Land revocation and accession claim remanded for retrial over defective service of process.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Negreşti Oaş, la data de 28.06.2005, sub nr. x/2005, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Oraşului Negreşti Oaş şi B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună,: notarea în CF x Negreşti Oaş sub nr. top x a construcţiilor Hala 1 P+1, în suprafaţă de 1163 mp şi Hala 2 P+1, în suprafaţă de 1158 mp şi anexe (centrală termică şi şopron metalic); constatarea că pârâta de ordin II a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor construcţii în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990; notarea, respectiv intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit de pârâta de ordin II în CF şi constatarea că prin contractul de vânzare-cumpărare din 17.03.2005, reclamanta a dobândit proprietatea asupra imobilelor în discuţie; cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 august 2005, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a C. S.R.L. Negreşti Oaş, susţinând capetele de cerere din acţiune faţă de aceasta; totodată a solicitat conexarea cauzei cu cea înregistrată sub dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Negreşti Oaş, având ca obiect revendicare iniţiată de C. S.R.L. Negreşti Oaş.

La data de 10 octombrie 2005, reclamanta A. S.R.L. Bucureşti a precizat acţiunea, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună şi notarea în CF x Negreşti Oaş sub nr. top x a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor şi anexelor, precum şi a dreptului de folosinţă în cotă întreagă asupra terenului pe durata existenţei clădirilor.

Pârâta C. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că a dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcţiilor din CF x Negreşti Oaş sub nr. top. x, respectiv asupra Halei 1, P+1 în suprafaţă de 1163 mp, Halei 2, P+1 în suprafaţă de 1158 mp şi asupra anexelor (centrală termică şi şopron metalic), cu obligarea pârâtei-reclamante de a achita reclamantei-pârâte A. S.R.L. Bucureşti contravaloarea construcţiilor de 140.000.000 RON vechi, cu cheltuieli de judecată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 83 din 23 ianuarie 2006, Judecătoria Negreşti Oaş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, unde a fost înregistrată la data 08.03.2006, sub nr. x/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 425/LC din 20 aprilie 2006, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acţiunea reclamantei, constatând că aceasta a dobândit prin cumpărare de la pârâta de ordin II, B., activele reprezentând hale şi anexe pentru preţul de 1.400.000.000 RON vechi; restul capetelor de cerere din acţiunea principală şi completările ulterioare şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C. S.R.L. Negreşti Oaş, pentru constatarea dreptului de accesiune şi altele, au fost respinse prin aceeaşi hotărâre.

Atât reclamanta-pârâtă A. S.R.L. Bucureşti, cât şi pârâta-reclamantă C. S.R.L. Negreşti Oaş, au declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 iunie 2006, sub nr. x/2006, ulterior primind număr nou de dosar x/2006

Prin decizia nr. 104/C/2009 - A din 26 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. x/2006 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare, pentru o nouă judecare, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

3. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ, la data de 11 ianuarie 2010, sub nr. x/2010.

Pe parcursul judecăţii, în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, s-a demarat procedura insolvenţei privind pe debitoarea-reclamantă A. S.R.L., această procedură s-a închis şi s-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerţului.

Pârâtul-reclamant a formulat o nouă precizare a cererii sale, la data de 20 iunie 2013, solicitând instanţei să îi oblige pe pârâţii D. şi E. să îi predea în deplină posesie şi proprietate terenul înscris în CF x Negreşti Oaş sub nr. top x, 3452/253 şi 3452/225/a, respectiv în CF x Negreşti Oaş sub nr. top x astfel cum a fost identificat prin expertizele efectuate în cauză, să constate că a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune asupra construcţiilor situate pe terenul revendicat şi să dispună intabularea clădirilor în cartea funciară în favoarea sa, cu cheltuieli de judecată.

La data de 19 martie 2015, instanţa a luat act de renunţarea reclamanţilor-pârâţi D. şi E., succesori în drepturile fostei reclamante-pârâte A. S.R.L. la judecarea acţiunii în constatare.

Prin sentinţa civilă nr. 94 din 25 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2010 de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul F., în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., pentru revendicare, constatare dobândire drept prin accesiune şi înscriere în cartea funciară; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

Halele din prezenta acţiune, precum şi anexele acestora au fost edificate de către Cooperativa "Prestarea" Negreşti Oaş. În anul 1991 s-a înfiinţat Societatea Cooperatistă pe Acţiuni "Încălţămintea" Negreşti Oaş prin preluarea întregului patrimoniu al fostei cooperative conform Protocolului nr. 60 din 12 ianuarie 1991.

Imobilele au fost înstrăinate în anul 2005, printr-un contract sub semnătură privată către fosta A. S.R.L. (în prezent radiată din registrul comerţului).

La data de 23 decembrie 2006 dobânditoarea A. S.R.L. Bucureşti a înstrăinat la rândul său activul către G. S.R.L. Negreşti Oaş.

La data de 16 decembrie 2009 activul s-a vândut din nou către cumpărătorul D., printr-un contract încheiat între părţi sub semnătură privată.

În privinţa terenurilor în litigiu s-au formulat cereri de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991 fiind atribuite prin titlu de proprietate nr. 31-20569 în favoarea petenţilor H., I. şi J. şi înscrise în CF x nedefinitiv Negreşti Oaş sub număr cadastral x în suprafaţă totală de 21470 mp.

Din parcela cu număr cadastral x s-au realizat în timp parcelări succesive iar o parte din aceasta s-a individualizat cu nr. cadastral xc şi s-a transcris în CF x Negreşti Oaş în favoarea fostei societăţi C. S.R.L. Negreşti Oaş (în prezent radiată din registrul comerţului), iar ulterior reclamantului F..

