Supplementary construction works without contract modification: unjust enrichment excluded by failure to exercise statutory modification rights

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 4 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bacău, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Bacău, obligarea acestora la plata sumei de 2.697.866,75 RON, conform facturii din 31 decembrie 2021, reprezentând contravaloarea amenajării de urgenţă a etajelor 4 şi 5 din Clădirea Spitalului Municipal Bacău.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194 - 195 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 şi art. 1.345 şi următoarele C. civ.

A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. au formulat cerere de intervenţie în interes alăturat reclamantei, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, iar pârâţii Municipiul Bacău şi Consiliul Local al Municipiului Bacău au formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Unităţii Administrativ Teritoriale a Judeţului Bacău.

Prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2022, prima instanţă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, iar prin sentinţa civilă nr. 156/2023 din 26 mai 2023, s-a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Judeţul Bacău, cât şi cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie, ca neîntemeiate.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâtul Municipiul Bacău, în contradictoriu cu chematul în garanţie Judeţul Bacău, ca rămasă fără obiect.

S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intervenientele-accesoriu şi s-a luat act că reclamanta şi pârâtul Municipiul Bacău şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.

2. Împotriva sentinţei, reclamanta şi intervenientele-accesoriu au declarat apel principal, iar pârâtul Municipiul Bacău, prin Primar, apel incident, iar, prin încheierea din 9 aprilie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea căilor de atac în favoarea secţiei I Civile din cadrul Curţii de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2022*.

Prin încheierea din 17 iulie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins cererea reclamantei privind efectuarea expertizei tehnice în construcţii, ca nefiind utilă cauzei, în această etapă procesuală, iar prin decizia nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, s-au respins, ca nefondate, atât apelurile principale, cât şi apelul incident declarate în cauză.

Reclamanta şi intervenientele au formulat recursuri.

3. Reclamanta Societatea de Servicii Municipale Publice Bacău S.A., în insolvenţă, prin administrator special F. şi prin administrator judiciar G.. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 iulie 2024 şi a deciziei nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea acestora şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cu privire la încheierea din 17 iulie 2024, pronunţată de instanţa de apel, recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod nelegal, s-a respins cererea sa de administrare a probelor, care vizau analiza naturii justificate sau nu a îmbogăţirii înregistrate de către pârâtă, dar şi condiţiile de exercitare a acţiunii pendinte întemeiate pe îmbogăţire fără just temei, critică ce se circumscrie cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a criticat şi decizia atacată, susţinând că este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 249, art. 255 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la administrarea probatoriului, respectiv proba cu expertiză şi cea testimonială, pentru a dovedi data şi cauza apariţiei necesităţii efectuării lucrărilor suplimentare, ce au rezultat în urma verificărilor făcute de către ISU şi DSP, probele fiind necesare în vederea dovedirii culpei pârâtei, care a emis ordinul de începere a lucrărilor fără a deţine aviz de securitate la incendiu, acesta fiind obţinut ulterior.

Recurenta susţine că instanţa de apel avea obligaţia de a cere lămuri părţilor, de a pune în discuţia acestora orice chestiune de drept sau de fapt şi de a dispune inclusiv efectuarea de probatorii dacă aprecia relevantă stabilirea şi dovedirea anumitor elemente de fapt, reclamanta făcând referire în acest sens la considerentul instanţei de apel potrivit căruia societatea reclamantă trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor art. 221 din Legea nr. 98/2016. Astfel, instanţa a nerespectat dispoziţiile art. 22 şi art. 254 alin. (5) C. proc. civ., acesta fiind caz de nulitate a deciziei recurate conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la încheierea atacată, recurenta a susţinut că, prin respingerea probei cu expertiză tehnică în construcţii, instanţa de apel a omis să cerceteze fondul litigiului.

În ceea ce priveşte decizia instanţei de apel, recurenta a arătat că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind totodată nemotivată, deoarece instanţa de apel a reţinut că îşi însuşeşte şi celelalte motive ale primei instanţe, fără a le indica în concret.

