State land usucapion: public possession requirements and prescription interruption by legislative change

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 iunie 2003 la Judecătoria Constanța reclamantul B.C. a chemat în judecată municipiul Constanța prin consiliul local și primar cerând să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, proprietatea suprafeței de 78,49 mp teren situat în Constanța.

În motivarea cererii arată că la data de 16 iunie 1966 a cumpărat o suprafață de 400 mp teren situat la adresa menționată, dată la care a ocupat abuziv și suprafața de 78,49 mp teren învecinat pe care a stăpânit-o în mod continuu, public și neîntrerupt până astăzi, posesie aptă să îi confere calitatea de proprietar în condițiile art. 1890 C. civ.

Pârâtul a cerut respingerea acțiunii invocând că terenul în litigiu aparține domeniului privat al localității iar posesia exercitată de pârât nu a întrunit condițiile prevăzute de Codul civil.

Prin sentința civilă nr. 11994 din 9 septembrie 2003 Judecătoria Constanța a admis acțiunea și a constatat că reclamantul este proprietarul suprafeței de 74,60 mp situat în Constanța, str. N. având ca vecinătăți la Nord: str. N., la Sud B.G., la Est C.C. și N.I. și la Vest Z.A., ca efect al uzucapiunii.

Reține prima instanță că potrivit art. 1890 C. civ., se poate dobândi proprietatea asupra unui imobil prin simpla exercitare a unei posesii utile, adică neîntrerupte, continue și sub nume de proprietar timp de 30 de ani.

Totodată se arată că prin probatoriul administrat susținerile pârâtului sunt infirmate de mențiunile actului autentic de vânzare-cumpărare al Notariatului de Stat al regiunii Dobrogea și fișa bunului imobil care atestă ca an de cumpărare a suprafeței de 400 mp de către reclamant anul 1966, precum și o suprafață deținută în plus de acesta.

Prin decizia civilă nr. 121/c din 11 februarie 2004 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar.

În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că în cauză reclamanta a stăpânit continuu din anul 1966, când a dobândit prin cumpărare imobilul din Constanța, str. N. și suprafața de 74,60 mp teren, cu intenția de a stăpâni întregul imobil pentru sine și nu pentru altul, sub acest aspect fiind irelevante înregistrările din registrele fiscale, invocate de apelanți caz în care, în mod just prima instanță a reținut incidența art. 1847 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Constanța, prin primar și Consiliul Local Constanța, invocând incidența art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin probatoriul administrat, certificatul fiscal și relații de la Direcția Patrimoniu, a dovedit că terenul în litigiu aparține domeniului privat al Municipiului Constanța iar reclamantul a exercitat o posesie clandestină.

Totodată recurenții susțin că, în cauza dedusă judecății s-a făcut greșit aplicarea art. 1847 C. civ. atâta timp cât posesia reclamantului nu a fost publică și sub nume de proprietar, și în mod eronat instanțele au omis să stabilească cine are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Analizând recursul Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, uzucapiunea constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate iar pentru ca să poată prescrie se cere o posesie neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar (art. 1847 C. civ.).

Îndeplinirea acestor condiții se impune a fi analizată de către instanțe investite cu soluționarea unei astfel de cereri.

Totodată, în considerentele hotărârii, judecătorii au obligația de a arăta rațiunile pentru care au concluzionat în sensul îndeplinirii condițiilor uzucapiunii precum și dovezile pe care își fundamentează raționamentele.

În fapt, prin cererea dedusă judecății reclamantul susține că în anul 1966, când a dobândit în proprietate o suprafață de 400 mp teren a ocupat abuziv din terenul proprietate de stat o suprafață de 78,49 mp teren pe care a îngrădit-o și a folosit-o până în prezent.

Așa fiind, instanțele aveau obligația ca în raport de probatoriile administrate să stabilească și să motiveze de ce posesia exercitată de reclamant asupra suprafeței de 78,49 mp îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Totodată, prejudicial verificării condițiilor posesiei instanțele de fond trebuiau să analizeze dacă, în raport de dispozițiile legale în vigoare, la momentul începerii cursului prescripției se puteau prescrie terenurile proprietatea statului și în caz afirmativ, dacă cursul prescripției (după spusele reclamantului începută în anul 1966) ar fi fost sau nu întrerupt prin intrarea în vigoare a Legii nr. 59/1974.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că împrejurările de fapt ale speței nu au fost pe deplin stabilite, urmează a admite recursul, a casa decizia recurată precum și sentința primei instanțe și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a analiza și celelalte apărări invocate prin recurs și a stabili și cine are calitate procesuală pasivă în acest litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei nr. 121/c din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința civilă nr. 994 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Constanța și trimite cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.