Damages claim over collapsed canopy quashed and remanded; cross-appeal rejected as premature

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 21.01.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Inspectoratul General al Poliţiei Române (în continuare "I.G.P.R.") a chemat în judecată pe pârâţii S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Logistică - Grupul de Proiectare (în continuare "M.A.I."), solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 442.493,03 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu, urmare a prăbuşirii copertinei metalice executate de executantul S.C. A. S.R.L., în temeiul contractului de lucrări nr. x/15.11.2012, pe baza proiectului Grupului de proiectare, sub supravegherea dirigintelui de şantier S.C. B. S.R.L., în temeiul contractului nr. x/04.12.2012.

Prin încheierea din 22.05.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus trimiterea dosarului pentru competenţă soluţionare secţiei a VI-a Civilă, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la 04.06.2020 sub nr. x/2020*.

Prin sentinţa civilă nr. 998/10.05.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată împotriva pârâtului-reclamant M.A.I., a respins ca prescrisă cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M.A.I. împotriva reclamantului-pârât I.G.P.R. şi a constatat încetată acţiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C..

Împotriva acestei sentinţe civile, I.G.P.R. şi M.A.I. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1553A/27.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelurile, a anulat în parte sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza primei instanţe spre rejudecarea cererii principale formulate de reclamantul-pârât I.G.P.R., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M.A.I. şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul-reclamant M.A.I., în contradictoriu cu reclamantul-pârât I.G.P.R.; totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Prin sentinţa civilă nr. 3118/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea principală şi a obligat pârâtul-reclamant M.A.I. la plata sumei de 442.493,03 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant şi a respins cererea reconvenţională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Această sentinţă civilă a fost atacată cu apel de către M.A.I.

Prin decizia civilă nr. 1171/12.09.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că: a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant, ca neîntemeiată şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii civile, I.G.P.R. a declarat recurs principal, iar M.A.I. recurs incident.

În ceea ce priveşte recursul principal, acesta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., I.G.P.R. solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei şi, în rejudecare, respingerea apelului cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe.

Din perspectiva primului motiv de nelegalitate invocat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a afirmat că instanţa de rejudecare, reţinând restrictiv temeiul cererii introductive, a încălcat dispoziţiile art. 7 şi 22 C. proc. civ.

În argumentare, a învederat că, deşi s-a raportat la considerentele deciziei de casare, instanţa de apel a reţinut doar răspunderea contractuală, omiţând faptul că s-a statuat şi că acţiunea este una în răspundere pentru viciile ascunse ale construcţiei, fiind invocate prevederile art. 1.707, art. 1.851-1.880 C. civ. şi cele ale art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

A evidenţiat că, în decizia de casare, s-a reţinut că Grupul de proiectare din cadrul M.A.I. are calitate de proiectant, fiind chemat în judecată pentru pretenţii ce izvorăsc din modul defectuos în care a conceput proiectul copertinei metalice nr. II pentru beneficiarul I.G.P.R., respectiv că este vorba despre o răspundere a angajatorului faţă de persoana prejudiciată şi a susţinut că, practic, instanţa de apel, în rejudecare, a înlăturat de la aplicare art. 30 din Legea nr. 10/1995, cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, a considerentelor cu putere de lucru judecat ale deciziei de casare, precum şi a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Subsumat celui de-al doilea caz de casare invocat, prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., printr-o primă critică, autorul recursului principal a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu nesocotirea normelor de drept material înscrise în Legea nr. 10/1995, coroborate cu prevederile art. 1.863, raportate la art. 1.707 C. civ.

Astfel, a reproşat instanţei de apel faptul că a interpretat în mod eronat că răspunderea intimaţilor este o răspundere contractuală, inclusiv din perspectiva incidenţei prevederilor art. 30 din Legea nr. 10/1995, din moment ce acesta, prin cererea introductivă, a invocat în mod cumulativ răspunderea contractuală şi prevederile textului legal enunţat. A subliniat că, întrucât garanţia contra viciilor ascunse ale construcţiei este datorată în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/1995, nu era necesar ca părţile să o prevadă în mod expres contractual, pentru ca ea să îşi producă efectele.

În altă ordine de idei, a precizat că, prin expertiza tehnică efectuată în dosarul penal nr. x/2017 s-a stabilit că prăbuşirea copertinei metalice nr. II a fost cauzată de existenţa unor vicii rezultate atât din proiectarea cât şi din executarea acesteia, ca urmare a nerespectării de către proiectant, executant şi diriginte de şantier a obligaţiilor stabilite de lege în sarcina fiecăruia.

