Salary-recalculation appeal stays extinguished; peremption period ran from June suspension, late January filings ineffective

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la 24.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a sporurilor aferente în funcţie de salarizarea aferentă procurorilor din cadrul S.I.I.J., incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de Înaltă Curte şi toate drepturile salariale specifice personalului detaşat (diurna de 2% pe zi, din salariul aferent procurorilor din P.I.C.C.J., calculată pe zile calendaristice), care să fie incluse în indemnizaţia de încadrare, începând cu 16.10.2018 (data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 92/15.10.2018, prin care a fost modificată Legea nr. 304/2004, cu privire la drepturile salariale ale procurorilor din cadrul S.I.I.J., structură înfiinţată prin Legea nr. 207/2018) şi, în continuare, pentru viitor, precum şi la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată din noua indemnizaţie de încadrare şi cea actuală, începând cu 16.10.2018 şi, în continuare, pentru viitor, până la plata efectivă a noii indemnizaţii (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, cu titlu de salariu lunar), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 1486/16.11.2022, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins acţiunea.

Această sentinţă civilă a fost atacată cu apel de B., G., I., C. şi J..

Prin decizia civilă nr. 333/06.02.2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, I. şi G. au promovat, separat, recurs.

Recurentul I., circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 420 alin. (3) din acelaşi Cod şi a solicitat casarea şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Alba Iulia.

În motivare, a susţinut că a aflat întâmplător, la 15.01.2025, despre măsura suspendării judecaţii cauzei dispusă de curtea de apel la termenul din 27.06.2024, motivat de faptul că nu s-ar fi conformat dispoziţiilor de a înainta la dosar adeverinţe de la angajator din care să rezulte dacă şi când anume a dobândit gradul de procuror de parchet de pe lângă curte de apel.

A învederat că, la aceeaşi dată, a transmis, prin postă electronică, adeverinţa nr. x/2025, care relevă faptul că a dobândit gradul pretins începând cu 01.01.2018, precum şi că a solicitat reluarea judecăţii.

În acest context, a afirmat că instanţa de apel a constatat, în mod nelegal, că cererea s-a perimat pentru prima dată în faza procesuală a apelului, cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate.

Recurenta G., invocând cazul de casare statuat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a învederat că a aflat întâmplător despre suspendarea judecării procesului de la colegul său I., măsura nefiindu-i comunicată, respectiv că a transmis la dosar, la 17.01.2025, prin poşta electronică, adeverinţa nr. x/17.01.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în care se menţionează că a dobândit gradul de procuror de parchet de pe lângă curte de apel începând cu 15.11.2018.

Cu toate acestea, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., considerând că apelul a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive care îi sunt imputabile.

Menţionând că a solicitat ca actele de procedură să îi fie comunicate personal, la domiciliul ales, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, unde desfăşoară activitatea, a susţinut că citaţiile emise pentru termenele din 16.05.2024 şi 27.06.2024 nu i-au fost înmânate, acesteia sau vreunei persoane desemnate şi, cu siguranţă, dovada restituită la dosar nu este semnată de aceasta, aspect ce se putea constata prin simpla comparare a semnături cu cea aplicată pe declaraţia de apel.

A afirmat că lipsa răspunsului la solicitările instanţei la termenul stabilit este consecinţa lipsei de procedură, deşi, prin apelul formulat, a solicitat judecata în lipsă.

A conchis în sensul că atât încheierea prin care s-a dispus suspendarea, cât şi hotărârea prin care s-a constatat perimat apelul sunt nelegale, fiind pronunţate cu nerespectarea regulilor de procedură.

Intimaţii-reclamanţi, respectiv intimaţii-pârâţi nu au uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Prin rezoluţia din 02.06.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 24.09.2025, cu citarea părţilor.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerentele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că parte din aspectele de nelegalitate deduse judecăţii prin cele două recursuri declarate în cauză sunt similare, motiv pentru care vor fi analizate în cadrul unor considerente comune, urmând a fi evidenţiate eventualele particularităţi specifice fiecărui recurs.

Astfel, constată că aspectele de nelegalitate comune celor două recursuri vizează soluţia de constatare a perimării pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, întrucât nu ar fi fost îndeplinite condiţiile reglementate de art. 416 C. proc. civ., apelanţii susţintând că încheierea din 27.06.2024, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, nu le-a fost comunicată, precum şi faptul că lipsa formulării în termen a răspunsurilor la solicitările instanţei este consecinţa necomunicării acestei încheieri şi a neîndeplinirii procedurii de comunicare în acord cu exigenţele legii de procedură.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, de desistare, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege, prezumţie pe care se fundamentează soluţia procesuală pe care o reglementează legea.

