Certainty and quantifiability of future damages in housing completion delays; contractual duty of result versus third-party faults

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 19 mai 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Sectorul 1 Bucureşti, Municipiul Bucureşti la plata unor despăgubiri în valoare de 1000 euro/lunar pentru lipsa de folosinţă a locuinţei reclamantului din cartierul Henri Coandă începând cu data la care locuinţa trebuia finalizată la cheie, inclusiv cu utilităţi, respectiv 24 iulie 2008 şi până la finalizarea integrală a locuinţei cu toate utilităţile funcţionale. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C. civ., Legii nr. 31/1990, Legii nr. 152/1998, Legii nr. 114/1996, Legii nr. 10/1995, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 350/2001 şi prevederile Codului comercial.

Prin încheierea din 25 iunie 2021 prima instanţă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

2. Prin sentinţa nr. 353 din 17 februarie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte cu privire la perioada 24.07.2008 - 17.05.2017 şi a respins cererea de chemare în judecată, pentru perioada 24.07.2008 - 17.05.2017, ca prescrisă. A admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta ANL să plătească reclamantului suma de 41.937,06 euro reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei 18.05.2017 - 16.03.2022. A respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu celelalte pârâte, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Sectorul 1 şi Municipiul Bucureşti, pentru perioada ulterioară datei de 17.05.2017, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată. A obligat pârâta ANL să plătească reclamantului suma de 30.676 RON reprezentând cheltuieli de judecată. A stabilit onorariul definitiv pentru efectuarea expertizei judiciare la valoarea de 3.000 RON şi a obligat reclamantul să achite în completare suma de 2.000 RON, reprezentând diferenţă onorariu expertiză.

3. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Prin decizia civilă nr. 1799 din 29 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în complet de divergenţă, cu majoritate, s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel reprezentând onorariu avocat.

Hotărârea a fost pronunţată cu opinie separată în sensul admiterii apelului pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi schimbării în parte a sentinţei atacate, respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.

În complet de apel, s-a dispus admiterea apelului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 353 din 17 februarie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul schimbării în parte a sentinţei, cu consecinţa obligării pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu definitiv expert. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei. A fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata către reclamantul A. a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului reprezentând onorariu avocat.

4. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâta.

Prin recursul depus la 7 aprilie 2025, reclamantul A. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului său inclusiv cu privire la despăgubirile de 832 euro/lună pentru lipsirea de folosinţă a locuinţei începând cu data de 17 martie 2022 până la recepţia finală a locuinţei, prin raportare la preţul chiriilor practicate pe piaţă pentru un imobil similar, inclusiv cu toate utilităţile funcţionale.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocând interpretarea eronată de către instanţa de apel a dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 1085 C. civ. de la 1864, precizându-se în acest sens că prejudiciul suferit de reclamant este cert inclusiv după data de 16 martie 2022 şi continuă să se producă cu certitudine până la recepţia finală a locuinţei.

Recurentul-reclamant a susţinut că art. 1085 C. civ. prevede că prejudiciul viitor trebuie să fie doar previzibil şi neîndoielnic faptul că acesta se va produce în continuare până la un moment determinabil. Rezolvarea trebuie raportată la regula reparării integrale a prejudiciului, iar cuantificarea prejudiciului viitor nu poate fi mai riguroasă decât cuantificarea pentru perioada trecută. Totodată, susţine că prejudiciul pentru perioada ulterioară datei de 17 martie 2022 poate fi determinat şi prin raportare la suma de 832 euro/lună, ce reprezintă chiria medie lunară pentru un imobil similar, stabilită prin raportul de expertiză pentru o perioadă anterioară.

Recurentul-reclamant a învederat că această chestiune de drept referitoare la certitudinea şi caracterul cuantificabil al prejudiciului viitor, până la recepţia finală a fost dezlegată cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2011 prin decizia nr. 415/05.11.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa raportându-se la chiria medie lunară multianuală pentru un imobil similar.