Cea de-a doua critică, subsumată aceluiaşi caz de casare, vizează soluţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a M.A.I. cu privire la cererea reconvenţională, titularul recursului principal, evocând dispoziţiile art. 36 şi 209 alin. (1) C. proc. civ. şi evidenţiind că intimatul nu are pretenţii derivând din acelaşi raport juridic şi nici în strânsă legătură cu cererea introductivă, ci pretinde însuşi obiectul dedus judecăţii, respectiv solicită obligarea I.G.P.R. la achitarea sumei în cuantum de 442.493,03 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor copertinei prăbuşite, respectiv a autoturismelor avariate prin prăbuşirea acesteia, astfel cum au fost stabilite şi calculate de către acesta.

În aprecierea recurentului-reclamant, în mod eronat intimatul îşi justifică, în cadrul cererii reconvenţionale, calitatea procesuală activă prin faptul că acesta are calitatea de ordonator principal de credite faţă de I.G.P.R., ordonator secundar de credite, această calitate fiind fără relevanţă în speţă, câtă vreme nu a fost chemat în judecată pentru raporturi juridice ce ar decurge din această calitate, ci prin Grupul de proiectare, în calitate de proiectant, pentru pretenţiile ce decurg din modul defectuos în care a conceput proiectul copertinei.

A punctat că, deşi I.G.P.R., ca ordonator secundar de credite se află în subordinea M.A.I., ca ordonator principal, cele două instituţii sunt entităţi de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie, buget propriu şi patrimoniu propriu, astfel că nu se poate susţine că o pagubă produsă în patrimoniul său se produce implicit şi în patrimoniul ministerului; prin urmare, instanţa nu are cum să analizeze pe fondul cererii dacă s-a produs vreun prejudiciu în patrimoniul M.A.I., întrucât paguba s-a produs în patrimoniul I.G.P.R.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de M.A.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează soluţia dată asupra excepţiei lipsei de interes a acţiunii, partea susţinând că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material reglementate de art. 33 C. proc. civ.., art. 61 din Legea nr. 218/2002, precum şi de art. 16 alin. (2) şi art. 70 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.

Astfel, a reproşat instanţei de apel faptul că nu i-a analizat motivele pentru care a înţeles să invoce excepţia, ci s-a rezumat la a retine faptul că, întrucât paguba nu a fost acoperită până la data soluţionării cauzei, I.G.P.R. justifică interes în promovarea şi susţinerea acţiunii.

Evocând dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 218/2002, art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, prin raportare la art. 16 alin. (2) şi art. 70 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, a afirmat, pe de o parte, că sumele utilizate pentru construcţia iniţială au provenit de la bugetul de stat, fiind alocate de către minister, iar, pe de altă parte, chiar sumele care formează obiectul cererii, utilizate de către I.G.P.R. pentru repararea copertinei şi a autoturismelor, au fost alocate acestuia de către M.A.I., provenind de la bugetul de stat; aşa fiind, singurul beneficiu pe care reclamantul îl poate obţine este unul scriptic, prin ştergerea formală a prejudiciului din evidenţele instituţiei.

Recurentul-intimat M.A.I. a formulat întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat respingerea acestuia, instanţa de apel pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, în limitele recursului său incident. Cu privire la criticile subsumate primului motiv de nelegalitate invocat, a afirmat că instanţa nu a înlăturat de la aplicare prevederile art. 30 din Legea nr. 10/1995, ci a stabilit că, prioritar, trebuie examinat dacă, în cauză, se identifică situaţia premisă necesară atragerii răspunderii contractuale, respectiv existenţa unui contract între M.A.I. şi I.G.P.R. şi, constatând lipsa, în mod corect nu a mai procedat la analizarea cerinţelor art. 30 din actul normativ menţionat sau a art. 1.863 şi 1.707 C. civ. În ceea ce privesc criticile circumscrise celui de-al doilea caz de casare invocat, a menţionat, sub un prim aspect că, întrucât din dezvoltarea motivelor nu rezultă normele de drept material încălcate, recursul ar fi nul, iar, sub un al doilea aspect, că recurentul încearcă să schimbe cauza acţiunii în recurs, opus dispoziţiilor art. 494, raportate la art. 478 alin. (2) C. proc. civ. În legătură cu criticile ce vizează soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a sa, a arătat că legea nici nu leagă o eventuală inadmisibilitate a cererii reconvenţionale de faptul că pârâtul din cererea principală reclamă acceaşi suma de bani pe cale reconvenţională, cât timp pretenţia este întemeiată în fapt şi în drept pe motive distincte.

