză, prezintă relevanţă obligaţiile reciproce izvorâte dintr-un contract, astfel că, interpretarea instanţei de apel potrivit căreia aplicabilitatea art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ. ar fi justificată prin prisma art. 1469 alin. (2) C. civ., care prevede că noţiunea de plată include nu doar remiterea unei sume de bani, ci şi executarea oricărei prestaţii care constituie obiectul însuşi al contractului, este greşită.

Art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ. îşi poate găsi aplicabilitatea doar în ceea ce priveşte plata preţului, în considerarea serviciilor de arhitectură prestate în cadrul contractului de prestări servicii. Însă, susţine recurenta, teza subsidiară a capetelor de cerere nr. x, 4 şi 5 nu are ca obiect obligarea intimatei la executarea unei obligaţii contractuale, ci aceea de angajare a răspunderii contractuale a intimatei pentru prejudiciile cauzate societăţii reclamante.

În ceea ce priveşte capetele de cerere nr. x şi 4, instanţa de apel a stabilit că data de 28 noiembrie 2021 este momentul de la care se impune calculul termenului de prescripţie.

Sub acest aspect, recurenta a învederat că, în cauză, contractul nu a încetat la data de 28 noiembrie 2021, având în vedere că nu a fost reziliat de către reclamantă sau pârâtă sau prin acordul părţilor.

Se arată că prin notificarea din 22 noiembrie 2021, recurenta-reclamantă nu a comunicat încetarea contractului, astfel cum reţine instanţa de apel, ci a comunicat pârâtei că va proceda în aceast sens dacă nu va da curs solicitării de plată. Recurenta susţine că, în cauză, trebuia să existe o notificare scrisă, neechivocă, a părţii care se prevalează de acest aspect, pentru a reţine incidenţa art. 1552 alin. (1) şi (4) C. civ.

În consecinţă, recurenta susţine că instanţa de apel în mod eronat a reţinut aplicabilitatea art. 1552 C. civ. şi a efectelor acestuia în sensul incidenţei rezilierii unilaterale şi a caracterului irevocabil al acesteia, respectiv a asimilării acestui moment cu cel al finalizării lucrării, în temeiul art. 2520 C. civ.

În ceea ce priveşte momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, recurenta învederează că data de 24 februarie 2023 este relevantă, întrucât atunci reclamanta, prin intermediul notificării de punere în întârziere, a solicitat plata sumei de 59.939,99 RON TVA inclus, aferentă serviciilor prestate în baza art. 7 lit. g) din contract, încercând remedierea amiabilă a situaţiei.

Recurenta mai susţine că termenul general de prescripţie de 3 ani nu ar fi fost împlinit nici în ipoteza calculului acestuia de la data de 28 noiembrie 2021, acţiunea fiind înregistrată în luna august 2023, deoarece contractul nu a încetat la data de 28 noiembrie 2021 sau 7 decembrie 2021, sens în care lucrarea nu poate fi considerată finalizată la niciuna dintre datele indicate.

Sub acest aspect, recurenta învederează că nu pot fi primite considerentele instanţei de apel, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că notificarea de punere în întârziere a fost realizată înăuntrul termenului de prescripţie, deşi îi incumba această probă, în condiţiile în care a respins ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba cu audierea martorei propuse de reclamantă în acest sens.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a recursului, susţinând că în cauză, sunt incidente prevederile art. 24 alin. (1) şi (2), iar nu ale art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013, excepţie care a fost respinsă pentru considerentele cuprinse în practica. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, precizându-se, în esenţă, că instanţa de apel, pe fond, a interpretat şi aplicat corect normele de drept material cuprinse la art. 2.520 alin. (1) pct. 8 din C. civ. cu privire la aplicarea termenului de prescripţie de 1 an şi pentru orice alte sume care s-au cuvenit din Contractul de proiectare, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, va admite recursul reclamantei A. S.R.L., reţinând următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în realitate, nu există critici concrete care să poată fi supuse controlului de legalitate din perspectiva acestor cazuri de casare. Prin urmare, vor fi analizate criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect solicitarea de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani, reprezentând contravaloarea actualizată a serviciilor prestate individualizate la art. 7 din contractul de proiectare nr. x/9.01.2020, încheiat între părţi, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor solicitate şi despăgubiri conform prevederilor art. 15 din contractul de proiectare.