Prin recursul depus la 9 aprilie 2025, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, întrucât cuprinde motive contradictorii, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea gresită a normelor de drept material, critici ce au fost încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată conţine considerente contradictorii, în sensul că, deşi instanţa de apel a reţinut că obligaţia de realizare şi predare a construcţiei este în sarcina antreprenorului general, iar prin Convenţia nr. MM 1909/06.05.2004 au fost stabilite obligaţii specifice, hotărăşte că ANL este culpabilă pentru neîndeplinirea obligaţiei de realizare a locuinţei şi utilităţilor. Această soluţia de respingere a apelului are drept temei încălcarea de către ANL a obligaţiilor asumate în baza tuturor contractelor şi convenţiilor încheiate - la care reclamantul nu este parte sau încălcarea unor obligaţii izvorâte din lege care constituie, de altfel, temeiul unei răspunderi civile delictuale.

S-a mai susţinut că pârâta ANL nu şi-a asumat îndatorirea de a executa şi finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinţei sau lucrările de infrastructură, de utilităţi şi de urbanizare, nu a garantat îndeplinirea obligaţiei de a realiza locuinţa în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Această obligaţie a fost asumată de constructor sau antreprenorul generat, prin art. 8 din contractul de construire care, de altfel, conţine şi clauze penale.

De asemenea, s-a învederat că argumentul instanţei de apel potrivit căruia neexecutarea obligaţiilor asumate de terţi nu exonerează pe ANL de răspundere, este nelegală, deoarece art. 8 şi 10 din contractul de construire, încheiat exclusiv între intimat şi constructor, îi conferă beneficiarului reclamant dreptul de a încasa direct de la antreprenor contravaloarea daunelor determinate de nepredarea imobilului la termen, iar în privinţa utilităţilor, beneficiarul are la îndemână angajarea răspunderii delictuale a autorităţilor care şi-au asumat realizarea acestora.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, într-o altă cauză ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, prin decizia nr. 2152/3.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, din prejudiciul calculat de expert, doar o fracţie este determinată de fapta ANL, restul nefiind cauzat de aceasta ci de starea cartierului. Dacă imobilul ar fi complet nelocuibil din cauza stării cartierului, atunci, de fapt, nici nu ar exista un prejudiciu în legatură cu fapta ANL.

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului. Pe fond, reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtei, raportat la faptul că instanţa de apel a calificat în mod corect obligaţiile ANL ca fiind de rezultat, obligaţia de finalizare şi de predare a locuinţelor la cheie către beneficiar fiind prevăzută expres şi de art. 5 din Legea nr. 152/1998.

De asemenea, a depus întâmpinare şi pârâta ANL la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată. În esenţă, a susţinut că, în cauză, nu poate fi valorificat criteriul de cuantificare a prejudiciului prin raportare la cuantumul chiriei practicate pe piaţa liberă, întrucât acesta fluctuează în funcţie de evoluţia pieţei imobiliare, astfel încât nu poate fi utilizat pentru determinarea întinderii prejudiciilor viitoare, cele ulterioare expertizei. În acest caz, nu s-ar putea determina cu certitudine valoarea chiriei ce va fi practicată în viitor pe piaţa liberă pentru un imobil similar.

Intimatul-chemat în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primar general a formulat întâmpinări la recursurile promovate în cauză, invocând, cu privire la ambele, excepţia netimbrării căilor extraordinare de atac şi a cererilor anterioare formulate de ANL, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin primar.

Pe fondul cauzei, cu privire la recursul recurentului-reclamant, intimatul-chemat în garanţie a susţinut că instanţa de apel a explicat clar şi coerent faptul că nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru acordarea despăgubirilor până la data predării locuinţei la cheie, respectiv ca prejudiciul să fie cert şi previzibil. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în ceea ce priveşte existenţa lui, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Însă, în cauză este evidentă lipsa de certitutidine atât în ceea ce priveşte existenţa, cât şi întinderea prejudiciului, luând în considerare faptul că preţul chiriilor fluctuează.