Totodată, recurenta precizează că, deşi se reţine că prin notificarea nr. x/28.10.2021 se recunoaşte de către UAT Municipiul Bacău debitul, instanţa de apel nu dă eficienţă acestei recunoaşteri.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel interpretează greşit cuprinsul HCL nr. 227/29.07.2021 şi stabileşte în mod nelegal efectele juridice ale acestui act administrativ. Astfel, interpretarea pe care instanţa de apel o realizează este străină de natura juridică a acestui act administrativ, HCL nr. 227/29.07.2021 fiind, în realitate, un act administrativ cu prezumţie de legalitate şi putere executorie prin care se aprobă plata tuturor lucrărilor ce formează obiectul litigiului pendinte.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că decizia atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., stabilindu-se nelegal raporturile juridice dintre părţi, sens în care recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 8.4 alin. (1) şi (2) raportat la art. 4 si art. 25.4 lit. b) din contractul nr. x/21.04.2020, încheiat între reclamantă şi UAT Municipiul Bacău.

Recurenta a arătat că nu avea dreptul de a refuza efectuarea lucrărilor suplimentare faţă de prevederile art. 4 şi 8.4 din contractual nr. x/21.04.2020, lucrări pe care pârâtul Municipiul Bacău trebuie să le achite tot în conformitate cu aceste articole contractuale. Însă, pârâtul nu a mai emis un act adiţional, conform art. 24 din contract, pentru modificarea preţului pentru lucrările realizate şi solicitate în prezenta cauză.

Totodată, recurenta a precizat că, în cauză, nu operează prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., deoarece nu putea refuza efectuarea lucrărilor şi nici nu şi-a asumat vreun risc, faţă de prevederile art. 8.4 şi art. 4, care stabilesc obligaţia reclamantei de a efectua lucrările, iar contravaloarea acestora trebuia încasată, astfel cum rezultă din HCL nr. 227/2021 emis de Consiliul Local Bacău.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 221 din Legea nr. 98/2016, în sensul că aceste dispoziţii legale trebuie raportate la întreg contextul legii şi al prevederilor art. 24.1 din contractul nr. x/21.04.2020, texte care prevede că iniţiativa şi posibilitatea legală de modificare nesubstanţială a contractul o are doar achizitorul.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26.1 lit. c) din contract referitoare la riscul documentaţiei, susţinându-se că necesitatea lucrărilor suplimentare a apărut ca efect al culpei pârâtei UAT Municipiul Bacău, care a dispus atribuirea contractului de lucrări nr. x/21.04.2020 şi a dat ordinul de începere a lucrărilor, în baza expertizei, fără a deţine avizul de securitate la incendiu, încălcând astfel prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 307/2006.

Recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 17 şi art. 22.1 din contractul nr. x/21.04.2020, referitoare la preţul ferm al contractului şi factura fiscală nr. x/31.12.2021, având în vedere că acestea se verifică din perspectiva art. 8.4 alin. (1) şi (2) din contract, neputându-se înlătura drepturile şi obligaţiile inserate în acest articol. Reclamanta a susţinut că a formulat acţiunea pendinte având în vedere preţul ferm şi lipsa unui act adiţional, emis conform art. 221 din Legea nr. 98/2016 şi art. 24.1 din contractul nr. x/21.04.2020, iar nu o acţiune în răspundere contractuală.

Conform recurentei este posibilă aprobarea modificării contractului de către achizitor, conform art. 221 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 98/2016, deoarece este înscrisă în art. 8.4 alin. (1). 2. şi 24 din contract, valoarea modificării fiind sub 50% din preţul contractului, iar modificarea lucrărilor a intervenit ca efect al solicitărilor ISU şi DSP şi aceasta nu afectează cadrul general al contractului.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a susţinut că este nelegală soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca efect al caracterului subsidiar al răspunderii pentru îmbogăţire fără just temei, deoarece conform art. 1270 şi art. 8.4. alin. (1) şi (2) din contractul nr. x/21.04.2020, executantul contractului, respectiv reclamanta, avea obligaţia de a îndeplini orice solicitare din partea achizitorului în legătură cu obligaţiile contractuale, iar eventualele costuri suplimentare urmau a fi plătite de achizitor.