Pârâta s-a apărat în primă instanţă invocând, în principal, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport cu art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

În combaterea excepţiei prescripţiei, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a susţinut, în esenţă, că termenul de prescripţie prevăzut la art. 2520 C. civ. se aplică inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti şi că articolul de lege vizează profesiile liberale, iar reclamanta este o societate cu răspundere limitată.

Prima instanţa, constatând că sunt incidente prevederile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care reglementează termenul de prescripţie de 1 an în cazul liber-profesioniştilor, întrucât contractul dintre părţi a avut ca obiect efectuarea unor servicii de proiectare şi a fost asumat în scopul executării unor activităţi specifice de arhitectură, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi a respins, ca prescrise, pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa de prim control judiciar a respins apelul reclamantei confirmând soluţia tribunalului în privinţa corectei determinări a termenului de prescripţie incident în cauză.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că ceea ce trebuie dezlegat, prin prisma motivelor de recurs formulate, vizează incidenţa sau nu în cauză a termenului special de prescripţie a dreptului material la acţiune reglementat de dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., motiv de recurs ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., "se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune în cazul: (...) inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea".

Din conţinutul acestui text normativ rezultă că prescripţia priveşte situaţia liber profesioniştilor cărora li s-a comandat o lucrare.

Dispoziţiile art. 3 din C. civ. prevăd că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere şi, de asemenea, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

În condiţiile în care distincţia dintre noţiunea de profesionist şi liber-profesionist este evidentă, Înalta Curte constată că între părţi a fost încheiat un contract în formă scrisă, fiind vorba de un raport contractual între două societăţi, reclamanta în calitate de proiectant general şi pârâta, persoana juridică beneficiar al acestor servicii.

În cauză, se observă că serviciile a căror plată o solicită reclamanta au la bază un contract de prestări-servicii încheiat între profesionişti, în formă scrisă, respectiv contractul de proiectare nr. x/9.01.2020, iar sumele facturate, reclamate la plată, tind să îndestuleze patrimoniul, activul persoanei juridice.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a asimilat în mod greşit reclamanta unui liber-profesionist, aplicând dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care reglementează situaţia liber-profesioniştilor. Acesta vizează prescripţia în cazul unei acţiuni pentru plata unui inginer, geodez, contabil şi a altor liberi-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin, sfera persoanelor care se încadrează în prevederile legale menţionate fiind strict determinată.

Fiind întemeiate criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., privind cazurile în care se aplică termenul de prescripţie de 1 an, Înalta Curte va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, în condiţiile în care contractul ce reprezintă cauza juridică a pretenţiilor formulate a fost încheiat între profesionişti, în formă scrisă, astfel încât, în rejudecare, instanţa urmează a avea în vedere dispoziţiile art. 2517 C. civ., conform cărora termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede alt termen.

În consecinţă, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile pentru considerentele arătate, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului formulat de reclamantă, potrivit art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, doar cu privire la capetele 2, 4 şi 5 ale cererii, care au făcut obiectul analizei instanţei de apel, soluţia referitoare la capetele 1 şi 3 ale cererii având autoritate de lucru judecat, astfel cum a reţinut instanţa de apel, această chestiune nefiind, de altfel, criticată în recurs.

Faţă de soluţia preconizată, având în vedere aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează termenul de prescripţie, analizarea celorlalte critici de către instanţa de recurs nu se mai impune, urmând ca, în conformitate cu art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., instanţa de apel să analizeze toate motivele invocate şi apărările formulate şi să administreze probele necesare justei soluţionări a cauzei.

Pentru considerentele arătate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 27/2025 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Raportat la soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de părţi nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanţa de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestor cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 27/2025 din 21 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.