Cu privire la recursul recurentei-pârâte, intimatul-chemat în garanţie a susţinut, în combaterea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că pârâta ANL nu citează corect motivele contradictorii, astfel încât nu pot fi combătute susţinerile acesteia. S-a învederat că instanţa de apel nu a stabilit că există culpa altor autorităţi pentru nerealizarea construcţei, ci, dimpotrivă subliniază că ANL şi-a asumat obligaţia de a preda o locuinţă la cheie şi, implicit, şi-a asumat toate celelalte obligaţii deduse din cea de a preda locuinţa finalizată. Cu privire la motivul de casare prevăzut de la 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul-chemat în garanţie a susţinut că pârâta ANL a omis să îl argumenteze.

Excepţiile invocate prin întâmpinări au fost respinse, în considerarea celor expuse în practicaua deciziei.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, va respinge ca nefondate recursurile reclamantului A. şi al pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, reţinând următoarele considerente:

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant A. a susţinut, în esenţă, interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1085 C. civ. de la 1864, referitoare la caracterul cert al prejudiciului viitor, prin raportare la preţul mediu al chiriilor practicate pe piaţă pentru un imobil similar.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a interpretat greşit condiţia legală a caracterului cert, în contextul în care nu este prevăzută de art. 1085 C. civ. de la 1864, arătând că prejudiciul trebuie să fie doar previzibil, iar cuantificarea prejudiciului viitor nu poate fi mai riguroasă decât a celui produs pentru perioada trecută. Totodată, precizează că prejudiciul pentru perioada ulterioară datei de 17 martie 2022 poate fi determinat şi prin raportare la suma de 832 euro/lună, ce reprezintă chiria medie lunară pentru un imobil similar, stabilită prin raportul de expertiză pentru o perioadă anterioară.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că evaluarea chiriei practicate trebuie efectuată de expert, discutată de părţi şi analizată de instanţă care va dispune în consecinţa analizei sale, şi nu poate fi dispus ca principiu sau ca valoare fixă raportată la chiria dintr-un anumit moment.

De asemenea, nici caracterul de certitudine vizând îndeplinirea celorlalte condiţii ale răspunderii contractuale pentru viitor nu poate fi reţinut, deoarece nu se poate prezuma că nepredarea imobilului va avea drept cauză neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi că va fi făcută cu vinovăţie, ori că nu vor fi incidente cauze de înlăturare a caracterului ilicit sau a vinovăţiei.

Prin urmare, având în vedere că în cauză nu a fost făcută dovada prejudiciului viitor, afirmaţiile privind stabilirea lui, în raport cu valoarea chiriei medii pentru o perioadă anterioară celei pentru care se solicită repararea prejudiciului, nu pot fi primite, astfel încât acest motiv de recurs va fi respins, deoarece în recurs, în considerarea specificului acestei căi de atac nu este posibilă evaluarea probelor care au determinat această concluzie.

O altă critică invocată de recurentul-reclamant se referă la încălcarea efectului autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 415/05.11.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, prevăzut de art. 430-431 C. proc. civ., în ce priveşte dezlegarea dată aspectelor litigioase referitoare la caracterul cuantificabil al prejudiciului viitor, susţinându-se că în acest litigiu instanţa s-a raportat la chiria medie lunară multianuală pentru un imobil similar.

Această critică va fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă încălcarea unei norme de procedură.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că art. 430 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Aşadar, dacă efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi, de părţi, obiect, cauză, între două litigii, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat implică identitatea de părţi între cele două litigii.

Totodată, nu este suficientă demonstrarea unei similitudini între cazurile aflate pe rolul instanţelor pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, pentru că, într-o astfel de ipoteză, s-ar ajunge în practică la obţinerea unei soluţii identice în dosare diferite, cu elemente faptice diferite, doar în considerarea faptului că anumite chestiuni asemănătoare au fost tranşate deja.