S-a mai arătat că, în cauză, au fost încălcate dispoziţiile art. 1266 alin. (2) teză finală şi art. 1268 alin. (2) din C. civ., instanţa de apel reţinând greşit că pentru plata lucrărilor suplimentare era necesară o modificare a contractului, întrucât actul juridic încheiat iniţial de părţi nu privea şi sumele aferente lucrărilor ce formează obiectul litigiului.

În consecinţă, recurenta-reclamantă a solicitat casarea încheierii de şedinţă din 17.07.2024 şi a deciziei civile nr. 745/16.12.2024 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în vederea, în principal, pentru administrarea integrală a probatoriilor solicitate, urmând a se analiza caracterul justificativ al îmbogăţirii după administrarea tuturor probelor relevante, iar în subsidiar, trimiterea spre o nouă judecată pentru analiza pe fond a îndeplinirii condiţiilor legale a răspunderii pentru îmbogăţirea fără justă cauză, deoarece nu sunt aplicabile prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) din C. civ.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, ca efect al faptului că îmbogăţirea pârâtei nu este justificată, iar pârâta a recunoscut atât lucrările, cât şi cuantumul acestora conform notificării nr. x/28.10.2021, iar prin HCL nr. 227/29.06.2021 s-a aprobat la plată de către Consiliul Local suma solicitată în prezenta cauză, HCL nr. 227/29.06.2021 fiind act administrativ executoriu şi prezumţie de legalitate.

Împotriva deciziei, au formulat recurs şi intervenientele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recursul intervenientelor nu a fost întemeiat în drept, însă din dezvoltarea criticilor Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susţinut că instanţa de apel a omis să analizeze criticile referitoare la posibilitatea efectivă a reclamantei de a solicita modificarea contractului şi dacă această modificare pentru includerea lucrărilor suplimentare era posibilă la momentul când s-a constatat necesitatea realizării lor - luna august 2020 - respectiv dacă încheierea unui act adiţional era fezabilă, raportat la obiectul contractului, caracterul său excepţional şi contextul pandemic în care a fost încheiat şi executat contractul. Totodată, au precizat că instanţa de apel a omis să analizeze critica referitoare la posibilitatea reclamantei de a se opune efectuării lucrărilor extracontractuale.

Sub acest aspect, recurentele au precizat că modificarea contractului pentru includerea lucrărilor suplimentare nu era posibilă în luna august 2020, întrucât nu putea fi estimată valoarea lucrărilor suplimentare necesare, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 98/2016 nu prevăd posibilitatea încheierii unor contracte de lucrări fără preţ sau determinarea acestuia la o dată ulterioară.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat şi a aplicat restrictiv prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., întrucât încheierea unui act adiţional, într-un orizont rezonabil de timp, era imposibil de realizat, în lipsa documentaţiei tehnice prin raportare la care să se poată determina indicatorii tehnico-economici ai investiţiilor suplimentare şi valoarea estimată a acestora. Totodată, recurentele au arătat că sunt greşite considerentele instanţei de apel, în sensul că lucrările suplimentare ar fi fost efectuate pe riscul executantului, în condiţiile în care Primarul Municipiului Bacău a iniţiat procedurile prealabile pentru încheierea unui act adiţional la contractul de lucrări, respectiv autoritatea deliberativă Consiliul Local Bacău a aprobat proiectul la hotărârea nr. 148792/22.7.2021 şi a adoptat H. nr. 227/2021.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul intervenientelor, prin care a solicitat admiterea acestuia.