O porţiune de 95 mp din Hala 1 şi respectiv 247 mp din Hala 2 sunt amplasate în CF x Negreşti Oaş sub nr. top x respectiv în CF x Negreşti Oaş sub nr. top x în favoarea Statului Român. Practic imobilele deţinute de pârâţii D. şi E. (cele două hale, centrala termică şi şopronul metalic) sunt amplasate pe toate parcelele evocate anterior aparţinând atât reclamantului F. cât şi persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate precum şi Statului Român.

Acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată în şedinţa din 20 iunie 2013, are ca obiect revendicarea terenurilor pe care sunt amplasate construcţiile părţilor şi accesiunea în privinţa lor cu consecinţa înscrierii proprietăţii în CF.

În privinţa revendicării instanţa a apreciat că formularea unei astfel de pretenţii în concurs cu cererea pentru constatarea accesiunii conform art. 494 C. civ. 1865 este inadmisibilă.

Acest text legal instituie în favoarea proprietarului terenului atât prezumţia că proprietarul terenului a edificat construcţiile cât şi că acesta este titularul dreptului de proprietate a acestor lucrări.

În aceste condiţii pentru ipoteza în care este necesară lămurirea aplicării regulilor instituţiei accesiunii imobiliare artificiale, stabilirea judiciară a dobândirii de către proprietarul terenului şi a proprietăţii pentru construcţiile ridicate de altul pe respectivul imobil exclude principial revendicarea terenului.

Edificarea halelor şi a construcţiilor anexe s-a realizat în circumstanţele bunei-credinţe, respectiv la acea dată constructorul deţinea un drept real de folosinţă înscris în evidenţele de publicitate imobiliară.

Tribunalul a considerat capătul de cerere referitor la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune ca neîntemeiat. Pe de o parte a rezultat din probatoriul cauzei că reclamantul nu este unicul proprietar al terenului pe care sunt situate construcţiile, nefiind întrunită premisa legală (art. 494 alin. (1) C. civ. 1865). În acelaşi timp, prevederea legală stabileşte că proprietarul pământului dacă voieşte a păstra pentru dânsul clădirile este dator a plăti valoarea materialelor şi a preţului muncii ori de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului. Reclamantul nu a înţeles să susţină un probatoriu adecvat pentru a permite stabilirea în cadrul acţiunii a valorii ce s-ar cuveni pârâţilor pentru construcţiile lor.

Modul impropriu în care pretenţiile au fost formulate şi susţinute, precum şi împrejurarea că în înţelesul legii reclamantul F. nu este proprietarul (singur) al terenului au determinat tribunalul să respingă acţiunea.

4. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel F. şi K. solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost precizată.

Prin decizia nr. 177/C/2018- A din 3 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii F. şi K.; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit celor reţinute în raportul de expertiză efectuat de expertul L. în faza de rejudecare, a cauzei de către Tribunalul Satu-Mare, expertiză apreciată ca fiind cea mai complexă şi detaliată, terenurile aparţinând reclamanţilor, având nr. top. x, 3452/253, 3452/225/a, înscrise în CF x Negreşti Oaş şi nr. top. x, înscris în CF x Negreşti Oaş, sunt situate în intravilanul localităţii Negreşti Oaş pe strada x, în natură fiind terenuri cu construcţii şi curţi pentru activităţi industriale. Aceste terenuri fac parte dintr-o serie de terenuri restituite în baza Legii nr. 18/1991 numiţilor H., I. şi J., cu numărul cadastral iniţial 1406/5, cu o suprafaţă de 21470 mp.

În timp, acest teren a suferit o serie de parcelări şi înstrăinări, o parte în suprafaţă de 4670 mp, transcrisă în CF x Negreşti Oaş în favoarea pârâtei C. S.R.L. de la care a ajuns în proprietatea reclamantului F..

În baza unei documentaţii cadastrale de "identificare şi suprapunere", au fost identificate imobilele deja înscrise în CF "vechi", corespunzătoare ca poziţie numărului cadastral şi, în acest fel, au fost identificate ca şi suprafeţe corespunzătoare numerele top. x înscrise în CF x Negreşti Oaş şi nr. top. x, înscris în CF x Negreşti Oaş.

Pe o parte din aceste numere topografice - 3452/225, 3452/255 - expertul a identificat construcţiile cu privire la care reclamanţii solicită recunoaşterea dreptului lor de proprietate prin accesiune.

Aceste construcţii sunt situate, nu numai pe terenurile reclamanţilor, ci ocupă şi alte terenuri aparţinând unor persoane care nu sunt părţi în prezentul litigiu.

În ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune, a considerat că aceasta nu poate fi primită.

Dacă dreptul de proprietate asupra terenului pe care este edificată construcţia aparţine concomitent mai multor proprietari, construcţia edificată pe teren ar deveni, prin accesiune coproprietatea acestora, iar acţiunea în revendicarea terenului şi a construcţiei poate fi exercitată numai de toţi proprietarii, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

Reclamanţii invocând doar un drept limitat asupra construcţiei, exprimat într-o cotă-parte nedeterminată în materialitatea sa, nu pot deveni unici proprietari asupra construcţiilor, cu ignorarea drepturilor celorlalţi proprietari ai terenurilor, care nu au fost chemaţi în judecată.

Cele două numere topografice aparţinând reclamanţilor, pe care se află o parte din construcţiile pârâţilor, având numerele top. x şi respectiv 3452/255, figurau iniţial înscrise în alte cărţi funciare, din care au fost transcrise în CF x şi respectiv CF x.