În cauză, recurentul-reclamant invocă puterea de lucru judecat a unei decizii care, însă, nu a analizat acelaşi raport juridic, astfel încât nu se poate prevala de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, deoarece nu a fost parte litigantă în cadrul dosarului nr. x/2011, faţă de care este terţ, sens în care va respinge această critică.

Aşadar, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată ca este nefondat recursul declarat de reclamantul A..

În privinţa recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, care a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată este contradictorie în privinţa răspunderii pârâtei, în sensul că, deşi instanţa de apel a reţinut că obligaţia de realizare şi predare a construcţiei este în sarcina antreprenorului general, hotărăşte că ANL este culpabilă pentru neîndeplinirea obligaţiei de realizare a locuinţei şi utilităţilor asumate în baza contractului de mandat.

Examinând această critică, Înalta Curte notează că motivarea hotărârii judecătoreşti reprezintă un silogism juridic care trebuie să susţină dispozitivul în mod coerent şi consecvent. Hotărârea judecătorească, căreia îi este integrat dispozitivul care cuprinde soluţia dată procesului cuprinde, pe lângă alte elemente, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivat de ce cererile părţilor au fost admise ori respinse. Prin urmare, între dispozitiv şi considerente trebuie să existe o unitate logică şi o coeziune deplină, considerentele argumentând dispozitivul în mod detaliat şi explicativ.

Verificând decizia recurată în aceste coordonate, Înalta Curte constată că, pornind de la contractul de mandat nr. x/21.05.2004 perfectat în baza prevederilor din Legea nr. 152/1998 şi reţinând că recurenta-pârâtă nu şi-a asumat o obligaţie simplă, ci una cu caracter complex, instanţa de apel a examinat întocmai contextul încheierii acestuia spre a identifica conţinutul şi limitele lui. Astfel, au fost justificate cu rigoare considerentele potrivit cărora obligaţiile născute în puterea contractului de mandat sunt subordonate scopului executării contractului şi trebuie evaluate în ansamblul cauzal specific.

În acest sens, instanţa de apel a arătat că pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul Legii nr. 152/1998, a încheiat o serie de angajamente juridice în scopul realizării ansamblului de locuinţe Henri Coandă, anterior încheierii contractului de mandat, în considerarea cărora beneficiarii, la rândul lor, au intrat în proiectul iniţiat de pârâtă şi care au reprezentat pentru reclamant contextul concret al încheierii contractului şi garanţia că această entitate are mijloacele adecvate atingerii obiectivului urmărit.

Totodată, a identificat obligaţiile pe care pârâta le are în cadrul proiectului imobiliar Henri Coandă, stabilite potrivit legii şi altor angajamente care, deşi erau extrinseci mandatului, au legitimat-o faţă de beneficiari ca fiind singura autoritate care avea competenţa şi atribuţiile de a angaja atingerea scopului prefigurat prin mandat.

Plecând de la atribuţiile concrete ale pârâtei, instanţa de apel a stabilit că aceasta a avut toate mijloacele juridice de a asigura realizarea conformă şi la termen a proiectului şi că nu a întreprins în concret niciun demers împotriva vreunei autorităţi sau entităţi care se obligaseră la asigurarea infrastructurii şi utilităţilor, fiind insuficiente şi ineficiente adresele emise în mod formal.

În acest context, instanţa de apel a constatat că recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia contractuală asumată prin art. 1 din contractul de mandat, aceea de a urmări finalizarea la timp, în conformitate cu standardele de calitate asumate, a imobilului, care presupune în mod necesar şi racordarea la utilităţi, obligaţiile recurentei-pârâte nefiind limitate la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă şi realizarea utilităţilor.

Toate aceste elemente imprimă deciziei atacate caracter de legalitate, împrejurare care atrage respingerea criticilor ca nefondate.