Intimatul UAT Judeţul Bacău a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Bacău nu a fost parte în raportul juridic litigios dedus judecăţii, iar, pe fond, a solicitat respingerea căilor de atac, ca nefondate. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursurilor, susţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel a analizat litigiul din perspectiva pretenţiilor formulate de către reclamantă, făcând trimitere, atât la dispoziţiile legale care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv art. 1345 şi 1346 C. civ., cât şi la incidenţa prevederilor contractului de lucrări nr. x/21.04.2020.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care au invocat excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamantă, sub aspectul criticilor referitoare la respingerea nelegală a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii introductive, ca efect al caracterului subsidiar al răspunderii pentru îmbogăţire fără justă cauză. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursurilor, susţinându-se în esenţă faptul că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) din C. civ., precum şi celelalte norme de drept material incidente, prin raportare la situaţia de fapt reţinută.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-chemate în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Bacău, iar în legătură cu excepţia lipsei de interes a recursului reclamantei, invocată de către intimaţii-pârâţi, a reţinut că aceasta va fi avută în vedere la analiza recursului pe fond, întrucât nu reprezintă o veritabilă excepţie procesuală care să impună soluţionarea prioritară, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ci vizează unul dintre motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recursul recurentei-reclamante:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia este criticată încheierea din 17 iulie 2024, cât şi decizia nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, este nefondat.

Acest motiv de recurs este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta-reclamantă susţine că, în mod nelegal, instanţa de apel i-a respins cererea de administrare a probelor, respectiv proba cu expertiză tehnică în construcţii şi proba testimonială, care erau necesare în vederea analizării condiţiilor de exercitare a acţiunii de îmbogăţire fără just temei, precum şi pentru dovedirea culpei pârâtei, care a emis ordinul de începere a lucrărilor fără a deţine aviz de securitate la incendiu, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 249, art. 255 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, în ceea ce priveşte respingerea cererii de efectuare a expertizei tehnice în construcţii că, în temeiul dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel poate dispune asupra încuviinţării şi administrării probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 254 alin. (2) C. proc. civ., urmând însă a fi verificată cerinţa pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probelor pentru soluţionarea cauzei de către instanţa de apel, în limitele devoluţiunii care a operat în apel.

Aprecierea utilităţii probelor solicitate, a aptitudinii lor de a duce la soluţionarea procesului reprezintă prerogativa instanţei de apel şi este un aspect care vizează temeinicia hotărârii pronunţate, întrucât probele duc la identificarea faptelor care trebuie probate şi stabilirea situaţiei de fapt, neconstituindu-se într-un motiv de nelegalitate de natură a atrage nulitatea încheierii şi a deciziei atacate.

Înalta Curte reţine că este corectă aprecierea instanţei de apel, în sensul că proba cu expertiza tehnică în construcţii nu era utilă litigiului la acel moment procesual, ea fiind apanajul fondului cauzei, faţă de considerentele decisive ale primei instanţe, din care rezultă că acţiunea a fost respinsă întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., chestiuni ce au fost verificate ulterior prin raportare la nejustificarea îmbogăţirii.

De asemenea, se susţine de către recurenta-reclamantă că instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile procedurale referitoare la regulile de administrare a probelor, însă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, din perspectivă procedurală, reclamanta este cea care trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de la art. 221 din Legea nr. 98/2016 pentru a înlătura teza îndeplinirii actului pe riscul său, motiv pentru care se constată că, în cauză, nu au fost încălcate regulile de procedură prevăzute la art. 249 C. proc. civ.,

Totodată, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt motive de nelegalitate a încheierii şi a deciziei pronunţate de către instanţa de apel la data de 17 iulie 2024, nefiindu-i încălcat recurentei-reclamante dreptul la apărare, deoarece instanţa de apel a reanalizat probele administrate la prima instanţă.

Circumscris cazului de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat încheierea şi decizia atacate pentru nemotivare, astfel încât, Înalta Curte va analiza acest motiv de recurs, vizând nerespectarea condiţiilor imperative statuate de art. 425 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului hotărârii judecătoreşti.

Într-un prim considerent, instanţa supremă subliniază faptul că intră în sfera de incidenţă a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar, ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acestuia.