Reclamanţii au invocat că, pe lângă terenurile pe care se află amplasate construcţiile, pârâţii le ocupă şi alte porţiuni de teren neafectate de construcţii, însă instanţa consideră că acest aspect nu a fost dovedit.

5. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii F. şi K., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., deoarece instanţa nu s-a pronunţat asupra problemelor de drept stabilite prin decizia prin care s-a trimis cauza spre rejudecare, respectiv nu a admis cererea privind accesiunea asupra părţilor din clădiri ce sunt pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi de asemenea cuprinde motive contradictorii.

În mod greşit s-a ajuns la concluzia inadmisibilităţii revendicării şi accesiunii pentru că respectivele construcţii nu sunt în întregime pe terenul reclamanţilor.

Numai că pe lângă cele două clădiri, hala 1 şi hala 2, mai există două clădiri ce s-au identificat ca fiind în întregime pe terenul reclamanţilor de către acelaşi expert, respectiv reclamanţilor de către acelaşi expert, respectiv centrala termică în suprafaţă de 56 mp şi şopronul metalic în suprafaţă de 27 mp.

Reclamanţii sunt unici proprietari asupra terenului de sub aceste clădiri, astfel că pretinsa regulă a unanimităţii nu-şi găseşte aplicarea.

Instanţa nu s-a pronunţat nici cu privire la terenul liber de construcţii.

Au susţinut recurenţii-reclamanţi că terenul dezmembrat din terenul 1406/5 din titlul de proprietate x, devenit apoi 1406/8C şi ajuns în proprietatea reclamanţilor a făcut obiectul unei revendicări anterioare şi prin sentinţa civilă nr. 620/1998 a Judecătoriei Negreşti Oaş, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 726/R/1991 a Curţii de Apel Oradea.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 59 din 17.01.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanţii K. şi F. împotriva deciziei 177/C/2018-A din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt, respectiv că pe terenul proprietatea recurenţilor reclamanţi, există şi clădiri care au fost edificate în întregime pe acest teren, astfel că nu se poate reţine inadmisibilitatea acţiunii potrivit regulii unanimităţii.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că parcela având numărul cadastral xc în suprafaţă de 4670 mp a fost transcrisă în CF x Negreşti Oaş în favoarea pârâtei C. S.R.L., de la care a ajuns în proprietatea reclamantului F..

În baza unei documentaţii cadastrale de "identificare şi suprapunere", au fost identificate imobilele deja înscrise în CF "vechi", corespunzătoare ca poziţie numărului cadastral şi, în acest fel, au fost identificate ca şi suprafeţe corespunzătoare numerele top înscrise în CF x Negreşti Oaş şi nr. top x, înscris în CF x Negreşti Oaş.

După aceste precizări, instanţa de apel reţine că apelanţii reclamanţi nu au dovedit că pârâţii ocupă porţiuni de teren neafectate de construcţii.

Înalta Curte a apreciat, astfel, că această motivare este contradictorie, pe de o parte reţinându-se că există construcţii edificate pe terenuri proprietatea mai multor proprietari, pe de altă parte reţinându-se că nu s-a dovedit că există şi porţiuni de teren neafectate de construcţii care sunt în proprietatea recurenţilor reclamanţi. Nu în ultimul rând, nu s-a clarificat dacă există sau nu cele două construcţii care se află exclusiv pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Înalta Curte a reţinut că, procedând în acest mod, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate de reclamanţi, iar, cât timp nu este lămurită situaţia de fapt, nu are cum să cerceteze legalitatea deciziei recurate, astfel că, a considerat că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

6. Pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 21 mai 2019, sub nr. x/2010.

Prin decizia nr. 100/2025 - A din 15 aprilie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2010 de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanţii pârâţi - reclamanţi reconvenţionali K. şi F., în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi - pârâţi reconvenţionali E. şi D., împotriva sentinţei nr. 94 din 25 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A fost admisă în parte cererea reconvenţională precizată, formulată de pârâţii - reclamanţi reconvenţionali K. şi F. împotriva reclamanţilor - pârâţi reconvenţionali E. şi D. şi în consecinţă:

S-a dispus obligarea pârâţilor E. şi D. să le predea reclamanţilor K. şi F. în deplină posesie şi folosinţă suprafaţa de 2.201 mp, reprezentând teren liber de construcţii, înscris în CF x Negreşti Oaş nr. top. x, 3452/253, 3452/225/a şi în CF x Negreşti Oaş nr. top. x (nr. cadastral xc înscris iniţial în CF x Negreşti Oaş), identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de dnul expert L., astfel cum a fost completat în apel, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, menţinând în rest sentinţa apelată.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:

Comparând cele trei rapoarte de expertiză topografică efectuate în cauză, a considerat ca fiind lămuritor şi a avut în vedere la soluţionarea cauzei raportul de expertiză efectuat de expertul L. în faza de rejudecare a cauzei de către Tribunalul Satu Mare, astfel cum a fost completat în apel.

Potrivit celor constate de expertul topograf, construcţiile cu privire la care reclamanţii solicită recunoaşterea dreptului lor de proprietate sunt amplasate doar parţial pe numărul cadastral xc în suprafaţă de 4670 mp, care a fost transcrisă iniţial în CF x Negreşti Oaş (actualele numere top. x, 3452/253, 3452/225/a, înscrise în CF x Negreşti Oaş şi nr. top. x, înscris în CF x Negreşti Oaş), ocupând şi nr. cadastral x, conform schiţei de la fila x din prezentul dosar, anexată "Completării la raportul de expertiză topografică". În prezent, şi terenul cu nr. cadastral x (pe care sunt amplasate parţial clădirile în litigiu) este proprietatea reclamanţilor F. şi K., drept dobândit prin decizia civilă nr. 508/22.10.2024 definitivă, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2020 (filele x din prezentul dosar).