Recurentul-reclamant I.G.P.R. a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a solicitat respingerea acestuia, motivat de faptul că instanţa de apel a reţinut în mod corect că justifică un interes în promovarea şi susţinerea acţiunii întrucât paguba nu a fost acoperită, precum şi răspuns la întâmpinarea la recursul principal formulată de recurentul-intimat, prin care a solicitat respingerea argumentelor ce vizează nulitatea recursului acestuia şi a reiterat criticile expuse în cuprinsul memoriul de recurs.

Recurentul-intimat M.A.I. nu a formulat răspuns la întâmpinarea la recursul incident redactat de recurentul-reclamant.

Prin rezoluţia din 17.02.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 09.04.2025, cu citarea părţilor, iar prin încheierea din 09.04.2025 s-a dispus amânarea judecăţii cauzei la 24.09.2025 pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar înscrisuri doveditoare din care să rezulte modalitatea de cuprindere în buget şi maniera în care a fost reliefată destinaţia fondurilor alocate în cadrul exerciţiilor bugetare necesare realizării reparaţiilor efectuate.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul principal, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Aşa cum rezultă din lectura cererii de chemare în judecată, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii atât pe dispoziţiile art. 1707 şi urm. C. civ. referitoare la garanţia pentru vicii ascunse, cât şi pe dispoziţiile art. 23, art. 25, art. 26 şi art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost, de altfel, lămurit prin decizia nr. 1553/A/27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în considerentele căreia s-a reţinut că reclamanta, în calitate de beneficiar real al lucrării, şi-a întemeiat pretenţiile pe contractele încheiate între părţi (între pârâţi), indicând în mod explicit că acţiunea este una în răspunderea pentru viciile ascunse ale construcţiei, fiind indicate în acest sens atât dispoziţiile art. 1707, art. 1851 - art. 1880 C. civ. cât şi cele cuprinse în art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

În cuprinsul considerentelor aceleaşi decizii pronunţate în apel, în primul ciclu procesual, instanţa de apel a subliniat că "voinţa reclamantului a fost explicită în sensul de a invoca o răspundere contractuală solidară a celor trei pârâţi, întemeiată pe viciile ascunse ale construcţiei la care au avut contribuţie pârâtul executant (A. SRL), pârâtul diriginte de şantier (B. SRL) şi pârâtul proiectant (Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Logistică - Grupul de proiectare)", răspundere solidară care este consacrată şi de art. 30 din legea nr. 10/1995 în favoarea beneficiarului lucrării.

Considerentul instanţei de apel, apreciat a fi decisiv în rezolvarea litigiului, în raport cu care, în absenţa unui contract intervenit între reclamantul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor Interne, nu se pot analiza pretenţiile reclamantului din perspectiva răspunderii civile iar analiza condiţiilor necesare antrenării răspunderii ar fi de prisos, nesocoteşte dispoziţiile legale invocate ca temei juridic al acţiunii de către reclamant (art. 23, art. 25, art. 26 şi art. 30 din Legea nr. 10/1995, prevederi care instituie răspunderea contractuală a proiectantului, executantului şi a dirigintelui de şantier, indiferent dacă beneficiarul lucrării este una dintre părţile contractante ori un terţ în favoarea căruia s-a executat lucrarea sub forma stipulaţiei pentru altul reglementată de art. 1284 C. civ.

De altfel, în acelaşi sens a fost şi concluzia din considerentele deciziei civile nr. 1553/A/27 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în primul ciclu procesual, concluzia finală a instanţei de apel fiind aceea că "prima instanţă a procedat în mod greşit la respingerea cererii principale, ca inadmisibilă, atât timp cât pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Logistică - Grupul de Proiectare se întemeiază pe răspunderea civilă pentru viciile ascunse ale construcţiei, iar nu pe răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar prevederile O.G. nr. 121/1998 şi ale Instrucţiunilor MAI nr. 114/2013 nu închid accesul la justiţie, în faţa instanţei civile de drept comun, al părţii prejudiciate de angajaţii cu statut special din cadrul MAI.