Din acest punct de vedere, încheierea şi decizia instanţei de apel sunt motivate şi prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi raţionamentul judiciar care susţine soluţia din dispozitiv.

Cu privire la încheierea din 17 iulie 2024, recurenta a susţinut că, prin respingerea probei cu expertiză tehnică în construcţii, instanţa de apel a omis să cerceteze fondul litigiului.

În cauză, se constată că instanţa de apel nu a respins de plano această cerere de probe, ci a precizat că va analiza aspectele solicitate doar în măsura în care va admite apelul pentru motivele invocate şi ulterior va intra în cercetarea fondului. Astfel, proba solicitată de către reclamantă nu era utilă şi necesară în acel moment, dar această cerere de probatoriu ar fi putut fi examinată ulterior în măsura în care instanţa ar fi analizat chestiuni ce ţin de executarea contractului.

Prin urmare această critică este nefondată şi va fi respinsă, ca atare.

Cu privire la decizia atacată, subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat considerentul instanţei de apel prin care a reţinut că îşi însuşeşte şi celelalte motive ale primei instanţe, fără a le indica în concret.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a făcut această afirmaţie ca o concluzie a motivării deja efectuate în prealabil.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc motivele care fundamentează concluzia instanţei de apel care detaliat cauzele de excludere prevăzute la art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) din C. civ., raportat la faptul că lucrările au fost efectuate fără a exista o modificare a contractului, care să permită decontarea acestor lucrări, astfel încât, Înalta Curte va înlătura, ca nefondată şi această critică.

De altfel, instanţa nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Aşadar, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege care au stat la baza adoptării soluţiei sale, totodată prezentând raţionamentul logico-juridic prin care a respins apelul reclamantei.

Criticile referitoare la motive contradictorii şi străine de natura cauzei, prin raportare la notificarea nr. x/28.10.2021 şi interpretarea cuprinsului HCL nr. 227/29.07.2021 nu se încadrează în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece reiterarea motivelor din cererea de apel nu poate fi suspusă analizei în această etapă procesuală, având în vedere că aceste critici au fost supuse controlului de legalitate de către instanţa de apel, iar recurenta-reclamantă nu a indicat în ce mod instanţa de apel a greşit în analiza acestora.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că decizia atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., stabilind eronat raporturile juridice dintre părţi, sens în care recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 8.4 alin. (1) şi (2) raportat la art. 4 si art. 25.4 lit. b) din contractul nr. x/21.04.2020, încheiat între reclamantă şi UAT Municipiul Bacău.

Înalta Curte reţine că este nefondată critica recurentei privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) C. civ., sub acest aspect reclamanta susţinând, în esenţă, că nu avea dreptul de a refuza executarea lucrărilor suplimentare, îmbogăţirea achizitorului nefiind astfel justificată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) C. civ. îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit.

Înalta Curte constată că între pârâtul Municipiul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, Consiliul Judeţean Bacău, în calitate de autoritate co-finanţatoare asociată şi reclamanta Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A., în calitate de executant, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x din 21 aprilie 2020 privind executarea lucrărilor pentru obiectivul amenajare de urgenţă a etajelor 4 si 5 aferente clădirii Spital Municipal Bacău în scopul asigurării asistenţei medicale în contextul epidemiologic COVID-19, iar conform art. 5, preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil executantului de către achizitor conform ofertei financiare, este de 7.890.090,92 RON, la care se adaugă 1.499.117,27 RON, reprezentând TVA.

La data de 31 decembrie 2021, reclamanta Societate de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. a emis factura seria x nr. x în valoare de 2.697.866,75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare realizate de către reclamantă, menţionate în centralizatorul financiar, care nu a fost semnat de către reprezentanţii legali ai pârâtului Municipiul Bacău.