Deşi în prezent, reclamanţii F. şi K. sunt proprietarii întregului teren pe care sunt amplasate clădirile în litigiu (nr. cad. xc, respectiv nr. cadastral x), capătul de cerere prin care solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune este nefondat, criticile apelanţilor neputând fi primite sub acest aspect.

Reţinând, în continuare, prevederile art. 492 C. civ. de la 1864 şi ale art. 494 C. civ. de la 1864 alin. (1) - (3), în primul rând curtea de apel a observat că toate construcţiile în litigiu au fost edificate cu mult timp înainte ca reclamanţii M. să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului şi că a existat notat în cartea funciară un drept de folosinţă/administrare în favoarea constructorului (proprietarul clădirilor), iar în condiţiile în care construcţiile în litigiu au fost edificate în baza unui drept de folosinţă/administrare asupra terenului, a apreciat că este exclusă dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor edificate prin accesiune imobiliară de către proprietarul terenului.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că art. 494 C. civ. de la 1864 are în vedere constructorul pe terenul altuia, adică o persoană care exercită stăpânirea terenului, sub nume de proprietar, fără însă a fi adevăratul proprietar, deci un posesor de fapt; după cum s-a arătat în doctrina juridică, art. 494 C. civ. de la 1864 îşi poate găsi aplicarea şi în ipoteza detentorului precar, deci a celui care stăpâneşte terenul nu sub nume de proprietar, ci în temeiul unor raporturi juridice stabilite cu adevăratul proprietar şi care este ţinut sa restituie terenul proprietarului. Totuşi, art. 494 C. civ. de la 1864 "nu s-ar aplica în cazul detentorului atunci când, în convenţia prin care s-a transmis detenţia, părţile au stipulat clauze cu privire la eventualele lucrări efectuate de detentor".

Or, în speţa de faţă, construcţiile au fost edificate de N. din cadrul ATCOM Satu Mare, în timpul regimului comunist, existând acordul proprietarului terenului de la acel moment, fiind instituit şi notat în cartea funciară dreptul de folosinţă/administrare asupra terenului în favoarea constructorului/proprietarului clădirilor, nefiind astfel aplicabil art. 494 C. civ. de la 1864.

Chiar dacă s-ar aprecia că art. 494 C. civ. de la 1864 ar fi aplicabil în speţă, s-a reţinut că reclamanţii, invocând accesiunea imobiliară, aveau obligaţia de a despăgubi pârâţii (succesorii în drepturi ai constructorului de bună credinţă- care a edificat clădirile în baza dreptului de folosinţă/administrare asupra terenului) fie cu contravaloarea materialelor şi a preţului muncii, fie cu o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului şi, tot după cum s-a arătat şi în doctrină, acest drept de opţiune aparţine doar proprietarului terenului (reclamanţii din speţă) care invocă accesiune imobiliară, nu şi constructorului.

În speţa de faţă, apelanţii-reclamanţi, proprietari ai terenului, nu şi-au exercitat acest drept de opţiune cu privire la despăgubirea intimaţilor pârâţi (succesorii în drepturi ai constructorului de bună credinţă).

Mai mult, apelanţii-reclamanţi au arătat în mod expres că nu doresc să plătească nicio despăgubire către intimaţii-pârâţi, atât prin concluziile scrise depuse în faţa Tribunalului Satu Mare, cât şi prin concluziile orale formulate în faţa instanţei de apel la termenul de judecată din 08.04.2025, când au arătat că doar în subsidiar, dacă consideră instanţa, să fie obligaţi la plata unor despăgubiri, fără ca la acel moment procesual să mai poată fi modificată cererea introductivă şi fără a-şi exercita dreptul de opţiune între contravaloarea materialelor şi a preţului muncii, respectiv o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului, după cum îi obliga art. 494 din C. civ. de la 1864.

În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 494 alin 3 din C. civ. de la 1864, cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra clădirilor prin accesiune imobiliară de către proprietarul terenului, fără despăgubirea constructorului de bună credinţă fiind nefondată.

Totodată, a apreciat că nu poate fi primit motivul de apel referitor la faptul că intimaţii D. şi E. nu au dovedit calitatea lor de succesori în drepturi ai societăţii A. S.R.L., câtă vreme reclamanţii înşişi şi-au precizat acţiunea în contradictoriu cu D. şi E. încă de la data de 25.04.2013 şi ulterior la data de 20.06.2013, când dosarul se afla în rejudecare pe rolul Tribunalului Satu Mare. În cuprinsul acestei din urmă precizări, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece cu actualii posesori neproprietari soţii Pop, care anterior au fost administratori ai posesoarei S.C. A. S.R.L. Mai mult, în condiţiile în care societatea S.C. A. S.R.L. a fost radiată la data de 14.10.2011 potrivit certificatului eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (aflat la dosarul de fond), calitatea procesuală pasivă în cadrul acţiunii în revendicare şi accesiune imobiliară trebuie recunoscută în favoarea acelor persoane care ocupă terenul reclamanţilor prin folosinţa exercitată asupra construcţiilor aflate pe acest teren. Or, prin precizările pe care le-au făcut în faţa instanţei de fond, reclamanţii au justificat îndreptăţirea pe care o au de a introduce acţiune împotriva pârâţilor din prezenta cauză. Totodată, din înscrisurile aflate la dosarul de fond la filele x, rezultă că, în baza unor înstrăinări succesive, pârâtul D. a dobândit proprietatea asupra celor două hale aflate pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Instanţa de apel a apreciat că sunt parţial fondate, însă, criticile apelanţilor K. şi F. faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la capătul de cerere privind revendicarea terenului înscris în CF x Negreşti Oaş nr. top. x, 3452/253, 3452/225/a şi în CF x Negreşti Oaş nr. top. x (nr. cadastral xc înscris iniţial în CF x Negreşti Oaş).