Din această perspectivă, deşi instaţa de apel din primul ciclu procesual a făcut vorbire despre o răspundere contractuală, nu a dispus trimiterea spre rejudecare a pricinii pentru examinarea cererii de chemare în judecată din perspectiva efectelor eventualelor contracte încheiate de reclamantă cu pârâţii ci pentru a examina pretenţiile reclamantei decurgând din obligaţiile ce le reveneau pârâţilor în urma contractelor încheiate între ei precum şi din perspectiva dispoziţiilor art. 23, art. 25, art. 26 şi art. 30 din Legea nr. 10/1995, în acord cu solicitarea expresă a reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În acest context, soluţia instanţei de apel din al doilea ciclu procesual - decizia atacată prin prezentul recurs - nesocoteşte efectul obligatoriu al deciziei anterioare de anulare cu trimitere spre rejudecare, în condiţiile în care acţiunea principală a fost respinsă cu motivarea că între reclamantă şi pârât nu a existat vreun contract încheiat, deşi cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru examinarea pretenţiilor reclamantei din perspectiva contractelor intervenite între pârâţi şi a incidenţei răspunderii acestora inclusiv în temeiul legislaţiei speciale şi a normelor cuprinse în art. art. 23, art. 25, art. 26 şi art. 30 din Legea nr. 10/1995, norme care protejează beneficiarul lucrării iar nu doar vreuna dintre părţile contractante.

Având în vedere aceste considerente şi constatând că, prin soluţia pronunţată, de respingere a cererii de chemare în judecată, pe considerentul că nu ar putea fi examinată răspunderea pârâtei în absenţa unui contract intervenit între aceasta şi reclamantă, instanţa de apel a dat o rezolvare greşită cererii de chemare în judecată, cu nesocotirea temeiurilor de drept invocate şi a clarificărilor stabilite deja în ciclul procesual anterior, se poate conchide asupra prezenţei motivului de casare prev. de art. 488 pct. 5 corelat cu principiile consacrate de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la obiectul şi limitele procesului care sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, precum şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ. referitoare la obligaţia judecătorului de a nu depăşi limitele învestirii.

Constatarea acestui motiv de casare justifică neexaminarea celuilalt motiv de casare, fundamentat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa de apel nu a examinat textele de lege a căror aplicare eronată s-a invocat prin motivul de recurs, susţinerile părţilor referitoare la incidenţa şi sfera de aplicare a prevederilor speciale cuprinse în Legea nr. 10/1995 urmând a fi evaluate şi analizate de către instanţa de apel cu ocazia rejudecării apelului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va face aplicarea art. 497 C. proc. civ. şi va dispune casarea deciziei atacate - decizia civilă nr. 1171/12.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă - urmând a casa această decizie şi a trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâtul-intimat Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că acesta vizează soluţia instanţei de apel prin care a fost confirmat caracterul nefondat al excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea şi exercitarea cererii principale, soluţie pronunţată de prima instanţă şi menţinută ulterior prin decizia civilă pronunţată în apel, atacată cu prezentul recurs incident - decizia nr. 11717/12 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti.

Examinând criticile recurentei cu referire la dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 218/2002 privitoare la sursa fondurilor cu care se realizează dotarea Poliţiei Române, art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea Ministerului Afacerilor Interne şi art. 16 alin. (2) şi art. 70 ain. 1 din Legea nr. 500/2002 referitoare tot la sursa fondurilor necesare desfăşurării activităţii ministerului şi a unităţilor din subordine, Înalta Curte subliniază că aceste dispoziţii legale nu au legătură cu starea de fapt reţinută de către instanţele de fond.

Fără a nega incidenţa acestor dispoziţii legale în cadrul derulării raporturilor de subordonare bugetară existente între pârâta Ministerul Afacerilor Interne şi reclamanta Inspectoratul General al Poliţiei Române, Înalta Curte constată că instanţele de fond au abordat această excepţie din perspectiva pretenţiilor deduse judecăţii şi a susţinerilor reclamantei conform cărora prejudiciul nu a fost reparat prin mijlocirea pârâtei şi prin fonduri bugetare asigurate de aceasta. În acest context, stabilirea existenţei faptei ilicite şi culpabile a pârâtei, determinarea întinderii a pagubei, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi dauna provocată şi, eventual, a sursei fondurilor prin care s-ar fi reparat prejudiciul încercat reprezintă aspecte de fond care implică cercetarea fondului cauzei, cu atât mai mult cu cât reclamanta susţine că prejudiciul încercat nu a fost reparat prin fonduri bugetare puse la dispoziţie cu această destinaţie de către pârâtă.

Din această perspectivă, în absenţa examinării fondului litigiului, nu pot fi primite apărările şi criticile pârâtei-recurente de vreme ce determinarea eventualului interes legitim în promovarea şi susţinerea acţiunii este dependentă de cercetarea şi stabilirea exactă a stării de fapt din cauză iar o eventuală admitere a unei astfel de excepţii ar echivala cu paralizarea oricărui demers judiciar de analiză a fondului.

În raport de aceste considerente şi constatând că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie va face aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi va respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei civile nr. 1171/12.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva deciziei civile nr. 1171/12.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.