Validity of last-instance gas supply handover notification and judicial capping of variable FUI prices under ANRE Regulation

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc la data de 29 iunie 2022 sub nr. x/2022, reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a formulat, în contradictoriu cu pârâţii A. S.A. şi B., o cerere având ca obiect obligaţie de a face.

Prin sentinţa civilă nr. 2230/2022 din 7 decembrie 2022, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta A. S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

La Tribunalul Harghita acţiunea a fost înregistrată sub nr. x/2022, la 21 decembrie 2022. Prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată la 29 iunie 2022, completată la 26 octombrie 2022, precizată la 25 noiembrie 2022 şi la 14 martie 2023, reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei A. S.A. la recalcularea consumului în conformitate cu prevederile legale pentru consumul uzual sau, în situaţia înregistrării eronate ori defectării grupului de măsurare, conform procedurii prevăzute de Ordinul nr. 121/2015 al ANRE, recalcularea facturilor în limita sumei de 95.010,82 RON, obligarea pârâtei la stornarea facturilor emise în perioada 01.11.2021 - 31.01.2022, precum şi obligarea acesteia la întocmirea de noi facturi aferente aceleiaşi perioade în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 29/2016 al ANRE şi a celorlalte reglementări aplicabile. Conform încheierii nr. 2/22.03.2023 acest petit a fost anulat, ca lipsit de obiect. Totodată, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei C. S.R.L. (fostă B.) la suportarea contravalorii facturilor fiscale emise pentru perioada de facturare x/2021-30.11.2021 - petit subsidiar, şi a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 35 din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Comuna Sâncrăieni împotriva pârâtei A. S.A. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată să recalculeze datoria pe care reclamanta o are faţă de ea pe perioada 01.11.2022 - 31.01.2023 şi să storneze în mod corespunzător facturile emise pe numele acesteia, astfel încât preţul energiei furnizate să fie de 0,37 RON/KWh. Totodată s-a respins acţiunea în rest, iar pârâta a fost obligată să îi plătească reclamantei 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei C. S.R.L. (fostă B.) ca rămasă fără obiect, iar reclamanta a fost obligată să îi plătească pârâtei C. S.R.L. 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A. S.A., care a fost soluţionat prin decizia nr. 377/A din 3 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii apelului şi obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. La 5 martie 2025, pârâta A. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, fiind invocate motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a analizat toate criticile formulate de către A. S.A. împotriva sentinţei apelate, respectiv consecinţele juridice care decurg din cunoaşterea de către reclamantă a preluării furnizării de gaze de către A. în calitate de FUI sau aplicarea Regulamentului FUI cu privire la posibilitatea legală de plafonare a preţului energiei electrice, precum şi aspectele referitoare la respectarea obligaţiei de comunicare a preluării de către A..

În dezvoltarea acestor critici, recurenta arată că motivarea instanţei de apel cu privire la majorarea preţului este nelegală, raportat la faptul că este aplicabil contractul cadru de furnizare a gazelor în regim de FUI al cărui model este în anexa 2 la Regulamentul FUI, susţinând, totodată, că nu există niciun temei legal de obligare a furnizorului de gaze FUI să menţină preţul de la preluare pe toată perioada de aplicabilitate. Prin urmare, recurenta a precizat că instanţa de apel nu a analizat clauzele contractuale, în condiţiile în care preţul era stabilit contractual, astfel încât nu se putea interveni asupra lui, acest aspect fiind verificat de către ANRE în legătură cu perioada respectivă, constatarea fiind în sensul că aplicarea a fost făcută corect.

În acest context, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a stabilit plafonarea unui preţ care era variabil, în condiţiile art. 3 din Anexa nr. 2 din Regulament, potrivit căruia preţul este stabilit de furnizorul de ultimă instanţă prin raportare la prevederile legale. Prin urmare, nu se putea dispune plafonarea acestuia prin hotărâre judecătorească, deoarece preţul se calculează prin raportare la costul mediu de achiziţie a gazelor naturale necesare asigurării consumului clienţilor preluaţi, recurenta invocând sub acest aspect omisiunea examinării dispoziţiilor art. 31 - art. 33 din Regulamentul FUI cu referire la prevederile art. 1270 vizând forţa obligatorie a contractului şi art. 1534 C. civ. cu privire la prejudiciul produs, prin raportare la preţul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că art. 39 alin. (4) din Ordinul nr. 173/2020 emis de ANRE prevede obligaţia transmiterii notificării privind preluarea consumatorilor în regim de FUI, fără a fi necesară dovada confirmării de primire a informării, întrucât nu este vorba de un act în sensul legii de procedură civilă, motiv asupra căruia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

Totodată, recurenta-pârâtă a susţinut că mare parte din considerentele deciziei recurate sunt preluări ale sentinţei tribunalului, instanţa de apel neanalizând în mod real criticile formulate în calea de atac, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Ordinul nr. 173/2020 emis de ANRE, din perspectiva obligaţiei de transmitere a notificării în corelaţie cu existenţa unei confirmări de primire.