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat că cele două capete de cerere formulate de reclamanţi (revendicarea terenului şi dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune) nu se exclud, deoarece reclamanţii, în calitatea lor de proprietari ai terenurilor în litigiu, le pot revendica de la deţinătorii acestora, pârâţii din prezenta cauză.

A considerat că nu pot fi primite criticile apelanţilor cu privire la terenul ocupat de construcţiile pârâţilor, în suprafaţă de 916 mp, identificat prin completarea la raportul de expertiză întocmit în cauză de dnul expert L.. Astfel, din suprafaţa totală de 4.670 mp a numărului cadastral, înscrise în CF x Negreşti Oaş şi nr. top. x, înscris în CF x Negreşti Oaş), o suprafaţă de 916 mp este ocupată de clădirile (cele două hale şi anexe) pârâţilor E. şi D..

Cu privire la această suprafaţă de 916 mp, ocupată de clădirile pârâţilor, a constatat că nu se poate susţine că reclamanţii ar fi pierdut posesia, în condiţiile în care, la momentul dobândirii dreptului lor de proprietate asupra terenului, clădirile existau deja, fiind construite cu bună credinţă, în baza dreptului de folosinţă/administrare, care a fost notat în cartea funciară după cum s-a arătat deja.

De asemenea, contrar celor reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că intimaţii-pârâţi E. şi D. ocupă o suprafaţă de 2.201 mp teren liber de construcţii, după cum rezultă din completarea la raportul de expertiză întocmit în cauză de dnul expert L., care se coroborează cu răspunsurile la întrebările nr. 8 şi 9 din interogatoriul administrat în apel intimatului-pârât D..

Aşadar, s-a reţinut, din totalul de 4.670 mp a numărului cadastral, înscrise în CF x Negreşti Oaş şi nr. top. x, înscris în CF x Negreşti Oaş), o suprafaţă de teren de 916 mp este ocupată de clădirile intimaţilor-pârâţi, o suprafaţă de 2.201 mp reprezintă teren liber de construcţii şi este ocupată de intimaţii-pârâţi, iar diferenţa de teren este în posesia unor terţe persoane (care nu sunt părţi litigante în prezentul dosar), fiind inclusă în alte documentaţii cadastrale, fiind parte din numerele cadastrale (proprietatea O. S.R.L.), respectiv nr. cadastral x (aflat în posesia numitului P.).

Şi, în aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 480 din C. civ. de la 1864, a apreciat că este parţial fondat capătul de cerere privind revendicarea ternului în litigiu, mai exact în ceea ce priveşte suprafaţa de 2.201 mp reprezentând teren liber de construcţii, criticile apelanţilor-reclamanţi fiind fondate sub acest aspect.

7. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanţii F. şi K., solicitând, modificarea în parte a deciziei recurate şi, rejudecând apelul, admiterea acestuia aşa cum a fost formulat, respectiv, admiterea acţiunii în revendicare şi accesiune împotriva pârâţilor asupra întregului corp al imobilelor proprietatea lor tabulară, compus din 2.201 mp teren liber de construcţii şi din terenul în suprafaţă de 916 mp, teren ocupat de cele 2 clădiri/2 hale, asa cum au fost ele identificate prin raportul de expertiză al expertului L., efectuată în rejudecare la Tribunalul Satu Mare şi completată în apel şi cum rezultă din extrasele de Carte funciara actualizate, depuse în apel şi pe care le vor depune actualizate şi în recurs; cu cheltuieli de judecată în toate fazele judecăţii, cât şi pârâtul D..

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6, 7 - 9 ale art. 304 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recurenţii- reclamanţi au invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În rejudecare, instanţa de apel a schimbat natura şi întelesul actelor şi probelor de la dosar, interpretând greşit actele şi extrasele de carte funciară deduse judecaţii, interpretând greşit hotărârile judecătoreşti anterioare acestui litigiu, fiind, astfel, incident pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. 1865.

Apreciază că este netemeinică şi nelegală hotărârea recurată câtă vreme li se refuză dreptul de a reintra în stăpânirea întregului teren, pe care aceşti pârâţi îl ocupă fără drept, inclusiv cel de sub clădirile-hale din litigiu de 916 mp şi, totodată, li se refuză dreptul de accesiune asupra acestor clădiri situate pe terenul recurenţilor-reclamanţi, aşa cum rezultă din expertiza L..

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că este incident şi pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., deoarece hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Astfel, instanţa concluzionează eronat, întemeindu-şi susţinerea pe expertiza întocmită de L. că nu este admisibilă nici revendicarea terenului de sub clădiri, nici accesiunea, chiar dacă două construcţii nu sunt situate integral pe terenul reclamanţilor, deoarece şi-au întabulat şi celălalt teren, conform deciziei civile nr. 508/Ap/22 oct. 2024 din dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Satu Mare (chiar a fost suspendată judecarea acestei cauze în apel, până la soluţionarea definitivă a acestui dosar, inutil, din moment ce nu s-a ţinut seama de această decizie).