Motivarea contradictorie, pentru a putea fi considerată motiv specific de casare a unei hotărâri, presupune lipsa de coeziune a argumentelor instanţei care a pronunţat hotărârea recurată în jurisdicţia realizată în apel, şi nu expunerea unor considerente cu ignorarea aspectelor dezlegate de fiecare în parte.

Instanţa de apel a construit o motivare corespunzătoare ca urmare a analizei contractului de mandat, în contextul tuturor celorlalte convenţii încheiate cu părţile implicate în construirea cartierului rezidenţial şi cu stabilirea obligaţiilor legale şi contractuale care îi reveneau recurentei-pârâte.

Prin urmare, vor fi înlăturate criticile referitoare la motivarea contradictorie a instanţei de apel cu privire la tipul de răspundere al pârâtei ANL.

Din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a constatat că, potrivit contractului de mandat, recurenta-pârâtă avea obligaţia de a încheia contractul de construire cu antreprenorul general şi actele juridice necesare construirii locuinţei şi obligaţia de a urmări finalizarea lucrărilor până la predarea imobilului.

Astfel, nu se poate reţine că motivarea ar fi contradictorie, întrucât considerentele deciziei atacate relevă un raţionament corect şi logic şi care justifică soluţia din dispozitiv. Instanţa de apel a respectat exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar faptul că a ajuns la o concluzie diferită de cea dorită de parte nu constituie o încălcare a dispoziţiilor legale privind motivarea hotărârilor judecătoreşti.

Recurenta-pârâtă a mai precizat că decizia recurată este contradictorie şi în ceea ce priveşte asumarea obligaţiei de a executa şi finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinţei sau lucrările de infrastructură, de utilităţi şi de urbanizare, prin raportare la obligaţia asumată de constructor sau antreprenorul general, prin art. 8 din contractul de construire, susţinându-se totodată că, în privinţa utilităţilor, beneficiarul are la îndemână angajarea răspunderii delictuale a autorităţilor care şi-au asumat realizarea acestora.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică a recurentei-pârâte, având în vedere că faptele terţilor, constând în neîndeplinirea unor obligaţii care le reveneau, potrivit contractelor încheiate cu recurenta-pârâtă, nu o exonerează pe aceasta, în condiţiile în care răspunde în faţa beneficiarilor de locuinţe pentru nerealizarea proiectului imobiliar, al cărui coordonator şi dezvoltator este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

Aşadar, recurenta-pârâtă nu se poate prevala de o eventuală exonerare a răspunderii, invocând culpa celorlalţi semnatari ai convenţiei în executarea propriilor obligaţii, având în vedere că, în mod corect, instanţa de apel a calificat obligaţiile ANL ca fiind de rezultat, iar nu de diligenţă. În acest context, se constată că motivarea instanţei de apel este coerentă şi nu conţine argumente contradictorii în sensul celor invocate de către pârâtă.

În ceea ce priveşte practica judiciară invocată de către recurenta-pârâtă, respectiv decizia nr. 2152/3.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, în considerentele căreia s-a reţinut, în esenţă, că din prejudiciul calculat de expert, doar o fracţie este determinată de fapta ANL, restul fiind cauzat de starea cartierului, instanţa supremă subliniază faptul că în sistemul nostru de drept jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept şi nici nu poate fi considerată drept material pentru a fi îndeplinite exigenţele dispoziţiei de la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin recurs, recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă nu a fost indicată în cuprinsul cererii de recurs nicio normă de drept material pe care instanţa de apel ar fi interpretat-o sau aplicat-o eronat, astfel încât se constată că examinarea legalităţii deciziei din această perspectivă, nu este posibilă.

Aşadar, Înalta Curte înlătură toate criticile din recurs formulate de recurenta-pârâtă, constatând că în cauză nu se reţine existenţa niciunuia din motivele de casare invocate.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 1799 din 29 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.