Raportând dispoziţiile legale incidente în cauză la situaţia de fapt corect stabilită de către instanţele de fond, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată că este incidentă ipoteza prevăzută la art. 1346 alin. (1) lit. b) din C. civ., respectiv cazul în care îmbogăţirea este justă, rezultând din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit, pentru că, potrivit dispoziţiilor contractuale, executantul avea obligaţia de a executa lucrarea în limita unui preţ fix, iar părţile au prevăzut posibilitatea modificării contractului în anumite circumstanţe. Totodată, se constată că modificarea contractului se putea face în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016, fără a fi necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile acestei legi.

Prin urmare, dacă pe parcursul derulării contractuale se constata necesitatea executării unor lucrări suplimentare care nu au fost în mod obiectiv previzionate în proiectul de execuţie, reclamanta avea dreptul să întrerupă executarea lucrărilor şi să ceară beneficiarului modificarea contractului, în temeiul art. 20 din contract, cu respectarea prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016, lucru care însă nu s-a întâmplat în cauză, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

Se constată că recurenta nu a exercitat acest drept, efectuând lucrările suplimentare fără a avea o justificare şi cu consecinţa asumată a refuzului beneficiarului de a efectua plata contravalorii acestora potrivit prevederilor art. 17 din contractul de lucrări încheiat între părţi.

Înalta Curte notează că prin neexercitarea drepturilor prevăzute contractual sau în legislaţia privind achiziţiile publice, îmbogăţirea este justificată potrivit dispoziţiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) C. civ., având în vedere că între părţi nu a fost încheiat un act adiţional şi nici nu a fost făcută dovada unei corespondenţe între părţi cu privire la natura lucrărilor suplimentare, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

De asemenea, este nefondată critica recurentei privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1346 alin. (1) lit. c) C. civ., referitoare la faptul că achizitorul era obligat să achite contravaloarea lucrărilor suplimentare, întrucât reclamanta nu şi-a asumat riscul neplăţii lucrărilor şi nici nu a avut intenţia de gratificare, coroborat cu natura incompletă sau deficitară a documentelor achizitorului, care nu a avut avizul de securitate la incendiu.

Potrivit art. 1346 alin. (1) lit. c) C. civ. îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, cu intenţia de a ratifica.

Instanţa de apel în mod corect a constatat că, potrivit prevederilor contractuale, reclamanta avea obligaţia de a executa exclusiv lucrările contractate la 21 aprilie 2020, iar în privinţa lucrărilor suplimentare avea dreptul de a le refuza sau de a continua executarea pe riscul său. Invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 8.4 alin. (1), art. 4, art. 25.4 lit. b) din contract, în sensul că era obligată să execute lucrările suplimentare nu pot fi primite de către instanţa de recurs, având în vedere că potrivit art. 20 din contract aceasta avea posibilitatea de a solicita modificarea contractului sau de a se opune efectuării altor lucări ce nu erau prevăzute la momentul contractării.

Astfel, potrivit art. 20.1 din contract, părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

În consecinţă, în mod corect s-a argumentat că pentru efectuarea lucrărilor suplimentare recurenta nu a respectat procedura prevăzută la art. 221 şi art. 222 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, executând aceste lucrări pe riscul său, fără a avea încuviinţarea intimatului Municipiul Bacău, dispoziţiile de şantier nefiind semnate de beneficiar.

Astfel, prin neîndeplinirea acestor proceduri obligatorii pe care recurenta le cunoştea, şi-a asumat riscul de a nu putea deconta contravaloarea lucrărilor suplimentare în lipsa documentelor justificative, cu atât mai mult cu cât considerentele de ordin urgent şi modul de stabilire a preţului lucrărilor din contractul iniţial erau deopotrivă incidente şi în cazul modificării clauzelor şi încheierii unor acte adiţionale.

Cu privire la critica recurentei privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca efect al caracterului subsidiar al răspunderii pentru îmbogăţire fără just temei, Înalta Curte constată că este lipsită de interes, având în vedere poziţia procesuală a reclamantei.

