Admissibility of constitutional referral regarding interpretation of extraordinary appeal deadlines in insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă la 27.04.2016 sub nr. x/2012/a2, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Giurgiu a chemat în judecată pe pârâţii A., B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere prin obligarea pârâţilor la suportarea întregului pasiv al debitoarei S.C. D. S.A., iar, în subsidiar, obligarea acestora de a suporta o parte din pasivul debitoarei, respectiv până la concurenţa sumei de 11.292.787,94 RON.

În drept, a invocat art. 138 alin. (1) lit. a), d), f) şi g) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Prin sentinţa civilă nr. 1968/17.04.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B., a admis cererea în contradictoriu cu pârâţii A. şi C. şi i-a obligat în solidar la suportarea sumei de 11.227.879,4 RON din pasivul societăţii debitoare S.C D. S.A., precum şi la plata către reclamantă a sumei de 65.953,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, C. şi A. au formulat cerere de repunere în termen şi recurs.

Prin decizia civilă nr. 258R/09.09.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate cererile de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii şi a anulat recursurile ca tardive; totodată, a respins ca neîntemeiată cererea intimatei-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială Giurgiu având ca obiect obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1968/17.04.2024, C. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea şi anularea sentinţei întrucât instanţa a încălcat dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 5475/11.11.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

Această sentinţă civilă a fost atacată cu recurs de C. şi A..

Pe parcursul soluţionării recursurilor, recurenţii-pârâţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) şi (2) teza a II-a C. proc. civ. şi au solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la interpretarea acestor dispoziţii, precum şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.

Prin decizia civilă nr. 129/01.04.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii motivelor de recurs completate de recurentul-pârât A., invocată de intimata-reclamantă, a respins ca inadmisibilă solicitarea de sesizare a colegiului de conducere pentru promovarea unui recurs în interesul legii, formulată de recurentul-pârât A., a respins ca inadmisibile solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurentul-pârât A., prin răspunsul la întâmpinare, respectiv de recurentul-pârât C., prin înscrisul depus în şedinţă publică la termenul de judecată din 01.04.2025, a respins solicitarea de ataşare a dosarului de fond nr. x/2012, formulată de recurentul-pârât C., ca nefiind utilă soluţionării cererilor de recurs, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect şi a respins recursurile ca neîntemeiate.

Această decizie civilă a fost atacată cu recurs de C. exclusiv cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) şi (2) teza a II-a C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, prevalându-se de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În argumentare, cu referire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi legale, autorul căii de atac a învederat că aceasta a fost invocată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, că neconstituţionalitatea invocată vizează prevederile legale cuprinse în art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., că dispoziţiile nu au fost declarate ca fiind neconstituţionale de Curtea Constituţională, precum şi că modalitatea în care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, prin raportare la interpretarea neconstituţională a textelor de lege indicate, influentează soluţionarea cauzei.

A învederat că, prin excepţia de neconstituţionalitate, a invocat şi demonstrat vădita contradicţie care există între interpretarea jurisprudenţială a art. 317 C. proc. civ. şi art. 21 şi 24 din Constituţia României şi Convenţia europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care textul de lege este interpretat în sensul că, o contestaţie în anulare împotriva sentinţei din fond este inadmisibilă ori de câte ori recursul a fost respins/anulat ca tardiv.

În opinia recurentului, singura interpretare care corespunde exigenţelor constituţionale şi convenţionale şi care dă eficienţă intenţei legiuitorului cu privire la spiritul prevederilor legale, este aceea care are în vedere că o contestaţie în anulare exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de fond este admisibilă şi în situaţia în care recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca tardiv.

Titularul recursului a subliniat că singura competentă să soluţioneze pe fond excepţia invocată este Curtea Constituţională şi, având în vedere că instanţa de recurs a respins cererea de sesizare pe motiv că excepţia nu ar fi admisibilă deoarece s-a solicitat pronunţarea unei decizii interpretative, hotărârea de respingere este vădit nelegală şi în totală contradicţie cu cele statuate chiar de instanţa de contencios constituţional.

În fine, a afirmat că interpretarea cuprinsă în decizia recurată încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, protejate constituţional.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Giurgiu, prin Consiliul Judeţean Giurgiu, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului având în vedere că, deşi se afirmă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate, susţinerea nu vizează raţionamentul instanţei, nefiind formulate veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţelor de judecată.

Pe calea întâmpinării, intimatul-pârât A. a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că instanţa de recurs a depăşit cadrul atribuţiilor conferite de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, a afirmat că, prin respingerea cererii de sesizare, motivat de faptul că instanţa de contencios constituţional nu ar avea competenţă să soluţioneze probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, Curtea de Apel Bucureşti şi-a arogat o competenţă de control asupra limitelor de juridisdicţie ale Curţii Constituţionale.

Prin rezoluţia din 05.06.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 24.09.2025, cu citarea părţilor.