Recurenta a mai arătat că, deşi se reţin, ca şi premise corecte, că terenul din litigiu a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991 din numărul cadastral iniţial 1406/5 pe care s-a emis titlul de proprietate nr. x şi apoi a fost parcelat şi, în final, a ajuns în proprietatea acestora, trancris în Cf vechi din nr. cad. xc în numerele top. x, top. x, top. xa din Cf x şi nr. top. x din Cf x Negreşti Oaş, totuşi, instanţa de apel, în rejudecare, trage din nou, concluzii greşite, anume inadmisibilitatea revendicării întregului teren şi accesiunii pentru clădiri. A înţeles greşit instanţa de apel, că acestea sunt clădirile ce au fost Înscrise în Cf, când rezultă din schiţele la expertiză că mai sunt în zonă şi alte hale, care nu fac obiectul acestui litigiu.

Recurenţii-reclamanţi consideră că, nefiind coproprietari cu nimeni asupra părţii de teren pe care se află halele identificate exact de expert pe terenul lor, în metri pătraţi concreţi, a nu li se admite acţiunea în revendicarea terenului de sub acestea înseamnă a li se îngrădi dreptul de proprietate şi a face inaplicabil art. 480 C. civ.. Din acest punct de vedere, susţin recurenţii, instanţa de apel din rejudecare a aplicat greşit legea materială, cum greşit a aplicat şi prevederile legale- art. 494 C. civ. privind accesiunea. Pârâţii Q. nu sunt de nicio bună credinţă, nici la data intrării în posesie a terenului şi halelor, nici asupra halelor, nici asupra terenului.

Învederează că se reţine corect în decizia recurată că acest teren dezmembrat din terenul 1406/5 din titlul de proprietate nr. x - cum rezultă din expertiza d-lui L. şi cum se reţine în considerente - a devenit apoi nr. top. xc şi a ajuns în proprietatea lor, însă nu se înţelege de către instanţa de rejudecare a apelului că exact acest teren a făcut obiectul unei revendicări anterioare, iar prin sentinţa civilă nr. 620/22.04.1999 a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de vânzător, exact împotriva B., care este exact vânzătorul A. şi al căror succesor sunt pârâţii Q..

Invocă astfel, puterea de lucru judecat, a sentinţei nr. 620/1998 din dosarul nr. x/1997 al Judecătoriei Negreşti Oaş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 726/R/1999 din 31 mai 1999 a Curţii de Apel Oradea, care înlatură orice urmă de bună-credinţă a subdobânditorilor din acest litigiu, apreciind că această hotărâre produce efecte faţă de succesorii în drepturi ai pârâţilor din acel dosar, atât recurenţii-reclamanţi, cât şi pârâţii Q. fiind succesorii în drepturi ai acelor părţi, această sentinţă fiindu-le opozabilă deopotrivă.

Recurenţii susţin că este incident, astfel, şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii materiale.

În fine, recurenţii-reclamanţi au solicitat a se înlătura şi argumentele din considerente privind buna-credinţă a pârâţilor şi pretinsa întabulare anterioară a vreunui drept de folosinţă, argumente ce apar a fi nepertinente şi nefondate, având în vedere că vânzătoarea lor- B. a fost deja evinsă prin sentinţa nr. 620/1999, iar vânzarea halelor către A. S.R.L. a fost ulterioară, în 17.03.2005, adică, după 7 ani de la pierderea terenului urmare a revendicării.

În opinia lor, este greşită şi susţinerea că aceste hale ar fi avut întabulat vreun drept de folosinţă vreodată. Alte hale au fost întabulate pe R., recurenţii arătând încă în motivele de apel din primul ciclu procesual - pag. 2 alin. (4) că aceste hale, iniţial întabulate în Cf x sub A4, dar, apoi, la B22 acestea se radiază din CF, prin sentinţa civilă nr. 1363/2002 în dos. 1652/2002 al Judecătoriei Negreşti Oaş, întrucât a fost o eroare.

Pentru toate aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi schimbarea hotărârii, în sensul admiterii apelului, şi a acţiunii în revendicarea terenului şi accesiunea clădirilor situate pe acesta, ele nefiind proprietatea pârâţilor Q..

Criticând decizia recurată pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează citarea şi comunicarea actelor de procedură, şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Curtea de Apel Oradea, recurentul-pârât D. a invocat următoarele motive:

În rejudecare, Curtea de apel Oradea a dezbătut cauza fără citarea sa la domiciliul legal, situat în Negreşti-Oaş. str. x C şi în lipsa sa de la dezbateri. De aceea, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., hotărârea Curţii de Apel fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează citarea şi comunicarea actelor de procedură, respectiv art. 153 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 8 şi 13 din C. proc. civ. şi cu art. 6 din CEDO.

Arată recurentul-pârât că citarea legală a părţilor constituie o formalitate esenţială, care asigură exercitarea dreptului la apărare, iar încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citare atrage nulitatea hotărârii pronunţate, deoarece este de natură să influenţeze soluţia dată în lipsa părţii sau a dovezii de citare. Necitarea răpeşte acesteia posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, ceea ce influenţează implicit judecata.

Potrivit prevederilor înscrise în art. 153 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel, în timp ce dispoziţiile art. 153 alin. (2) din acelaşi Cod obligă preşedintele la amânarea judecării pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii. Dispoziţiile legale referitoare la citarea părţilor au caracter imperativ, deoarece sunt prevăzute pentru realizarea dreptului de apărare şi a principului contradictorialităţii, instanţa neputând hotărî asupra unei acţiuni decât după citarea sau înfăţişarea părţilor. De aceea, ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor legale, instanţa este obligată - sub pedeapsa nulităţii - să amâne judecata, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta pricină.