S-a mai învederat faptul că punctul de vedere al pârâtei A. S.A. cu privire la comunicarea informarii de preluare a fost reţinut cu putere de lucru judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., şi în două hotărâri judecătoreşti rămase definitive, respectiv sentinţa civilă nr. 868/2023 a Judecatoriei Miercurea Ciuc şi sentinţa civilă nr. 1490/2023 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, care, în cauze similare cu alţi consumatori preluaţi în regim de FUI în circumstanţe identice cu UAT Sâncrăieni, au fost informaţi prin exact aceeaşi modalitate cu privire la preluarea lor de la B., instanţele apreciind asupra regularităţii acestei metode de comunicare prin raportare la art. 39 alin. (4) din Regulamentul FUI.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează aplicarea greşită a prevederilor anexei 4 a Regulamentului FUI, privind conţinutul notificării de preluare, instanţa de apel reţinând în mod greşit că trimiterea la consultarea paginii de internet a pârâtei nu reprezintă o măsură care să asigure informarea consumatorilor asupra modalităţii de stabilire a preţului de furnizare în regim FUI şi informaţii cu privire la termenele şi condiţiile de plată, fiind necesară indicarea acestor elemente în conţinutul notificării de preluare.

Recurenta a mai precizat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 vizând forţa obligatorie a contractului şi art. 1534 din C. civ. întrucât instanţa de apel nu a luat în considerare notificarea emisă de societatea B. S.A., fostul furnizor de gaze naturale, prin care intimata-reclamantă era informată că furnizarea de gaze naturale îi este asigurată în regim de furnizor de ultimă instanţă şi că, de la data notificării, are opţiunea să-şi schimbe furnizorul. Subliniază că această notificare produce efecte juridice, în sensul art. 1534 C. civ., întrucât conduce la întreruperea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, existând obligaţia reclamantei de a întreprinde acţiuni de diminuare a prejudiciului pretins, în sensul alegerii altui furnizor de gaze naturale.

Intimata-reclamantă UAT Comuna Sâncrăieni a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, ce a fost respinsă pentru considerentele arătate în practica, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică, susţinând în esenţă faptul că informarea de preluare nu îi este opozabilă reclamantei, având în vedere că lipseşte dovada de comunicare la locurile de consum preluate.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi a apărărilor invocate pe fondul cauzei. Totodată, recurenta a depus şi concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, va admite recursul pârâtei A. S.A., reţinând următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că recurenta-pârâta a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu au fost dezvoltate critici privind încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare să atragă nulitatea hotărârii atacate, examinarea deciziei din această perspectivă, nu este posibilă.

Înalta Curte, analizând cu prioritate criticile recurentei-pârâte privind nemotivarea deciziei atacate, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată motivul de casare ca fiind fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, astfel încât din considerentele acesteia să rezulte justeţea soluţiei date şi să poată fi realizat controlul judiciar al soluţiei. De asemenea, respectarea acestei dispoziţii procedurale se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin recursul formulat, pârâta A. S.A. a criticat decizia atacată susţinând că instanţa de apel nu a examinat toate criticile formulate împotriva sentinţei apelate, referitoare la consecinţele juridice care decurg din cunoaşterea de către reclamantă a preluării furnizării de gaze de către pârâta A. S.A. în calitate de FUI sau aplicarea Regulamentului FUI cu privire la posibilitatea legală de plafonare a preţului energiei electrice, precum şi aspectele referitoare la obligaţia transmiterii notificării privind preluarea consumatorilor în regim de FUI, prin raportare la necesitatea existenţei unei confirmări de primire a informării, în sensul legii de procedură civilă.

Nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură acivilă, constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentei-pârâte se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece se invocă omisiunea analizării de către instanţa de apel a criticilor referitoare la preluarea reclamantei de către pârâta A. S.A. în calitate de FUI, obligaţia de informare şi modalitatea de comunicarea a preluării şi consecinţele încălcării acesteia, neexaminarea dispoziţiilor din Regulamentul FUI cu referire la prevederile art. 1270 vizând forţa obligatorie a contractului şi art. 1534 C. civ. cu privire la prejudiciul produs, prin raportare la preţul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte notează că instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu a fost făcută dovada primirii notificării de preluare de către pârâta A. S.A., în termenul legal de 5 zile prevăzut de art. 39 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 173/2020.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a susţinut că nu era necesară dovada confirmării de primire a informării, întrucât nu este vorba de un act în sensul legii de procedură civilă.

Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs referitor la împrejurarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra regulilor de informare şi modalitatea de comunicare a preluării din perspectiva criticilor invocate de pârâtă. Din examinarea considerentelor deciziei recurate rezultă că nu a fost analizată valenţa dată lipsei dovezii de primire a notificării de preluare în termenul legal de 5 zile, prin raportare la dispoziţia specială din Ordinul nr. 173/2020 emis de ANRE.

Astfel, art. 39 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 173/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale prevede că în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii de la OTS/OSD/OCA a listei prevăzute la alin. (2), FUI transmite clienţilor preluaţi informarea de preluare, care trebuie să conţină cel putin elementele prevăzute în anexa nr. 4.

Potrivit acestor reglementări, pârâta A. S.A. avea obligaţia de a transmite informarea privind preluarea în regim de furnizor de ultimă instanţă, în Ordinul evocat nefiind menţiuni cu privire la obligativitatea existenţei unei confirmări de primire a notificării.

În schimb, va fi înlăturat argumentul recurentei vizând comunicarea informării de preluare care a fost reţinut cu putere de lucru judecat şi în alte două hotărâri judecătoreşti, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., litigiile având ca obiect raporturi juridice diferite derulate între alte părţi. Astfel, se constată că nu este suficientă demonstrarea unei similitudini între cazurile aflate pe rolul instanţelor pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, pentru că, într-o astfel de ipoteză, s-ar ajunge în practică la obţinerea unei soluţii unice în dosare diferite, cu elemente faptice diferite, doar în considerarea faptului că anumite chestiuni asemănătoare au fost tranşate deja.

De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a examinat dispoziţiile art. 31-33 din Regulamentul FUI, făcând trimitere şi la prevederile art. 1270 şi 1534 C. civ., în acest sens susţinându-se că Regulamentul conţine formule de calcul cu privire la preţul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI, care de altfel a fost stabilit contractual, astfel încât nu se putea interveni asupra lui, împrejurare verificată de către ANRE, constatarea fiind în sensul că aplicarea a fost făcută corect.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, în lipsa unei informări complete şi la timp, reclamanta nu a putut să îşi exprime dezacordul cu privire la preluarea de către recurenta-pârâtă, în calitate de FUI, motiv pentru care a validat soluţia primei instanţe cu privire la calculul unui preţ unitar fără TVA de 0,37198 RON/kwh.

În condiţiile în care Înalta Curte a găsit fondat motivul de recurs referitor la regulile de informare vizând preluarea reclamantei de către A. S.A., care se află în strânsă legătură cu motivul privind preţul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI, se constată că din decizia recurată lipseşte analiza instanţei cu privire la dispoziţiile Ordinului ANRE nr. 173/2020 referitoare la modul de stabilire a preţului de furnizare a gazelor naturale în regim FUI, care este legal, reglementat pe baza formulelor de calcul din Regulament, fiind astfel necesară examinarea posibilităţii legale de a dispune prin hotărâre judecătorească plafonarea preţului, raportat la critica recurentei în sensul că acesta este variabil şi depinde de condiţiile existente pe piaţă, de la lună la lună.

În final, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul încălcării unor dispoziţii de drept material, însă, aşa cum s-a reţinut anterior, decizia atacată conţine considerente sumare şi confuze asupra elementelor esenţiale ale cauzei, astfel că lipseşte o premisă esenţială şi indispensabilă pentru exercitarea atribuţiilor instanţei de recurs, pentru examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile. Întrucât au fost găsite fondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., devine de prisos a analiza aspectele de nelegalitate relative la încălcarea normelor de drept material. Ele vor fi avute în vedere, în condiţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., de instanţa de apel care va judeca din nou cauza şi va proceda la analiza prevederilor legale invocate de recurentă prin prisma dispoziţiilor speciale prevăzute de Ordinul ANRE nr. 173/2020 raportat la Regulamentul FUI.

În consecinţă, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată se impune admiterea recursului declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 377/A din 3 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În rejudecare se vor analiza toate susţinerile şi apărările părţilor şi se vor administra probele care se impun, se va proceda la interpretarea dispoziţiilor din Ordinul nr. 173.2020 emis de ANRE şi din Regulamentul FUI pentru a se stabili corect raporturile juridice dintre părţi, drepturile şi obligaţiile acestora, cu referire la posibilitatea de plafonare a preţului de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI şi obligativitatea existenţei unei confirmări de primire a notificării de preluare, aspecte esenţiale în vederea pronunţării unei hotărâri legale.

Având în vedere soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de părţi nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de curtea de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestor cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 377/A din 3 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.