De asemenea, criticile recurentei referitoare la riscul documentaţiei, prin raportare la expertiza efectuată în cauză, precum şi lipsa perfectării actului adiţional din culpa exclusivă a intimatei-pârâte, privesc chestiuni ce ţin de aprecierea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, astfel încât nu se identifică dispoziţia legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greşitei aplicări de către instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele expuse anterior sunt deopotrivă valabile şi cu privire la recursul recurentelor-interveniente, care va fi examinat în continuare.

Recursul recurentelor-interveniente:

Subsumat motivulului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susţinut că instanţa de apel a omis să analizeze criticile referitoare la posibilitatea reclamantei de a solicita modificarea contractului, prin includerea lucrărilor suplimentare la momentul constatării necesităţii realizării lor sau dacă era fezabilă încheierea unui act adiţional, raportat la contextul pandemic, precum şi dacă reclamanta avea posibilitatea de a se opune efectuării lucrărilor extra-contractuale.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Verificând decizia atacată, se constată că instanţa de apel şi-a expus într-un mod clar şi convingător argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au condus la concluzia că reclamanta nu era obligată contractual să execute lucrările suplimentare, având posibilitatea de a solicita modificarea contractului, conform art. 20, în timpul valabilităţii acestuia, cu respectarea posibilităţilor prevăzute la art. 221 şi art. 222 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin, astfel că nu se poate considera că în cauză este vorba de o nemotivare a hotărârii, cum susţin recurentele-interveniente.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-interveniente au arătat că instanţa de apel a interpretat eronat şi a aplicat restrictiv prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., întrucât încheierea unui act adiţional, într-un orizont rezonabil de timp, era imposibil de realizat, în lipsa documentaţiei tehnice prin raportare la care să se poată determina indicatorii tehnico-economici ai investiţiilor suplimentare şi valoarea estimată a acestora.

Înalta Curte va respinge această critică, având în vedere că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că lipsa unei documentaţii tehnice, prin raportare la care să fie estimată valoarea lucrărilor suplimentare, ca imposibilitate de încheiere a contractului, nu constituie un argument în favoarea îmbogăţirii fără justă cauză, considerentele de ordin urgent şi modul de stabilire a preţului lucrărilor din contractul iniţial fiind deopotrivă incidente şi în cazul modificării clauzelor şi încheierii unor acte adiţionale.

Argumentele referitoare la documentele aprobate de către Consiliul Local Bacău din perspectiva procedurilor prelabile iniţiate de către Primarul Municipiului Bacău în vederea încheierii unui act adiţional pentru lucările suplimentare nu reprezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece vizează temeinicia deciziei recurate, referindu-se la aspecte factuale ale cauzei. Or, controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate, relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, având în vedere că, în cauză, s-a stabilit în mod corect că nu poate opera îmbogăţirea fără justă cauză prevăzută de art. 1345 C. civ., întrucât sunt incidente cauzele de excludere prevăzute la art. 1346 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., în principal pentru faptul că reclamanta nu şi-a exercitat dreptul de a solicita modificarea contractului cu privire la preţul acestuia, pentru efectuarea lucrărilor suplimentarea, Înalta Curte înlătură toate criticile din recurs formulate de recurente, constatând că nu este incident niciunul dintre motivele de casare invocate.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă şi de interveniente.

Referitor la cererea intimatului-pârât Municipiul Bacău prin Primar privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, privind onorariul avocaţial, în cuantum de 23.800 RON, respectiv factura din 8 decembrie 2022 şi factura din 13 mai 2025, precum şi dovada plăţii acestora constând în extrasele de cont generate la data de 10 ianuarie 2023, respectiv 13 octombrie 2025

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatului-pârât Municipiul Bacău prin Primar privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-reclamante la plata sumei de 23.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea de Servicii Municipale Publice Bacău S.A., în insolvenţă, prin administrator special F. şi prin administrator judiciar G.. împotriva încheierii din 17 iulie 2024 şi a deciziei nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge ca nefondat recursul formulat de intervenientele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să achite intimatului-pârât Municipiul Bacău prin Primar suma de 23.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.