La data de 15 septembrie 2025, recurenţii-reclamanţi F. şi K. au înaintat la dosar întâmpinare/note de şedinţă la recursul declarat de recurentul-pârât D., prin care au invocat excepţia nulităţii acestui recurs, în temeiul art. 306 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil în speţă, deoarece acesta nu a fost motivat în drept.

În subsidiar, pe fond, dacă se va trece peste excepţia nulităţii recursului, au solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.

Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil litigiului, luând în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul- pârât D., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, apreciind că motivele de recurs, astfel cum au fost invocate şi dezvoltate în scris, pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, mai exact, în cazul de casare prevăzut de pct. 5, iar simpla indicare, ca temei de drept, a prevederii corespondente din Noul C. proc. civ., nu poate avea consecinţa cerută de parte în susţinerea acestei excepţii, câtă vreme, înseşi instanţei de recurs îi revine şi căderea de a încadra corect recursul în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul- pârât D. este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de acesta, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar care poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil litigiului, s-a raportat la împrejurarea că, în cauză, s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părţilor, dat fiind faptul că judecata apelului a avut loc fără ca pârâtul-reclamant apelant să fie citat la domiciliul său legal, situat în Negreşti-Oaş, str. x C şi în lipsa sa de la dezbateri.

Critica formulată de către recurentul-pârât, circumscrisă dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, se referă la pronunţarea deciziei atacate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor, recurentul invocând şi încălcarea dispoziţiilor art. 153 din C. proc. civ. din 1865.

Dispoziţiile art. 85 consacră obligaţia instanţelor de încunoştinţa părţile despre demararea şi desfăşurarea unui proces civil, iar textul art. 153 introduce noţiunea de termen în cunoştinţă, necesar pentru a reduce durata procesului civil, prin instituirea unei prezumţii privind cunoaşterea de către părţi, în anumite condiţii, a termenului de judecată stabilit în cauza pendinte.

Textul alin. (2) al art. 153 stabileşte şi împrejurările în care beneficiul acordat de lege al termenului în cunoştinţă se pierde, fiind necesară citarea părţilor la judecată, dintre aceste împrejurări fiind relevantă cauzei aceea menţionată la pct. 1 al acestui alineat: care are în vedere redeschiderea judecăţii după ce a fost suspendată.

În speţă, se reţine că, în cursul soluţionării apelului, prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2020, apelanţii-reclamanţi au solicitat suspendarea soluţionării prezentului dosar până la soluţionarea dosarului civil nr. x/2020 al Judecătoriei Negreşti Oas, având ca obiect validare de contract şi prestaţie tabulară.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ., a suspendat judecarea apelului formulat de apelanţii-reclamanţi K. şi F., în contradictoriu cu intimaţii- pârâţi E., D., împotriva sentinţei nr. 94 din 25 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

Potrivit înscrisului aflat la dosarul de apel nr. x/2010, la fila nr. x, apelanţii- reclamanţi au încunoştinţat instanţa de apel despre împrejurarea că dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Negreşti Oas a fost soluţionat definitiv, potrivit deciziei civile nr. 508/Ap din 22 octombrie 2024 a Tribunalului Satu Mare şi, prin urmare, nu mai subzistă motivul de suspendare a cauzei, sens în care au formulat cerere de repunere pe rol.

Prin rezoluţie, instanţa de apel a dispus citarea părţilor pentru următorul termen de judecată, stabilit la data de 8 aprilie 2025 pentru soluţionarea repunerii pe rol, termen la care intimaţii-pârâţi E. şi D. au lipsit.

La acelaşi termen, instanţa de apel a reţinut cauza în pronunţare şi, în vederea deliberării, a amânat pronunţarea hotărârii asupra cauzei pentru data de 15 aprilie 2025, când a pronunţat prezenta decizie recurată.

Critica recurentului-pârât D., circumscrisă dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, s-a raportat la faptul că s-au încălcat formele de procedură referitoare la obligativitatea citării părţilor, dat fiind faptul că, în rejudecare, instanţa de apel a dezbătut cauza fără citarea sa la domiciliul legal, situat în Negreşti Oaş, str. x C şi în lipsa lui de la dezbateri.

Această critică nu este fondată.

Astfel cum rezultă din copia cărţii de identitate, anexată cererii de apel, această schimbare de domiciliu a intervenit în anul 2023, deci, în perioada când cauza era suspendată.

Or, dispoziţiile art. 98 din C. proc. civ. din 1865 statuează că: "Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului."

În sensul statuat de prevederile legale mai sus-enunţate, partea avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa instanţei această schimbare de domiciliu, obligaţie neîndeplinită de către recurentul- pârât în cauză, care nu a încunoştinţat instanţa de apel despre noul său domiciliu, deci, acesta nu poate fi avut în vedere pentru determinarea legalei citări a sa în apel.

Verificând, însă, respectarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ. din 1865, raportat la circumstanţele factuale ale cauzei, se constată, într-adevăr nelegalitatea procedurii de citare cu apelantul-pârât pentru termenul când s-a dezbătut cauza în faţa Curţii de Apel Oradea.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, prin obiecţiunile formulate la completarea la raportul de expertiză şi înaintate instanţei de apel în data de 25 februarie 2020, apelanţii-pârâţi D. şi E. au indicat un domiciliu procesual ales în: Oradea, str. x, corp A, jud. Bihor.