La termenul de judecat acordat, Înalta Curte, după deliberare, a respins excepţia lipsei puterii de reprezentare a intimatei-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială Giurgiu, prin Consiliul Judeţean Giurgiu, respectiv excepţia nulităţii recursului, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii şi, totodată, a rămas în pronunţare asupra recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, cu referire la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea emiterii unei decizii interpretative a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) şi (2) teza a II-a C. proc. civ., a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de vreme ce se solicită sesizarea instanţei de contencios constituţional pentru ca aceasta să emită o decizie de interpretare a unor norme din C. proc. civ. însă, potrivit jurisprudenţei sale constante - deciziile nr. 838/2009, nr. 5024/2014 şi nr. 4/2023 - aceasta nu are competenţa de a soluţiona probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ci efectuează doar un control de constituţionalitate.

Criticând, prin memoriul de recurs, această dispoziţie, autorul căii de atac a învederat că a invocat şi demonstrat vădita contradicţie între interpretarea jurisprudenţială a art. 317 C. proc. civ. şi art. 21 şi 24 din Constituţia României şi Convenţia europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care acest text de lege este interpretat în sensul că o contestaţie în anulare împotriva sentinţei de fond este inadmisibilă ori de câte ori recursul a fost respins/anulat ca tardiv.

Înalta Curte, constatând că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, prin raportare la decizia nr. 321/2017 a instanţei de contencios constituţional, reţine că un atare recurs are o fizionomie juridică proprie şi nu preia elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ.

De aceea, soluţionarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate statuate de art. 304 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Legea specială impune ca excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată sau de arbitraj comercial, din oficiu, la cererea uneia dintre părţi sau de către procuror în cauzele în care participă, să vizeze o lege, ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate anterior ca neconstituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Faţă de motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul a arătat că dispoziţiile evocate încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, protejate constituţional, deoarece permit formularea contestaţiei în anulare numai în ipoteza în care recursul nu a fost judecat în fond, iar nu şi în situaţia în care acesta a fost anulat ca tardiv, fiindu-i, astfel, suprimat dreptul la calea extraordinară de atac.

Înalta Curte constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de recurs a procedat la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinarea deciziei atacate relevă că instanţa nu a analizat solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ci a reţinut ca motiv de inadmisibilitate a excepţiei, faptul că aspectul invocat de recurent reprezintă o problema de interpretare a normei legale, apreciind că partea solicită pronunţarea unei decizii interpretative a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) şi (2) teza a II-a C. proc. civ.

Or, recurentul, prin înscrisul depus în şedinţă publică la termenul din 01.04.2025, nu a solicitat pronuntarea unei astfel de decizii, ci, faţă de interpretarea instanţei de fond privind inadmisibilitatea contestaţiei în anulare prin raportare la modalitatea de respingere ca tardiv a recursului, a afirmat că textul criticat, dacă primeşte o astfel de interpretare din partea instanţelor judecătoreşti, contravine Constituţiei. Prin urmare, a susţinut că revenea instanţei de recurs obligaţia de a verifica raţionamentul tribunalului, în acord cu argumentele prezentate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate or, considerentele deciziei recurate nu cuprind o astfel de analiză.

Opus concluziei instanţei de recurs, Înalta Curte notează că jurisprudenţa Curţii Constituţionale - decizia nr. 297/2012 - reflectă că asigurarea caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei reglementate de art. 146 lit. d) din Constituţie îi permite să realizeze, în determinarea obiectului chestiunii prejudiciale, o apreciere obiectivă în raport cu finalitatea urmărită de ridicarea excepţiei, aşa cum ea se desprinde din dosarul cauzei, deci fără a se limita la verificarea condiţionărilor formale ce incumbă autorului acesteia.

De asemenea, aceeaşi instanţă de contencios constituţional, prin decizia nr. 1092/2012, a statuat că "în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel, şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie."

În egală măsură, constată că instanţa de contencios constituţional, analizând criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la diferite dispoziţii legale din perspectiva modului de interpretare a acestora de către destinatarii normelor, a pronunţat numeroase decizii interpretative - decizia nr. 536/28.04.2011, nr. 766/15.06.2011, nr. 265/6.05.2014, nr. 336/30.04.2015 sau decizia nr. 841/10.12.2015 - prin care, păstrând textul legal în fondul activ al dreptului, a sancţionat interpretarea care a dat valenţe de neconstituţionalitate acestuia, stabilind interpretarea care face textul compatibil cu dispoziţiile Legii fundamentale.

Transpunând în analiza recursului aceste repere, Înalta Curte reţine că norma de drept criticată pentru neconstituţionalitate reprezintă temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulate de recurent, având aptitudinea de a produce părţii un efect real, concret asupra cursului procesului şi situaţiei sale juridice în litigiu, deoarece constatarea neconstituţionalităţii textului de lege i-ar deschide dreptul la calea extraordinară de atac de retractare statuată de art. 317 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, se impune admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei atacate, cu referire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional. În rejudecare, instanţa de recurs va analiza cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României din perspectiva întrunirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 129/01.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza instanţei de recurs spre o nouă judecată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurentul-pârât C..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.