Termenul de perimare începe să curgă, aşadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.

Transpunând aceste considerente la circumstanţele particulare ale litigiului, Înalta Curte constată că încheierea din 27.06.2024, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii apelului în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., urmare a neîndeplinirii obligaţiei apelanţilor de a depune la dosar adeverinţe din care să reiasă dacă şi când anume ar fi dobândit grad de procuror de parchet de pe lângă curte de apel, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 16.05.2024, reprezintă ultimul act de procedură efectuat, de la această dată începând să curgă termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 27.12.2024, ţinând cont de algoritmul de calcul al termenelor procedurale pe zile instituit de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin raportare la datele la care apelanţii au dat curs solicitărilor instanţei, respectiv au formulat cereri prin care au solicitat reluarea judecăţii - 15.01.2025 şi 17.01.2025 - se constată că părţile nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de reluare a judecăţii apelului şi nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, potrivit dispoziţiilor art. 417 şi art. 418 din acelaşi Cod.

Argumentele expuse prin memoriile de recurs supun atenţiei aspecte ce vizează, în realitate, motivul (cauza) suspendării cauzei, aspect ce nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual, unde se analizează doar legalitatea măsurii perimării, prin verificarea existenţei unor acte susceptibile de întrerupere a termenului prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, criticile în legătură cu legalitatea sau oportunitatea încheierii de suspendare a judecăţii, din 27.06.2024, puteau fi valorificate doar prin intermediul căii de atac a recursului îndreptate împotriva acesteia (conform art. 414 C. proc. civ.), cu a cărei soluţionare Înalta Curte nu a fost învestită în prezenta cauză.

Cât privesc cererile de reluare a judecăţii, se constată că, într-adevăr, dovada îndeplinirii de către apelanţi a obligaţiilor impuse în sarcina acestora a fost ataşată cererilor formulate la 15.01.2025, respectiv 17.01.2025, însă aceste demersuri s-au situat temporar după împlinirea termenului de perimare de 6 luni.

Perimarea reprezintă însă o sancţiune care intervine de drept, în temeiul legii, prin simpla împlinire a termenului defipt de lege, astfel că instanţa de judecată nu beneficiază de o marjă de apreciere în aplicarea acestei sancţiuni ci, aşa cum rezultă din economia art. 416 şi art. 420 C. proc. civ., trebuie să constate perimarea de drept a cererii cu care a fost învestită, de îndată ce observă împlinirea termenului de perimare stabilit de lege precum şi pasivitatea imputabilă a titularului cererii în a stărui în judecată.

În consecinţă, formularea acestor cereri sau îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina părţilor de către curtea de apel, după împlinirea termenului prevăzut de art. 416 C. proc. civ., devine ineficientă şi nu poate constitui un act de procedură căruia să i se recunoască efectul întreruptiv al termenului de perimare atâta vreme cât au fost săvârşite după împlinirea acestui termen.

Aşadar, instanţa de apel, constatând împlinit termenul statuat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., precum şi îndeplinite celelalte condiţii legale, era obligată să constate perimarea.

În acest cadru, Înalta Curte nu va primi susţinerea recurentului I. prin care se afirmă nesocotirea dispoziţiilor art. 420 alin. (3) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel ar fi constatat perimat apelul pentru prima dată în această fază procesuală.

Contrar alegaţiilor recurentului, norma înscrisă în textul de lege evocat suprimă dreptul de a invoca perimarea cererii de chemare în judecată pentru prima oară în faţa instanţei de apel. Ipoteza normei are în vedere în situaţia în care cererea de chemare în judecată primeşte o soluţionare pe fond (sau pe excepţie, alta decât perimarea), deşi, din evidenţele dosarului prima instanţă ar fi trebuit să constate perimarea din oficiu. Într-o astfel de ipoteză, în care cererea de chemare în judecată a fost soluţionată, în pofida împlinirii termenului de perimare a acesteia, în acord cu exigenţele art. 420 alin. (3) C. proc. civ., perimarea acestei cereri de chemare în judecată nu mai poate fi invocată (şi nici constatată) pentru prima oară în faza procesuală apel a apelului.