Cu toate acestea, deşi în încheierile de şedinţă de la termenele de judecată ce au urmat, a fost menţionat noul domiciliu procesual ales al acestuia, la Cabinet de Avocat S., citaţiile au fost emise tot la domiciliul din Certeze, str. x, jud. Satu Mare, domiciliu indicat prin cererea depusă în dosarul de apel cu mult anterior, la data de 03 decembrie 2019 şi la care i-a fost comunicată şi încheierea de suspendare a judecăţii.

La termenul din 8 aprilie 2025, singurul termen acordat în cauză după formularea cererii de repunere pe rol şi la care apelul reclamanţilor a şi fost soluţionat, recurentul-pârât D. nu a fost citat la domiciliul procesual ales, care fusese indicat, ci la domiciliul din Certeze, str. x, jud. Satu Mare, astfel cum rezultă din actul de procedură existent la dosarului de apel, vol. II.

În acelaşi sens, se poate observa, din conţinutul citaţiei la care s-a făcut referire în paragraful anterior, că actul de procedură a fost afişat pe uşa principală a locuinţei destinatarului, modalitatea de realizare a procedurii de citare fiind îndeplinită prin afişare.

În raport cu aspectele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, se confirmă susţinerile recurentului-pârât referitoare la judecarea cauzei în apel fără îndeplinirea procedurii de citare, formalitate imperativ prevăzută de lege, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 153 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865.

În drept, articolul 85 din acelaşi Cod prevede că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, cu excepţia situaţiei în care legea prevede altfel, iar, conform art. 89, citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

În conformitate cu art. 107 C. proc. civ. din 1865, preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

În acest context procesual, se reţin şi prevederile art. 93 C. proc. civ., conform cărora, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.

Dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Legiuitorul a statuat, aşadar, în mod expres, că nerespectarea procedurii de citare se sancţionează cu nulitatea, fiind incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., în ipoteza avută în vedere de art. 89 C. proc. civ., neînmânarea citaţiei în condiţiile impuse de lege este sancţionată cu nulitatea şi, în consecinţă, vătămarea este prezumată până la proba contrarie, probă ce incumbă părţii adverse care are un interes procesual în înlăturarea sancţiunii nulităţii.

Această consecinţă legală reiese în mod logic din reglementarea procedurii citării şi comunicării actelor de procedură ca instituţii fundamentale ale procesului civil, menite să contribuie la concretizarea dreptului de acces la o instanţă, a dreptului la apărare şi la exerciţiul firesc al contradictorialităţii, toate acestea având semnificaţia unor garanţii esenţiale ale procesului echitabil, reglementat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel Oradea a procedat la judecata apelului la termenul din 8 aprilie 2025, când pricina a fost reţinută în pronunţare deşi citarea pârâtului nu fusese realizată la domiciliul procesual ales, astfel încât, acesta nu s-a prezentat la proces prin reprezentantul convenţional, care fusese indicat în cauză, şi nu a putut beneficia de garanţiile procesuale inerente procesului civil, care trebuie să fie efective- dreptul la apărare şi contradictorialitatea - şi nu a putut pune concluzii asupra căii de atac exercitate de apelanţii-reclamanţi.

Procedând în acest mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, instanţa de apel pricinuind pârâtului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecăţii, în condiţii de procedură legal îndeplinită, deci, cu refacerea actului procedural jurisdicţional. Întrucât, o asemenea vătămare, evidentă în speţă, nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei apelate şi rejudecarea apelului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor,

Încălcarea dispoziţiilor imperative privind citarea părţilor, conduce la nulitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, deoarece judecata a avut loc în lipsa recurentului-pârât, care nu a fost încunoştinţat despre termenul de judecată acordat după încetarea măsurii suspendării dispuse, fiind, astfel, împiedicat să-şi exercite prerogativele dreptului la apărare, respectiv să-şi prezinte apărările în apel, cu respectarea principiului contradictorialităţii.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenţie, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părţilor (a se vedea, în acest sens, Hotărârile din cauzele S.C. G. S.R.L. contra României, par. 29, şi, Avotin contra Letoniei, par. 119).

Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să dea dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte asigurarea informării reclamanţilor cu privire la termenele de judecată şi să îşi respecte obligaţia de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esenţială - dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial, garantat de dispoziţiile convenţionale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanţa sa.

În consecinţă, instanţa de recurs consideră că, în cauza dedusă judecăţii, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 cu consecinţa casării hotărârii şi a rejudecării cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor legale.

Înalta Curte apreciază, însă, că incidenţa acestui motiv de recurs, care priveşte formele de procedură şi garanţiile procesuale, nu poate determina, la acest moment procesual, şi cenzurarea motivelor de recurs invocate de recurenţii-reclamanţi F. şi K., reglementate de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., prin care se aduc în discuţie aspecte de fond ale cauzei, întrucât, dacă, în această etapă procesuală, s-ar analiza dezlegări pe fondul cauzei, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicţie pe care legea îl acordă părţilor în această materie, în raport de valoarea obiectului pricinii, şi de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

Nelegalitatea procedurii de citare atrage nulitatea încheierii de dezbateri, şi, consecutiv, a deciziei recurate, aşa încât judecarea cauzei va fi reluată de la acest moment procesual revenind instanţei de apel sarcina de a asigura îndeplinirea corespunzătoare a procedurii de citare şi de a analiza apărările formulate în cauză de toate părţile litigante, în considerarea caracterului devolutiv al apelului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii F. şi K. şi de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 100/2025- A din 15 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârât.

Admite recursurile declarate de reclamanţii F. şi K. şi de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 100/2025- A din 15 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2025.