Aceste prevederi legale nu împiedică însă constatarea perimării cererii de apel care este o cerere distinctă de cererea de chemare în judecată, ce declanşează procedura judecării apelului şi care poate rămâne la rândul ei în nelucrare în faţa instanţei de apel. Într-o atare ipoteză, în acord cu disopziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. sancţiunea perimării cererii de apel intervine de drept, prin simpla împlinire a termenului de 6 luni corelată cu pasivitatea imputabilă a titularului cererii în a stărui în judecată, instanţa fiind chemată doar să constate intervenirea perimării ex lege, fie din oficiu, fie la cererea părţii interesate.

Or, de vreme ce prin decizia atacată, instanţa de apel a constatat intervenirea perimării cererii de apel iar nu a cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 420 alin. (3) C. proc. civ. nu au fost încălcate ori aplicate greşit.

Vor fi înlăturate şi susţinerile recurentei G. prin care se afirmă nulitatea procedurii de citare în privinţa acesteia.

Examinarea actelor dosarului permite instanţei supreme să formuleze observaţia potrivit căreia domiciliul procesual ales de apelanţii-reclamanţi, prin cererea de apel, pentru comunicarea actelor de procedură este în localitatea Târgu Jiu, judeţul Gorj, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în contextul în care legea permite părţilor să indice un alt domiciliu sau, după caz, sediu (adresă de citare/comunicare), în vederea comunicării actelor de procedură.

Este adevărat că părţile pot indica alt domiciliu sau, după caz, sediu, în vederea comunicării actelor de procedură, în acord cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. iar pentru ca o astfel de alegere de domiciliu să nu afecteze procedura de citare şi comunicare, legea impune în mod expres indicarea şi a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

În cazul particular al acestui litigiu, se constată că neindicarea de către recurentă a persoanei însărcinată cu primirea corespondenţei nu a fost de natură a afecta regularitatea îndeplinirii procedurii de citare la domiciliul ales de vreme ce adresa indicată era adresa unei instituţii publice în care recurenta îşi desfăşoară activitatea caz în care corespondenţa este preluată de persoana însărcinată cu primirea acestei corespondenţe, inclusiv a actelor de procedură, în acord cu exigenţele art. 162 alin. (1) corelat cu art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, se constată că, pentru termenele de judecată din 16.05.2024 şi 27.06.2024, apelanta-reclamantă G. a fost citată la adresa indicată prin cererea de apel, dovada de comunicare a citaţiei fiind semnată de doamna K., în calitate de funcţionar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenţei.

La termenul de judecată din 16.05.2025, curtea de apel, constatând legal îndeplinită procedura de citare, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 229 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus ca părţile să nu mai fie citate.

În mod asemănător, procedura de comunicare a încheierii de suspendare a judecăţii pricinii în apel a fost realizată la acelaşi domiciliu ales indicat de reclamanta-recurentă, corespondenţa astfel realizată fiind primită de aceeaşi persoană împuternicită în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a prelua actele de procedură, doamna K..

Având a analiza întrunirea condiţiilor perimării, aşa cum rezultă din economia art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pentru a opera perimarea este necesar nu doar lăsarea în nelucrare a cauzei timp de 6 luni ci şi ca această împrejurare să fie imputabilă părţii.

Or, din această perspectivă se constată că eventuala nereguralitate a îndeplinirii procedurii de citare şi de comunicare invocată de către recurentă este consecinţa propriului său fapt şi a propriei sale conduite procesuale, instanţa de apel procedând la citarea şi comunicarea actelor de procedură către reclamantă la domiciliul ales indicat de acesta, existând la dosar confirmarea de primire a corespondenţei semnată de persoana împuternicită din cadrul instituţiei la care reclamanta a solicitat comunicarea.

În acest context, concluzia care se impune este aceea că lăsarea cauzei în nelucrare este imputabilă exclusiv reclamantei-recurente iar aceasta nu poate invoca o vătămare procesuală (pretinsa neprimire a citaţiei şi a încheierii de suspendare a judecăţii) cauzată ca urmare a unei neregularităţi generate de propriul său fapt personal, pentru salvgardarea unui drept procesual ori pentru înlăturarea unei sancţiuni procesuale, cum este şi sancţiunea perimării, corect aplicate de către instanţa de apel.

În raport cu raţiunile înfăţişate, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi G. şi I. împotriva deciziei civile nr. 333/06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi G. şi I. împotriva deciziei civile nr. 333/06.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.